Arhiva lunii martie 2016

DSC_0321_Copy

Arta servirii ceaiului la Casa Româno – Chineză, Filiala Arad

Ziua de marţi, 22 martie, a fost un bun prilej pentru oaspeţii invitaţi la Casa Româno – Chineză, Filiala Arad, pentru a se familiariza cu arta preparării şi servirii ceaiului.

Ceremonialul iniţierii a fost oficiat de către preşedintele filialei arădene, prof. univ. dr. Lizica Mihuţ, care a fost secondată în explicitarea acestui ritual de către cei doi consilieri ai fililalei, profesorul Lajos Notaros şi poetul Ioan Mateuţ.

Şi dacă Herr Professor a plimbat audienţa prin istoricul desfăşurat fabulos în timp şi spaţiu al minunatei licori, mai pragmatic, editorul Ioan Matiuţ a demonstrat „la vedere” secretul preparării ceaiului.

Tot acum, între două ceşti de ceai, am aflat că un tânăr masterand arădean, care studiază la Universitatea „Babeş – Bolyai”, a reuşit împreună cu porfesoara sa de limba chineză, să termine de tradus Monografia Aradului.

„A fost o întâlnire interesantă pentru că am ascultat o conferinţă extrem de documentată despre arta ceaiului ca tradiţie vie în cultura şi civilizaţia chineză. Acum am cunoscut câte ceva din arta ceaiului iar în viitoarele întâlniri vom aborda alte teme care, cu siguranţă vor veni în întâmpinarea orizontului de aşteptare al celor interesaţi de civilizaţia chineză”, a punctat în încheiere Preşedintele Filialei Arad a Casei Româno – Chineze, prof. univ. dr. Lizica Mihuţ.

sursa: arq.ro

Casa Româno-Chineză din Arad i-a inițiat pe arădeni în subtilitățile ceaiului chinezesc!

Casa Româno-Chineză din Arad a organizat o… provocare olfactivă pentru arădenii interesați de străvechea cultură a ceaiului chinezesc. Președintele CRC Arad, prof. univ. dr. Lizica Mihuț, a surprins asistența printr-o degustare ad-hoc a unor specialități de ceai chinezesc, verde și negru, cunoscute și apreciate în lumea largă pentru calitățile lor. „Casa Româno-Chineză Arad este consecventă ideii de apropiere a celor două culturi, chineză și română, respectiv familiarizării arădenilor cu aspecte relevante care țin de civilizația și tradiția chineză. De această dată vorbim despre ceai, pentru că el este un reper al vieții cotidiene chinezești din vremuri imemoriale. Putem foarte bine să vorbim despre un cult al ceaiului, la chinezi. Europenii sunt mai degrabă obișnuiți cu acel „five o clock tea” englezesc, pe care însă poporul chinez l-a devansat cu câteva milenii. Putem vorbi despre proprietățile curative ale ceaiului, dar și despre plăcerea măruntă de a-l savura fără niciun pretext”, a declarat președintele Casei Româno-Chineze Arad.
Consilierul președintelui, Lajos Notaros, de la Universitatea din Szeged (Ungaria) a făcut o incursiune captivantă în detaliile pasiunii față de
ceai a chinezilor. De la istoria plantei la utilizările sale cotidiene, prezentarea exhaustivă a fost captivantă și a adus publicului arădean informații cu caracter de noutate.
Degustarea de ceai de la final a marcat și un alt moment important în activitatea Casei Româno-Chineze Arad. Zilele trecute s-a încheiat traducerea în limba chineză a monografiei municipiului Arad, editată de Ioan Matiuț, apreciat om de litere din Arad, la rândul său consilier al președintelui Casei Româno-Chineze din oraș. Volumul este gata de tipar și își propune să fie un important instrument de promovare a Aradului în spațiul chinez, mai ales că textele de prezentare sunt însoțite de ilustrații de bună calitate.
Iată, așadar, cum Casa Româno-Chineză Arad își continuă în forță activitatea! „Ne bucură susținerea și aprecierea autorităților. Primăria
Municipiului Arad și Consiliul Județean sunt alături de noi și, prin instituțiile de cultură din subordinea lor, ne dau posibilitatea ca pe bază
de concurs de proiecte să accesăm o parte din fondurile necesare susținerii activităților culturale de pe agenda Casei Româno-Chineze Arad”, a subliniat d-na Lizica Mihuț.
sursa:vestic.ro

„Arta ceaiului, o tradiție vie de cultură și civilizație chineză”, moment remarcabil găzduit de Casa Româno – Chineză

Casa Româno – Chineză, filiala Arad, a organizat, marţi, 22 martie 2016, un eveniment deosebit: conferinţa „Arta ceaiului, o tradiție vie de cultură și civilizație chineză”.

Într-o atmosferă degajată, conferinţa dedicată ceaiului i-a avut ca amfitrioni pe prof. univ. dr. Lizica Mihuţ, preşedintele filialei arădene a Casei Româno – Chineze, Lajos Notaros, profesor la Universitatea din Szeged, şi Ioan Matiuţ, scriitor, director al editurii „Mirador”.

