Arhiva lunii mai 2021

Plagiatoarea Ramona Lile plânge de mila imaginii universității, pe care tot ea a distrus-o

Ramona Lile continuă lupta pentru a scăpa de ștampila de „cel mai grav plagiat din lume academică”: contestă în instanță, plânge de mila imaginii universității și își face campanie prin orice mijloace.
Brindusa Armanca, 25.05.2021

Deși presa locală, cu puține excepții, face eforturi să escamoteze scandalul plagiatoarei în serie Ramona Lile, rector la universitatea de stat din Arad, pe Facebook s-au distribuit articolele publicate de revista „22”, lumea a aflat și a comentat. Într-un interviu dat ziarului Special Arad, doamna rector afirmă cu nonșalanță că nu are ce să își reproșeze. „Singurul lucru de care îmi pare rău este faptul că imaginea universității este afectată de acest scandal mediatic. De aceea am și inițiat toate demersurile în instanță. Inevitabil, numele meu este legat de Universitatea «Aurel Vlaicu» din Arad. Chiar dacă această problemă este una personală, din păcate, efectele ei se extind și asupra instituției de învățământ superior. Colegii mei m-au susținut în aceste demersuri, înțelegând că fac parte și ei din această luptă”, le-a declarat Ramona Lile jurnaliștilor.

Au fost depuse la Curtea de Apel Timișoara două acțiuni, una de suspendare a hotărârii de sancționare a plagiatoarei emise de Consiliul Național de Etică CNECSDTI, cu termen de pronunțare 27 mai, cealaltă de anulare a hotărârii CNECSDTI, în ambele cazuri instituția chemată în judecată fiind Ministerul Cercetării, Inovării și Digitalizării. Mai pe scurt, Ramona Lile contestă și decizia de plagiat, și sancțiunile care i s-au aplicat, mizând, probabil, pe tergiversare, indulgența unor judecători și memoria scurtă a publicului. O miză greșită, așa cum s-a dovedit și în alte cazuri de plagiatori notorii, în frunte cu Victor Ponta.

Redacția revistei „22” a dorit să afle de la câțiva politicieni, unii originari din Arad, ce efect are acest scandal asupra reputației orașului:

Ecaterina Andronescu, fost ministru al Educației, fost rector, profesor universitar:

„Nu bucură pe nimeni o situație ca aceasta, nici instituția nu se află într-o poziție comodă. Eu nu am avut asemenea caz cât am fost rector, Doamne ferește! Din câte am văzut, procedura a fost respectată, însă doamna are dreptul, ca orice cetățean, să se adreseze justiției. Da, ca ministru am avut cazul de plagiat Ponta, dar ministrul nu avea nicio atribuție, de atunci s-a schimbat legea Educației”.

Gheorghe Falcă, europarlamentar PNL, fost primar al Aradului timp de patru mandate. Falcă s-a retras din UAV când universitatea i-a acordat condamnatului penal Adrian Năstase titlul de Doctor Honoris Causa:

„Arată prost cazul cu plagiatele unui rector. Cineva ar trebui să facă un pas în spate, să scutească orașul de această rușine. Este vorba de un sistem care susține frauda academică, iar această situație trebuie să se termine”.

Vlad Botoș, europarlamentar USR PLUS:

„Sunt arădean, am crescut și am învățat aici, îmi iubesc orașul, dar Aradul nu are nicio perspectivă cu astfel de oameni. Doamna rector ar trebui să se retragă, fiindcă afectează grav credibilitatea instituției. Din clasa mea de 25 de elevi de liceu, cei mai mulți au plecat la studii la București, la Cluj, la Timișoara. Apoi a plecat primul val în străinătate. Mă doare să văd că Aradul a decăzut, că oamenii buni ezită să se implice în politică, din lipsă de încredere”.

Geanina Pistru, prim-vicepreședintă a Organizației Naționale de Femei PNL:

„Nu mi se pare normal ca un om care a plagiat să fie în fruntea unei instituții de învățământ. Este un prost exemplu pentru studenți”.

Cătălin Bibarț, primarul Aradului (PNL):

„N-am studiat problema, am aflat că e un ordin de ministru care poate fi atacat în instanță, nu m-aș pronunța. Cred că România ar avea nevoie de un moment T zero ca să nu se mai amestece lucrurile. Eu am fost reținut să îmi dau doctoratul, știind cum se iau doctoratele azi”, s-a eschivat primarul, care susține că Ramona Lile este apropiată de PSD.

