Arta servirii ceaiului la Casa Româno – Chineză, Filiala Arad

Ziua de marţi, 22 martie, a fost un bun prilej pentru oaspeţii invitaţi la Casa Româno – Chineză, Filiala Arad, pentru a se familiariza cu arta preparării şi servirii ceaiului.

Ceremonialul iniţierii a fost oficiat de către preşedintele filialei arădene, prof. univ. dr. Lizica Mihuţ, care a fost secondată în explicitarea acestui ritual de către cei doi consilieri ai fililalei, profesorul Lajos Notaros şi poetul Ioan Mateuţ.

Şi dacă Herr Professor a plimbat audienţa prin istoricul desfăşurat fabulos în timp şi spaţiu al minunatei licori, mai pragmatic, editorul Ioan Matiuţ a demonstrat „la vedere” secretul preparării ceaiului.

Tot acum, între două ceşti de ceai, am aflat că un tânăr masterand arădean, care studiază la Universitatea „Babeş – Bolyai”, a reuşit împreună cu porfesoara sa de limba chineză, să termine de tradus Monografia Aradului.

„A fost o întâlnire interesantă pentru că am ascultat o conferinţă extrem de documentată despre arta ceaiului ca tradiţie vie în cultura şi civilizaţia chineză. Acum am cunoscut câte ceva din arta ceaiului iar în viitoarele întâlniri vom aborda alte teme care, cu siguranţă vor veni în întâmpinarea orizontului de aşteptare al celor interesaţi de civilizaţia chineză”, a punctat în încheiere Preşedintele Filialei Arad a Casei Româno – Chineze, prof. univ. dr. Lizica Mihuţ.

[envira-gallery id=”2332″]

sursa: arq.ro