După o succintă introducere a prof. univ. dr. Lizica Mihuţ, la „pupitru” a trecut Lajos Notaros, care a prezentat asistenţei o adevărată istorie a ceaiului, completată de un fond muzical specific. În paralel, Ioan Matiuţ s-a ocupat de partea practică a conferinţei: servitul ceaiului (verde şi negru), moment apreciat de cei prezenţi.

La conferinţa găzduită de Casa Româno – Chineză au luat parte profesori, medici, oameni de cultură, jurnalişti, cu toţii căzând de acord, la final, asupra reuşitei evenimentului.

sursa:newsar.ro

Ceremonia ceaiului la Casa Româno-Chineză

Filiala Arad a casei Româno-Chineze a organizat, azi, un eveniment dedicat ceremoniei ceaiului. În prezenţa unui public numeros, Lajos Notaros şi Ioan Matiuţ, cei doi consilieri onorifici ai preşedintei CRC Arad, prof. univ. dr. Lizica Mihuţ, au făcut o prezentare a  ceea ce înseamnă ceremonia ceaiului în cultura chinezească.„Am avut ocazia să particip în China la o degustare de ceai, la o ceremonie a ceaiului. A fost ceva deosebit”, a declarat prof. univ. dr. Lizica Mihuţ.

Dacă Ioan Matiuţ s-a ocupat de partea practică a ceremoniei, fiind cel care a preparat cele două sortimente de ceai, verde şi negru, oferite oaspeţilor, Lajos Notaros a prezentat o scurtă istorie a ceaiului şi a vorbit despre însemnătatea acestuia pentru chinezi. „Aproximativ 40% din producţia de ceai a lumii vine din China, pe locul al doilea fiind indienii, în timp ce în Turcia este cel mai mare consum de ceai pe cap de locuitor din lume. Sunt şase feluri de ceai chinezesc, în funcţie de modul de procesare a frunzelor şi în funcţie de momentul în care sunt culese”, a spus printre altele Lajos Notaros.

În încheiere, prof. univ. dr. Lizica Mihuţ a ţinut să menţioneze că traducerea în limba chineză a Monografiei Aradului a fost finalizată. „Traducerea a fost făcută de u tânăr din Arad, care face un master în limba chineză la Universitatea Babeş-Bolyai din Cluj”, a spus preşedinta CRC.

sursa:glsa.ro

Pe scena Teatrului arădean: Gaițele, de Alexandru Kirițescu

Fără îndoială, una dintre piesele, care încă de la premiera din 16 martie 1933 și până astăzi, a avut un succes de public uluitor este Gaițele, piesă ce alcătuiește împreună cu Marcel&Marcel și Florentina, „trilogia burgheză” Cuib de viespi. Generații de regizori și de actori au excelat, creând spectacole antologice. Recitesc textul lui Kirițescu cu reală desfătare, precum și cronicile dramatice păstrate în cărți sau pe internet despre lecturile scenile ale Gaițelor.

Mărturisesc că așteptam cu interes să văd spectacolul lui Laurian Oniga, mai ales, că un complex de împrejurări a făcut să nu îl văd nici la premieră și nici după aceea. M-am pregătit, așadar, pentru „întâlnirea” cu Gaițele, făcând abstracție de rezerva pe care am auzit-o în repetate rânduri, că spectacolul este prea lung. Așadar am mers la Teatru fără prejudecăți și „sine ira et studio”, hotărâtă să asist vreme de  trei ore la spectacolul jucat la Arad, precum întotdeauna de la premieră, cu casa închisă, deci cu un public care își dorea să participe la „evenimentele” tragi-comice ale clanului Duduleanu.

Am recunoscut în preambulul spectacolului vocea lui Laurian Oniga, dar și textul lui Alexandru Kirițescu, chiar dacă regizorul nu a precizat, precum ar fi fost firesc, că prezintă un fragment din Cum am ajuns să scriu această piesă?,prin care Al. Kirițescu, străduindu-se să intre în tiparele proletcultismului, recunoaște, citez: „…M-am străduit cu adevăr și mânie să demasc lumea putredă ce mi se dezvăluise în toată hâda ei goliciune”. Desigur, Al. Kirițescu, în ani 1930, când scrisese piesa, jucată pentru prima dată la Craiova de către trupa Bulandra, gândea cu totul altfel. Dar, asta este, să recunoaștem, că  Al. Kirițescu nu este singurul scriitor care a încercat „să o dreagă” după anul 1944, cu toate că nu este o scuză!!!

