Am urmărit în acest Weekend, la București, 2 spectacole ale Teatrului Național. Un spectacol copleșitor, REGELE MOARE, o REFLECȚIE PROFUNDĂ despre viață și moarte, despre care autorul ei, EUGEN IONESCO mărturisea: “Am scris această piesă ca să învăț să mor”. Și personajul său, Berenger învață a muri, “consiliat” de Regina Marguerite și Regina Marie, două “fațete” ale unei singure femei, învestite de autor cu o bogată simbolistică. Piesă este, de fapt, o PARABOLĂ despre fragilitatea noastră, a oamenilor, la “întâlnirea” implacabilă cu moartea. O reprezentație UNICĂ în lectura originală a regizorilor Andrei și Andreea Grosu, cu VICTOR REBENGIUC și MARIANA MIHUȚ, într-un DIALOG TEATRAL CUTREMURĂTOR, ce va rămâne ca punct de reper în istoria capodoperelor interpretative ale Thaliei, în România.
Un alt spectacol, în regia și dramatizarea lui DRAGOȘ GALGOȚIU are principalul merit nu numai de a prilejui reprezentarea scenică a “textului” GENIAL al lui Mateiu Caragiale, CRAII DE CURTEA-VECHE, ci și de a-l păstra pe scenă, ca remember, construit pe ideea insolită că “cel mai înverșunat dușman al omului este propriul său suflet”. Considerat de critica literară, deopotrivă roman și nuvelă, “textul”puțin cunoscut astăzi, fiind eludat nejustificat din programa de “Limba română” a liceelor noastre, devine în “citirea” scenică a lui DRAGOȘ GALGOȚIU un spectacol de echipă, în care TOȚI cei 15 ACTORI sunt FOARTE BUNI, caligrafiind, cu DEVOȚIUNE și RARĂ BUCURIE A INTERPRETĂRII, o lume a unei aristocrații, strălucită cândva, dar ajunsă o boemă a depravării, care populează mahalalele Bucureștilor. Prin măști și inventive costume ale LIEI MANȚOC, ce sugerează tipologii, prin muzică și vagi dansuri/mișcări scenice, prin rostiri încărcate de adânci semnificații se constituie secvențe cinematografice, ce reunesc aduceri-aminte ale naratorului devenit el, însuși personaj în spectacol.
Apreciem, de asemenea, CAIETELE-PROGRAM ale spectacolelor, consistente ca informații și analize de specialitate, dublate de imaginii de colecție. Lizica Mihut
NAPOLEON. Un film, pe care îl poți dezavua marginal, dar nu poți eluda izbânda regizorului britanic RIDLEY SCOTT de a propune o reflecție, pentru unii profundă, pentru alții denaturată, despre NAPOLEON OMUL. Desigur, GENIAL, dar în esență, generalul și legiuitorul de excepție este dublat de frivolitatea pasiunii pentru Josephine, unica femeie, pe care a iubit-o, dar iubirea devastatoare este “așezată” de Napoleon numai după Franța, al cărei pământ îl sărută, la propriu, cu pioșenie. Filmul a avut un succes uluitor în box office și este foarte bine elaborat, având cel puțin câteva scene magistrale, în care protagonistul Joaquin Phoenix excelează, asumându-și un destin, în care primordială este MĂREȚIA FRANȚEI, fapt recunoscut de un britanic, ceea ce trebuie reținut, ca laudă adusă unuia din regizorii mei preferați !!!
A interpretat personaje în peste 20 de spectacole, pe scena Teatrului clasic „Ioan Slavici”, unele sub direcția scenică a unor importanți regizori, probând SERIOZITATE și PROFESIONALISM, ca abordare, dar nu a fost distribuit nicicând într-un rol principal, poate și pentru că terminase secția de Teatru a Facultății de Muzică din cadrul Universității de Vest și nu UNATC sau probabil, nu „s-a bătut” suficient pentru obținerea unor partituri importante, explicații, desigur subiective.
Dar pe IONEL BULBUC, originar din Bistrița, județul Bistrița Năsăud,
îl găsim elev la Liceul din Sântana, student la Timișoara și apoi actor la Arad, din ianuarie 2003, deci perfect integrat în zona noastră. I-am apreciat dintru început DINAMISMUL, confirmat apoi prin faptul că după doar 2 ani de la angajarea la Teatrul arădean, în perioada 2005- 2008, modera o emisiune matinală, în direct, la Info TV și apoi realiza și prezenta, în direct, `Revista presei”, la Vest TV, așa încât nu ne surprinde că, timp de 3 ediții, a coordonat `partea” culturală a Proiectului „Trei pentru Arad” (social, turistic, cultural), inițiat de primarul de atunci, Gheorghe Falcă. Este proiectul, care a determinat intrarea lui IONEL BULBUC în politică, îndeplinind, de-a lungul anilor, funcțiile: consilier local, consilier județean, director al Centrului Cultural Județean, viceprimar al Aradului.
În prezent, în calitate de vicepreședinte al Consiliului Județean,
APRECIEM strădania de a se realiza modernizarea/reabilitarea COMPLEXULUI MUZEAL ARAD, inaugurat în anul 1912, un patrimoniu cultural de peste 137000 de bunuri culturale, în 30 de Colecții, cu o inestimabilă valoare națională și europeană. Să reținem că investiția este de 12,7 milioane lei din fonduri ale Consiliului Județean, efectuându-se intervenții substanțiale (ultimele s-au desfășurat în anii 1970-1980) a sălilor de istorie, de arheologie, a fostelor depozite și birouri, precum și extinderea finalizată în anul 2022, a spațiului expozițional, dedicat vechii Pinacoteci. Este INEXPLICABAL că Muzeul arădean nu s-a hotărât încă dacă are o secție de artă sau un Muzeu de artă, apărând în spațiu public ambele sublinieri, și, mai ales, este REGRETABIL că de ani de zile se află la ETAJUL AL DOILEA, la FINAL DE CORIDOR, la Biblioteca județeană, o situație ABSURDĂ și PARADOXALĂ, ce nu am identificat-o, ca urmare a documentării noastre, la Muzeele din proximitatea urbei noastre: BAIA MARE, SATU MARE, TIMISOARA, BRAȘOV, ORADEA, SIBIU, care au imobile distincte pentru Muzeul de artă sau în cadrul Complexului Muzeal și NU ÎNTR-UN SPAȚIU MARGINAL AL UNEI ALTE INSTITUȚII. Ne place să credem că achiziționarea de către Consiliul Județean a unui imobil pe strada Unirii (Nota bene!), va însemna nu numai un spațiu pentru un binemeritat Muzeu de etnografie, care are, în depozite, peste 15000 de piese, ci și pentru un Muzeu de artă.