Se lucrează la dregerea busuiocului

Doamna rector face eforturi disperate să își dreagă imaginea șifonată de propriile plagiate: pe pagina de Facebook a universității, Ramona Lile face (și își face) campanie pentru donarea de sânge, iar pe 13 mai publică fotografia cu brațul din care se extrage sânge: „Am donat sânge pentru a salva vieți”, comunică Ramona Lile, „mă bucur că împreună cu colegii mei am fost și am făcut acest gest de normalitate pentru cei care au nevoie de ajutorul nostru”.

Și, ca un făcut, Universitatea „Aurel Vlaicu” găzduiește în 27 mai o lansare de carte a Grupului editorial Universul Juridic, semnată de avocatul Florentin Țuca, cu o dezbatere la care iau parte decanul baroului din Arad, profesori universitari în domeniul dreptului etc. De menționat că UAV nu are facultate de drept.

În universitate bate vântul

La invitația insistentă a președintelui Senatului UAV, Ioan Radu, pentru a discuta în detaliu cazul delicat al sancțiunilor aplicate deja doamnei rector Lile, am descins la Arad într-o zi de miercuri, când profesorul Radu avea ore la anul I, în sala 326 din clădirea nouă, situată în cartierul Micalaca. Am încercat să îl găsim la diverse ore înscrise în orar, după ce am eșuat în a-l contacta la telefon. Nici secretara Facultății de Inginerie nu a reușit să dea de el la telefon: „A fost aici mai de dimineață, poate a ieșit să mănânce”, a încercat secretara să motiveze absența. Însă nici ea nu a reușit să îl găsească la telefon. Și mai târziu, când am revenit, sala de curs era tot încuiată.

În luna martie, universitatea a decis ca orele să se țină față în față. Totuși, doar în câteva săli se aude mișcare într-o zi când orarul afișat e plin de ore la toate facultățile, în afară de anii terminali, aflați în presesiune. Universitatea impunătoare, cu trei etaje, este aproape pustie. Rar trec pe coridoare grupuri mici de studenți în căutarea timpului pierdut.

Curtea de Conturi amnezică

De mulți ani, Curtea de Conturi n-a mai călcat prin Universitatea „Aurel Vlaicu” din Arad, universitate alimentată de la buget cu zeci de milioane de lei în fiecare an. Execuția bugetară pe anul 2020 votată în unanimitate de Senat arată că subvențiile primite de la stat prin Ministerul Educației trec de 41 milioane de lei.

Există unele neclarități fie și dacă te uiți pe tabelele execuției bugetare, dar acestea trebuie lămurite de instituția care are obligații legale de a face controlul cheltuirii banului public, Curtea de Conturi. Universitatea are câteva achiziții imobiliare lăsate moștenire de fosta conducere, cum ar fi Hotelul Akademos sau casa de odihnă de la Moneasa, despre care nu se prea știe nimic: cine le folosește, în ce scop, cu ce profit pentru UAV.

O vizită la Camera de Conturi Arad se lasă cu o conversație amabilă cu directorul instituției, un tânăr de viitor, care ne expediază la București, fiindcă numai centrala poate să răspundă la orice întrebare, conform regulilor casei. Domnul Ciprian Balaș știa însă despre ce instituție necontrolată de prea mulți ani e vorba, aceasta fiind probabil o situație excepțională.

Redacția se află în așteptarea răspunsului de la Curtea de Conturi la întrebările noastre înregistrate cu nr. SCIRP/2021-8450/21.05.2021.

Curg concursurile pentru posturi de șef

De pe site-ul universității aflăm că la începutul lunii mai s-a organizat un concurs pentru ocuparea postului de șef serviciu economico-financiar salarizare, pe perioadă nedeterminată. Descrierea condițiilor jobului are suficiente amănunte pentru a indica unui ochi experimentat un concurs cu dedicație: minimum cinci ani într-o funcție de conducere neapărat în domeniul bugetar, 10 ani în contabilitate domeniu bugetar, certificate diverse pe care nu le are oricine.

Concursul s-a dat cu un singur candidat, Olimpia Popa, până recent subprefect la Arad. Iar recomandarea a primit-o de la nimeni altul decât primarul Bibarț, pe care l-am întrebat dacă știe de acest concurs: „Am aflat în timp ce se desfășura”, ne-a spus, contrazicându-se ulterior: „Da, i-am dat doamnei Olimpia Popa o recomandare pentru acest concurs, am lucrat cu ea pe vremea când eu eram prefect, ca funcționară nu am ce să îi reproșez, așadar, pot să o recomand profesional. În rest, nu-mi bat capul cum își recrutează universitatea personalul”, a declarat primarul pentru revista „22”.

