Arhiva etichetelor: lizica mihut

_DSC0768

Casa Româno-Chineză,filiala Arad,  partener principal al celui mai important Festival Internațional de Șah din România!

Casa Româno-Chineză,filiala Arad, este partener principal al Festivalului Internațional de Șah de la Arad. Evenimentul reprezintă cea mai importantă și de amploare competiție șahistică din România. În perioada 6-13 august, 250 de seniori și 80 de juniori se întrec la Arad, alături de mai mulți maeștri internaționali, în cadrul unei suite de confruntări de talie europeană.
„Am fost alături de organizatorii competiției încă de la început, de la prima ediție, și voi continua să îi susțin. Într-o societate în care copiii și adulții comunică tot mai greu la modul direct, în care interacțiunea este intermediată de computer și telefon, astfel de demersuri sunt foarte importante. Ele dezvoltă capacitatea tinerilor de a relaționa, le dezvoltă spiritul competitiv, îi aduce laolaltă. Pentru Casa Româno-Chineză fililala Arad este esențial să contribuie la succesul unei manifestări sportive de anvergură internațională”, a declarat d-na Lizica Mihuț, președintele filialei Arad a Casei Româno-Chineze.
Nu este singurul eveniment de amploare în care filiala s-a implicat la modul serios, anul acesta. Pe lângă acțiunile de până acum, în toamnă va organiza a doua ediție a Conferinței Naționale despre Cultura și Civilizația Chineză, în orașul de pe Mureș. Fililala arădeană a Casei Româno-Chineze este un partener important al intelectualilor din regiunea de vest a României și un reper solid al societății civile active.
1

Pe scena Teatrului arădean, Vârful aisbergului de Antonio Tabares

Tradus în mai multe limbi, tânărul dramaturg Antonio Tabares, venit la premiera Teatrului arădean tocmai din Insulele Canare, unde își are reședința ( fapt, cu totul lăudabil ! ), se înfățișează întâia dată publicului din România, cu o piesă ce își propune să surprindă, după cum însuși mărturisește, „relațiile interpersonale, într-o lume competitivă și ostilă”, relații binecunoscute tuturor.

Este a doua oară în această stagiune când Teatrul arădean propune o piesă despre companii multinaționale, de această dată, autorul pornind chiar de la un caz real, petrecut într-o cunoscută fabrică din Franța și anume sinuciderea a trei angajați în cinci luni! Desigur, prin extrapolare, și nu numai, se întelege că drame asemănătoare pot fi întâlnite deopotrivă în companii mici și mari, naționale și multinaționale!

Cum scrie tânărul Antonio Tabares? O întrebare pe care mi-am pus-o necontenit citindu-i textul iar răspunsul mi-a apărut fără echivoc și anume că dramaturgul își vizualizează textul, elaborându-l în imagini, dând chiar indicații nu numai cu privire la mișcarea personajelor în cadrul scenelor ci și la stările acestora și anume: „fumează gânditoare” sau „jumătate nervoasă, jumătate neîncrezătoare” sau „oftează” sau „tăcere” sau „ridică din umeri” și multe altele.

Este bine că regizorul Theodor-Cristian Popescu nu a urmat întocmai „sfaturile” autorului cuprinse în parantezele din text ci a gândit un spectacol unitar, cu detalii edificatoare, în fond, o radiografie a lumii de azi, dominată de preocuparea de a realiza un profit, cu oricare dintre sacrificii. Regia se sprijină mult pe scenografie, aș zice chiar că este un spectacol, prin excelență, de scenografie. Nu știu daca a fost ideea regizorului Theodor-Cristian Popescu sau a scenografului Cosmin Ardeleanu sau dimpreună au propus un labirint ca loc de desfășurare a întregii acțiuni, un labirint care, precum viața sau viața, precum un labirint, are zone libere și zone blocate, ceea ce poate însemna izbânzi dar și eșecuri, mici bucurii dar și ratări definitive. Din punctul nostru de vedere, regizorul a ratat finalul și, în acest fel, a probat o înțelegere limitată a textului lui Antonio Tabares. Nu Gabriela este numele persoanei ce constituie a patra sinucidere, precum în spectacol, ci oricare dintre angajați puteau sfârși tragic, fapt precizat chiar de autor: „Înca nu stim despre ce-i vorba. Am găsit pe cineva mort într-unul dintre lifturi. Se pare ca și-a tras un glonț în tâmplă”. Desigur, putea fi Gabriela dar și un altul sau o alta! Credem că regizorul a fost neinspirat, nesocotind admirabila idee a dramaturgului privind „opera aperta” despre care vorbea Umberto Eco, ceea ce conferea textului o largă deschidere spre o necesară reflecție cu privire la omul contemporan, cu dramele sale existențiale, ce par a se acutiza în viitor!

Actrița DORINA PETER DARIE aștepta de prea mult timp un rol principal, precum al Sofiei Cuevas, un rol complex, solar aș zice, nu doar pentru faptul că în jurul său gravitează toate celelalte personaje. O urmăresc pe DORINA PETER DARIE de când, elevă fiind, însoțită de draga ei mama -cea dintâi care a crezut în harul ei actoricesc- se pregătea să susțină examenul de admitere la Facultatea de teatru. Desigur, are talent cu carul. Nu am înțeles niciodată de ce a stat în umbră atâția ani. A întruchipat, ce-i drept, varii personaje, dar nu personajul fundamental al unei distribuții. Iat-o acum, în rolul Sofiei Cuevas, dovedindu-și reala vocație, evoluând credibil și nuanțat dar într-un ritm prea lent, probabil impus de regizor, deoarece este ritmul lipsit de nerv al întregului spectacol.

