Arhiva lunii mai 2020

Arădeni care nu trebuie uitați – DANIEL FUNERIU

 

Arădeni care nu trebuie uitați

 

DANIEL FUNERIU

funeriu

Recent, am fost întrebată de un prieten, pe care îl apreciez ca intelectual și ca persoană publică, despre motivația cu privire la genericul unui șir de articole, ce vor „intra” într-o carte, despre „Arădeni, care nu trebuie uitați”.

Mărturisesc că m-a nemulțumit întotdeauna ideea de a aștepta „trecerea la cele veșnice” a unor personalități de anvergură și abia, apoi, să le „ridicăm” statui sau să propunem „urcarea” lor pe soclu. De aceea, mi-am propus să rememorez personalități de excepție, care au avut/ au o legătură cu zona noastră, personalități din varii domenii, cu merite incontestabile, ce vor dăinui prin timp, ca puncte de reper pentru prezent dar și pentru viitor.

***

DANIEL FUNERIU

 

S-a născut în 11 aprilie 1971 la Arad. Dacă nu ar fi fost Ministru al Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului în perioada 23 decembrie 2009 – 9 februarie 2012, Daniel Funeriu ar fi fost, probabil, mai puțin cunoscut și ar fi rămas „Românul deștept care uimește Europa”, cum preciza, în titlu, un ziarist în anul 2008.

Dotat cu o inteligență excepțională și o profundă ambiție de a fi „cel dintâi”, Daniel Funeriu a devenit olimpic internațional la chimie pentru România în clasa a XI-a, pentru ca, în clasa a XII-a, să fie premiat la  Olimpiada Internațională de Chimie, reprezentând Franța, unde a decis să rămână la 17 ani. A primit pentru merite deosebite, Bursa Ministrului francez al Cercetării (1995-1998).

Biografia intelectuală a lui Daniel Funeriu este uimitoare.

A absolvit Grande École de Chimie (Strasbourg) precum și Universitatea „Louis Pasteur” (Strasbourg) ca șef de promoție. A susținut doctoratul în chimie cu Jean-Marie Lehn, laureat al Premiului Nobel pentru chimie, obținând calaficativul „Très Honorable”, cel mai înalt rang conferit primilor 5% dintre candidații la doctorat din toate domeniile. Au urmat strălucite studii de pregătire științifică în SUA și Anglia (1994), pentru ca apoi să fie cadru didactic la Universitarea „Louis Pasteur” din Strasbourg (1995-1998), la Collège de France, Paris (1998-1999) și cercetător științific la institute de științe și tehnologii avansate în SUA (1999-2002) și la Osaka (Japonia) (2002-2006). Revenit din Japonia, obține, prin concurs, cea mai mare finanțare acordată de Uniunea Europeană pentru un proiect individual de cercetare științifică (2 milioane de euro), ceea ce i-a permis să fondeze o echipă de cercetare în cadrul Universității Tehnice din München.

Cu o carte de vizită de top științific internațional, renunțând la oferte bine plătite, ca director și cercetător științific în Elveția și Germania, Daniel Funeriu revine în România după două decenii, din „convingerea că poate schimba ceva în țară”, cu gândul de a realiza o construcție solidă a învățământului și cercetării, aflate într-o continuă și precară reformă din 1990 încoace. Probabil, primul șoc a fost, când, în media, i s-au relativizat studiile, contestându-i-se chiar bacalaureatul!!!

Dar Daniel Funeriu nu renunță, probând o calitate rarisimă astăzi și anume aceea de a-și finaliza proiectele.

România a avut șansa unui ministru precum Daniel Funeriu, credem, cel mai important după 1990, nu numai ca anvergură intelectuală, pragmatism și experiență internațională privind învățământul și cercetarea, dar și prin elaborarea/ implementarea unor reforme care au schimbat profund societatea românească. Astfel,  Daniel Funeriu ca ministru și-a propus să stârpească „insulele de puroi” din învățământul românesc, prin măsuri concrete și nu prin povești, măsuri incomode dar absolut necesare pentru modernizarea și alinierea învățământului românesc la standarde europene/ internaționale.

