Arhiva lunii iunie 2018

CASA ROMÂNO-CHINEZĂ, FILIALA ARAD, A LANSAT VOLUMUL „CULTURA ȘI CIVILIZAȚIA CHINEZĂ. DIALOGURI ROMÂNO-CHINEZE” (GALERIE FOTO)

Cartea „Cultura și civilizația chineză. Dialoguri româno-chineze” a fost lansată ieri de către Casa Româno-Chineză filiala Arad, în Sala „Regele Ferdinand” din cadrul Palatului Administrativ.

În prezența oficialităților locale, precum primarul Gheorghe Falcă, președintele Consiliului Județean Arad, Iustin Cionca și viceprimarul orașului Pecica, Miodrag Stanoiov, a celor care au contribuit la acest volum și a unui public numeros, președintele Casei Româno-Chineze, filiala Arad, prof. univ. dr. Lizica Mihuț a vorbit despre importanța legăturii Aradului cu China, orașul nostru fiind o adevărată punte de legătură cu una din cele mai importante civilizații ale lumii.

Cartea a apărut sub editura Casa Româno-Chineză și conține lucrările prezentate în cadrul simpozionului organizat anul trecut, în toamnă. Cititorii vor găsi informații foarte interesante din diverse domenii despre misterioasa China, precum filosofie, medicina tradițională chineză, literatură, cultură etc.

Persoanele care au contribuit la realizarea cărții „Cultura și civilizația chineză. Dialoguri româno-chineze” au fost invitate să spună câteva cuvinte. Astfel, invitații au spus că acest volum reprezintă o apropiere între poporul nostru și poporul chinez, legătură care se va concretiza și prin mai multe strategii, dintre care amintim: relația dintre Colegiul Național „Moise Nicoară” Arad și un liceu din regiunea Hainan, deschiderea unei secții de medicină tradițională chineză în cadrul Spitalului Județean Arad, și, bineînțeles, noi evenimente organizate de Casa Româno-Chineză, filiala Arad.

Cartea „Cultura și civilizația chineză. Dialoguri româno-chineze” a fost numită „o fereastră deschisă către China” de către Viorica Popescu, avocat și scriitor.

Printre cei care au luat cuvântul se numără primarul Gheorghe Falcă, președintele CJA, Iustin Cionca, viceprimarul orașului Pecica, Miodrag Stanoiov, Ioan Matiuț care este directorul Editurii Casa Româno-Chineză, Ramona Pencea, psiholog, prof. Anton Ilica, Gheorghe Schwartz, scriitor, Corina Crișan, medic, iar la final au fost invitați să spună câteva cuvinte și ziariștii prezenți la eveniment.

newsar.ro

VOLUMUL „CULTURA ȘI CIVILIZAȚIA CHINEZĂ – DIALOGURI ROMÂNO-CHINEZE” A FOST LANSAT LA SALA „FERDINAND”

În prezenţa şi cu participarea unui public de elită, Sala „Ferdinand” a Primăriei a găzduit joi, 21 iunie, lansarea volumului „Cultura și civilizația chineză – Dialoguri româno-chineze”, un volum care adună în 360 de pagini conferințele prezentate în cadrul Simpozionului organizat de filiala arădeană a Casei Româno-Chineze care a avut loc în toamna anului trecut, plus articole apărute în presă, însoțite de fotografii de la evenimentele de pe parcursul ultimului an. Cartea a apărut la Editura „Casa Româno-Chineză” și este „îmbrăcată” într-o ținută grafică deosebită.

Prof. univ. dr. Lizica Mihuț, președintele CRC Arad, a fost amfitrionul întâlnirii care s-a bucurat de o prezență numeroasă compusă de un public select. În calitate de președinte al filialei arădene și autor al cărții a ținut să mulțumească Primăriei și Centrului Municipal de Cultură pentru sprijinul oferit în vederea tipăririi volumului, dar și despre buna colaborare pe care a avut-o cu reprezentanții Consiliului Județean. „Faptul că Excelența Sa Xu Feihong, fostul ambasador al Chinei în România a fost de două ori la Arad, faptul că șeful Secției Politice a Ambasadei a fost de asemenea de două ori aici, faptul că Aradul a fost vizitat de consilierul politic al Ambasadei, faptul că la Pecica funcționează primul Club Pro China din România, spune multe” – a spus Lizica Mihuț.