Mă bucur că în ultimul timp BOGDAN COSTEA este nu numai managerul ci și actorul, ce s-a reîntors la „uneltele”-i histrionice care l-au consacrat. În spectacolul în discuție este un lider de sindicat (Alejandro Garcia), precum atâția astăzi, care au renunțat la lupta pe baricade și la aruncatul cu pietre pentru un post de birou, care înseamnă nu doar completarea și ștampilarea unor formulare ci, de fapt, renunțarea la înaltele-i aspirații de altădată.

În rolul lui Carlos Fresno, actorul IOAN PETER evoluează puțin crispat și inflexibil dar, în ansamblu, construiește limpede un rol destul de dificil, al managerului, pentru care succesul presupune strivirea colaboratorilor, cu bunăștiință, și chiar sacrificii profunde pentru îndeplinirea Planului impus de conducerea Companiei respectiv a prototipurilor Aisberg, Argos și Osiris.

Dacă regizorul îi conferă personajului Gabriela Benassar o altă consistență decât aceea din textul lui Antonio Tabares, atunci și actrița CECILIA DONAT LUCANU trebuia să infățișeze o altă dimensiune a personajului or ea a evoluat stingher, într-o ușoară notă de superficialitate. Ne întrebăm dacă de vină este regizorul sau actrița?

Remarcăm evoluția corectă dar lipsită de strălucire a actorilor ȘTEFAN STATNIC (Jaime Salas) și CĂLIN STANCIU (Carmelo Luis), onorându-și rolurile ce le-au fost încredințate de regizor.

În concluzie, un spectacol cu un text în premieră pe țară, ce a deschis Festivalul Internațional de Teatru Nou, un Festival ce a reunit reprezentații teatrale în varii „chei” teatrologice, cu regizori și actori consacrați sau care „bat” cu tăria talentului lor la porțile consacrării. Felicitări lui CLAUDIU GROZA, selecționer al FITN.

Lizica Mihuț

 

Notă: Articolele publicate din octombrie 2015, precum și unele apărute anterior, vor constitui pagini ale unei viitoare cărți.

În rest, să auzim numai de bine!

PARTICIPARE EXCEPȚIONALĂ

În perioada 8-18 mai, România va fi reprezentată de doi jurnaliști la o vizită importantă în Republica Populară Chineză: arădeanul Andrei Ando, directorul general West TV Regional, și Flavia Voinea, director Radio România Actualități București. Pentru Aradul nostru, participarea excepțională a jurnalistului Andrei Ando, ca unul dintre cei doi reprezentanți ai României la vizita protocolară, în cadrul căreia va fi primit și de vice-ministrul Departamentului Internațional al Guvernului, este o onoare, pe care Casa Româno-Chineză, filiala Arad, o semnalează opiniei publice locale și nu numai!

În rest, să auzim numai de bine!

Lizica Mihuț

7

Pe scena Teatrului arădean, o premieră pe țară, Bull, de Mike Burtlett

Ideea de a-l invita pe Bobi Pricop să regizeze un spectacol la Arad este lăudabilă, și cu atât mai salutară cu cât propunerea a constituit-o un text al lui Mike Burtlett, reprezentat întâia dată în România, la trei ani de la premiera sa din Sheffield. Tânărul autor al piesei (născut în 7 octombrie 1980, la Oxford) este unul dintre cei mai în vogă dramaturgi contemporani, jucat cu succes la Londra dar și la New York sau la Sidney. Spectacolele pieselor lui Mike Burtlett sunt consemnate pe spații largi în importante publicații de pe trei continente, iar Premiul Laurence Olivier Award, primit în anul 2002, îl consacră definitiv ca unul dintre cei mai importanți dramaturgi contemporani.

Piesa sa, Bull, este foarte bine scrisă, plasându-și acțiunea în actualitate, într-o zonă ce putea să devină o melodramă (reducerea de personal într-o companie!) dar autorul o ferește, în mod deliberat, de această posibilă capcană, problematizând cu franchețe situații limită ale lumii de azi, de pretutindeni: pierderea locului de muncă și incertitudinea de a găsi un altul, în viitor; eliminarea „celui mai bun” prin uneltirea colegilor de muncă, minându-se, în acest fel, meritocrația; hărțuirea și victimizarea practicată între colegi; supunerea înaintea unui singur „zeu”, și anume instinctul de conservare; eșuarea în viața de familie și, nu în ultimă instanță, alienarea omului aflat sub amenințarea unui șef sau a unor colegi cinici și necruțători.

Am citit cu reală plăcere textului lui Mike Burtlett și ceea ce mi se pare foarte important de semnalat este că acesta a fost gândit nu numai ca literatură dramatică – deci Cuvânt, ci și ca spectacol – Acțiune, respectiv Combustie Interioară – marcate prin replici scurte și aparent simple, prin dialog sacadat, prin numeroase puncte de suspensie, prin tăceri și prelungiri silențioase după replici aparent banale dar încărcate de varii înțelesuri, și prin o anume presiune ce domină scena în dialogul între personaje.

Regizorul Bobi Pricop nu a optat pentru această posibilă combustie interioară, ci a gândit un spectacol de o admirabilă austeritate, propunând un desen teatral (sprijinit de inspirata scenografie a Velicăi Panduru)  elaborat cu migală și rigurozitate. Bobi Pricop știe „să ridice” și să facă un spectacol „să stea în picioare”, izbutind cu un minim de mijloace teatrale să creeze o lume, ce are ca puncte de reper cinismul, delațiunea, trădarea. Mărturisesc că mi-ar fi plăcut ca regizorul să își propună să găsească „calea spre inimi”, desigur, nu spre melodramă, ci măcar cu vagi trimiteri emoționale. Or, spectacolul este rece, auster, cu o discutabilă  teatralitate.