Să reținem câteva dintre meritele excepționale ale Ministrului Daniel Funeriu, cu precizarea că așezarea în această ordine este subiectivă și mi-o asum ca atare:

  • Unica lege a învățământului, de după 1990 (Legea nr. 1/2011), numită și „legea Funeriu” , o lege coerentă, în realizarea căreia ministrul Daniel Funeriu s-a implicat „în toate fazele elaborării ei”, considerând că are datoria „de a se asigura că spiritul acesteia este respectat”. Cu toate că a suferit 64 de modificări prin Ordonanțe de urgență sau alte reglementări, „Legea Funeriu” continuă să se aplice și în prezent.
  • Prin introducerea camerelor de supraveghere la Bacalaureat, (măsură în vigoare și azi) Daniel Funeriu „…a curățat o tumoră din învățământul românesc care este frauda” la examenul de finalizare a învățământului liceal. Considerăm că este una dintre cele mai importante reforme morale din învățământul românesc.
  • Daniel Funeriu a introdus procedura electronică a înscrierii la grădiniță și la școală, ceea ce a condus la diminuarea șpăgii, dar eradicarea acesteia nu poate fi oprită, decât de către părinți, de aceea fostul ministru „încă mai așteaptă o revoluție a părinților în acest sens”.
  • Considerând impostura academică, poate, cea mai mare plagă a învățământului românesc, Daniel Funeriu a realizat unica ierarhizare a universităților românești după 1990, propunând întâia radiografie a învățământului superior românesc.
  • Daniel Funeriu are meritul de a fi susținut realizarea Laserului la Măgurele, cea mai mare realizare a cercetării românești, la nivel internațional, după 1990.
  • A desfășurat o adevărată cruciadă împotriva plagiatelor dar plecarea sa de la conducerea Ministerului a însemnat și o diminuare a interesului oficial cu privire la acestea. Comisia Națională de Etică nu mai funcționează de câțiva ani dar, declarativ, se dorește înființarea ei, fără a avea încă o finalitate. Cu privire la mult discutatul plagiat al lui Victor Ponta, fostul ministru a precizat, în mai multe rânduri, că nu el a trimis articolul la prestigioasa revistă „Nature”, făcându-se cunoscut, în acest fel, plagiatul, dincolo de frontierele țării.
  • Testele PISA arată limpede că se învăța mai mult în anul 2012 decât în anul 2019, ajungându-se în prezent la așa-numitul analfabetism funcțional. Raportul PISA plasează România pe unul dintre ultimele locuri ale clasamentului, alături de Emiratele Arabe, Bulgaria și Republica Moldova.
  • Daniel Funeriu recomandă ca testele PISA să se dea și profesorilor, exprimându-și convingerea că „rezultatele vor fi surprinzătoare”. Ca întotdeauna, Daniel Funeriu propune și o soluție și anume: evaluarea tuturor profesorilor iar celor „sub nivel să li se livreze o formare adaptată timp de un an pentru a ajunge la nivel, iar dacă nu reușesc nici atunci… asta e. În loc de miliarde date ONG-urilor de apartament, mai bine am face un moment zero al reselecției profesorilor.”
  • Daniel Funeriu a propus o măsură conceretă pentru diminuarea substanțială a abandonului școlar devenit alarmant, în prezent: dată fiind sărăcia părinților, finanțarea de către stat să se facă pe elev, cu câte 3500 de lei, în anumite condiții, ceea ce ar determina revenirea la școală a celor mai mulți copii care îngroașă rândurile analfabeților.
  • Plecarea tinerilor – consideră Daniel Funeriu – este bună pentru ei, în plan individual, dar rea pentru țară și este determinată de faptul că aceștia „nu văd oportunități pentru viitor” iar „ambianța este toxică”, deoarece „în prezent, în educație se diluează totul; tot ce ține de etică, de formarea cadrelor didactice, de arhitectura sistemului”.
  • Daniel Funeriu a impus standarde de calitate și pentru învățământul superior privat, astfel că, la venirea sa la Minister, erau 500.000 de studenți, iar la plecarea sa de la conducerea acestuia erau 70.000 de studenți.
  • Are meritul și de a fi propus învățământul profesional și dual atât de important pentru economia românească prezentă și viitoare, dar după plecarea de la Minister a continuat să se vorbească despre acesta însă nu la modul concret, realizându-se mult prea puțin până în prezent.
  • A introdus, în calitate de ministru, așa-numita Școală altfel, care funcționează și în prezent, considerând că „cine își imaginează că școala este unicul loc al învățării, greșește”.
  • Referitor la problema meditațiilor devenită o adevărată industrie, Daniel Funeriu s-a arătat a fi împotriva „practicii incorecte de a genera nevoia de meditație”, prin faptul că „profesorul dă, uneori, la clasă o muncă mai grea”, spre a-i determina pe părinți să facă efortul financiar de pregătire în particular.