Revenind la spectacolul în discuție, apreciem opțiunea regizorului Laurian Oniga pentru această piesă, în fond, un cadou pentru public deoarece întotdeauna, la Arad și pretutindeni, Gaițele au stârnit aplauze cvasigenerale.Laurian Oniga este un intelectual, cu temeinice lecturi despre teatru, dar nu numai, binecunoscut pentru câteva montări antologice. De această dată însă,spectacolul propus este monoton și plictisitor. Textul este admirabil, cu replici și situații comice savuroase. Dar Laurian Oniga nu cred că are umor.Spectacolul său este tern și inert, trezind totuși interesul prin câteva idei regizorale interesante. În primul rând, dă consistență scenică unui personaj, altminteri marginal, și anume Fraulein, devenită marea stăpână a caseiDuduleanu. Nu pot să cred că anume regizorul a dorit să estompeze partiturile scenice ale „gaițelor” spre a-i crea privilegiul Angelei Petrean Varjasi de a crea un rol cu totul remarcabil.  Un rol alcătuit de Angela Petrean Varjasi cu varii nuanțe și subtilități, care translează interesul privitorului spre un personaj, care dă greutate spectacolului. Apreciez ideea regizorului de a introduce, dincolo de text, scena unei „legături” speciale între Fraulein și Wanda Serafim, o scenă elaborate minuțios și interpretată cu grație de Angela Petrean Varjasiși Carmen Butariu. Nu aș spune că introducerea unui personaj pe care regizorul Laurian Oniga l-a numit Profesorul de pian (Ilko Gradev) este o inovație a regizorului, deoarece am întâlnit pianul (melodii interpretate la acest divin instrument muzical) și în alte montări ale Gaițelor lui Kirițescu. Cum nu cred că este o inovație a regizorului nici introducerea unor cântece în spectacol, cântece binecunoscute, dar aparținând unor genuri diferite. Le-am ascultat cu plăcere. Sunt cântece care sigur îi plac și lui Laurian Oniga, și nouă, dar care, credem, nu se justifică prin omniprezența lor în spectacol. Cum nu cred că se justifică nici scena în care actorul Dan Covrig vizualizează, ce-i drept, cu vădită plăcere și strădanie (interpretându-l pe George Duduleanu), muzica patriotică ce se aude din parcul orașului (se pare, Craiova, unde se și desfășoară acțiunea piesei și unde a și avut loc premiera ei).

În mod cu totul surprinzător, Aneta Duduleanu, unul dintre cele mai râvnite roluri din dramaturgia românească, un rol „gras”, ca să folosesc un termen din tradiția orală a teatrului, nu a avut nici pe departe în spectacolul lui Laurian Oniga anvergura personajului din textul lui Al. Kirițescu.

Liliana Balica este o artistă sensibilă, admirabilă în roluri ce presupun o interiorizare a personajului dar nu are nici pe departe anvergura presupusă de rolul Anetei Duduleanu. Vocea strident răgușită, cu modulații căutate dar necredibile, nu au putut să impună un personaj care presupunea o personalitate scenică debordantă, în stare să mistuie totul în jur prin verva sa nestăvilită. Poate pentru că Liliana Balica joacă lent și fără nerv, și spectacolul  este lipsit de ritm. Or, tocmai ritmul alert, infernal chiar, ar fi trebuit să compenseze absența acțiunii dramatice.

M-a bucurat revenirea Adrianei Ghiniță pe scena Teatrului, ce-i drept, cu un rol nu prea generos, dar consider că teatrul arădean are datoria de a propune spectacole interesante și profunde pentru actrițe pe care le consider speciale, precum Adriana Ghiniță (Zoia, în spectacol) și Dorina Darie Peter (Lena)Se știe că este foarte dificil „să stai” pe scenă fără text, să te încarci cu un dramatism autentic, în absența cuvintelor, or tocmai acest fapt ne face să apreciem interpretarea propusă de  Dorina Darie Peter. Cum, de altfel, apreciem și scena mesei din camera Margaretei, una dintre izbânzile artistice ale spectacolului în discuție. Este, cred, pentru prima datâ când nu am deslușit textul rostit de Mariana Tofan (în rolul Colette), altminteri o actriță cu un important palmares pe scena arădeană. Oana Kun, rolul Margaretei Aldea, a fost cam teatrală, cu îngroșări neavenite ale unui rol care putea să însemne altceva în spectacol. Slujnica Zamfira, din textul lui Alexandru Kirițescu, devine Bozsi, iar Roxana Sabău Nica o întruchipează cu har și dezinvoltură.Constantin Florea (Ianache Duduleanu) și Ștefan Statnic (Mircea Aldea) se rețin prin evoluții scenice în limita textului.

Să reținem că Onisim Colta, unul dintre cei mai buni artiști plastici din România, este scenograful acestui spectacol.

În concluzie, un spectacol lent, fără nerv și monoton, cu câteva scene memorabile, dar cu un text care stârnește aplauze prin el însuși. Un text frumos, gândit de regizor în detaliu dar „la rece” fără umorul debordant la care ne așteptam și care, de fapt, a consacrat această piesă de-a lungul existenței sale scenice de aproape un secol!

 

Lizica Mihuț

*Personalitatea științifică, academică și morală a rectorului reprezintă cartea de vizită a Universității. *Lămuriri despre banii primiți de la Minister. *Vor veni vremuri „speciale” pentru Universitatea „Aurel Vlaicu”. *Oricare vor fi rezultatele alegerilor, doresc „viață eternă” Universității „Aurel Vlaicu”.

 

Rep.: Pentru că ați făcut o precizare în interviul precedent despre importanța atragerii de fonduri în Universitate, vă rog să acceptați să începem dialogul nostru prin a vă solicita câteva detalii în acest sens.

