Revista 22, 14 martie 2017

Plagiatul, virus exportat în Mexic și Venezuela

 

Andreea Pora

 

Ramona Lile, încă rector al Universității ”Aurel Vlaicu” din Arad, a devenit celebră pe plan european în momentul când revista ”22” i-a relevat uimitoarea capacitate de a copia, cu maximă viteză și exactitate, lucrări științifice provenite de la cercetători britanici, francezi, greci sau români.

 

Cele12 plagiate aflate în analiza Consiliului Național de Etică și sancțiunea primită în 2012 pentru plagiat, urmată de retragerea unor lucrări publicate, o așază în topul celor mai vrednici, așa cum se dovedește și pe site-ul plagiate.ro. Aceste calități speciale au recomandat-o pentru a vorbi publicului larg despre perspectivele învățământului academic în emisiunea Ambasador România de la Realitatea TV, realizată de nu mai puțin gloriosul Alexandru Cumpănașu.

 

Mai mult o misiune decât o emisiune, ediția s-a rezumat la câteva întrebări amabile la care s-au primit răspunsuri cu vocabular limitat. Fiindcă a vorbi liber e altceva decât a copia, unde nu e limită.Totuși, publicul setos de noutăți, a aflat cu bucurie că experiența de cercetător ieșită din comun a fostei secretare, Ramona Lile (iar aici sunt peste 30 de specializări în care s-a remarcat, de la alimentație publică, la cibernetică și agroturism, până la inginerie aerospațială), se va internaționaliza, extinzându-se în Mexic și, țineți-vă bine!, Venezuela, Canada, SUA. Dealtfel, plimbarea în Mexic s-a și produs recent, fiindcă nu e nimic mai dulce în viața de rector decât călătoriile în spații exotice pe banii instituției. La întrebările insistente și pafariste ale moderatorului, Lile a dezvăluit un secret bine păzit: hobby-ul ei în puținul timp liber este … cercetarea. Cine a văzut emisiunea, cu un rating modest dealtfel, s-a tăvălit de râs, însă pe nedrept: e de presupus că plagiatul multiplu necesită o temeinică cercetare a Internetului, acasă, departe de ochii colegilor trădători din universitate.

 

Deși prevenit de conducerea postului, recte de Edward Pastia, asupra locului ocupat de invitată în topul plagiatului, Cumpănașu a difuzat înregistrarea, în spațiul de emisie ”închiriat” (ce-o fi însemnând asta?!) fiindcă, ”implementarea democrației” presupune modele etice serioase. Spre deliciul Realității TV, câteva linkuri edificatoare întru gloria postului și a ambasadelor sale jurnalistice.( sursa: revista22online.ro)

 

http://revista22online.ro/70253350/rectorul-ramona-lile-doctor-n-copiat.html

http://revista22online.ro/70253958/ramona-lile-si-managementul-plagiatului.html

http://revista22online.ro/70256642/cooperativa-de-plagiat-lile.html

 

 

DOAMNELOR, DOMNIȘOARELOR ȘI DOMNILOR,

Vă aduc mulțumiri, în numele CASEI ROMÂNO -CHINEZE, filiala Arad, tuturor celor care ați fost, prin numeroasele Dvs. like-uri și prin comentariile Dvs. emoționante sau doar cu gândul și sufletul, alături de noi, cu prilejul Zilei de 8 Martie și dintotdeauna.

prof. univ. dr. Lizica Mihuț, președinte

DOAMNELOR și DOMNIȘOARELOR,
Cu prilejul zilei de 8 Martie , in numele CASEI ROMÂNO -CHINEZE, FILIALA ARAD, vă doresc sa fiți PUTERNICE,INDEPENDENTE dar FAMILISTE , impresionându-i pe cei care vă iubesc și pe cei care nu vă iubesc , prin VERTICALITATE MORALĂ !  
prof.univ.dr.LIZICA MIHUT,
1