Daniel Funeriu pare aprig și dur, dar are o sensibilitate aparte, ce poate fi deslușită cu dificultate dincolo de aparențe. Iată, un singur exemplu edificator, fără comentarii.

Precum se știe, Daniel Funeriu a făcut clasa I la Școala din Săvârșin. La pensionarea fostei învățătoare, a venit anume de la București cu avionul la Timișoara și apoi cu mașina la Săvârșin, pentru ca la ora 12, să participe la acest eveniment „de suflet”. Ministrul de atunci nu a venit însoțit de presă și de televiziuni, spre a obține un capital de imagine. Ci a venit singur și niciodată nu a făcut cunoscut acest gest încărcat de profunde semnificații.

În prezent, Daniel Funeriu ocupă un important post diplomatic, din partea Germaniei în Republica Moldova. Dar ochii îi sunt, mereu, ațintiți spre România, luând atitudine împotriva unora dintre derapajele majore ale prezentului.

Dacă Uniunea Europeană i-a acordat cea mai mare finanțare pentru un proiect individual de cercetare științifică aplicând pentru Germania, pe care o și reprezintă, în prezent, în Republica Moldova, cu atât mai mult România are nevoie de Daniel Funeriu. Se știe că Ecaterina Andronescu a fost de patru ori ministru al învățământului după 1990. Președintele Iohanis ar putea avea meritul de a-i propune lui Daniel Funeriu revenirea la conducerea ministerului, demonstrând, în acest fel, că învățămnântul este, cu adevărat, o prioritate națională.

Domnule Președinte, pe când gândiți (sperăm, nu prea târziu!) propunerea de revenire „acasă” a lui Daniel Funeriu?

Lizica Mihuț

ȘI EU AM GĂSIT UN PORTMONEU CU FOARTE MULTI BANI …

 

 

Găsirea , în aceste zile , a unui portmoneu, mi-a adus în memorie o întâmplare , ce a avut loc în urmă cu ani, când profesor fiind la Colegiul “Elena Ghiba Birta”, trecând prin fața Teatrului, am văzut căzând , din buzunarul unuia din cei doi domni dinaintea mea, un portmoneu gros , plin cu acte și bani . Cum cei doi domni mergeau foarte tare si nu era nimeni prin preajmă , la care să apelez spre a-i opri , am fugit după ei și i-am ajuns abia aproape de magazinul de textile de pe strada Eminescu .Atunci, dându-i portmoneul propietarului ,cetățean german, mi-a spus că sunt în el toți banii pentru o casă pe care urma să o cumpere la Sibiu . Ajungând la liceu, după câteva minute , doamna Rodica Gabor (o distinsă contabilă a școlii ),deja știa că am găsit un portmoneu plin cu bani ,deoarece aflase de la domnul ( angajat la Filarmonica arădeană),care îl însoțea pe cetățeanul german . A doua zi la ora 11 , cei doi mi-au spus că mă vor cauta spre a-mi multumi . Mă gândeam că, probabil , îmi vor aduce un buchet de flori dar NU AU MAI VENIT