L.M.:Fondurile de la Minister vin pe 5 domenii de alocații bugetare și nu este posibilă trecerea banilor de la un domeniu la altul, deoarece ar însemna o deturnare de fonduri. Aceste alocații bugetare sunt conform Contractului instituțional: ”a. Finanțarea de bază/student echivalent (salarii, utlilități etc.); b. Investiții; c. Burse; d. Transport; e. Subvenții pentru cămin-cantină”. Universitatea „Aurel Vlaicu” are absolută nevoie de atragerea fondurilor proprii pentru a compensa deficitul bugetar determinat de subfinanțarea de bază (pe student echivalent!). Banii veniți recent de la Minister, și de care s-a făcut atât caz, („a vuit” presa arădeană finanțată de Ramona Lile din banii UAV) sunt pentru investiții, dar să nu uităm că anul trecut colega noastră Cecilia Sârghie a adus prin proiectul său aproape 4 milioane de euro (3.800.000) pentru investiții în infrastructura de cercetare. În plus, mai mult ca sigur (a obținut al treilea punctaj pe țară și se vor finanța 4-5 proiecte!) distinsul profesor și cercetător Valeriu Beiu, o personalitate excepțională, titular al unor mari universități din America și Africa de Sud, în prezent profesor asociat la UAV (îi mulțumim profesorului și directorului Sorin Haiduc că i-a propus universitatea noastră și nu o altă universitate din România) va aduce două milioane de euro la Universitatea „Aurel Vlaicu” și, în perspectivă, va aplica pentru mari finanțări (zeci de milioane de euro) în domeniul IT, domeniu aflat pe Agenda de Cercetare Științifică la Vârf a Uniunii Europene.

 

Rep.: Să înțeleg că toate aceste fonduri de investiții primite recent nu pot trece la finanțarea de bază, care a rămas aceeași, de 32-33%, cu un deficit în anul 2015 de aproape un milion de euro?

L.M.: Orice leu vine înspre universitate este foarte bun și trebuie să îl apreciem dar preocuparea univeristății trebuie să fie pentru creșterea finanțării de bază și sporirea fondurilor proprii. Dacă rectorul nu va avea în atenție aceste două direcții de strategie instituțională este limpede că Universitatea „Aurel Vlaicu” nu poate avea viitor și se va afla, mai devreme sau mai târziu, în situația dificilă în care se află deocamdată două universități de stat din România (deja au serioase probleme financiare și alte universități de stat, fapt binecunoscut tututor, și nu trebuie să ne prefacem că nu știm!). Aduc ca argument precizarea că Universitatea din Reșița are investiții la vârf, fiind sprijinită – din motive lesne de înțeles – printr-o finanțare excepțională (imobile, spații de învățământ generoase, laboratoare de ultimă generație, parteneriate internaționale etc) dar toată această infrastructură de excepție nu o poate salva, în absența fondurilor proprii absolut necesare în această situație de criză financiară. Îi doresc Universității din Reșița să găsească o soluție pentru viitor, pentru că are o admirabilă bază materială și cadrele didactice nu trebuie să se afle în situație de a solicita ajutor de șomaj. Cunosc bine situația Universității din Reșița, deoarece am o doctorandă care este cadru didactic la această universitate.

 

Rep.: Știu că v-ați manifestat în repetate rânduri împotriva „intrării” politicului în universitate.

L.M.: Timp de 15 ani, ca rector și ca președinte al Consiliului Academic, am spus cu hotărâre un NU angajării politice a universității, deopotrivă pe stânga și pe dreapta sau pe dreapta și pe stânga eșichierului politic. Din păcate Ramona Lile a semnat, în calitate de rector, susținerea unui candidat în alegerile prezidențiale. Precizez că nici chiar parlamentari și lideri ai unor partide politice nu au semnat în calitate de rectori, decani, directori de departament etc, susținerea unui candidat la Președinție, candidat care, evident, reprezenta un anumit partid politic, eventual o alianță politică. Mi se pare foarte grav faptul de a semna în campania electorală, în calitate de rector, adică în numele unei comunități academice, susținerea unui candidat, oricare ar fi acesta.  Da, poți susține în campania electorală, în calitate de cadru didactic, un candidat sau altul, dar nu angajând instituția. Or, se știe că rectorul reprezintă universitatea, comunitatea academică, atât pe plan național cât și internațional.

 

Rep.: S-ar putea ca neimplicarea dvs. politică, în ciuda insistențelor și chiar a presiunilor făcute asupra dvs., sau poate mari interese financiare, să fi condus la numeroasele reclamații și, implicit, la numeroasele controale pe care le-ați avut de-a lungul anilor?

L.M.: Se știe că Universitatea „Aurel Vlaicu” este unica universitate din România verificată de trei ori de către DNA, opt luni de către ANAF, anual de către Curtea de Conturi, iar eu am fost timp de șase ani controlată, în afara organelor deja menționate, de alte 17 organe fiscale, de verificare și control, la solicitarea Agenției Naționale de Integritate. Rezultatele sunt cunoscute de toți. Desigur, știu cine s-a aflat „în spatele” acestor demersuri, dar eu iau întotdeauna partea bună a lucrurilor și spun că este bine că mi s-a făcut un audit gratuit, un audit făcut de profesioniști, care îmi dă dreptul  moral de a merge înainte cu fruntea sus, cum spunea un foarte bun ziarist arădean, probând o reală verticalitate morală!

 

Rep.: Îmi spuneați înainte de interviu că vor veni vremuri pe care le numiți „speciale” pentru Universitatea „Aurel Vlaicu”.