Premieră teatrală, „Orașul nostru”, adaptare după textul lui Thornton Wilder

Teatrul Clasic „Ioan Slavici”

 Premieră teatrală, „Orașul nostru”, adaptare după textul lui Thornton Wilder

 

Dramaturg și romancier, laureat cu trei Premii Pulitzer, Thornton Wilder declara că se consideră, în primul rând, profesor. Și îl înțeleg foarte bine, nu doar dintr-o solidaritate de breaslă, păstrând proporțiile de rigoare, ci pentru că realmente avea vocația de „dascăl”, în cel mai bun sens al cuvântului. În mod sigur, și-a surprins publicul în anul 1938, cu Orașul nostru (piesă pentru care i s-a decernat unul din cele trei Premii Pulitzer) prin faptul că îi propunea o altă raportare față de spectacol, obligându-l să participe din interior la reconstituirea unei „felii” de viață. Și de istorie. Ca oricare dascăl cu har, Thornton Wilder știa că nu toți spectatorii acceptă o scenă goală, fără niciun element de decor (să nu uităm că discutăm despre deceniul al patrulea al secolului trecut!), de aceea, după cum însuși mărturisește, a introdus „câteva obiecte pentru spectatorii care chiar au nevoie de decor”.

Apreciez faptul că regizorul Cristian Ban, în adaptarea  „după” textul lui Thornton Wilder,a păstrat această subliniere privind decorul, urmând totodată „indicațiile” autorului referitoare la mimarea sprijinită de o interesantă și agreabilă complementaritate de sunet. Este bine, din punctul nostru de vedere, că regizorul Cristian Ban nu l-a trădat pe Thornton Wilder, în sensul că a subliniat cu franchețe perioada „reconstituită”, chiar dacă aceasta este diferită de la text la spectacol: 1901-1913 în textul dramaturgului; 1910 până în prezent, în adaptarea semnată de regizorul Cristian Ban. De fapt, Thornton Wilder își considera piesele de teatru ca fiind „cecuri în alb, semnate de regizori și actori”. Să reținem că modernitatea în plan teatrologic a piesei lui Thornton Wilder este esențială iar „liniile” trasate de dramaturg au făcut istorie și continuă să surprindă contemporaneitatea teatrală.

Regizorul Cristian Ban nu a propus o lectură scenică a piesei lui Thornton Wilder prin câteva din „punctele” sale de susținere, mult prea puține, credem, ci a preferat să transleze subiectul, elaborând pe baza consultării unei singure cărți și a unor interviuri (fără să precizeze ale cui și cu cine!) un scenariu, pe care l-am citit cu real interes pentru că regăseam o „felie” din istoria urbei noastre. Nu trebuie să facem eroarea considerând adaptarea semnată de Cristian Ban drept un documentar, o restituire a unor pagini inedite de istorie locală. Dacă totuși regizorul și-a propus acest proiect ambițios, atunci trebuia să fi renunțat la un mod superficial de abordare și trebuia să-și fi motivat, prin argumente solide, opțiunea pentru „reconstituirea” ca scenariu și lectura scenică a devenirii prin timp a urbei noastre, prin trei momente/ani: 1910, 1920, 2017. În plus, gustul discutabil pentru anecdotic a șubrezit spectacolul prin eludarea unei problematici fundamentale invederate de textul lui Thornton Wilder.

Este evident că spectacolul este o provocare pentru actori. Nu le cunosc anturajul dar par a fi din același grup de prieteni și joacă cu vădită plăcere. Cu dezinvoltură. Actorul Ioan Peter realizează, probabil, cel mai bun rol al său de până acum, întruchipându-l pe Regizor (rol interpretat de regretatul mare actor Paul Newman), un rol care presupune calitatea de povestitor dar și pe aceea de personaj (vindea înghețată, oficia căsătorii), impunând flexibilitate și minuțiozitate în abordare. Ioan Peter nu a mai fost tot atât de bun și inspirat în al doilea spectacol dar, probabil, în spectacolele următoare va regăsi „calea” inițială spre personaj. Mi-a plăcut foarte mult scena nunții, gândită de regizor prin efect stroboscop dar, prin insistența asupra ei, a îngroșat neavenit ideea de petrecere, aceeași dintotdeauna, la început sau sfârșit de secol, oricare ar fi acesta!

Familia doctorului Marton și a lăptarului Istvan au pregnanță în spectacol. Angela Petrean Varjasi este o actriță inteligență și cu evident talent, probând în rolul Celiei, soția Doctorului și mama Margaretei, o anume sensibilitate, subtilă și adâncă, mai ales, în dialogul scenic cu Doctorul și cu Margareta, dar și în scena în care își hrănește puișorii!

Actrița Roxana Sabău a avut haz în rolul Lăptăresei, interpretându-l cu un umor de bună calitate. Nu știu ce s-a întâmplat, dar în spectacolul al doilea nu a mai avut strălucirea artistică a celei de la premieră. Soții din spectacol ai celor două actrițe, Ștefan Statnic și Robert Pavicsits, au realizat roluri remarcabile, evoluând cu aplomb și cu umor rafinat în rolurile Doctorului, respectiv al lăptarului Istvan. Actorul Ștefan Statnic a realizat, credem, unul dintre cele mai bune roluri din ultimii ani. Actrița Dorina Daria Peter a fost Maria Braun, o femeie puternică și independentă, care a avut curajul să divorțeze (în primele decenii ale veacului trecut!) pentru că nu își mai iubea soțul, dar care a demonstrat a fi o mamă iubitoare, gândindu-se continuu la fiul său, Eugen, chiar și atunci când cânta în corul Bisericii.

Am crezut întotdeauna în talentul actorului Călin Stanciu dar, din păcate, nu a realizat, până în prezent, un rol mare pe scena arădeană. De această dată, a fost boemul filosof, cârciumar, care visa la început de secol trecut, la un Arad care peste 100 de ani va avea parcări subterane, aeroport internațional, ambarcațiuni pe Mureș și care chiar va deveni Capitală Europeană a Culturii!

Intenționat i-am lăsat, în final, pe cei doi tineri, Margareta și Eugen, care în scenariul elaborat de Cristian Ban, nu mai au greutatea ideatică din textul lui Thornton Wilder. Menționăm faptul că spectacolul, cu aceeași piesă, montată cu succes pe scena unui alt teatru din România, se construiește pe partiturile celor două personaje, ceea ce conduce spre o cu totul altă abordare a textului daramaturgului american.

Actrița Cecilia Donat Lucanu a făcut eforturi evidente de a o întruchipa pe Margareta, cea mai bogată femeie din Aradul rememorat, și cea dintâi care a condus un automobil. Strident dezavantajată fiind de costumele-i imaginate de scenografa Cristina Milea, a evoluat fără a fi credibilă. Și fără anvergură artistică. Prietenul, devenit soț al MargareteiEugen, interpretat de Alex Mărgineanu, a fost inadecvat în spectacol, cu toate că rolul îi permitea vizibilitate artistică. Poate, de vină a fost și faptul că nu a crezut în rolul său și în ideea de cuplu, cu valoare de simbol, alături de Cecilia Donat Lucanu.

Precum se poate lesne observa nu m-am referit la textul lui Cristian Ban despre Arad. L-am citit și l-am urmărit pe scenă, cu mare atenție, deoarece eu însumi am publicat patru cărți la Editura Academiei Române (peste 3000 de pagini) despre Aradul cultural în context transilvănean.

Utilizând, în mod regretabil, o singură carte despre Aradul de altă dată, Cristian Ban a oferit o imagine incompletă și trunchiată despre un oraș care nu a fost „mic mic”, cum subliniază în text, dar nici o metropolă, un oraș, care poate deveni subiectul unui text dramatic, interesant în sine și nu numai ca „adaptare după…”, chiar dacă autorul este un mare dramaturg.

16266358_382735612091697_2194893024387271496_n

image_7

Bilanț de sfârșit de an la Filiala Arad a Casei Româno-Chineze

Cu prilejul ultimei conferințe de presă din acest an, președintele Filialei Arad a Casei Româno-Chineze, prof. univ. dr. Lizica Mihuț a relatat despre întâlnirea de la Ambasada Republicii Populare Chineze de la București, iar directorul Editurii Casei Româno-Chineze, filiala Arad, poetul Ioan Matiuț, a prezentat proiectele realizate până-n prezent.

„Sâmbătă s-a desfășurat la Ambasada Chinei din București o întâlnire cu toți cei care au o relație directă sau indirectă cu China, spre a ni se spune „Sărbători fericite!” și „La mulți ani” și spre a ni se face o prezentare a anului 2016, desigur, de către Excelența Sa Xu Feihong. (…) Îmi cer scuze că sunt lipsită de modestie și trebuie să vă spun dar noi am fost unica mențiune pe care a făcut-o d’l ambasador, unica apreciere, pentru simpozionul pe care l-am organizat și pentru toate manifestările care au fost cuprinse cu această ocazie. Știți foarte bine că prezența la expoziția organizată de către FotoClubProArad a fost impresionantă, o expoziție foarte reușită și care, împreună cu lucrările simpozionului și împreună cu fotografii ale vizitei se află într-o carte pe care a făcut-o Ioan Matiuț, care a reușit să adune totul într-un volum, să arătăm sâmbătă la ambasadă cum va arăta cartea, pe care o vom lansa în luna mai 2017.”

Directorul Editurii Filialei Arad a Casei Româno-Chineze, poetul Ioan Matiuț, a detaliat: „Am reușit să înființăm Editura Casa Româno-Chineză, ceea ce a un lucru extraordinar și să edităm trei lucrări deosebite: albumul monografic al Aradului, care a apărut și în limba chineză, cartea mea de poezie și această carte despre simpozion, pe care, într-adevăr, a trebuit să o realizăm foarte repede.”

sursa: arq.ro

china-9-640x360

Filiala arădeană a Casei Româno-Chineze a fost „regina discuțiilor” la bilanțul pe 2016 al Ambasadei Republicii Populare Chineze

Ambasada Republicii Populare Chineze la Bucureşti a organizat la sfârşitul săptămânii trecute o întâlnire în care, în prezența diplomaților oficiali, a prezenta bilanţul anului 2016. Excelenţa Sa Xu Feihong, ambasadorul Chinei în România, a vorbit despre ceea ce a însemnat anul acesta pentru ţara sa, pentru relaţiile dintre România şi China şi pentru diversele organizaţii care contribuie la întărirea relaţiilor de prietenie între cele două ţări.

Filiala arădeană a Casei Româno-Chineze (CRC) a fost evidenţiată în discursul Excelenței-sale XU FEIHONG

în primul pentru modul în care a fost organizat Simpozionul Internaţional „Dialoguri Interculturale Româno-Chineze”, desfăşurat la Arad în perioada 8 – 10 noiembrie. „Faptul că unica menţiune pe care a făcut-o domnul ambasador, Execelenţa Sa Xu Feihong, a fost referitoare la noi, nu poate decât să ne onoreze. Am organizat un eveniment cultural care a durat trei zile, iar Execelenţa Sa a participat la toate manifestările înscrise în program. Pe această cale, vreau să le mulţumesc consilierilor municipali, fie că sunt de stânga sau de dreapta care au votat pentru acest proiect”, a spus prof. univ. dr. Lizica Mihuţ, preşedinta CRC Arad. În continuare, aceasta a ţinut să menţioneze că CRC a realizat deja o carte-document, pe care a prezentat-o ambasadorului, carte care cuprinde lucrările prezentate la simpozion, fotografiile care au fost făcute în timpul vizitei delegaţiei chineze la Arad şi imagini de la expoziţia realizată de Fotoclub Arad.
„A fost o surpriză extraordinară că am prezentat o carte despre simpozion la mai puţin de o lună de la încheierea acestuia”, a ţinut să precizeze prof. univ. dr. Lizica Mihuţ.

Poetul și editorul Ioan Matiuţ

a făcut o prezentare a cărţii tipărite la încheierea simpozionului şi un scurt bilanţ al activităţii sale în cadrul CRC. „În mai puţin de un an de zile, de când mi s-a oferit posibilitatea să colaborez cu CRC Arad, am reuşit să înfiinţăm Editura Casa Româno-Chineză, prin care dorim să publicăm cărţi de interes pentru români şi chinezi, şi am reuşit să publicăm trei lucrări deosebite”, a spus Ioan Matiuț.

sursa: criticarad.ro

15608711_1224571524287700_1401147785_o-420x236

Aradul, un județ de INTERES și IMPORTANȚĂ pentru China

Aradul a devenit un oraș de mare interes și importanță pentru China prin Casa Româno-Chineză care a organizat numeroase activități pro-China.

„Ambasada Chinei din București a organizat, sâmbătă, o întâlnire cu cei care au o relație directă sau indirectă cu China, iar Ambasatorul Xu Feihong a prezentat relația Chinei cu România în anul 2016“, a declarat prof. univ. dr. Lizica Mihuţ.

„Excelența Sa Xu Feihong a analizat ceea ce s-a întâmplat între relațile Româno-Chineze, iar Aradul a fost unica mențiune pe care a avut-o pentru nenumăratele activități și pentru simpozionul organizat“, a precizat președintele filialei arădene a Casei Româno – Chineze.

„Filiala din Arad a Casei Româno-Chineze a fost vizitată la toate activitățile de ambasadorului XuFeihon. Țin să le mulțumesc consilierilor locali care au votat pentru acest proiect, fiind un lucru foarte important. Toate propunerile făcute la vizita în Arad a Excelenței Sale Xu FeiHong de afaceriști arădeni au fost transmise în China“, a încheiat prof. univ. dr. Lizica Mihuț.

„Am reușit să înfințăm Editura Casa Româno-Chineză, ceea ce este un lucru extraordinar prin care dorim să publicăm cărți de interes pentru ambele părți și vom încercat să intrăm pe piața din China“, a precizat Ioan Matiuț.

sursa: newsar.ro

crc

Filiala din Arad a Casei Româno-Chineze, apreciată de Ambasadorul R.P. Chineze la București!

Ambasada Republicii Populare Chineze la București a prezentat zilele trecute bilanțul activităților derulate pe parcursul acestui an, la nivel de România.
De remarcat este faptul că dintre toate asociațiile si organizațiile din țară, Excelența Sa, Xu Feihong a apreciat activitatea Casei Româno-Chineze, filiala Arad și în special Simpozionul Internațional „Dialoguri Interculturale Româno-Chineze” de la Arad, eveniment la care a și participat.
„A fost un moment deosebit de important pentru noi, atunci când, în discursul Excelenței Sale, a fost apreciată activitatea filialei noastre. Mai mult decât atât trebuie să spun că Excelența Sa a participat la toate activitățile organizate de noi în cadrul Simpozionului arătându-se impresionat, în special de expoziția de fotografie”, a declarat prof.univ.dr. Lizica Mihuț, președintele Casei Româno-Chineze filiala Arad.

De asemenea anul viitor filiala arădeană va lansa un volum ce va cuprinde atât texte cât și fotografii din cadrul activităților derulate în cadrul Simpozionului Internațional ”Dialoguri Interculturale Româno-Chineze”.

sursa: vestic.ro