.Am fost puțin surprinsă , mai ales că il cunoșteam si pe “omul” de la Filarmonică .Mâhnirea mea , atunci , a fost nu doar pentru că nu am primit un minim gest de mulțumire ci pentru că , știindu-se de returnarea portmoneului cu banii cetățeanului german( pentru cumpărarea unei case  în Sibiu) comentariile au fost ( îmi stăruie și acum în memorie) :” câți bani are Mihuț , dacă a fugit după neamț să-i dea banii de-o casă înapoi “ !!!

Il cunosc pe arădeanul de la Filarmonică dar îi scriu doar inițialele  – G.Gh-deoarece este cunoscut în Arad ca om respectabil .Decepția mea este imensă ! Il sun ,astăzi, la telefon pe G.Gh. și îi amintesc întâmplarea cu portmoneul dar,probabil, crezând că îi cer acum , după atâția ani , o eventuală “ mulțumire”sau , probabil, s-a jenat că nu a mai venit împreună cu cetățeanul neamț la întàlnirea planificată , de comun acord, mi-spus, cu evidentă jenă “ …nu-mi amintesc…” . Atitudinea de astăzi îmi confirmă caracterul probat în urmă cu ani …

Și totuși, nu sunt supărată , nici acum, nici atunci, pentru că DUMNEZEU m-a răsplătit mult pentru gestul meu , mai mult chiar decât meritam/ merit .

Lizica  Mihuţ

ŞCOALA POSTLICEALĂ SANITARĂ ARAD un centenar de existenţă

3linianabran (1)

J.A. – Vă invit să vă prezentaţi dumneavoastră şi instituţia pe care o reprezentaţi!

L.B. – Sunt medic, absolventă a Facultăţii de Medicină „Victor Babeş” din Timişoara, promoția 1990. Din 1992 sunt medic-profesor la Şcoala Postliceală Sanitară Arad, pe care din 2002 o şi coordonez. De asemenea, sunt şi conferenţiar în cadrul Facultăţii de Ştiinţe ale Educaţiei, Psihologie şi Asistenţă Socială din cadrul Universităţii „Aurel Vlaicu”din Arad.

În ceea ce priveşte Şcoala Postliceală Sanitară Arad, anul acesta împlinim 100 de ani de existenţă. Activitatea instituţiei a început în 1920 ca Şcoală de Moaşe, apoi ca Şcoală Tehnică Sanitară, iar din 1990 ca Şcoală Postliceală Sanitară. Suntem o instituţie care formează asistenţi medicali, o profesie nobilă,  a carei performanţă necesită găsirea unui echilibru autentic între competenţele profesionale şi cele umane.

J.A. – Pandemia a generat o perioadă dificilă. Ce a însemnat această provocare pentru dumneavoastră ?

L.B. – Da, aşa este… Într-adevăr a fost şi este o perioadă cu multe, diverse, nemaiîntâlnite provocări.

J.A. – Pe plan personal, adaptarea la noile cerinţe, grija mai mare pentru aspecte care pînă ieri erau pe „pilot automat” ..dar şi timp pentru lucruri dorite pe care le tot amânam…

L.B. – Pe plan profesional, trecerea la învăţarea în mediu virtual, mutarea activităţii instituţiei în noi sedii, casele noastre, găsirea unor modalităţi noi de comunicare, păstrarea coeziunii, a interconectivităţii noastre cu elevii, profesorii şi colegii din alte departamente. Credem că multele provocări au necesitat soluţii care, pe lângă legalitate, pragmatism şi asumare au impus cu siguranţă şi alte cel puţin trei atribute „de top” pentru această perioadă: să asigure sănătatea noastră şi a celor din jurul nostru, să fie flexibile şi să asigure adaptarea noastră cât mai bună.

