Arhiva lunii august 2016

APEL
 
 
Dragi colegi,
 
 
Împărtășesc cu voi bucuria de a fi primit titlul de ”Cetăţean de Onoare al municipiului Arad” în ziua de 18 august a.c. ca  ”personalitate academică și om de cultură, pentru implicarea cu dăruire și profesionalism în dezvoltarea învăţământului superior arădean precum și în promovarea imaginii Aradului în ţară și străinatate”  care constituie ”o felie” din istoria UAV. Am lucrat mulți ani împreună și cred că este și munca voastră onorată aici.
 
Sunt însă îngrijorată pentru viitorul universității pe care am dezvoltat-o. Cifrele de pe site-ul UAV arată că, în urma examenului de admitere din luna iulie a.c., au fost declarați admiși 1065 de candidați dintre care au confirmat numai 968 înscrierea la UAV (nu se știe câți dintre aceștia vor achita taxa anuală de școlarizare!), ceea ce reprezintă sub 50% din totalul de 1998 de locuri aprobate de MECS la propunerea ARACIS.
 
Această realitate mă determină să fac APEL la toate cadrele didactice să se mobilizeze pentru admiterea din septembrie a.c., deoarece numai în acest fel instituția noastră va avea prezent și, desigur, viitor. Datoria tuturor, deopotrivă cadre didactice și personal administrativ, este de a depune un efort excepțional pentru ca admiterea din septembrie, care va începe curând, să compenseze situația dramatică în urma admiterii din iulie a.c. Este trist că nicio facultate nu și-a ocupat locurile aprobate de MECS pentru toate specializările (chiar daca unele specializări au un grad de ocupare a locurilor mai mare decât altele!), însă viitorul UAV depinde de toți și de fiecare în parte.
 
De aceea, succes la admiterea din septembrie!!!!!
 
În rest, să auzim numai de bine!
 
Lizica Mihuţ
 
_DSC0768

Casa Româno-Chineză,filiala Arad,  partener principal al celui mai important Festival Internațional de Șah din România!

Casa Româno-Chineză,filiala Arad, este partener principal al Festivalului Internațional de Șah de la Arad. Evenimentul reprezintă cea mai importantă și de amploare competiție șahistică din România. În perioada 6-13 august, 250 de seniori și 80 de juniori se întrec la Arad, alături de mai mulți maeștri internaționali, în cadrul unei suite de confruntări de talie europeană.
„Am fost alături de organizatorii competiției încă de la început, de la prima ediție, și voi continua să îi susțin. Într-o societate în care copiii și adulții comunică tot mai greu la modul direct, în care interacțiunea este intermediată de computer și telefon, astfel de demersuri sunt foarte importante. Ele dezvoltă capacitatea tinerilor de a relaționa, le dezvoltă spiritul competitiv, îi aduce laolaltă. Pentru Casa Româno-Chineză fililala Arad este esențial să contribuie la succesul unei manifestări sportive de anvergură internațională”, a declarat d-na Lizica Mihuț, președintele filialei Arad a Casei Româno-Chineze.
Nu este singurul eveniment de amploare în care filiala s-a implicat la modul serios, anul acesta. Pe lângă acțiunile de până acum, în toamnă va organiza a doua ediție a Conferinței Naționale despre Cultura și Civilizația Chineză, în orașul de pe Mureș. Fililala arădeană a Casei Româno-Chineze este un partener important al intelectualilor din regiunea de vest a României și un reper solid al societății civile active.