Printre cei care au vorbit s-a numărat și primarul Gheorghe Falcă, care a ținut să precizeze că filiala de la Arad a CRC „reprezintă un suport pentru municipalitate în ceea ce privește menținerea relațiilor cu China.” La rândul său, Iustin Cionca, președintele Consiliului Județean Arad, vede această carte ca pe un demers în direcția apropierii dintre popoarele român și chinez. „Îi felicit pe toți cei care au contribuit la această carte pe care eu o văd ca un demers în direcția apropierii dintre aceste două popoare atât de diferite din punct de vedere cultural, care însă ajung să se cunoască încet și să treaca de granițele culturale. Pentru mine această colaborare nu mai reprezintă un simplu proiect, ci o parte a strategiei de dezvoltare a județului Arad. Pe lângă protocolul încheiat cu provincia Hainan, am încheiat unul și cu provincia Fujian. Am fost invitați ca în luna august să ne întâlnim cu guvernatorul Hainanului, iar în luna decembrie, la Târgul Turismului din Hainan va participa un producător de vinuri din județ”, a spus Cionca.

În continuare, prof. univ. dr. Lizica Mihuț i-a prezentat pe autorii lucrărilor care au apărut în carte, apoi au fost invitați să vorbească Miodrag Stanoiov, viceprimarul orașului Pecica; Ioan Matiuț, directorul Editurii Casa Româno-Chineză; medicul Corina Crișan; avocata și scriitoarea Viorica Popescu; scriitorul Gheorghe Schwartz; femeia de afaceri Tabita Cristea; prof. Adrian Bucur; prof. Mirela Mureșan; Carina Ando; prof. Anton Ilica; psihologul Ramona Pencea și ziariștii prezenți. Prezent la evenimentul lansării a fost și viceprimarul Pecicăi, Miodrag Stanoiov, care a precizat că „Aradul este o punte de legătură cu China” și că „prin deschiderea primului Club Pro China la Pecica se încearcă înnodarea unei relații eficiente cu acest «tigru» economic”.

„Aș mai vrea să menționez, nu în ultimul rând, faptul că în foarte scurt timp, la Spitalul Județean se va deschide o secție de medicină tradițională chineză, lucru care nu poate decât să ne bucure”, a declarat prof. univ. dr. Lizica Mihuț.

criticarad.ro

LANSARE DE CARTE „CULTURA ȘI CIVILIZAȚIA CHINEZĂ – DIALOGURI ROMÂNO-CHINEZE”

Cartea „Cultura și civilizația chineză – Dialoguri româno-chineze” a fost lansată astăzi în grandioasa sală Regele Ferdinand, din cadrul Primăriei, împreună cu un număr mare de oaspeți.

Volumul care aparține Editurii Casa Româno-Chineză conține lucrările prezentate în cadrul simpozionului care a avut loc în noiembrie 2017, organizat de Casa Româno-Chineză filiala Arad.

Prof. univ. dr. Lizica Mihuț, președintele Casei Româno-Chineze filiala Arad, cea fără de care acest proiect nu s-ar fi aflat la acest nivel, a mulțumit primarului Aradului, Gheorghe Falcă și administrației, care împreună cu Centrul Municipal de Cultură a oferit sprijinul necesar tipăririi cărții lansate, de asemenea a mulțumit președintelui Consiliului Județean Arad, Iustin Cionca, pentru buna colaborare și implicare. Alături de prof. univ. dr. Lizica Mihuț, primarul Aradului, Gheorghe Falcă, preşedintele Consiliului Judeţean Arad, Iustin Cionca, a fost și Miodrag Stanoiov, viceprimarul orașului Pecica.