L.M.: Sunt sigură că vor veni aceste vremuri „speciale”, le-aș numi chiar „de cumpănă”, dar nu mă voi mai implica, pentru că trebuie să se rețină că rectorul reprezintă universitatea. Am considerat  o datorie morală din partea mea să vă aduc la cunoștință prin acest ciclu de opt interviuri probleme instituționale pe care le consider esențiale dar viitorul universității depinde de fiecare membru al colectivității academice, deoarece prin votul liber consimțit se exprimă o atitudine personală asumată, care conduce la o reprezentare oficială a universității pe o anumită perioadă de timp. Trebuie să se rețină un fapt fundamental, și anume că personalitatea științifică și academică a rectorului reprezintă cartea de vizită a universității. Fără îndoială, în momentele dificile „de cumpănă”, care sunt sigură că vor veni, mai devreme sau mai târziu, cartea de vizită științifică și academică a rectorului va avea o importanță covârșitoare în a spune un DA sau un NU hotărât și a impune astfel o direcție spre binele comunității UAV.

 

Rep.: Am înțeles că nu v-ați implicat și nu vă implicați în campania electorală pentru funcția de rector.

L.M.: Subliniez din nou și din nou că toate aceste interviuri nu constituie implicări în campania electorală, ci am dorit să se cunoască – respectând adevărul și numai adevărul – probleme pe care le consider importante pentru prezentul și viitorul universității. Oricare ar fi rezultatul alegerilor, fiecare cadru didactic se va convinge că personalitatea academică dar și morală a rectorului constituie un temei pentru viitor!

 

Rep.: A mai rămas ceva de precizat?

L.M.: Aș spune că eu, și îndrăznesc să subliniez numai eu (bineștiți că nu am spus niciodată eu, ci numai noi) știind ca rector și ca președinte al Consiliului Academic cât de greu și foarte greu a fost, adeseori, până să ajungem la stabilitate financiară, de la un singur imobil în proprietatea UAV, de la spații de învățământ cu contracte de închiriere expirate sau fără proprietar (nici măcar statul român) la „construcția” instituțională de azi, închei această serie de opt interviuri dorind viață eternă Universității „Aurel Vlaicu”!

 

În rest, să auzim numai de bine!

Dacă nu atragem fonduri și continuăm să cheltuim precum din 1 octombrie încoace, în maxim doi ani Universitatea „Aurel Vlaicu” va intra în faliment. Deficitul anual este de aproape un milion de euro!

Rep.: În interviul precedent, ați precizat că în anul 2015, Universitatea „Aurel Vlaicu” a primit mult mai puțini bani de la Minister, cu toate că Ramona Lile mergea aproape săptămânal la București, cu avionul, din Timișoara, în principal pentru a aduce fonduri. Or, ce s-a întâmplat de fapt?

L.M.: Cred că am fost destul de explicită. Îi invit pe colegii noștri să consulte site-ul UAV spre a vedea că am primit de la Minister 32-33% la finanțarea de bază (pe student echivalent!), ceea ce este foarte puțin. Noi spuneam că este puțin și când primeam 49% sau 51%, deoarece Universitatea „Aurel Vlaicu” trebuia să adauge restul banilor, necesari atât pentru salarii, cât și pentru alte cheltuieli, din fonduri proprii. În condițiile scăderii numărului de studenți ca urmare a scăderii naturale a populației, ca și a interesului tinerilor față de învățământul superior, rectorul trebuia să ducă o politică echilibrată și nu de cheltuire a banilor adunați în anii precedenți, pentru propria imagine sau pentru o populistă campanie electorală (a se vedea participarea la două seminarii de la Bruxelles, unul de 45 de minute și altul de o oră și douăzeci de minute, cu o tematică fără nicio legătură cu Universitatea „Aurel Vlaicu”!).

 

Rep.: Ramona Lile lasă să se înțeleagă, în campania electorală aflată în desfășurare, că ea a adus bani de la Minister și va aduce în continuare.

L.M.: Dacă Ramona Lile va aduce finanțare de la Minister precum în 2015 ne îndreptăm clar spre faliment. Trebuie să reținem că în prezent se cheltuiesc banii adunați datorită politicii cumpătate din anii precedenți, iar depozitele de 5 milioane de euro din anul 2005, într-o apropiată perspectivă se vor diminua. Pe mine mă deranjează enorm minciuna! Se știe că am spus întotdeauna adevărul cu oricare dintre consecințe!

 

Rep.: Aveți o nouă dovadă de recentă minciună sau, să-i zicem dezinformare practicată de Ramona Lile?

L.M.: Cunosc mai multe exemple. Iată unul: în săptămâna trecută, Ramona Lile i-a chemat în biroul ei pe toți cei 59 de colegi care au obținut doctoratul, invitându-i să facă o cerere pentru obținerea sporului de doctor, lăsându-I totodată să creadă că este meritul ei personal de a fi adus de la minister atât aprobarea, cât și fondurile necesare pentru aceste plăți. Or, potrivit legislației în vigoare, aceste sporuri pot fi atribuite, de asemenea, din fondurile proprii ale universității.  Repet, cererile s-au depus în biroul Ramonei Lile și nu la biroul de Resurse Umane! O nouă dovadă de campanie electorală prin excelență populistă! Iată o altă minciună spusă cu nonșalanță de Ramona Lile. Mi-e și jenă să scriu dar trebuie să știți că minciuna și dezinformarea sunt practicate de Ramona Lile la modul natural! De exemplu, săptămâna trecută i-a spus profesoarei Brîndușa Armanca că i-a dus personal la București dosarul de acreditare a cursului postuniversitar, pe care îl finalizase împreună cu colegii de la Jurnalism, și că așteaptă răspunsul de la Minister. Brîndușa Armanca, bucuroasă că rectorul s-a implicat personal în obținerea acreditării cursului postuniversitar, relatează acest fapt la facultate, unde avea să afle că nici măcar nu se depusese dosarul respectiv la Rectorat, și deci nu avea cum să fie dus de Ramona Lile la Minister, și cu atât mai puțin aprobarea nu avea cum să vină!!!