Apreciem modalitatea de a se promova stațiunile MONEASA și CĂSOAIA prin activități culturale, dar, în primul rând, prin investiții în infrastructura spațiilor de cazare, în special, pentru tineret și elevi și nu numai, la prețuri mici, accesibile tuturor celor interesați.
Precizăm și inițiativa lăudabilă, aflată în faza de proiectare tehnică, privind reabilitarea energetică a Bibliotecii județene, un imobil emblematic pentru Arad, realizat în anul 1909.
Două situații mi-au rămas în memorie, avându-l ca protagonist pe IONEL BULBUC:
sprijinul, pe care l-a acordat, la modul firesc, pe scenă, unui coleg, aflat în mare dificultate și momentul, în care s-a retras instantaneu, nedorind să participe, nici măcar ca prezență, la „decimarea” unui superior, pe linie ierarhică. S-ar putea să nu vă impresioneze aceste situații, dar ele sunt elocvente pentru IONEL BULBUC – omul, întotdeauna SENSIBIL și ALTRUIST, nu umil față de „șefi”, ci LOIAL echipei și colaboratorilor.
Cred sau îmi place să cred că IONEL BULBUC nu a făcut carieră în politică și în administrație, sprijinindu-se pe „relații și pile”, ci, în principal, prin HĂRNICIE și BUN SIMȚ, calități rarisime în ziua de azi, de aceea, cred în viitorul său, curând sau de perspectivă, fiind convinsă că în oricare dintre situațiile publice, ce-i vor fi hărăzite, va proba calități umane, ce îi vor conferi o reală vizibilitate.
Iar, în final, urarea este ca întotdeauna, SUCCES în continuare!
A interpretat personaje în peste 20 de spectacole, pe scena Teatrului clasic „Ioan Slavici”, unele sub direcția scenică a unor importanți regizori, probând SERIOZITATE și PROFESIONALISM, ca abordare, dar nu a fost distribuit nicicând într-un rol principal, poate și pentru că terminase secția de Teatru a Facultății de Muzică din cadrul Universității de Vest și nu UNATC sau probabil, nu „s-a bătut” suficient pentru obținerea unor partituri importante, explicații, desigur subiective.
Dar pe IONEL BULBUC, originar din Bistrița, județul Bistrița Năsăud, îl găsim elev la Liceul din Sântana, student la Timișoara și apoi actor la Arad, din ianuarie 2003, deci perfect integrat în zona noastră. I-am apreciat dintru început DINAMISMUL, confirmat apoi prin faptul că după doar doi ani de la angajarea la Teatrul arădean, în perioada 2005- 2008, modera o emisiune matinală, în direct, la Info TV și apoi realiza și prezenta, în direct, „Revista presei”, la Vest TV, așa încât nu ne surprinde că, timp de trei ediții, a coordonat „partea” culturală a Proiectului „Trei pentru Arad” (social, turistic, cultural), inițiat de primarul de atunci, Gheorghe Falcă. Este proiectul care a determinat întrarea lui IONEL BULBUC în politică, îndeplinind, de-a lungul anilor, funcțiile: consilier local, consilier județean, director al Centrului Cultural Județean, viceprimar al Aradului.
În prezent, în calitate de vicepreședinte al Consiliului Județean, APRECIEM strădania de a se realiza modernizarea/reabilitarea COMPLEXULUI MUZEAL ARAD, inaugurat în anul 1912, un patrimoniu cultural de peste 137.000 de bunuri culturale, în 30 de Colecții, cu o inestimabilă valoare națională și europeană. Să reținem că investiția este de 12,7 milioane lei din fonduri ale Consiliului Județean, efectuându-se intervenții substanțiale (ultimele s-au desfășurat în anii 1970-1980) a sălilor de istorie, de arheologie, a fostelor depozite și birouri, precum și extinderea finalizată în anul 2022, a spațiului expozițional, dedicat vechii Pinacoteci. Este INEXPLICABAL că Muzeul arădean nu s-a hotărât încă dacă are o secție de artă sau un Muzeu de artă, apărând în spațiu public ambele sublinieri, și, mai ales, este REGRETABIL că de ani de zile se află la ETAJUL AL DOILEA, la FINAL DE CORIDOR, la Biblioteca județeană, o situație ABSURDĂ și PARADOXALĂ, ce nu am identificat-o, ca urmare a documentării noastre, la Muzeele din proximitatea urbei noastre: BAIA MARE, SATU MARE, TIMISOARA, BRAȘOV, ORADEA, SIBIU, care au imobile distincte pentru Muzeul de artă sau în cadrul Complexului Muzeal și NU ÎNTR-UN SPAȚIU MARGINAL AL UNEI ALTE INSTITUȚII. Ne place să credem că achiziționarea de către Consiliul Județean a unui imobil pe strada Unirii (Nota bene!), va însemna nu numai un spațiu pentru un binemeritat Muzeu de etnografie, care are, în depozite, peste 15.000 de piese, ci și pentru un Muzeu de artă.
Apreciem modalitatea de a se promova stațiunile MONEASA și CĂSOAIA prin activități culturale, dar, în primul rând, prin investiții în infrastructura spațiilor de cazare, în special, pentru tineret și elevi și nu numai, la prețuri mici, accesibile tuturor celor interesați. Precizăm și inițiativa lăudabilă, aflată în faza de proiectare tehnică, privind reabilitarea energetică a Bibliotecii județene, un imobil emblematic pentru Arad, realizat în anul 1909.