„Faptul că Excelența Sa Xu Feihong, fostul ambasador al Chinei în România a fost în două rânduri la Arad, faptul că șeful Secției Politice a Ambasadei a fost de asemenea de două ori aici, consilierul politic al Ambasadei a venit și el la Arad, faptul că în orașul Pecica funcționează primul Club Pro China din România, spune multe.”, a spus prof. univ. dr. Lizica Mihuț.

Mai departe, primarul Gheorghe Falcă a felicitat realizările Casei Româno – Chineze și suportul pentru administrația locală:„Trebuie să lăudăm ceea ce înseamnă astăzi Casa Româno-Chineză pentru că este un suport pentru administrația locală în a menține relațiile economice, culturale cu zonele de înfrățire. Felicit această legătură între comunități susținută de activitatea culturală!”.

Preşedintele Consiliului Judeţean Arad, Iustin Cionca, a felicitat la rândul său munca depusă pentru realizarea volumului și importanța relațiilor româno-chineze: „Îi felicit pe toți cei care au contribuit la această carte pe care eu o văd ca un demers în direcția apropierii dintre aceste două popoare atât de diferite din punct de vedere cultural, care însă ajung să se cunoască încet și să treaca de granițele culturale. Pentru mine această colaborare nu mai reprezintă un simplu proiect, ci o parte a strategiei de dezvoltare a județului Arad. Pe lângă protocolul încheiat cu provincia Hainan, am încheiat unul și cu provincia Fujian. Am fost invitați ca în luna august să ne întâlnim cu guvernatorul Hainanului, iar în luna decembrie, la Târgul Turismului din Hainan va participa un producător de vinuri din județ”.

Ca o completare, prof. univ. dr. Lizica Mihuț a menționat că în foarte scurt timp, la Spitalul Județean se va deschide o secție de medicină tradițională chineză!

Cu ocazia lansării au fost prezentați cei care au contribuit și s-au semnat în această carte: doamna doctor Corin Crișan care semnează o lucrare despre medicina tradițională chineză, directorul editurii Casa Româno – Chineză Ioan Matiuț, doamna avocat Viorica Popescu, scriitorul Gheorghe Schwartz, femeia de afaceri Tabita Cristea, prof. Adrian Bucur, prof. Mirela Mureșan, Carina Ando, prof. Anton Ilica, psihologul Ramona Pencea, care au primit “dreptul la replică” așa cum au primit de altfel și jurnaliștii prezenți.

arq.ro

VOLUMUL „CULTURA ȘI CIVILIZAȚIA CHINEZĂ – DIALOGURI ROMÂNO-CHINEZE” A FOST LANSAT ASTĂZI

Sala Regele Ferdinand a Primăriei a găzduit, astăzi, lansarea volumului „Cultura și civilizația chineză – Dialoguri româno-chineze”, care cuprinde lucrările prezentate în cadrul simpozionului organizat de filiala arădeană a Casei Româno-Chineze care a avut loc în toamna anului trecut. Volumul, apărut la Editura Casa Româno-Chineză, are peste 360 de pagini și o ținută grafică deosebită.

Oficiile de gazdă la lansare au fost făcute de prof. univ. dr. Lizica Mihuț, președintele CRC Arad, care a ținut să mulțumească Primăriei și Centrului Municipal de Cultură pentru sprijinul oferit în vederea tipăririi acestei cărți, dar și despre buna colaborare pe care a avut-o cu reprezentanții Consiliului Județean. „Faptul că Excelența Sa Xu Feihong, fostul ambasador al Chinei în România a fost de două ori la Arad, faptul că șeful Secției Politice a Ambasadei a fost de asemenea de două ori aici, faptul că Aradul a fost vizitat de consilierul politic al Ambasadei, faptul că la Pecica funcționează primul Club Pro China din România, spune ceva. Aș mai vrea să menționez faptul că în foarte scurt timp, la Spitalul Județean se va deschide o secție de medicină tradițională chineză, lucru care nu poate decât să ne bucure”, a spus, printre altele, prof. univ. dr. Lizica Mihuț. Printre cei care au vorbit s-a numărat și primarul Gheorghe Falcă, care a ținut să precizeze că filiala de la Arad a CRC reprezintă un suport pentru municipalitate în ceea ce privește menținerea relațiilor cu China. La rândul său, Iustin Cionca, președintele Consiliului Județean Arad, vede această carte ca pe un demers în direcția apropierii dintre popoarele român și chinez. „Pentru mine, colaborarea cu China nu mai reprezintă un simplu proiect, ci o parte din strategia de dezvoltare a județului Arad. În luna august, am fost invitați să ne întâlnit cu guvernatorul Hainanului, iar în luna decembrie, un producător de vinuri din județ va participa la târgul de turism din Hainan”, a menționat Cionca.

În continuare, prof. univ. dr. Lizica Mihuț i-a prezentat pe autorii lucrărilor care au apărut în carte, apoi au fost invitați să vorbească Miodrag Stanoiov, viceprimarul orașului Pecica; Ioan Matiuț, directorul Editurii Casa Româno-Chineză; medicul Corina Crișan; avocata și scriitoarea Viorica Popescu; scriitorul Gheorghe Schwartz; femeia de afaceri Tabita Cristea; prof. Adrian Bucur; prof. Mirela Mureșan; Carina Ando; prof. Anton Ilica; psihologul Ramona Pencea și ziariștii prezenți.

glsa.ro

A FOST LANSAT VOLUMUL „CULTURA ȘI CIVILIZAȚIA CHINEZĂ – DIALOGURI ROMÂNO-CHINEZE”

Volumul „Cultura și civilizația chineză – Dialoguri româno-chineze”, care cuprinde lucrările prezentate, anul trecut, în cadrul simpozionului organizat de filiala arădeană a Casei Româno-Chineze, a fost lansat astăzi, în prezenţa unui public numeros. Gazda a fost Sala Regele Ferdinand a Primăriei Arad.

Volumul, apărut la Editura Casa Româno-Chineză, are peste 360 de pagini. Prof. univ. dr. Lizica Mihuț, președintele Casei Româno-Chineze a fost cea care a moderat evenimentul. Aceasta a ținut să mulțumească Primăriei și Centrului Municipal de Cultură pentru sprijinul oferit în vederea tipăririi acestei cărți, dar și despre buna colaborare pe care a avut-o cu reprezentanții Consiliului Județean. Alături de prof. univ. dr. Lizica Mihuț a fost şi primarul Aradului, Gheorghe Falcă, preşedintele Consiliului Judeţean Arad, Iustin Cionca, dar şi Miodrag Stanoiov, viceprimarul orașului Pecica.

„Faptul că Excelența Sa Xu Feihong, fostul ambasador al Chinei în România a fost de două ori la Arad, faptul că șeful Secției Politice a Ambasadei a fost de asemenea de două ori aici, faptul că Aradul a fost vizitat de consilierul politic al Ambasadei, faptul că la Pecica funcționează primul Club Pro China din România, spune ceva”, a menţionat prof. univ. dr. Lizica Mihuț.

Primarul Aradului, Gheorghe Falcă a afirmat că filiala de la Arad a Casei Româno-Chineze reprezintă un suport pentru municipalitate în ceea ce privește menținerea relațiilor cu China, iar Iustin Cionca, preşedintele Consiliului judeţean Arad a precizat că pentru el colaborarea cu China nu mai reprezintă un simplu proiect, ci o parte din strategia de dezvoltare a județului Arad. Pentru că preşedintele nu a dezvăluit în cadrul discursului noutatea legată de spitalul judeţean, a făcut acest lucru  prof. univ. dr. Lizica Mihuț: „Aș mai vrea să menționez faptul că în foarte scurt timp, la Spitalul Județean se va deschide o secție de medicină tradițională chineză, lucru care nu poate decât să ne bucure”.

Autorii volumului au fost şi ei prezentaţi de către preşedinta Casei Româno-Chineze care i-a rugat să şi rostească câteva cuvinte. Miodrag Stanoiov, viceprimarul orașului Pecica; Ioan Matiuț, directorul Editurii Casa Româno-Chineză; medicul Corina Crișan; avocata și scriitoarea Viorica Popescu; scriitorul Gheorghe Schwartz; femeia de afaceri Tabita Cristea; prof. Adrian Bucur; prof. Mirela Mureșan; Carina Ando; prof. Anton Ilica; psihologul Ramona Pencea. De asemenea și ziariștii prezenți au fost invitaţi să vorbească.

ziardearad.ro

S-A LANSAT „CULTURA ȘI CIVILIZAȚIA CHINEZĂ. DIALOGURI ROMÂNO-CHINEZE”

O incursiune în inima Chinei, o carte care privește spre viitor, o colecție de lucrări deosebite despre tot ce însemnă civilizația milenară a Chinei.

Un nou volum a apărut la Editura Casa Româno-Chineză. Este vorba despre lansarea cărții „Cultură și civilizație Chineză. Dialoguri Româno-Chineze”. O carte-document privind relațiile Aradului cu Republica Populară Chineză, prefațată chiar de cel care a fost ambasador al Chinei la București, E.S. Xu Feihong.

Lansarea volumului, care a văzut lumina tiparului cu sprijinul Primăriei Municipiului Arad prin Centrul Municipal de Cultură Arad – cel care a finanțat un proiect derulat de Asociația Casa Româno-Chineză Filiala Arad, a avut loc în impozanta Sală Ferdinand din Palatul Administrativ. Alături de primarul Gheorghe Falcă, președintele Consiliului Județean, Iustin Cionca, și ceilalți invitați, președintele Casei Româno-Chineze Arad, prof. univ. dr. Lizica Mihuț, a vorbit cu emoție și dăruire despre ceea ce înseamnă pentru Arad și nu numai editarea acestui volum. „Casa Româno-Chineză, Filiala Arad, reprezintă o prezență activă în viața urbei și nu numai. Cu toate că este relativ tânără, existând din 2014, a reușit să polarizeze interesul arădenilor spre cunoașterea uneia dintre cele mai vechi și prestigioase culturi și civilizații ale lumii”, a punctat prof. univ. dr. Lizica Mihuț.

Primarul Gheorghe Falcă a ținut să mulțumească activității Casei Româno-Chineze Arad pentru efortul deosebit pe care îl depune în păstrarea și dezvoltarea relațiilor cu partenerii chinezi, pe toate palierele. De asemenea, Iustin Cionca a amintit despre parteneriatele și acordurile pe care a reușit să le semneze cu regiuni importante din China, având sprijinul necondiționat al Lizicăi Mihuț. „Această carte este un demers în dezvoltarea relației Aradului cu Republica Populară China. Beneficiind de consultanța și sprijinul Casei Româno-Chineze Arad am reușit să dezvoltăm o strategie pe care o și punem în aplicare. Am semnat două acorduri foarte importante cu provincii din China, am primit deja delegații din partea unor oameni influenți de afaceri și așteptăm să dezvoltăm noi oportunități”, a punctat președintele CJA, Iustin Cionca.

Prezent la evenimentul lansării a fost și viceprimarul Pecicăi, Miodrag Stanoiov, care a precizat că „Aradul este o punte de legătură cu China” și că „prin deschiderea primului Club Pro China la Pecica se încearcă înnodarea unei relații eficiente cu acest «tigru» economic”. Volumul lansat joi, 21 iunie, cuprinde toate lucrările care au fost prezentate în cadrul Simpozionului internațional „Cultură și civilizație chineză. Dialoguri culturale româno-chineze”, precum și o colecție de fotografii și de articole apărute în presă.

O editură de calitate

Ioan Matiuț, cel care conduce Editura Casa Româno-Chineză, a punctat că deși editura nu are un număr foarte mare de volume scoase pe piață se remarcă în mod special „calitatea de excepție a tipăriturilor”.

aradon.ro / „Jurnal Arădean”