 

Rep.: Se spune despre dvs. că ați fost foarte chibzuită, dacă nu chiar zgârcită cu banii universității, gândindu-vă de două ori până să hotărâți administrarea lor.

L.M.:Am fost întotdeauna conștientă că Universitatea „Aurel Vlaicu” va avea viitor numai în cazul în care va avea fonduri proprii disponibile la orice oră din zi și din noapte. Gândiți-vă că în acest moment se cheltuiesc banii adunați cu greu în anii precedenți, în timp ce fondurile atrase sunt foarte puține iar deficitul anual este de aproape un milion de euro (a se vedea site-ul UAV).

 

Rep.: Știu că de mulți ani universități de tradiție din România nu au reușit să plătească nici salariul primei norme și multe universități au probleme serioase pe plan financiar (două dintre ele au și intrat în insolvență).

L.M.: Așa se explică că am propus ca strategie, să atragem cât mai multe fonduri dar în același timp, să fim cumpătați în ceea ce privește cheltuirea banilor UAV. Vă mărturisesc că m-am gândit că media de vârstă a cadrelor didactice din universitate este de aproximativ 43-44 de ani, iar „drumul” până la pensie este lung. Vă propun să meditați ce veți face dacă veți rămâne cu finanțarea de la Minister de 32-33% și nu veți avea bani disponibili ca fonduri proprii să acoperiți deficitul anual de aproape un milion de euro, deficit care în mod sigur va crește în anii viitori!

 

Rep.: De asemenea, v-am auzit repetând de câteva ori că ați investit banii universității în imobile pe care să le puteți valorifica atunci când universitatea se va afla în impas financiar.

L.M.:Investiția în imobile este întotdeauna profitabilă. Am realizat investiția în Hotelul Akademos, cu gândul că îl conservăm, menținându-l ca nou, pentru ca la un moment dat, când universitatea nu va avea bani, să îl putem vinde cu un preț, eventual, mai mare decât achiziția și investiția ca atare. Credeți că nu puteam să îl închiriez??? Era foarte simplu dar gândul meu a fost să îl păstrăm pentru momentele de cumpănă financiară a UAV. M-a durut sufletul când am auzit că Hotelul Akademos a fost închiriat și vă rog să rețineți că în doi-trei ani, acesta va deveni o ruină, iar la o posibilă vânzare nu va mai avea prețul, nici pe departe, dorit. Chiria pe care o luăm, oricare ar fi aceasta, nu ar fi trebuit să ne intereseze pentru că această conservare de care vorbeam o puteam asigura noi, ca instituție. Or, se știe, orice închiriere înseamnă o deterioare, deci serioasă depreciere! La fel am gândit și achiziția altor spații, ca măsuri de prevedere pentru universitate. Am făcut economii, mereu cu gândul la viitor. În discuțiile cu oficiali importanți din București, privind viitorul UAV, mi s-a spus continuu și fără excepție, citez: „Ministerul nu va închide universități, ci se vor închide singure, pentru că nu vor avea bani să supraviețuiască.” Este bine să nu uitați această subliniere, pentru că se referă la viitorul instituției noastre.

 

Rep.: Va mai urma un singur interviu, în afara acestuia, până la alegeri. Vă propun să îi faceți un portret, chiar succint, Ramonei Lile.

L.M.: Nu doresc să îi fac un portret, nici chiar succint. Trebuie să precizez însă două lucruri fundamentale despre Ramona Lile: 1. Nu am cunoscut până acum un om care să se prefacă mai bine decât ea (actorii sunt mici copii în acest sens!), ascunzându-și cu viclenie adevăratele intenții. Ambiția ei era probabil să devină om de știință, și iată că a întrecut-o de câteva ori pe Elena Ceaușescu, care era „specialistă” într-un singur domeniu, pe când Ramona Lile are, precum ați văzut, cu mult mai multe domenii de așa-zise „competențe”. 2. Ramona Lile posedă o adevărată artă de a-i pune pe alții să lucreze pentru ea și de a-și însuși fără jenă succesele acestora. Cărți, studii științifice, dosarele de acreditare a specializărilor, teza de abilitare, strategii, etc, toate și toți lucrează pentru ea fără însă să aibă prețuire pentru sprijinul primit. Nu am știut niciodată că Mihaela Iacob, Cristina Nicolaescu, Mioara Pantea, Sanda Grigore, dar și mulți alții (am dat doar câteva nume) lucrează atât de mult pentru că Ramona Lile prezenta rezultatele muncii acestora ca propriile ei strădanii. Având atâtea probleme instituționale de rezolvat, nu am avut timp să o „studiez” pe Ramona Lile, ci am preluat aprecierile altora și chiar eu am crezut sincer în efortul deosebit depus de Ramona Lile, mai ales că nimeni, niciodată, nu mi-a atras atenția că situația ar fi alta, ci dimpotrivă, au fost oameni serioși care au lăudat-o continuu. Primul șoc l-am avut la alegeri, când am constatat că a fost votată cel mai puțin de propriii colegi. Apoi a urmat un plagiat, apoi încă două plagiate, apoi demolarea administraţiei care funcţiona foarte bine, apoi angajarea în administraţie a 11 apropiaţi ai familiei sale, făra nicio expertiză pentru postul respectiv și multe, foarte multe alte decepții, la care nu doresc să mă refer acum dar, în mod sigur, o voi face cu alte prilejuri.