J.A. – Care a fost cea mai mare provocare ?

L.B. – Cred că a fost decizia de a avea elevi voluntari în punctele de control de trecere a frontierei Nădlac 1, Nădlac 2 şi Vărşand. Am primit  solicitarea din partea Direcţiei de Sănătate Publică Arad, imediat după prima ordonanţă de urgenţă. Elevii voluntari, în jur de 50, elevi din anii 2 şi 3 de studiu, coordonaţi de colegii mei profesor Dănuţ Brie şi profesor Adrian Păiuş, au participat timp de aproximativ o lună, neîntrerupt, la activităţi de triaj epidemiologic în vămi. A fost o perioadă cu mare încărcare emoţională generată de condiţiile total nemaiîntâlnite. Am fost şi suntem plini de recunoştinţă faţă de activitatea voluntarilor, pe care îi cosiderăm mici noştri  eroi ! Un exemplu de implicare, sacrificiu şi profesionalism din partea unor tineri !

J.A. – Ştiu că sunteţi membru al Asociaţiei Con Brio, susţinător al Forumului Prieteniei şi Colaborării Româno-Chineze…

L.B. – Daa, ideea Con Brio, a apărut pentru mine în urmă cu 5 ani, când împreună cu cele cinci colege fondatoare am hotărît să susţinem performanţa pe diferite paliere şi anume: al educaţiei, sănătăţii, managementului, juridic, psihosocial, cultural. A  fost oportunitatea de a găsi oameni frumoşi, cu valori asumate şi dornici de bine. A fi performant, nu consider că ar fi o excepţie, ci un mod de existenţă, un mod a te raporta la ceilalţi cu dăruire .

pexels-photo-3973873

Posibile activități în/ după izolare

Gândindu-mă că mulți dintre noi suntem în izolare iar ieșirile din casă sunt scurte și numai în cazuri absolut necesare, vă propun câteva posibile activități zilnice, cu sublinierea că puteți opta pentru una/ mai multe sau, dimpotrivă, le puteți eludați, dacă aveți alte deziderate.

Ceea ce doresc, însă, să precizez, vine într-un fel să contrazică anumiți psihologi, pe care i-am auzit susținând că ar fi bine ca programele pentru toate zilele săptămânii să se desfășoare, potrivit unui orar fix, ce nu trebuie „sub niciun motiv” modificat.

Propunerea mea este să stabilim o Fișa de activități obligatorii și opționale, care să se desfășoare zilnic, la ore, pe care să le stabilim, în funcție de „chemarea” noastră interioară, astfel încât programul să fie flexibil dar, nicicând, să nu ajungem la plictis și cu atât mai puțin într-o depresie cu consecințe imprevizibile și, uneori, periculoase în plan uman și social.

Iată, aceste posibile activități în izolare, care învederează opțiuni personale, ce pot avea, din punctul nostru de vedere, o anume valoare de generalizare.