Cele patru personaje ale piesei întruchipează în „cheia” propusă de regizor, destine aflate în situații limită, chiar dacă impresia este de liniaritate a „construcției scenice”.  Ovidiu Ghiniță este, cu evidență, cel mai bun „interpret” în spectacol, realizându-și rolul de boss (Carter), cu inteligență și franchețe, reușind să fie, prin atitudine și subtile nuanțe, un cinic „în afară de orice concurs”, ca să îl parafrazez pe Titu Maiorescu.

Bine distribuită în rolul Isobel, actrița Carmen Vlaga Bogdan a fost convingătoare, reușind să pară un „sloi de gheață” (cum o consideră Thomas) și să domine scena, mai puțin însă „să comunice” ceea ce semnala Carter, și anume că „se folosește de felul cum arată ca să-și ascundă o doză de nesiguranță”. Isobel, împreună cu Tony, uneltesc împotriva lui Thomas, impunând în cele din urmă eliminarea acestuia. Andrei Elek, în rolul lui Tony, a fost personajul „buldozer”, de fapt, „Tony buldozer”, cum îl numea Thomas, poate un Carter în devenire dar, din punctul meu de vedere, actorul nu a reușit să transmită decât în parte cinismul celui care își elimină „colegul”, fără să mimeze măcar câteva umbre de regret. În sfârșit, rolul lui Thomas a fost intepretat (la premiera de sâmbătă) de către Alex Mihăescu, aflat la prima colaborare cu Teatrul arădean, în calitate de actor, dar cunoscut publicului nostru ca regizor al spectacolului Tăietura, deMark Ravenhill Să reținem că interpretul lui Thomas (la premiera de duminică) a fost actorul Alex Mărgineanu, pe care nu l-am văzut încă în spectacol. Astfel, Thomas, în interpretarea lui Alex Mihăescu, a fost un personaj complex, alcătuit dintr-un „aluat” în care se amestecă, nu fără dificultate, umilința cu revolta, naivitatea cu dezamăgirea, suspiciunea cu necruțătoarea trădare de către cei doi „colegi”. Credem că i-au reușit mai puțin scenele din final, de vină fiind, nu știm, dacă regizorul sau interpretul, scenele în discuție probând o teatralitate îngroșată și neavenită.

În concluzie, o propunere regizorală –la care nu subscriem în totalitate dar care este profund articulată și interesantă în sine – a unui dramaturg, pe care îl dorim, în continuare, reprezentat pe scena Teatrului arădean și anume, Mike Bartlett!

 

Lizica Mihuț

foto: arq.ro

Dacă nu atragem fonduri și continuăm să cheltuim precum din 1 octombrie încoace, în maxim doi ani Universitatea „Aurel Vlaicu” va intra în faliment. Deficitul anual este de aproape un milion de euro!

Rep.: În interviul precedent, ați precizat că în anul 2015, Universitatea „Aurel Vlaicu” a primit mult mai puțini bani de la Minister, cu toate că Ramona Lile mergea aproape săptămânal la București, cu avionul, din Timișoara, în principal pentru a aduce fonduri. Or, ce s-a întâmplat de fapt?

L.M.: Cred că am fost destul de explicită. Îi invit pe colegii noștri să consulte site-ul UAV spre a vedea că am primit de la Minister 32-33% la finanțarea de bază (pe student echivalent!), ceea ce este foarte puțin. Noi spuneam că este puțin și când primeam 49% sau 51%, deoarece Universitatea „Aurel Vlaicu” trebuia să adauge restul banilor, necesari atât pentru salarii, cât și pentru alte cheltuieli, din fonduri proprii. În condițiile scăderii numărului de studenți ca urmare a scăderii naturale a populației, ca și a interesului tinerilor față de învățământul superior, rectorul trebuia să ducă o politică echilibrată și nu de cheltuire a banilor adunați în anii precedenți, pentru propria imagine sau pentru o populistă campanie electorală (a se vedea participarea la două seminarii de la Bruxelles, unul de 45 de minute și altul de o oră și douăzeci de minute, cu o tematică fără nicio legătură cu Universitatea „Aurel Vlaicu”!).

 

Rep.: Ramona Lile lasă să se înțeleagă, în campania electorală aflată în desfășurare, că ea a adus bani de la Minister și va aduce în continuare.

L.M.: Dacă Ramona Lile va aduce finanțare de la Minister precum în 2015 ne îndreptăm clar spre faliment. Trebuie să reținem că în prezent se cheltuiesc banii adunați datorită politicii cumpătate din anii precedenți, iar depozitele de 5 milioane de euro din anul 2005, într-o apropiată perspectivă se vor diminua. Pe mine mă deranjează enorm minciuna! Se știe că am spus întotdeauna adevărul cu oricare dintre consecințe!

 

Rep.: Aveți o nouă dovadă de recentă minciună sau, să-i zicem dezinformare practicată de Ramona Lile?