Două situații mi-au rămas în memorie, avându-l ca protagonist pe IONEL BULBUC: sprijinul, pe care l-a acordat, la modul firesc, pe scenă, unui coleg, aflat în mare dificultate și momentul, în care s-a retras instantaneu, nedorind să participe, nici măcar ca prezență, la „decimarea” unui superior, pe linie ierarhică. S-ar putea să nu vă impresioneze aceste situații, dar ele sunt elocvente pentru IONEL BULBUC-omul, întotdeauna SENSIBIL și ALTRUIST, nu umil față de „șefi”, ci LOIAL echipei și colaboratorilor.
Cred sau îmi place să cred că IONEL BULBUC nu a făcut carieră în politică și în administrație, sprijinindu-se pe „relații și pile”, ci, în principal, prin HĂRNICIE și BUN SIMȚ, calități rarisime în ziua de azi, de aceea, cred în viitorul său, curând sau de perspectivă, fiind convinsă că în oricare dintre situațiile publice, ce-i vor fi hărăzite, va proba calități umane, ce îi vor conferi o reală vizibilitate.
Iar, în final, urarea este ca întotdeauna, SUCCES în continuare!
FESTVALUL INTERNAȚIONAL de FILM DOCUMENTAR a început cu o PROIECȚIE EXCEPȚIONALĂ, “MILTON GLASER” , în prezența regizoarei, WENDY KEYS Este important să reținem că în perioada 22-26 noiembrie avem șansa de a urmări la Cinema “Arta”, o ediție aniversară, ce reunește 15 filme documentare, precum și alte activități speciale, cu tematica “Om bogat, om sărac”, o INIȚIATIVĂ CULTURALĂ de ANVERGURĂ, a CORINA ȘUTEU, președintele festivalului, în prezent produs și curatoriat de Insula 42, fosta Asociație Film ETC, producător general Oana Radu, director artistic Dimitris Kerkinos și consultant artistic Mihai Chirilov. Deschiderea Festivalului a început, după vernisarea Expoziției de afișe ale lui Milton Glaser, de către designerul grafic OVIDIU HRIN, aflată pe platforma din fața Primăriei, în sala Cinema ARTA, în prezența unui public numeros, cu speach-uri rostite de distinșii oaspeți, în primul rând, directorul Festivalului, CORINA ȘUTEU, dar și regizoarea filmului prezentat, precum și realizatorul Expoziției de Afișe ale lui MILTON GLASER.
Directoarea “Centrului municipal de cultură”, DANIELA ANDREICA PĂDUREAN a rostit câteva cuvinte, asumându-și momentul aniversar, uitând să precizeze că “inima” primelor ediții a fost RAMONA CREȚU VĂRȘĂNDAN, plecată de la “Centru”, precum alți 34 de colegi, în timpul doar a unui deceniu de la înființare. Cum, de altfel a uitat să precizeze că FESTIVALUL se află sub patronajul administrativ al PRIMĂRIEI ARAD. Filmul A INFORMA și A ÎNCÂNTA este o stălucită realizare artistică despre MILTON GLASSER, unul dintre cei mai mari designeri ai lumii. Sintagma, care reprezintă genericul filmului a fost preluată de celebrul designer de la Horațiu, care o și explică, în cadrul filmului, cu admirabilă detașare și cu firescul, ce caracterizează marile spirite ale umanității.
Să-i aplaudăm pe oaspeții, organizatori pentru acribia și consecvența manifestate în susținerea, la înalte cote calitative, a unui demers cultural unic în România unui prezent, minat de impostură și non-valori. Precizăm că aceste rânduri se doresc o INVITAȚIE, adresată arădenilor, de a urmări , acasă, evenimente culturale elaborate de PERSONALITĂȚI de PRIMĂ MĂRIME în domeniu, așa încât vă rog să rețineți PROGRAMUL FESTIVALULUI și, mai ales, să participați.
Propunând piesa lui Tracy Letts, laureată cu prestigiosul premiu Pulitzer în anul 2007, Teatrul arădean continuă, îmi place să cred, în mod deliberat, tradiția unor mari spectacole, din aceeași familie spirituală, a dramelor existențiale, devenite puncte de reper teatrologice în ISTORIA instituției arădene. Mă gândesc deopotrivă, la MENAJERIA DE STICLĂ (Tennesse Williams), la LUNA DEZMOȘTENIȚILOR (Eugene O’Neill) și la TREI SURORI (Anton Cehov), devenite creații regizorale de excepție. Piesa lui Tracy Letts are toate premisele de a deveni un mare spectacol, mai ales, că în urmă cu câțiva ani, un binecunoscut regizor, colaborator al Teatrului arădean, primise pentru spectacolul cu această piesă, cel mai râvnit premiu al anului teatral. Așa încât MERITUL conducerii Teatrului aradean nu este doar de a propune această piesă, ci de a-l fi invitat să o „înfățișeze” scenic, pe DUMITRU ACRIȘ , un regizor valoros (licențiat în actorie, cu un master de regie efectuat la Academia de Muzică, Teatru și Arte Plastice din Chișinău și absolvent al prestigioasei Universități de Artă Teatrală GITIS, Moscova, specializarea Regie Teatru), prezent pe scene din Rusia, România, Anglia, laureat cu „Masca de aur”, cea mai înaltă distincție națională din Rusia, în domeniul teatral.
Textul lui TRACY LETTS este foarte bine scris,
un text complex și complicat, încărcat de profunde introspecții în lumea interioară a personajelor, reunite într-o familie disfuncțională, minată de vulnerabilitate și abisale eșecuri. Un text, dificil, gândit scenic de DUMITRU ACRIȘ, cu acuratețe și minuție, cu evidentă exigență și precizie, în caligrafierea tuturor personajelor, nu numai a celor principale. REGIZORUL reușește să creeze o atmosferă tulburătoare, sugerând cu finețe și profunzime că pârjolite sunt nu doar pământurile, „în toiul verii”, ci pârjolite sunt și viețile personajelor. Apreciez atenția acordată de către regizor elaborării unui spectacol unitar în plan stilistic, în care jocul actorilor este susținut de SCENOGRAFIA, semnată de IRINA CHIRILĂ, inspirată prin cel puțin câteva simboluri: scaunele și masa albe, aflate continuu în mișcare, maculate de conflicte, de agresivitate, de imprevizibilitate, dar și fereastra înaltă și largă, care închide un univers apăsător, tenebros, dar poate învedera o posibilă ieșire în afară, cu varii înțelesuri.