    1. Rugăciuni personale sau citite din cărți. Sau lectura unor texte din Biblie.
      Ar fi bine ca acestea să nu lipsească din Fișa zilnică a programului nostru. Dacă nu avem această obișnuință, poate, nu ar fi rău să o introducem pentru prezent și pentru totdeauna, fiind conștienți că deasupra „a tot și a toate” se află numai Dumnezeu.
    2. Efectuarea unor exerciții de mișcare este importantă nu numai pentru că asigură „o minte sănătoasă într-un corp sănătos”, ci și pentru că creează o stare fizică bună/ foarte bună, incumbându-ne, implicit, o „doză” de optimism.
    3. Mersul pe jos, un mers apăsat, care să antreneze întregul corp, constituie o activitate pe care o putem desfășura în curte dar și în casă. Citeam că un mare maratonist efectua antrenamente, pe care le socotea foarte eficiente, mergând apăsat (nu alergând!) în jurul unor obiecte din casă, mereu altele, spre a-și oferi, totodată, un mic exercițiu de creativitate.
    4. Informarea prin media (televiziune, presă scrisă, presă on-line, internet) cu privire la situația „la zi”, cu sublinierea că aceasta trebuie să fie succintă prin apelarea la mai multe surse, facilitându-se astfel constituirea unui punct de vedere personal și, pe cât posibil, obiectiv.
    5. Trebuie să ne asumăm un set de valori la care să nu renunțăm în nicio situație, care să cuprindă respectul față de OM, dincolo de apartenența la un partid politic și dincolo de interese personale și de grup. Acest sentiment de altruism ne creează o situație de „bine” și atenuează frustrări, încrâncenări, răutăți adânci, violențe.
      În Fișa noastră, ar fi bine, să așezăm, în mod programatic, detașarea de stările negative și anxioase, care ne inoculează nu numai o stare de disconfort, dar ne induce o teamă de imprevizibil, o instabilitate psihică.
    6. Telefoanele, sunt uneori necesare, dar nu foarte multe și nici într-un caz, acele aducătoare de știri false sau de vești care ne pot răni sufletește.
    7. Telefoanele pot îndeplini un rol de informare dar ele pot avea și o influență nocivă asupra noastră, așa încât este bine să le utilizăm cu chibzuință.
    8. Gătitul poate constitui un țel în sine sau începutul unor activități culinare, pe care nu le-am făcut niciodată. Sau, dimpotrivă, gătitul poate fi doar o activitate bifată, care să asigure traiul diurn. Servitul meselor poate fi abordat ca un ritual al plăcerii gastronomice, dar și ca un moment oarecare, fără a i se da o importanță specială.
    9. Citirea sau recitirea unor cărți aflate în mica sau marea noastră bibliotecă sau pe internet, cu accesarea site-urilor unor instituții de profil: edituri, biblioteci (naționale, județene, orășenești) sau aflate în colecții private.
    10. Vizionarea pe internet a unor spectacole de teatru și filme sau audierea unor concerte (pentru toate apetențele) cu precizarea că aproape toate Teatrele din țară au elaborat un program în acest sens, inclusiv Teatrul Clasic „Ioan Slavici” din Arad.
    11. Somnul de după-amiază. Mulți dintre noi ne-am dorit întotdeauna să dormim o oră/ o oră și jumătate după-amiază, dar nu am reușit din cauza unor varii motive, între care serviciul/serviciile/probleme imprevizibile. Dacă nu somn, măcar un rarisim și fascinant „dolce far niente”. Atenție! Nu mai mult de o oră și jumătate, maxim două.
    12. Relaționarea succintă și, nu în cea mai mare parte a zilei, pe rețelele de socializare: facebook, instagram, bloguri/vloguri etc.
    13. În aceste ciudate momente de izolare, putem medita asupra ideii de prietenie, evaluându-ne, pe cât posibil, obiectiv, apropiații, spre a reține prietenii autentici, pentru că doar „la nevoie” îi cunoaștem, cu adevărat.
    14. Elaborarea unor strategii post-izolare, propunându-ne țeluri realiste, pentru viitorul nostru și al familiei, cu sublinierea că deasupra acestora este bine să așezăm un optimism temperat de rațiune.
      Pentru universitari, strategia trebuie, în mod obligatoriu, să își propună scoaterea din CV a studiilor și cărților plagiate și asumarea standardelor europene privind „cercetarea, dezvoltarea, inovarea”.

Jurnal al izolării, un jurnal nesofisticat, care doar să consemneze gânduri, emoții, frici, stări, opinii ale prietenilor și ale neprietenilor spre a ne descoperi/a ne redescoperi pe noi înșine, și nu numai. Aceste consemnări în perioada de izolare pot reprezenta un memento, la care să ne raportăm mereu și mereu „fără ură și părtinire”.