Așa că doamna fost subprefect a reușit cu brio, cu punctaj mare, în fața comisiei având-o ca președintă pe doamna prorector Codruța Stoica.

Atenționare ANI, din nou

Agenția Națională de Integritate (ANI) întârzie în a lua o măsură pentru a o sancționa pe doamna rector Ramona Lile, care nu și-a depus declarația de avere și de interese în 2020, deși se apropie termenul de depunere pentru anul următor. Refuzul trezește curiozitatea colegilor: oare ce e de ascuns? //

Profesori şi elevi din Pecica, cu lucrări la Simpozionul „Cultura și civilizația chineză. Dialoguri româno-chineze“

 Programul celei de a VII-a ediţii a Simpozionului „Cultura și civilizația chineză. Dialoguri româno-chineze“ care va avea loc la Pecica, a fost făcut public în cadrul unei conferinţe de presă care a avut loc la Forumul Prieteniei şi Colaborării Româno-Chineze. La conferinţa de presă au participat şi reprezentantele Asociaţiei Con Brio.

 Este pentru prima dată când acest simpozion se ţine la Pecica, iar atât prof. univ. dr. Lizica Mihuţ, preşedintele Forumului, cât şi Ana Maria Dragoş, preşedintele Asociaţiei Con Brio, au ţinut să felicite autorităţile locale de acolo şi conducerea liceului pentru modul în care pregătesc acest eveniment.

„Vreau să-l felicit pe domnul primar Petru Antal pentru că s-a implicat în mod deosebit în organizarea celei de a VII-a ediţii a simpozionului. De remarcat  că toţi autorii lucrărilor care vor fi prezentate sunt din Pecica. E impresionant că pecicanii au reuşit să se mobilizeze în modul acesta. Vor fi 40 de lucrări, din domenii foarte diferite. Pecica a demonstrat că are o capacitate reală de a organiza un proiect cultural de anvergură”, a declarat prof. univ. dr. Lizica Mihuţ.

La rândul său, Ana Maria Dragoş, preşedintele Asociaţiei Con Brio, i-a feliciat şi ea pe cei din Pecica.

 „Doresc să-i felicit pe toţi cei implicaţi în proiect. Domeniile abordate de autorii lucrărilor sunt foarte variate, de la sport, sănătate la literatură, de la gastronomie la folclor, tradiţii, obiceiuri şi matematică. Felicitări. Acesta este cuvântul de ordine de astăzi”, a spus Ana Maria Dragoş.

Simpozionul va avea loc pe data de 3 noiembrie.

„Forumul Prieteniei şi Colaborării Româno-Chineze are o activitate bogată, am spune noi prestigioasă. Simpozionul Internațional «Cultura și civilizația chineză. Dialoguri româno-chineze» şi volumul pe care îl scoatem anual sunt principalele puncte pe care le realizăm în fiecare an. Anul trecut, din cauza pandemiei, cel de al IV-lea volum nu a apărut. Sperăm ca anul acesta să vadă lumina tiparului. Această carte e scrisă de personalităţi ale Aradului, de lideri de opinie şi de jurnalişti. Volumul ar putea fi finanţat anul acesta atât de CJA (apariţia propriu-zisă), cât şi de Primăria Arad, prin Centrul Municipal de Cultură (structurare, concepţie, promovare şi album foto). Albumul foto este realizat de Nelu Scripciuc”, a declarat prof. univ. dr. Lizica Mihuţ, preşedintele Forumului Prieteniei şi Colaborării Româno-Chineze.

Redăm mai jos programul Simpozionul Internațional „Cultura și civilizația chineză. Dialoguri româno-chineze“ (Pecica, 03.11.2021):

Ora 11.30 – Desfășurarea Simpozionului (Sala festivă a C. L. Pecica)

Moderatori:

Prof. univ. dr. Lizica Mihuț, președinte al Forumului Prieteniei și Colaborării Româno-  Chineze

Prof. Petru Antal, primarul Orașului Pecica, președinte al Clubului Româno-Chinez Pecica (autorii în ordine alfabetică)

ANDRONIE ELISABETA MARIA – „Matematica pretutindeni –  Fascinația chineză”

ANGHEL OLIMPIA DELIA – „Simbolurile naționale ale Chinei – prezentare sintetică”

BALAȘ CLAUDIA MARIA – „Educație și sistem mandarial în China”