DUMITRU ACRIȘ are și meritul de a fi propus cea mai bună distribuție posibilă,
intuind disponibilități artistice ale unor actori arădeni, ce izbutesc întâia dată, creații artistice antologice. Partiturile feminine ale piesei sunt generoase, unele chiar excepționale. Violet este pe emploi-ul actriței CARMEN VLAGA, care, având o bună tehnică artistică, reușește să construiască acest personaj, bogat în simboluri, exprimând prin gesturi, prin mimică, prin limbajul trupului, dar, mai ales, prin cuvânt, EȘECUL, FRUSTAREA, AGRESIVITATEA, CINISMUL. O existență măcinată de o boală incurabilă, dublată de excesul de alcool și de droguri. FINALUL spectacolului este propus de regizor dincolo de text, dar credibil în interpretarea lui CARMEN VLAGA, care reușește să estompeze încrâncenarea și furia lui Violet, interesată mai puțin de banii/ cutia de valori de la bancă, cât mai ales, să continue să domine, cu puternicie, întreaga familie, cu prețul dur al solitudinii. Și totuși, în interpretarea lui CARMEN VLAGA, nu deslușim un conflict cu sine însăși a lui Violet și nici vulnerabilitatea ei interioară. Actrița realizează un rol FOARTE BUN, dar nu copleșitor, netransmițând emoție, la modul profund, așa încât spectatorul empatizează prea puțin cu drama existențială, altminteri autentică, a personajului.
Barbara, fiica cea mare a lui Violet, o posibilă versiune a mamei sale, constituie un ROL DIFICIL, interpretat excelent de ANGELA PETREAN VARJASI. În elaborarea rolului său, actrița este mereu atentă la conflictul interior al personajului, ce trăiește sentimentul acut al ratării ca mamă și ca soție, impresionând prin profundă „ardere” pe dinlăuntru. Apreciez, de asemenea, modul în care ANGELA PETREAN VARJASI subliniază caracterul puternic al Barbarei, construind MERSUL acesteia, întotdeauna apăsat, cu personalitate, anunțându-i venirea pe scenă, precum buzduganul, care precede sosirea zmeului în basmele românești.
Dar și cealaltă fiică a lui Violet, precum și sora acesteia, devin personaje memorabile, în plan artistic, în interpretarea actrițelor ALINA VASILIEVIĆ (Karen) și LILIANA BALICA (Matte).
ActrițaCARMEN BUTARIU nu mai fusese distribuită de câțiva ani într-un rol important, precum în Săptămâna luminată”, în regia lui Nicolae Brânzeu, dar în spectacolul în discuție, o interpretează expresiv pe Ivy, deopotrivă sensibilă și cinică, apăsată de personalitatea năpraznică a mamei sale. Personajul lui CARMEN BUTARIU încearcă, cu disperare, să se salveze, prin părăsirea familiei sale, dar plecarea la New-York, alături de vărul său primar, în realitate fratele ei, Charlie Junior, interpretat șters de ȘTEFAN STATNIC, este la fel de imposibilă, precum plecarea la Moscova a unor cunoscute personaje cehoviene.
Chiar dacă are un rol de mică întindere, OVIDIU GHINIȚĂ, un actor special, reușește să confere pregnanță artistică personajului său, Beverly, un scriitor celebru în tinerețe, devenit alcoolic și infidel, care prin gestul de a se sinucide, produce un adevărat război în familia Weston. De fapt, partiturile personajelor masculine nu au consistență ideatică și anvergură artistică, precum cele feminine.
Și totuși un rol masculin este interesant și anume, Steve, simpatic și galant inițial, dar, de fapt, un pedofil, care dobândește vizibilitate spectaculară, în interpretarea lui ZOLTAN LOVAS, un actor cu har, venerat de publicul arădean, dar de această dată, cu toate strădaniile sale evidente, nu poate salva scena violului, credem neinspirat gândită de către regizor.
Salutăm revenirea lui BOGDAN COSTEA pe scenă, probând în rolul din spectacolul „Creditul” și acum, întruchipându-l pe Bill, soțul Barbarei și tatăl lui Jean (rol, puțin credibil și strident, în interpretarea actriței CALIȚA NANTU) că poate fi, cu aplomb, în același timp, actor și manager al Teatrului arădean.
Să-i reținem pe FLORIN COVALCIUC, prea cuminte și indecis, în rolul lui Charlie, ratând rostirea Rugăciunii, o scenă, ce putea deveni importantă în spectacol, precum și pe ROXANA SABĂU (Johnna) și OLTEA BLAGA (Șeriful Deon), în rolurile nu foarte generoase, dar vizibile în spectacol.
Nu în ultimul rând, precizăm că regizorul DUMITRU ACRIȘ introduce trei personaje inexistente în piesa lui Tracy Letts și anume Nemțoaica (MARIANA TOFAN), Franțuzoaica (DORINA DARIE PETER), Americanca (CLAUDIA STOICA), care aduc un elogiu lui Beverly, poetul celebru, în tinerețe, dar devenit vulnerabil și ratat, o victimă a familiei sale damnate și ostile.
În concluzie, un spectacol sui-generis, care prilejuiește întâlnirea cu un text celebru, în lectura scenică a unui regizor redutabil, DUMITRU ACRIȘ, pe care îl așteptăm, deja, cu o nouă și insolită propunere repertorială pe scena Teatrului arădean.
Propunând piesa lui Tracy Letts, laureată cu prestigiosul premiu Pulitzer în anul 2007, Teatrul arădean continuă, îmi place să cred, în mod deliberat, tradiția unor mari spectacole, din aceeași familie spirituală, a dramelor existențiale, devenite puncte de reper teatrologice în ISTORIA instituției arădene. Mă gândesc deopotrivă, la MENAJERIA DE STICLĂ (Tennesse Williams), la LUNA DEZMOȘTENIȚILOR (Eugene O’Neill) și la TREI SURORI (Anton Cehov), devenite creații regizorale de excepție.