9anamariadragos15Kcontur

INTERVIU JA. Ana-Maria Dragoș, vicepreședintele Forumului Colaborării și Prieteniei Româno-Chineze: „Dorința de a face ceva constructiv nu s-a stins”

O discuție cu Ana Maria Dragoş despre viitorul relațiilor cu China, acțiunile care vor avea loc în acest an sub organizarea forumului şi despre relaţia de prietenie cu Lizica Mihuţ, ce durează de ani.

Doamnă Ana-Maria Dragoș, vă invit la un dialog în calitate de vicepreședinte al Forumului Colaborării și Prieteniei Româno-Chineze, cu precizarea că este prima dată când acordați un interviu în această calitate.

ANA MARIA DRAGOŞ: Fac precizarea dintru început că niciun membru al forumului nu activează pe plan politic. Acesta a fost unul dintre criteriile care au stat la baza înființării acestuia și a selectării membrilor. Acest fapt nu reprezintă un impediment în crearea legăturilor între România și China. După cum se cunoaște, la activitățile organizate de forum au fost alături de noi factori politici importanți ai lumii politice internaționale și naționale: 3 ambasadori ai Republicii Populare Chineze, diplomați, primarii Municipiului Arad și Oraşului Pecica, reprezentanți ai Guvernului României, ai Parlamentului României, ai Consiliului Local Municipal Arad, cât și ai Consiliului Județean Arad.

Dezideratul Forumului este, prin excelență, unul în plan cultural?

ANA MARIA DRAGOŞ: În primul rând, în plan cultural și nu numai. Preocuparea noastră este legată de cultura și civilizația chineză, care de 6.000 de ani au contribuit în mod fundamental la istoria umanității.

Vă rog să nuanțați puțin trimiterile la activitatea Forumului în discuție.

ANA MARIA DRAGOŞ: Legăturile culturale și istorice pe care le-au avut, de-a lungul timpului, România și China au făcut obiectul cercetării și studiului celor mai importanți intelectuali ai Aradului, care au aderat la această idee și au participat cu articole și studii la cele 5 ediții ale Simpozionului „Cultura și Civilizația Chineză. Dialoguri culturale româno-chineze” (se află în pregătire ediția a VI-a a Simpozionului, ce va avea loc în noiembrie, potrivit unei frumoase tradiții instituite deja). Aceste articole și studii au conturat până în prezent 3 volume, peste 400 de pagini fiecare, în fapt, strădanii ale acestor importanți intelectuali arădeni, devenite contribuții cu privire la varii domenii abordate: istorie, literatură, filosofie, psihologie, medicină, învățământ, economie.

Se cuvine să aducem mulțumiri Primăriei Arad care, prin Centrul Municipal de Cultură, a finanțat toate cele cinci ediții ale Simpozionului, precum și cele 3 apariții editoriale, cu precizarea că este vorba despre promovarea unor remarcabile contribuții ale arădenilor care vor rămâne prin scris, ca abordare a unei problematici largi, privind cultura și civilizația românească în dialog cu cea chineză.

Se știe că președintele Forumului Colaborării și Prieteniei Româno-Chineze este doamna prof.univ.dr. Lizica Mihuț. Cum a început această colaborare?

ANA MARIA DRAGOŞ: Colaborarea cu doamna Lizica Mihuț a început cu multi ani în urmă, când, în calitate de manager al Centrului Cultural Județean Arad, am susținut proiectele Universității Aurel Vlaicu, al cărei rector era doamna Lizica Mihuț, autor a 5 cărți apărute la prestigioasa Editură a Academiei Române. În urma participării la implementarea proiectelor și lansarea cărților, s-a creat și întărit o relație bazată în primul rând pe încredere și respect. Aceasta s-a întărit în continuare, iar când drumurile s-au „despărțit” de instituțiile pe care le-am condus, am constatat că dorința de a contribui, fiecare cu expertiza sa, de a face ceva constructiv și benefic pentru județul Arad, nu s-a stins ci, dimpotrivă, a dobândit noi „paliere” de colaborare, benefică unei largi colectivități.