L.M.: Cunosc mai multe exemple. Iată unul: în săptămâna trecută, Ramona Lile i-a chemat în biroul ei pe toți cei 59 de colegi care au obținut doctoratul, invitându-i să facă o cerere pentru obținerea sporului de doctor, lăsându-I totodată să creadă că este meritul ei personal de a fi adus de la minister atât aprobarea, cât și fondurile necesare pentru aceste plăți. Or, potrivit legislației în vigoare, aceste sporuri pot fi atribuite, de asemenea, din fondurile proprii ale universității.  Repet, cererile s-au depus în biroul Ramonei Lile și nu la biroul de Resurse Umane! O nouă dovadă de campanie electorală prin excelență populistă! Iată o altă minciună spusă cu nonșalanță de Ramona Lile. Mi-e și jenă să scriu dar trebuie să știți că minciuna și dezinformarea sunt practicate de Ramona Lile la modul natural! De exemplu, săptămâna trecută i-a spus profesoarei Brîndușa Armanca că i-a dus personal la București dosarul de acreditare a cursului postuniversitar, pe care îl finalizase împreună cu colegii de la Jurnalism, și că așteaptă răspunsul de la Minister. Brîndușa Armanca, bucuroasă că rectorul s-a implicat personal în obținerea acreditării cursului postuniversitar, relatează acest fapt la facultate, unde avea să afle că nici măcar nu se depusese dosarul respectiv la Rectorat, și deci nu avea cum să fie dus de Ramona Lile la Minister, și cu atât mai puțin aprobarea nu avea cum să vină!!!

 

Rep.: Se spune despre dvs. că ați fost foarte chibzuită, dacă nu chiar zgârcită cu banii universității, gândindu-vă de două ori până să hotărâți administrarea lor.

L.M.:Am fost întotdeauna conștientă că Universitatea „Aurel Vlaicu” va avea viitor numai în cazul în care va avea fonduri proprii disponibile la orice oră din zi și din noapte. Gândiți-vă că în acest moment se cheltuiesc banii adunați cu greu în anii precedenți, în timp ce fondurile atrase sunt foarte puține iar deficitul anual este de aproape un milion de euro (a se vedea site-ul UAV).

 

Rep.: Știu că de mulți ani universități de tradiție din România nu au reușit să plătească nici salariul primei norme și multe universități au probleme serioase pe plan financiar (două dintre ele au și intrat în insolvență).

L.M.: Așa se explică că am propus ca strategie, să atragem cât mai multe fonduri dar în același timp, să fim cumpătați în ceea ce privește cheltuirea banilor UAV. Vă mărturisesc că m-am gândit că media de vârstă a cadrelor didactice din universitate este de aproximativ 43-44 de ani, iar „drumul” până la pensie este lung. Vă propun să meditați ce veți face dacă veți rămâne cu finanțarea de la Minister de 32-33% și nu veți avea bani disponibili ca fonduri proprii să acoperiți deficitul anual de aproape un milion de euro, deficit care în mod sigur va crește în anii viitori!

 

Rep.: De asemenea, v-am auzit repetând de câteva ori că ați investit banii universității în imobile pe care să le puteți valorifica atunci când universitatea se va afla în impas financiar.

L.M.:Investiția în imobile este întotdeauna profitabilă. Am realizat investiția în Hotelul Akademos, cu gândul că îl conservăm, menținându-l ca nou, pentru ca la un moment dat, când universitatea nu va avea bani, să îl putem vinde cu un preț, eventual, mai mare decât achiziția și investiția ca atare. Credeți că nu puteam să îl închiriez??? Era foarte simplu dar gândul meu a fost să îl păstrăm pentru momentele de cumpănă financiară a UAV. M-a durut sufletul când am auzit că Hotelul Akademos a fost închiriat și vă rog să rețineți că în doi-trei ani, acesta va deveni o ruină, iar la o posibilă vânzare nu va mai avea prețul, nici pe departe, dorit. Chiria pe care o luăm, oricare ar fi aceasta, nu ar fi trebuit să ne intereseze pentru că această conservare de care vorbeam o puteam asigura noi, ca instituție. Or, se știe, orice închiriere înseamnă o deterioare, deci serioasă depreciere! La fel am gândit și achiziția altor spații, ca măsuri de prevedere pentru universitate. Am făcut economii, mereu cu gândul la viitor. În discuțiile cu oficiali importanți din București, privind viitorul UAV, mi s-a spus continuu și fără excepție, citez: „Ministerul nu va închide universități, ci se vor închide singure, pentru că nu vor avea bani să supraviețuiască.” Este bine să nu uitați această subliniere, pentru că se referă la viitorul instituției noastre.

 

Rep.: Va mai urma un singur interviu, în afara acestuia, până la alegeri. Vă propun să îi faceți un portret, chiar succint, Ramonei Lile.

L.M.: Nu doresc să îi fac un portret, nici chiar succint. Trebuie să precizez însă două lucruri fundamentale despre Ramona Lile: 1. Nu am cunoscut până acum un om care să se prefacă mai bine decât ea (actorii sunt mici copii în acest sens!), ascunzându-și cu viclenie adevăratele intenții. Ambiția ei era probabil să devină om de știință, și iată că a întrecut-o de câteva ori pe Elena Ceaușescu, care era „specialistă” într-un singur domeniu, pe când Ramona Lile are, precum ați văzut, cu mult mai multe domenii de așa-zise „competențe”. 2. Ramona Lile posedă o adevărată artă de a-i pune pe alții să lucreze pentru ea și de a-și însuși fără jenă succesele acestora. Cărți, studii științifice, dosarele de acreditare a specializărilor, teza de abilitare, strategii, etc, toate și toți lucrează pentru ea fără însă să aibă prețuire pentru sprijinul primit. Nu am știut niciodată că Mihaela Iacob, Cristina Nicolaescu, Mioara Pantea, Sanda Grigore, dar și mulți alții (am dat doar câteva nume) lucrează atât de mult pentru că Ramona Lile prezenta rezultatele muncii acestora ca propriile ei strădanii. Având atâtea probleme instituționale de rezolvat, nu am avut timp să o „studiez” pe Ramona Lile, ci am preluat aprecierile altora și chiar eu am crezut sincer în efortul deosebit depus de Ramona Lile, mai ales că nimeni, niciodată, nu mi-a atras atenția că situația ar fi alta, ci dimpotrivă, au fost oameni serioși care au lăudat-o continuu. Primul șoc l-am avut la alegeri, când am constatat că a fost votată cel mai puțin de propriii colegi. Apoi a urmat un plagiat, apoi încă două plagiate, apoi demolarea administraţiei care funcţiona foarte bine, apoi angajarea în administraţie a 11 apropiaţi ai familiei sale, făra nicio expertiză pentru postul respectiv și multe, foarte multe alte decepții, la care nu doresc să mă refer acum dar, în mod sigur, o voi face cu alte prilejuri.

 

Rep.: Cum ați dori să încheiem acest interviu?

L.M.: Cu precizarea că atât eu cât și profesorii Anton Ilica și Marian Spânu am câștigat prin sentință definitivă și irevocabilă procesul împotriva Curții de Conturi. Deci, Consiliul Academic a funcționat potrivit legislației în vigoare, președintele Consiliului Academic, conform Agenției Naționale de Integritate, nu se afla în incompatibilitate, iar procesul împotriva Curții de Conturi s-a încheiat, așa cum am precizat deja, cu sentință definitivă și irevocabilă.

Toți cei care și-au construit o adevărată strategie de vizibilitate prin a denigra Consiliul Academic, președintele acestuia, contestându-le legalitatea, vor trebui să răspundă înaintea lui Dumnezeu! Și înaintea oamenilor!

 

În rest, să auzim numai de bine!

Drumurile săptămânale ale Ramonei Lile la București au fost în interes propriu. Universitatea a primit puțini bani de la minister în anul 2015. Bonurile de masă au fost din fonduri proprii!

 

Premiu de excelență din partea Casei Româno-Chineze Arad unui tânăr de succes

O distincție de excelență pentru președintele Casei Româno-Chineze Arad: prof. univ. dr. Lizica Mihuț a fost desemnat cel mai popular om de cultură, în urma unui vot public organizat de cel mai important portal de știri al județului Arad, www.arq.ro. Lizica Mihuț a organizat evenimente de mare anvergură, cu o largă audiență în municipiul Arad, cum ar fi Zilele Culturii și Civilizației Chineze, conferințe și mese rotunde pe teme culturale, fiind unul dintre susținătorii și promotorii proiectului Arad, Capitală Europeană a Culturii 2021. Competiția pentru desemnarea celor mai populare personalități arădene ale anului a întrunit un număr total de 450.000 de voturi unice, în mai multe categorii – un record național realizat de portalul arădean de știri.

 

Un moment important al galei l-a reprezentat detalierea în fața asistenței selecte, formată din elita orașului, a proiectelor care apropie Aradul de spațiul cultural chinez, respectiv editarea versiunii în limba chineză a monografiei orașului și tipărirea traducerii chinezești a cărții de poezii a poetului arădean Ioan Matiuț.

 

În cadrul festivității de premiere, care a avut loc la Hotel Continental din orașul de pe Mureș, Casa Româno-Chineză a oferit, la rândul ei, o distinctive unei tinere personalități arădene, Glad Varga, prezență activă în viața publică. Glad Varga s-a implicat cu mare entuziasm în proiectele Casei Româno-Chineze, diseminând la nivel internațional, printr-o bine organizată rețea de voluntari în întreaga Europă, aceste demersuri. Tânăr de succes, investitor în mass-media, animator al societății civile, Glad Varga este una dintre personalitățile de perspectivă ale Aradului. Distincția i-a fost acordată de către președintele Casei Româno-Chineze Arad, Lizica Mihuț, și consilierul președintelui, Ioan Matiuț.

Andrei Ando

Drumurile săptămânale ale Ramonei Lile la București au fost în interes propriu. Universitatea a primit puțini bani de la minister în anul 2015. Bonurile de masă au fost din fonduri proprii!

Rep.: Înainte de a vă adresa întrebările pregătite pentru întâlnirea cu dvs, vă mărturisesc că sunt surprins de refuzul categoric de a vă adresa oficialităților române și europene cu privire la acest „caz” reprezentat de Ramona Lile, un „caz” pe care vă propun să îl numim „academism special”, deoarece înțeleg că este unic în învățământul superior românesc.

L.M.: Nu numai dvs sunteți surprins. Impactul prin Facebook și prin blog este extraordinar. Oriunde merg sunt întrebată și se discută problema secretarei devenită rector în zece ani. Și totuși nu doresc ca oficialitățile din țară sau din afara ei să intervină în „bătălia” pentru rector. Având în vedere că vor veni vremuri grele pentru învățământul superior românesc (a se vedea cazul Universității din Reșița, în care, unele cadre didactice au trecut pe ajutor de șomaj, în așteptarea preluării de o altă universitate), consider că este vital ca fiecare membru al colectivității academice să își assume, prin votul său, prezentul dar, mai ales, viitorul Universității „Aurel Vlaicu”.

 

Rep.: Deci nu susțineți niciun candidat și nici nu doriți să reveniți în UAV nici chiar într-o calitate onorifică.

L.M.:Am lămurit deja această problemă. Nu susțin niciun candidat anume, ci înfățișez o situație cu responsabilitate și corectitudine. Sunt dispusă, oricând, să îmi asum în cele mai mici detalii relatările mele. Nu sunt denigrări sau jigniri, ci realități foarte grave.

 

Rep.: De ce credeți că Ramona Lile s-a dus săptămânal la București pentru interese personale?

L.M.: Este un raționament pe care îl fac „sine ira et studio” și argumentele sunt solide. În primul rând, să co-semnezi studii științifice cu 53 de cadre didactice și cercetători din 13 universități din țară și din străinătate (altele decât UAV!) presupune deplasări la respectivele universități. Precizez că cele mai multe dintre aceste „colaborări științifice” s-au făcut în ultimii doi ani!

 

Rep.:Deplasările săptămânale cu avionul din Timișoara au fost pentru câteva zile? Cred că fiecare studiu menționat în interviurile anterioare presupunea activități de laborator, studiu în bibliotecă, etc.

L.M.: Deplasările Ramonei Lile, aproape săptămânal, cu avionul de la Timișoara la București, au fost de o zi, maxim o zi și jumătate și mă întreb când putea ea, în acest scurt timp, să îi abordeze pe toți cei 53 de colaboratori, altminteri profesori și cercetători importanți, în instituțiile unde își desfășoară activitatea. Chiar dacă pare imposibil, mă gândesc că Ramona Lile s-a întâlnit cu autorii alături de care co-semnează studiile științifice. Cum altfel ar fi putut să o „pună” co-autoare fără să îi întâlnească?

 

Rep.:Este o temă de reflecție pentru viitor!

L.M.:În al doilea rând, consider că Ramona Lile s-a dus la București în interes propriu și nu pentru universitate, deoarece banii primiți de la Minister în anul 2015, atât la finanțarea de bază cât și la investiții au fost mai puțini ca în anii precedenți.

 

Rep.:Vă rog să detaliați aceste afirmații, pentru că le consider extrem de importante.

L.M.:În anul 2015, Universitatea „Aurel Vlaicu” a primit de la Minister o finanțare de bază de 32-33% (a se vedea site-ul UAV) față de aproximativ 49-50% în alți ani precedenți, ceea ce înseamnă că universitatea trebuia să aducă din fonduri proprii peste 65% din finanțarea de bază (pe student echivalent!).

 

Rep.: Am înțeles că Ramona Lile a adus bani de la Minister pentru bonurile de masă date în decembrie.

L.M.: S-a vehiculat această idee în mod eronat, deoarece bonurile de masă au fost acordate, precum în anii precedenți, din fondurile proprii ale universității și nu au fost date de către Minister.

 

Rep.: Chiar și pentru investiții Ministerul Educației și Cercetării Științifice a alocat bani mai puțini în anul 2015?

L.M.: Alocarea pentru investiții a fost de aproximativ 360.000 de euro, adică mult mai puțini decât în anii precedenți, ceea ce mă conduce spre ideea că Ramona Lile s-a dus la București să își asigure publicarea studiilor științifice, dar și să rezolve problema abilitării în domeniul „inginerie industrială”, ea având doctoratul și obținând titlul de profesor universitar în Științe Economice, domeniul Management. Dacă făcea lobby pentru finanțarea universității nu primeam atât de puțini bani de la Minister, atât la finanțarea de bază cât și la investiții.

 

Rep.: Un alt zvon pe care vă rog să îl confirmați dacă este sau nu adevărat, din punctul dvs. de vedere se referă la faptul că Direcția Finanțelor Publice, prin directorul său, a precizat că actualul imobil unde funcționează Rectoratul și Facultatea de Științe Economice va fi în administrarea universității numai dacă va rămâne, în continuare, actualul rector.

L.M.:Am discutat în acest sens cu dl. Marius Drăgănescu, director general al Direcției de Finanțe Publice, care mi-a spus că nu a avut loc niciun dialog cu Ramona Lile în legătură cu acest imobil și nici în legătură cu orice altă problemă, în acest sens.

 

Rep.:Acest zvon, ca și altele, sunt tipice pentru o campanie electorală în care se dorește atragerea electoratului într-o zonă de vot „pro” un candidat sau altul.

L.M.: Știm bine ce se întâmplă în campaniile politice. În universitate nu trebuie să pătrundă metehnele politicului și minciuna nu trebuie să constituie un mod de existență. Pledoaria mea a fost întotdeauna pentru adevăr, cu oricare dintre consecințe. O pledoarie pentru adevăr, oricât de dureros ar fi acesta. Duplicitatea și fariseismul, ca și trădările, au „picioare scurte” și pe termen mediu sau pe termen lung, rezultatele vor fi, în mod sigur, dezastruoase!

 

În rest, să auzim numai de bine!

Lizica Mihuț

 

Notă: Ramona Lile, o secretară devenită rector în zece ani! (VI.)

Ramona Lile, o secretară devenită rector în zece ani! (V.) Doctor și profesor în Științe Economice (Management), Ramona Lile dorește să conducă doctorate în domeniul Inginerie Industrială. Și-a depus dosarul de abilitare în acest sens la Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca!

 

Ramona Lile, o secretară devenită rector în zece ani! (V.) Doctor și profesor în Științe Economice (Management), Ramona Lile dorește să conducă doctorate în domeniul Inginerie Industrială. Și-a depus dosarul de abilitare în acest sens la Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca!

 

Rep.: Spre surprinderea mea, ați declarat în interviul precedent că veți trimite spre analiză în toate universitățile din România, la Ministerul Educației și Cercetării, la Comisia Europeană (Research and Innovation), cazul Ramonei Lile numai după încheierea alegerilor. Chiar nu înțeleg demersul dvs.!

L.M.: Am menționat acest fapt, și anume că nu doresc să intervin în desfășurarea alegerilor, deoarece colegii mei din UAV trebuie să își asume votul pe care îl dau pentru rector. Am făcut mențiunea că nu susțin niciunul dintre candidați, tocmai pentru că, pentru mine, universitatea este importantă și mai ales viitorul ei. Doresc să se rețină că nu revin în universitate în vreun fel, pentru că pentru mine ceea ce fac acum reprezintă o provocare interesantă, fascinantă chiar. Și chiar reîntâlnirea cu presa poate să însemne un posibil ziar în viitor. Fără șantaje. Fără bani plătiți ziariștilor să scrie sau să nu scrie… etc.

Rep.: Înțeleg că aveți anumite decepții în presă.

L.M.: Nu despre ele doresc să vorbesc acum. Recunosc, îmi place enorm presa. Am doar una-două decepții, despre care voi vorbi cu un alt prilej. Acum mă interesează doar să relatez adevărul (se bine știe că nu am mințit niciodată!) iar colegii din UAV trebuie să aleagă viitorul rector fiind în cunoștință de cauză.

Rep.: Asta înseamnă că numai după (re)alegerea rectorului veți face sesizările respective?

L.M.: Desigur! Ramona Lile, depășind orice imaginație, repet și repet această aserțiune, „și-a făcut” dosar de conducere de doctorat, dar nu în domeniul Științelor Economice, unde a obținut titlul de doctor și de profesor universitar, ci pe Inginerie Industrială și Management, la Universitatea Tehnică din Cluj Napoca. Deci Ramona Lile chiar crede că poate conduce doctorate la o universitate tehnică, în domeniul Inginerie!!! Dar în mod șmecheresc, Ramona Lile și-a retras dosarul de conducere de doctorat până după alegeri, asta însemnând că nu a renunțat la această sfidătoare idee, ci doar a amânat-o pentru o vreme. Observați că impostura continuă dacă nu este sancționată. Acest fapt mă determină să sesizez forurilor compentente întreaga amploare a „cazului Ramona Lile”.

Rep.: Dar teza de abilitare respectă rigorile academice?

L.M.:Dosarul privind abilitarea cuprinde șase documente și toate au fost elaborate de pe alte calculatoare decât al Ramonei Lile. De exemplu profesorii universitari Horațiu Vermeșan și Marius Puștan, care au depus dosarul de abilitare în același timp cu Ramona Lile, au elaborat de pe propriul calculator toate cele șase documente necesare abilitării, în timp ce Ramona Lile a reunit în dosarul ei documentele de pe calculatoare care au ca utilizator „Pantea” (trei documente), „Sorin” și „Secretara”, care ca de obicei a elaborat CV-ul.

Rep.: Înțeleg că nu este în regulă nici dosarul de abilitare?!

L.M.: Este de râs dacă nu ar fi de plâns că Ramona Lile crede că poate conduce doctorate în alt domeniu decât cel în care a obținut titlul de doctor și de profesor universitar. În plus, este clar că de pe calculatorul cu utilizatorul semnat „Pantea” (nu știu cine este și nu are nicio importanță!) teza de abilitare are jumătate ca număr de pagini decât media tuturor tezelor de abilitare pe care le-am consultat. Este și firesc, pentru că, probabil, autorul, oricare ar fi acesta, nu putea reuni „contribuții” acolo unde nu există.

Rep.: Vorbiți despre lucruri foarte grave. Abilitarea în calitatea de conducător de doctorat mi se pare un fapt extrem de important. Sunt curios în articolul de săptămâna viitoare la ce vă veți referi. Puteți să nu răspundeți la această întrebare.

L.M.: Miercurea viitoare, articolul meu va avea titlul „Deplasările săptămânale la București ale Ramonei Lile, pe banii universității, au fost în interes propriu. Banii primiți de la Minister în anul 2015 au fost puțini. Bonurile de masă au fost din fonduri proprii”.

Rep: Mai aveți ceva de adăugat?

L.M.: Da. O avertizez pe Ramona Lile să nu se mai laude în presa arădeană cu prezența UAV la Bruxelles, pentru că ONG-ul care a adresat invitația, în care eu sunt membru din anul 2001, la proprunerea europarlamentarului german Doris Pack, a organizat două manifestări: una de 45 de minute și alta de aproape o oră și jumătate, la care au participat două colege, universitatea achitând toate cheltuielile, deși este în condiții de reală austeritate. Cele două deplasări la Bruxelles au însemnat participări (ca auditori) la dezbateri ca durată de timp sub trei ore, ambele, cu o tematică fără nicio legătură cu UAV. Cu un alt prilej mă voi referi la obișnuința Ramonei Lile de a prelua realizările altora!!!

 

În rest, să auzim numai de bine!

 

Ramona Lile, o secretară devenită rector (IV.)  Universitarii muncesc o viață și nu reușesc să co-semneze 19 lucrări ISI și ISI Proceeding!

 

Ramona Lile sau o secretară ajunsă rector în zece ani (II) Ramona Lile, un caz unic in UAV

Rep.:Spre a nu fi perceput ca „atac la persoană”, vă propun să nu discutăm numai despre Ramona Lile, în eventualitatea că la Universitatea „Aurel Vlaicu” există și alte cazuri de plagiat recunoscut și sancționat de către Comisia Națională de Etică din București (CNEB), precum s-a întâmplat și în cazul unor politicieni binecunoscuți.

L.M.: Vreau să precizez limpede că Ramona Lile este un caz singular de plagiat în Universitatea „Aurel Vlaicu”. Cum un caz singular este Ramona Lile și în ceea ce privește faptul că a semnat crți și studii în domenii total diferite, fără să aibă o pregătire științifică minimă. Gândiți-vă, cum poate cineva să scrie, respetiv, „să colaboreze”, cu peste 70 de autori, cu adevărat specialiști într-un anumit domeniu și care își desfășoară activitatea în 13 Universități din România și din străinătate!