Piesa lui Tracy Letts are toate premisele de a deveni un mare spectacol, mai ales, că în urmă cu câțiva ani, un binecunoscut regizor, colaborator al Teatrului arădean, primise pentru spectacolul cu această piesă, cel mai râvnit premiu al anului teatral. Așa încât MERITUL conducerii Teatrului aradean nu este doar de a propune această piesă, ci de a-l fi invitat să o „înfățișeze” scenic, pe DUMITRU ACRIȘ, un regizor valoros (licențiat în actorie, cu un master de regie efectuat la Academia de Muzică, Teatru și Arte Plastice din Chișinău și absolvent al prestigioasei Universități de Artă Teatrală GITIS, Moscova, specializarea Regie Teatru), prezent pe scene din Rusia, România, Anglia, laureat cu „Masca de aur”, cea mai înaltă distincție națională din Rusia, în domeniul teatral.
Textul lui TRACY LETTS este foarte bine scris, un text complex și complicat, încărcat de profunde introspecții în lumea interioară a personajelor, reunite într-o familie disfuncțională, minată de vulnerabilitate și abisale eșecuri. Un text, dificil, gândit scenic de DUMITRU ACRIȘ, cu acuratețe și minuție, cu evidentă exigență și precizie, în caligrafierea tuturor personajelor, nu numai a celor principale. REGIZORUL reușește să creeze o atmosferă tulburătoare, sugerând cu finețe și profunzime că pârjolite sunt nu doar pământurile, „în toiul verii”, ci pârjolite sunt și viețile personajelor. Apreciez atenția acordată de către regizor elaborării unui spectacol unitar în plan stilistic, în care jocul actorilor este susținut de SCENOGRAFIA, semnată de IRINA CHIRILĂ, inspirată prin cel puțin câteva simboluri: scaunele și masa albe, aflate continuu în mișcare, maculate de conflicte, de agresivitate, de imprevizibilitate, dar și fereastra înaltă și largă, care închide un univers apăsător, tenebros, dar poate învedera o posibilă ieșire în afară, cu varii înțelesuri. DUMITRU ACRIȘ are și meritul de a fi propus cea mai bună distribuție posibilă, intuind disponibilități artistice ale unor actori arădeni, ce izbutesc întâia dată, creații artistice antologice. Partiturile feminine ale piesei sunt generoase, unele chiar excepționale. Violet este pe emploi-ul actriței CARMEN VLAGA, care, având o bună tehnică artistică, reușește să construiască acest personaj, bogat în simboluri, exprimând prin gesturi, prin mimică, prin limbajul trupului, dar, mai ales, prin cuvânt, EȘECUL, FRUSTAREA, AGRESIVITATEA, CINISMUL. O existență măcinată de o boală incurabilă, dublată de excesul de alcool și de droguri. FINALUL spectacolului este propus de regizor dincolo de text, dar credibil în interpretarea lui CARMEN VLAGA, care reușește să estompeze încrâncenarea și furia lui Violet, interesată mai puțin de banii/ cutia de valori de la bancă, cât mai ales, să continue să domine, cu puternicie, întreaga familie, cu prețul dur al solitudinii. Și totuși, în interpretarea lui CARMEN VLAGA, nu deslușim un conflict cu sine însăși a lui Violet și nici vulnerabilitatea ei interioară. Actrița realizează un rol FOARTE BUN, dar nu copleșitor, netransmițând emoție, la modul profund, așa încât spectatorul empatizează prea puțin cu drama existențială, altminteri autentică, a personajului.
Barbara, fiica cea mare a lui Violet, o posibilă versiune a mamei sale, constituie un ROL DIFICIL, interpretat excelent de ANGELA PETREAN VARJASI. În elaborarea rolului său, actrița este mereu atentă la conflictul interior al personajului, ce trăiește sentimentul acut al ratării ca mamă și ca soție, impresionând prin profundă „ardere” pe dinlăuntru. Apreciez, de asemenea, modul în care ANGELA PETREAN VARJASI subliniază caracterul puternic al Barbarei, construind MERSUL acesteia, întotdeauna apăsat, cu personalitate, anunțându-i venirea pe scenă, precum buzduganul, care precede sosirea zmeului în basmele românești. Dar și cealaltă fiică a lui Violet, precum și sora acesteia, devin personaje memorabile, în plan artistic, în interpretarea actrițelor ALINA VASILIEVIĆ (Karen) și LILIANA BALICA (Matte). Actrița CARMEN BUTARIU nu mai fusese distribuită de câțiva ani într-un rol important, precum în „Săptămâna luminată”, în regia lui Nicolae Brânzeu, dar în spectacolul în discuție, o interpretează expresiv pe Ivy, deopotrivă sensibilă și cinică, apăsată de personalitatea năpraznică a mamei sale. Personajul lui CARMEN BUTARIU încearcă, cu disperare, să se salveze, prin părăsirea familiei sale, dar plecarea la New-York, alături de vărul său primar, în realitate fratele ei, Charlie Junior, interpretat șters de ȘTEFAN STATNIC, este la fel de imposibilă, precum plecarea la Moscova a unor cunoscute personaje cehoviene. Chiar dacă are un rol de mică întindere, OVIDIU GHINIȚĂ, un actor special, reușește să confere pregnanță artistică personajului său, Beverly, un scriitor celebru în tinerețe, devenit alcoolic și infidel, care prin gestul de a se sinucide, produce un adevărat război în familia Weston. De fapt, partiturile personajelor masculine nu au consistență ideatică și anvergură artistică, precum cele feminine. Și totuși un rol masculin este interesant și anume, Steve, simpatic și galant inițial, dar, de fapt, un pedofil, care dobândește vizibilitate spectaculară, în interpretarea lui ZOLTAN LOVAS, un actor cu har, venerat de publicul arădean, dar de această dată, cu toate strădaniile sale evidente, nu poate salva scena violului, credem neinspirat gândită de către regizor. Salutăm revenirea lui BOGDAN COSTEA pe scenă, probând în rolul din spectacolul „Creditul” și acum, întruchipându-l pe Bill, soțul Barbarei și tatăl lui Jean (rol, puțin credibil și strident, în interpretarea actriței CALIȚA NANTU) că poate fi, cu aplomb, în același timp, actor și manager al Teatrului arădean. Să-i reținem pe FLORIN COVALCIUC, prea cuminte și indecis, în rolul lui Charlie, ratând rostirea Rugăciunii, o scenă, ce putea deveni importantă în spectacol, precum și pe ROXANA SABĂU (Johnna) și OLTEA BLAGA (Șeriful Deon), în rolurile nu foarte generoase, dar vizibile în spectacol. Nu în ultimul rând, precizăm că regizorul DUMITRU ACRIȘ introduce trei personaje inexistente în piesa lui Tracy Letts și anume Nemțoaica (MARIANA TOFAN), Franțuzoaica (DORINA DARIE PETER), Americanca (CLAUDIA STOICA), care aduc un elogiu lui Beverly, poetul celebru, în tinerețe, dar devenit vulnerabil și ratat, o victimă a familiei sale damnate și ostile. În concluzie, un spectacol sui-generis, care prilejuiește întâlnirea cu un text celebru, în lectura scenică a unui regizor redutabil, DUMITRU ACRIȘ, pe care îl așteptăm, deja, cu o nouă și insolită propunere repertorială pe scena Teatrului arădean.