 

Rep.: Cum ați dori să încheiem acest interviu?

L.M.: Cu precizarea că atât eu cât și profesorii Anton Ilica și Marian Spânu am câștigat prin sentință definitivă și irevocabilă procesul împotriva Curții de Conturi. Deci, Consiliul Academic a funcționat potrivit legislației în vigoare, președintele Consiliului Academic, conform Agenției Naționale de Integritate, nu se afla în incompatibilitate, iar procesul împotriva Curții de Conturi s-a încheiat, așa cum am precizat deja, cu sentință definitivă și irevocabilă.

Toți cei care și-au construit o adevărată strategie de vizibilitate prin a denigra Consiliul Academic, președintele acestuia, contestându-le legalitatea, vor trebui să răspundă înaintea lui Dumnezeu! Și înaintea oamenilor!

 

În rest, să auzim numai de bine!

Drumurile săptămânale ale Ramonei Lile la București au fost în interes propriu. Universitatea a primit puțini bani de la minister în anul 2015. Bonurile de masă au fost din fonduri proprii!

 

Premiu de excelență din partea Casei Româno-Chineze Arad unui tânăr de succes

O distincție de excelență pentru președintele Casei Româno-Chineze Arad: prof. univ. dr. Lizica Mihuț a fost desemnat cel mai popular om de cultură, în urma unui vot public organizat de cel mai important portal de știri al județului Arad, www.arq.ro. Lizica Mihuț a organizat evenimente de mare anvergură, cu o largă audiență în municipiul Arad, cum ar fi Zilele Culturii și Civilizației Chineze, conferințe și mese rotunde pe teme culturale, fiind unul dintre susținătorii și promotorii proiectului Arad, Capitală Europeană a Culturii 2021. Competiția pentru desemnarea celor mai populare personalități arădene ale anului a întrunit un număr total de 450.000 de voturi unice, în mai multe categorii – un record național realizat de portalul arădean de știri.

 

Un moment important al galei l-a reprezentat detalierea în fața asistenței selecte, formată din elita orașului, a proiectelor care apropie Aradul de spațiul cultural chinez, respectiv editarea versiunii în limba chineză a monografiei orașului și tipărirea traducerii chinezești a cărții de poezii a poetului arădean Ioan Matiuț.

 

În cadrul festivității de premiere, care a avut loc la Hotel Continental din orașul de pe Mureș, Casa Româno-Chineză a oferit, la rândul ei, o distinctive unei tinere personalități arădene, Glad Varga, prezență activă în viața publică. Glad Varga s-a implicat cu mare entuziasm în proiectele Casei Româno-Chineze, diseminând la nivel internațional, printr-o bine organizată rețea de voluntari în întreaga Europă, aceste demersuri. Tânăr de succes, investitor în mass-media, animator al societății civile, Glad Varga este una dintre personalitățile de perspectivă ale Aradului. Distincția i-a fost acordată de către președintele Casei Româno-Chineze Arad, Lizica Mihuț, și consilierul președintelui, Ioan Matiuț.

Andrei Ando

Drumurile săptămânale ale Ramonei Lile la București au fost în interes propriu. Universitatea a primit puțini bani de la minister în anul 2015. Bonurile de masă au fost din fonduri proprii!

Rep.: Înainte de a vă adresa întrebările pregătite pentru întâlnirea cu dvs, vă mărturisesc că sunt surprins de refuzul categoric de a vă adresa oficialităților române și europene cu privire la acest „caz” reprezentat de Ramona Lile, un „caz” pe care vă propun să îl numim „academism special”, deoarece înțeleg că este unic în învățământul superior românesc.

L.M.: Nu numai dvs sunteți surprins. Impactul prin Facebook și prin blog este extraordinar. Oriunde merg sunt întrebată și se discută problema secretarei devenită rector în zece ani. Și totuși nu doresc ca oficialitățile din țară sau din afara ei să intervină în „bătălia” pentru rector. Având în vedere că vor veni vremuri grele pentru învățământul superior românesc (a se vedea cazul Universității din Reșița, în care, unele cadre didactice au trecut pe ajutor de șomaj, în așteptarea preluării de o altă universitate), consider că este vital ca fiecare membru al colectivității academice să își assume, prin votul său, prezentul dar, mai ales, viitorul Universității „Aurel Vlaicu”.

 

Rep.: Deci nu susțineți niciun candidat și nici nu doriți să reveniți în UAV nici chiar într-o calitate onorifică.