Rep.: Cadrele didactice din Universitatea „Aurel Vlaicu” știau despre plagiat, când au votat-o rector?

L.M.: Nu. Cadrele didactice din Universitatea „Aurel Vlaicu” au aflat, ca și mine, ca urmare a Raportului Final nr. 945 a Comisiei Naționale de Etică, de a sancționa plagiatul Ramonei Lile, care avea deja calitatea de rector, recunoscută de către Ministerul Educației și Cercetării Științifice. Vă mărturisesc că nu mi-a trecut prin cap să mă uit la CV-ul ei înainte de a fi aleasă rector. Depunându-și teza de abilitare, despre care voi face importante precizări cu un alt prilej, mi s-a semnalat din București această situație, fiind solicitată să citesc Lista de lucrări științifice a Ramonei Lile. Spre marea mea surprindere am descoperit o impostură academică dincolo de orice imaginație!

Rep.: Vă rog să detaliați, spre a nu face referiri la modul general!

L.M.: Ramona Lile a absolvit Facultatea de Inginerie Alimentară, Turism și Protecția Mediului din cadrul Universității noastre (cursuri la zi), iar la fără frecvență Facultatea de Științe Economice din cadrul Universității „Vasile Goldiș”, susținându-și apoi doctoratul în Management, cu o teză privind „calitatea totală în industria producției alimentare de carne”.  Până aici, toate bune! Problema este că Ramona Lile nu a continuat cercetarea în acest domeniu, pentru că, se știe, teza de dcotorat reprezintă punctul zero al activității științifice, al unor contribuții personale în domeniul pentru care ai optat la Doctorat sau într-un domeniu limitrof, contribuții pe care le dezvolți, le îmbogățești, de-a lungul întregii vieți sau a unei anume perioade de timp. Noi toți, și mă refer nu numai la universitari, avem un domeniu, maxim două, în mod excepțional, în cazuri foarte rare, trei domenii de competență. Dar din acestea numai unul singur este cel fundamental. În ceea ce privește domeniul științelor, pregătirea teoretică, acumularea bibliografiei, este dublată de „căutări” personale, de cercetare a unor locuri nebătătorite, de studiu îndelung în biblioteci și în laboratoare. Este limpede că nu poți face cercetare științifică din birou!

Rep.: Vă propun, din nou, să vă referiți concret la domeniile științifice asumate prin semnătură de către Ramona Lile. Să începem cu domeniul Științelor Economice.

L.M.: În mod surprinzător, Ramona Lile co-semnează cărți și studii cu 14 colegi din Facultatea de Științe Economice din cadrul Universității „Aurel Vlaicu”, în domenii total diferite: contabilitate, finanțe, economie, marketing, management, informatică economică. Trebuie însă să reținem eforturile deosebite ale acestor cadre didactice de la Facultatea de Științe Economice din cadrul Universității „Aurel Vlaicu” care prin strădanii și chiar prin sacrificii de ordin personal au susținut doctorate și au elaborat apoi cărți și studii științifice în domeniile lor de competență. Subliniez că doi colegi de la această Facultate  au susținut două doctorate, ceea ce probează nu numai responsabilitatea asumată, ci și necesitatea unei pregătiri teoretice temeinice, în vederea lărgirii ariei științifice de cercetare.

Rep.: Înțeleg că Ramona Lile a semnat articole științifice și cu colegi din alte facultăți ale Universității, și în alte domenii decât Științe Economice.

L.M.: Într-adevăr „colaborarea științifică” a Ramonei Lile s-a manifestat și cu profesori din alte cinci facultăți ale Universității „Aurel Vlaicu”: Facultatea de Științe ale Educației, Psihologie și Asistență Socială, Facultatea de Inginerie, Facultatea de Științe Exacte, Facultatea de Inginerie Alimentară, Turism și Protecția Mediului, Facultatea de Științe Umaniste și Sociale, în domenii precum: psihologie, pedagogie, logica fuzzy, informatică, agronomie. Ramona Lile și-a trecut în CV inclusiv calitatea de director-coordonator de proiect (doar pentru că a completat un formular) privind Corectitudinea în vorbire și scriere, de fapt titlul cărții mele, apărută la Editura Dacia, din Cluj Napoca.

Rep.: Pentru că este surprinzător ceea ce afirmați, vă propun ca la final de interviu, să precizați printr-o Notă facultățile, cadrele didactice și domeniile de competență ale acestora, cu referire acum numai Universitatea „Aurel Vlaicu”.

L.M.: Nu cred că este necesară această Notă, pentru că toate aceste informaţii se găsesc în CV-ul Ramonei Lile, care poate fi accesat cu uşurinţă. Ȋn interviul următor mă voi referi la „colaborările științifice” ale Ramonei Lile cu 53 (cincizeci şi trei!) de cadre didactice din 13 Universități din țară (altele decât Universitatea „Aurel Vlaicu”) și din străinătate, dar și cu mai multe departamente şi facultăţi ale aceleiași Universități, în domenii precum: inginerie aerospațială, electronică industrială, automatică și calculatoare, contabilitatea financiară a întreprinderilor, managementul organizațiilor militare, biotehnologii, cibernetică, irigațiile din Kurdistan, medicină (chirurgie) și multe altele, pe care vă invit, încă de pe acum, să le citiți în interviul ce va apărea săptămâna viitoare!

 

În rest, să auzim numai de bine!

Ramona Lile sau o secretară ajunsă rector în zece ani (I)  Nu voi vorbi despre Universitatea „Vasile Goldiș”