Urmăresc cu profundă emoție un video elaborat de ANCA, unica fiică a Corinei, pentru a marca online, în urmă cu doi ani, în pandemie, TREI DECENII de existență a LIBRĂRIEI „CORINA”. Nu este vorba doar despre ELOGIUL fiicei pentru mama sa, emoționant în sine, ci despre o ISTORIE, însoțită de cuvânt și de imagine, a unui parcurs GREU, dar ASUMAT, cu franchețe de către CORINA MOLDOVAN.
Astfel, asistăm la o derulare a evenimentelor de-a lungul anilor, începând cu 1991, și la strădaniile de a dezvolta o LIBRĂRIE, care a început prin a vinde pentru scurt timp, carte veche, CORINA MOLDOVAN, lucrase primii 10 ani, la un Anticariat, iar, în prezent, cuprinde 35000 de titluri de carte și 20000 de produse de papetărie. Spre a înțelege DIFICULTATEA de a menține și, mai ales, de a dezvolta o LIBRĂRIE, precizăm că în anul 1990 existau în Arad, 21 de LIBRĂRII, precum și, câte una, la Ineu și la Chișineu-Criș.
În prezent, orașul nostru are 4 LIBRĂRII, dintre care 3 fac parte din lanțuri de librării înființate după anul 2000:
„Cărturești”, „Alexandria”, „Diverta”, iar LIBRĂRIA „CORINA” este o librărie independentă, însă, în județ nu mai există librării cu carte. Cele 21 de librării din Arad, care aparțineau de Centrul de Librării, s-au închis pe rând și în anul 2010 au dispărut complet, prin falimentul Prolibris SA, cum se numea fostul „Centru”, după privatizare. Am putea spune că LIBRĂRIA „CORINA” s-a dezvoltat, în paralel, cu creșterea numărului de edituri, ajungând „să lucreze” cu 400 (!), practic cele mai importante de pe piață. Anii de început au fost foarte grei, aprovizionarea făcându-se direct din București, ceea ce însemna, uneori, două drumuri, săptămânal, dus-întors, fără somn, „doar cu bucuria de a aduce toate noutățile pentru arădeni”, precum mărturisește CORINA MOLDOVAN. Era un apetit extraordinar pentru cărți, arădenii descoperiseră domenii noi: psihologie, paranormal, religie, memorii/ jurnale ale unor personalități, încercând, astfel, să recupereze perioada de cenzură din anii comunismului.
Treptat, LIBRĂRIA „CORINA” devine un LOC VIU, EFERVESCENT,
facilitând o legătură directă dintre cititori și autori, prin lansarea cărților semnate de personalități prestigioase ale culturii noastre: Doina Cornea, Mircea Ciobanu, Octavian Paler, Gabriel Liiceanu, Mircea Dinescu, Ioan T. Morar, Mircea Mihăieș, Mircea Cărtărescu, Doina Uricaru, Cristian Mungiu și mulți alții. Astfel, LIBRĂRIA „CORINA” devine o INSTITUȚIE CULTURALĂ, emblematică pentru Arad, promovând, de asemenea, cartea de calitate a scriitorilor arădeni. Iată că dragostea pentru povești, pentru carte, în general, dragoste sădită de bunica paternă, învățătoare în satele românești de pe Valea Mureșului și mai apoi, de către tatăl său, RADU MOLDOVAN, regretatul profesor de limba română și fondator de școală, un model de dăruire și omenie, devine pentru Corina, un VIS SECRET, devenit REALITATE, în fond, aspirația de a deschide o Librărie proprie. Tatăl său ar fi dorit să-i urmeze profesia, dar Corina a optat pentru a lucra cu cărțile, în alt mod, nu ca dascăl, dar cu convingerea că acestea au SUFLET și un mod special de a dialoga cu cititorul, prin GRAI NEROSTIT, dar încărcat de metafore și simboluri.
Dar nu numai iubirea pentru carte i-a fost cultivată Corinei, de la primele vârste, ci și cultul pentru familie, acel frumos sentiment de A FI ÎMPREUNĂ, așa explicându-se că sora sa, RODICA, i-a fost alături din primele luni de la deschiderea Librăriei și i-a devenit „mâna dreaptă”, cunoscând totul, în detaliu, fără excepție. În anii din urmă, li s-a alăturat, CORINA MICĂ, fiica Rodicăi, un excepțional designer și făuritor de ceramică, care realizează, cu TALENT și INSPIRAȚIE, vitrinele Librăriei, însuflețindu-le prin povești vii, cu ajutorul cărților și al propriilor sale obiecte, devenite op-uri artistice.
CORINA MOLDOVAN este ea însăși un PERSONAJ.
Cu înfățișare boemă, cu stilul sau nonșalant, cu părul ei, când verde, când albastru, când pink, când toate aceste culori, împreună, ai crede, văzând-o, în afara Librăriei, că este coborâtă din poveștile copilăriei, iar cu aparent, ostentativa ei detașare de „tot și de toate”, îți creează sentimentul că este infatuată și inaccesibilă, aproape inabordabilă.