L.M.:Am lămurit deja această problemă. Nu susțin niciun candidat anume, ci înfățișez o situație cu responsabilitate și corectitudine. Sunt dispusă, oricând, să îmi asum în cele mai mici detalii relatările mele. Nu sunt denigrări sau jigniri, ci realități foarte grave.

 

Rep.: De ce credeți că Ramona Lile s-a dus săptămânal la București pentru interese personale?

L.M.: Este un raționament pe care îl fac „sine ira et studio” și argumentele sunt solide. În primul rând, să co-semnezi studii științifice cu 53 de cadre didactice și cercetători din 13 universități din țară și din străinătate (altele decât UAV!) presupune deplasări la respectivele universități. Precizez că cele mai multe dintre aceste „colaborări științifice” s-au făcut în ultimii doi ani!

 

Rep.:Deplasările săptămânale cu avionul din Timișoara au fost pentru câteva zile? Cred că fiecare studiu menționat în interviurile anterioare presupunea activități de laborator, studiu în bibliotecă, etc.

L.M.: Deplasările Ramonei Lile, aproape săptămânal, cu avionul de la Timișoara la București, au fost de o zi, maxim o zi și jumătate și mă întreb când putea ea, în acest scurt timp, să îi abordeze pe toți cei 53 de colaboratori, altminteri profesori și cercetători importanți, în instituțiile unde își desfășoară activitatea. Chiar dacă pare imposibil, mă gândesc că Ramona Lile s-a întâlnit cu autorii alături de care co-semnează studiile științifice. Cum altfel ar fi putut să o „pună” co-autoare fără să îi întâlnească?

 

Rep.:Este o temă de reflecție pentru viitor!

L.M.:În al doilea rând, consider că Ramona Lile s-a dus la București în interes propriu și nu pentru universitate, deoarece banii primiți de la Minister în anul 2015, atât la finanțarea de bază cât și la investiții au fost mai puțini ca în anii precedenți.

 

Rep.:Vă rog să detaliați aceste afirmații, pentru că le consider extrem de importante.

L.M.:În anul 2015, Universitatea „Aurel Vlaicu” a primit de la Minister o finanțare de bază de 32-33% (a se vedea site-ul UAV) față de aproximativ 49-50% în alți ani precedenți, ceea ce înseamnă că universitatea trebuia să aducă din fonduri proprii peste 65% din finanțarea de bază (pe student echivalent!).

 

Rep.: Am înțeles că Ramona Lile a adus bani de la Minister pentru bonurile de masă date în decembrie.

L.M.: S-a vehiculat această idee în mod eronat, deoarece bonurile de masă au fost acordate, precum în anii precedenți, din fondurile proprii ale universității și nu au fost date de către Minister.

 

Rep.: Chiar și pentru investiții Ministerul Educației și Cercetării Științifice a alocat bani mai puțini în anul 2015?

L.M.: Alocarea pentru investiții a fost de aproximativ 360.000 de euro, adică mult mai puțini decât în anii precedenți, ceea ce mă conduce spre ideea că Ramona Lile s-a dus la București să își asigure publicarea studiilor științifice, dar și să rezolve problema abilitării în domeniul „inginerie industrială”, ea având doctoratul și obținând titlul de profesor universitar în Științe Economice, domeniul Management. Dacă făcea lobby pentru finanțarea universității nu primeam atât de puțini bani de la Minister, atât la finanțarea de bază cât și la investiții.

 

Rep.: Un alt zvon pe care vă rog să îl confirmați dacă este sau nu adevărat, din punctul dvs. de vedere se referă la faptul că Direcția Finanțelor Publice, prin directorul său, a precizat că actualul imobil unde funcționează Rectoratul și Facultatea de Științe Economice va fi în administrarea universității numai dacă va rămâne, în continuare, actualul rector.

L.M.:Am discutat în acest sens cu dl. Marius Drăgănescu, director general al Direcției de Finanțe Publice, care mi-a spus că nu a avut loc niciun dialog cu Ramona Lile în legătură cu acest imobil și nici în legătură cu orice altă problemă, în acest sens.

 

Rep.:Acest zvon, ca și altele, sunt tipice pentru o campanie electorală în care se dorește atragerea electoratului într-o zonă de vot „pro” un candidat sau altul.

L.M.: Știm bine ce se întâmplă în campaniile politice. În universitate nu trebuie să pătrundă metehnele politicului și minciuna nu trebuie să constituie un mod de existență. Pledoaria mea a fost întotdeauna pentru adevăr, cu oricare dintre consecințe. O pledoarie pentru adevăr, oricât de dureros ar fi acesta. Duplicitatea și fariseismul, ca și trădările, au „picioare scurte” și pe termen mediu sau pe termen lung, rezultatele vor fi, în mod sigur, dezastruoase!

 

În rest, să auzim numai de bine!

Lizica Mihuț

 

Notă: Ramona Lile, o secretară devenită rector în zece ani! (VI.)

Ramona Lile, o secretară devenită rector în zece ani! (V.) Doctor și profesor în Științe Economice (Management), Ramona Lile dorește să conducă doctorate în domeniul Inginerie Industrială. Și-a depus dosarul de abilitare în acest sens la Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca!