Am urmărit aseară spectacolul Teatrului arădean, cu bucuria inițială de a descoperi una dintre cele mai cunoscute piese din dramaturgia universală. Dar nu l-am regăsit pe Anton Pavlovici Cehov, ci un spectacol, în care textul excepțional al dramaturgului rus conta mai puțin, aflându-ne înaintea unui op de regie. Actualizarea lui Cehov a însemnat pentru regizoarea CATINCA DRĂGĂNESCU un mix, care reunește sub cupola cehoviană și sub semnul, încă din titlu, a unei dorite anglicizări, direcții și forme teatrale în care interpreții ne trimit spre „teatru în teatru”, spre generația flower-power și rock, spre o tară ce înseamnă consumul de etnobotanice și droguri, ceea ce face ca Medvedenko și Polina să apară în variantă dublă, spre o „lume” cu microfoane pretutindeni, cu zgomot, cu lumini, cu schimbări bruște de cadre (uneori , cinematografice), încât abia mai poți urmări o idee regizorală, pentru ca o alta să îi ia locul. Fără îndoială, Catinca Drăgănescu are toate datele să devină un regizor important, care își elaborează spectacolul – și ne bazăm afirmația pe colaborări validate de montări anterioare -, privind scenografia (ANDREEA SIMONA NEGRILĂ), mișcarea scenică (SIMONA DEACONESCU), muzica (CRISTIAN VIERIU).
Regizoarea are meritul de a-i fi convins pe actori să o urmeze în acest demers „nebunesc”, care schimbă perspectiva de abordare a textului cehovian, violentându-l chiar și pe spectatorul avizat. Traducerea și adaptarea realizată în urmă cu un deceniu și jumătate de către RALUCA RĂDULESCU este „încărcată” de regizoare cu forme teatrale noi, intenția urmărită fiind, evident, de a realiza un „altfel de Cehov”. Ar fi o lungă discuție, controversată și fără o finalitate unanim acceptată, despre posibilele limite privind contemporaneizarea textelor clasice .
Din punctul nostru de vedere, (Ză) Pescăruș este un spectacol, prin excelentă, de regie, pe care îl urmărești ca pe un exercițiu de creativitate dusă până la ostentație, un spectacol care trebuie văzut spre a încerca să înțelegi că un text clasic poate fi lecturat regizoral fără limite. Întrebarea firească este dacă subscriem sau nu la o asemenea abordare .
CATINCA DRĂGĂNESCU este o personalitate puternică, deoarece actorii i-au urmat întocmai indicațiile privind realizarea acestui cocktail teatrologic, evoluând, cu toții, în spiritul viziunii impuse, cu obstinație, de către regie. „Misia “ actorilor a fost dificilă , fiindcă personajele întruchipate de ei vădeau o altă perspectivă asupra textului cehovian. Să reținem că au excelat ZOLTAN LOVAS(Dorn), ROBERT PAVICSITS (Treplev) și IULIA POP (Nina).
Aprecieri pentru Caietul-program, care, în sfârșit ,promovează, cu profesionalitate, spectacolul Teatrului arădean.
Un spectacol insolit, în mod deliberat, un spectacol „după Cehov”, dar aproape fără Cehov!