Fără îndoială, CORINA MOLDOVAN este o femeie puternică, harnică și sensibilă, cu o oarecare timiditate, drapată de ambiția de a construi „durabil și esențial” o Librărie devenită INSTITUȚIE DE CULTURĂ. O construcție spirituală temeinică, ce s-a impus în cei 32 de ani de ființare, ca partener de dialog într-o zonă a comerțului cu cărți, mult diferită de tipologia omniștiută a marketingului, CORINA MOLDOVAN considerând că „o carte bine aleasă și recomandată clientului tău, îi poate schimba viața, îi poate modela caracterul sau îi poate influența opțiunile”.
Iar în final, îi dorim TĂRIA de a rezista „vânturilor, valurilor”, fiind, în prezent, unica LIBRĂRIE INDEPENDENTĂ în județul Arad. Și nelipsita urare de SUCCES, în continuare!
Urmăresc cu profundă emoție un video elaborat de ANCA, unica fiică a Corinei, pentru a marca online, în urmă cu doi ani, în pandemie, TREI DECENII de existență a LIBRĂRIEI „CORINA”. Nu este vorba doar despre ELOGIUL fiicei pentru mama sa, emoționant în sine, ci despre o ISTORIE, însoțită de cuvânt și de imagine, a unui parcurs GREU, dar ASUMAT cu franchețe de către CORINA MOLDOVAN. Astfel, asistăm la o derulare a evenimentelor de-a lungul anilor, începând cu 1991, și la strădaniile de a dezvolta o LIBRĂRIE, care a început prin a vinde pentru scurt timp, carte veche, CORINA MOLDOVAN, lucrase primii zece ani, la un Anticariat, iar, în prezent, cuprinde 35.000 de titluri de carte și 20.000 de produse de papetărie.
Spre a înțelege DIFICULTATEA de a menține și, mai ales, de a dezvolta o LIBRĂRIE, precizăm că anul 1990 existau în Arad, 21 de LIBRĂRII, precum și, câte una, la Ineu și la Chișineu-Criș. În prezent, orașul nostru are patru LIBRĂRII, dintre care trei fac parte din lanțuri de librării înființate după anul 2000: „Cărturești”, „Alexandria”, „Diverta”, iar LIBRĂRIA „CORINA” este o librărie independentă, însă, în județ nu mai există librării cu carte. Cele 21 de librării din Arad, care aparțineau de Centrul de Librării, s-au închis pe rând și în anul 2010 au dispărut complet, prin falimentul Prolibris SA, cum se numea fostul „Centru”, după privatizare. Am putea spune că LIBRĂRIA „CORINA” s-a dezvoltat, în paralel, cu creșterea numărului de edituri, ajungând „să lucreze” cu 400(!), practic cele mai importante de pe piață. Anii de început au fost foarte grei, aprovizionarea făcându-se direct din București, ceea ce însemna, uneori, două drumuri, săptămânal, dus-întors, fără somn, „doar cu bucuria de a aduce toate noutățile pentru arădeni”, precum mărturisește CORINA MOLDOVAN. Era un apetit extraordinar pentru cărți, arădenii descoperiseră domenii noi: psihologie, paranormal, religie, memorii/ jurnale ale unor personalități, încercând, astfel, să recupereze perioada de cenzură din anii comunismului.
Treptat, LIBRĂRIA „CORINA” devine un LOC VIU, EFERVESCENT, facilitând o legătură directă dintre cititori și autori, prin lansarea cărților semnate de personalități prestigioase ale culturii noastre: Doina Cornea, Mircea Ciobanu, Octavian Paler, Gabriel Liiceanu, Mircea Dinescu, Ioan T. Morar, Mircea Mihăieș, Mircea Cărtărescu, Doina Uricaru, Cristian Mungiu și mulți alții. Astfel, LIBRĂRIA „CORINA” devine o INSTITUȚIE CULTURALĂ, emblematică pentru Arad, promovând, de asemenea, cartea de calitate a scriitorilor arădeni. Iată că dragostea pentru povești, pentru carte, în general, dragoste sădită de bunica paternă, învățătoare în satele românești de pe Valea Mureșului și mai apoi, de către tatăl său, RADU MOLDOVAN, regretatul profesor de limba română și fondator de școală, un model de dăruire și omenie, devine pentru Corina, un VIS SECRET, devenit REALITATE, în fond, aspirația de a deschide o Librărie proprie. Tatăl său ar fi dorit să-i urmeze profesia, dar Corina a optat pentru a lucra cu cărțile, în alt mod, nu ca dascăl, dar cu convingerea că acestea au SUFLET și un mod special de a dialoga cu cititorul, prin GRAI NEROSTIT, dar încărcat de metafore și simboluri.
Dar nu numai iubirea pentru carte i-a fost cultivată Corinei, de la primele vârste, ci și cultul pentru familie, acel frumos sentiment de A FI ÎMPREUNĂ, așa explicându-se că sora sa, RODICA, i-a fost alături din primele luni de la deschiderea Librăriei și i-a devenit „mâna dreaptă”, cunoscând totul, în detaliu, fără excepție. În anii din urmă, li s-a alăturat, CORINA MICĂ, fiica Rodicăi, un excepțional designer și făuritor de ceramică, care realizează, cu TALENT și INSPIRAȚIE, vitrinele Librăriei, însuflețindu-le prin povești vii, cu ajutorul cărților și al propriilor sale obiecte, devenite op-uri artistice.
CORINA MOLDOVAN este ea însăși un PERSONAJ. Cu înfățișare boemă, cu stilul sau nonșalant, cu părul ei, când verde, când albastru, când pink, când toate aceste culori, împreună, ai crede, văzând-o, în afara Librăriei, că este coborâtă din poveștile copilăriei, iar cu aparent, ostentativa ei detașare de „tot și de toate”, îți creează sentimentul că este infatuată și inaccesibilă, aproape inabordabilă.
Fără îndoială, CORINA MOLDOVAN este o femeie puternică, harnică și sensibilă, cu o oarecare timiditate, drapată de ambiția de a construi „durabil și esențial” o Librărie devenită INSTITUȚIE DE CULTURĂ. O construcție spirituală temeinică, ce s-a impus în cei 32 de ani de ființare, ca partener de dialog într-o zonă a comerțului cu cărți, mult diferită de tipologia omniștiută a marketingului, CORINA MOLDOVAN considerând că „o carte bine aleasă și recomandată clientului tău, îi poate schimba viața, îi poate modela caracterul sau îi poate influența opțiunile”.
Iar în final, îi dorim TĂRIA de a rezista „vânturilor, valurilor”, fiind, în prezent, unica LIBRĂRIE INDEPENDENTĂ în județul Arad.
În cadrul simpozionului „Cultură și Civilizație Chineză. Dialoguri româno-chineze” a fost dezbătut subiectul medicinei tradițional chineză.
ARAD. Continuând evenimentele devenite deja tradiție pentru mediul academic și cultural arădean, Forumul Prieteniei și Civilizației Româo-Chineze a organizat cea de a opta ediție a simpozionului „Cultură și Civilizație Chineză. Dialoguri Româno-Chineze”. Ediția din acest an a avut ca temă medicina tradițională chineză, un subiect cu impact major în comunitate și dezvoltarea societății.
Protocol cu Primăria Arad
În deschiderea simpozionului, președintele Forumului, prof.univ.dr. Lizica Mihuț și primarul Aradului, Călin Bibarț au semnat un protocol de colaborare Scopul principal al Protocolului este de a contribui la promovarea și dezvoltarea relațiilor de prietenie între municipiul Arad și orașele din Republica Populară Chineză. Se dorește: organizarea de evenimente, programe și acțiuni pe diferite domenii de interes, având ca scop principal cunoașterea și promovarea tradițiilor, valorilor, culturii și istoriei municipiului Arad și a orașelor partenere din Republica Populară Chineză, promovarea și stabilirea de legături între instituții, comunități locale și organizații neguvernamentale din România și Republica Populară Chineză, cu scopul dezvoltării de proiecte comune, stimularea stabilirii de legături între societățile comerciale din România și din Republica Populară Chineză pentru dezvoltarea relațiilor economice și a schimburilor bilaterale, inclusiv prin participarea acestora la târgurile comerciale organizate în cele două țări și nu în ultimul rând se urmărește atragerea de investiții și capital chinezesc în economia românească și susținerea unor proiecte comune.
Prezentarea lucrărilor
După semnarea protocolului de colaborare a urmat prezentarea lucrărilor din cadrul simpozionului, într-o atmosferă degajată, de colegialitate dar totodată pedantă și serioasă. Lucrările prezentate și care urmează să fie cuprinse într-un volum ce va fi tipărit anul viitor, au fost: „Medicina tradițională chineză, la timpul prezent”, dr. Bran Liliana; „Susținerea continuă pentru Medicina tradițională chineză”, dr. Corina Crișan; dr. „Actualitatea Medicinei tradiționale chineze”, dr. Luminița Lucaci; „Colaborarea Româno-Chineză în perioada pandemiei”, dr. Dana Cristina Olar; „Acupunctura, experiență personală”, dr. Mihaela Orodan. La finalul prezentărilor cei prezenți au fost implicați într-o dezbatere privind importanța moștenirii medicinei tradiționale chineze, dar și impactul acesteia în societatea occidentală. Au luat cuvântul, printre alții, membrele Asociației Con Brio, un partener activ al Forumului.
Activitate suspendată
Un moment extrem de important în cadrul simpozionului a fost acela în cadre prof.univ.dr. Lizica Mihuț a precizat că în ceea ce privește înființarea unui centru de medicină tradițională chineză, activitatea forumului va fi momentan suspendată:
„Strategia noastră în ultimul an, din septembrie 2022 până în prezent, a fost de a înființa un Centru de medicină tradițională chineză, pe care l-am dorit de anvergură, pentru sănătatea comunității arădene. Recent, am aflat că un asemenea <centru> funcționează la Universitatea <Vasile Goldiș>, iar demersul nostru a generat o revigorare a acestuia. În acest context, s-a decis, în unanimitate, suspendarea activității Forumului Prieteniei și Colaborării Româno-Chineze, cu precizarea că nu vom renunța la dezideratul înființării, în viitor, a Centrului de Medicină Tradițională Chineză sub coordonarea organizației noastre, precum și a altor activități în folosul arădenilor. Aducem mulțumiri Consiliului Județean și Primăriei, pentru buna colaborare de până acum, asigurând cele două instituții că Protocoalele vor fi puse în practică, cu seriozitate și rigoare, când condițiile vor fi favorabile. Precizăm că membrele Forumului vor continua activitatea, cu devotament și profesionalism, în cadrul Asociației Con Brio, promovând excelența, pe baza unei strategii, ce va fi anunțată la începutul lui 2024.
În plus, adresăm, mulțumirile noastre Ambasadei Republicii Populare Chineze în România, pentru sprijinul acordat în cei 10 ani, în care au fost promovate relațiile de prietenie și de colaborare româno-chineze, în județul și municipiul Arad, cu sublinierea că relațiile de colaborare și de susținere au fost excepționale”.
O carte de prestigiu
Cu prilejul simpozionului au fost oferite și volume ale cărții „Medicina Tradițională Chineză”, carte publicată în urmă cu 10 ani și semnată de Liao Yuqun.
„Subliniez că Excelența Sa, doamna Huo Yuzhem, în calitate de Ambasador extraordinar și plenipotențiar al al R.P.Chineze în România, în anul 2014, cu prilejul vizitei la Universitatea de stat arădeană mi-a oferit cartea <Medicina Tradițională Chineză>. I-am cerut permisiunea de a o tipări și în felul acesta în urmă cu 10 ani a apărut prima ediție a acestei cărți. Desigur ar fi bine să apară o nouă ediție, în câteva sute de exemplare, deoarece oamenii trebuie să se obișnuiască cu prevenția, spre nu ajunge la boli și la tratarea acestora”, a subliniat prof.univ.dr. Lizica Mihuț.