BALAZS MARTA MARIA – „Fluturele de mătase – între legendă și istorie”

BATKI LILIANA EMILIA – „Aproape de Orientul Îndepărtat – din experiența de turist în China”

BATKI PATRICIA – „Epoca de aur a dinastiei Qing: rolul împăratului Qianlong în dezvoltarea unei noi viziuni politice”

BĂDAN ADRIANA, ROTAR OTILIA – „Stiluri culinare chinezești specifice celor mai importante regiuni”

BERINDEA PETRA – „Made in China, invenții importante care au asigurat progresul civilizațiilor”

CHIFOR CAMELIA DANIELA – „Cum a fost creată lumea – mitul Chinei antice”

CORODAN ELEONORA, IOJA ELISABETA – „Paralelă între școala românească și cea chinezească în secolul al XX-lea – câteva puncte de vedere”

DAN MARIA – „Educația chineză, sursă de inspirație pentru un viitor formator”

DELIMAN CARMEN MANUELA – „Comportamente, obiceiuri și tradiții chinezești – Cum respectăm cultura chineză”

IREAN LUNIȚA – „Soldații de teracotă – secretele din mormânt”

KARKUS MIROSLAVA BLAZENA – „Ceramica chinezească – asemănări cu ceramica românească: Yangshao- Cucuteni și Longshan -Horodiștea Florești”

MIRON MARIUS – „Tendințe actuale în evoluția demografică a Chinei”

MOȘ ALEXANDRA TANIA, *MOȘ TATIANA – „Elemente de cultură tradițională chineză integrate în activitățile extra curriculare ale preșcolarilor”

NICOLĂIȚĂ ADRIANA DOINA – „MO YAN  – Un exponent al culturii chineze contemporane”

PASCU CARINA ADELINA, DUDAȘ AURELIA NICOLETA – „Selecție de plante originare din China cu utilizare în România – prezentare, substanțe active, utilizări”

PETE EUGENIA AURELIA „Valori educative ale povestirilor și basmelor populare chineze”

RUSU LOREDANA – „Natura în poezia chinezească și cea românească – sinteză comparativă”

SILAGHI ANCUȚA OANA,  ANDRA RALUCA CECILIA – „Din atracțiile turistice ale Chinei: Templul Cerului și Grădina Yu”

SUCIU MIRCEA MIHAI –  „ Dinastia HAN – caracteristicile vieții sociale și culturale”

TĂTARU ADINA – „O sinteză a ciclurilor de învățământ în China”

TOTH DANIEL – „TAI CHI – Beneficii asupra sănătății mintale și fizice”

VALEA MARIANA RALUCA – „Universul ceaiului chinezesc: istorie și sortimente”

VĂCEAN ADELIN FABIAN – „Logo România-China juxtapunerea tradițiilor mitologice”

ZAHARIA ALEXANDRU, SFERCOCI FLORIN – „Elemente comune și deosebiri între muzica românească și chinezească. Analize componistice muzicale din folclor.”

Lucrări prezentate de către elevi:

CARAMAN CAMELIA, BARABAȘ LORENA – clasa a IX-a B, „Marele Zid Chinezesc – scurt istoric și curiozități”

PLEȘA CRISTINA LOREDANA, clasa a X-a B, „Costumele tradiționale chinezești – caracteristici și elemente specifice”

HAYOS ANDREEA IZABELA, clasa a X-a B, „Delicatese chinezești – câteva rețete și mod de preparare”

HORVATH FANNI, clasa a XI-a A, „Sărbători ale poporului chinez. Festivalul Primăverii și Anul Nou Chinezesc”

MĂDULĂRESCU FLORINA VALENTINA, clasa a XI-a A, „Opinii cu privire la literatura chineză – Guan Hanqing”

Pecica, pe harta relațiilor româno – chineze. Participare IMPRESIONANTĂ la Simpozionul Internațional „Cultura și civilizația chineză. Dialoguri româno-chineze“

Pecica, pe harta relațiilor româno – chineze. Participare IMPRESIONANTĂ la Simpozionul Internațional „Cultura și civilizația chineză. Dialoguri româno-chineze“
Organizatorii au dat publicității programul Simpozionului Internațional „Cultura și civilizația chineză. Dialoguri româno-chineze“, eveniment care se va desfășura la Pecica în toamna acestui an.

Amănuntele legate de organizarea simpozionului au fost oferite, într-o conferință de presă, de prof. univ. dr. Lizica Mihuț, președintele Forumului Prieteniei şi Colaborării Româno-Chineze care, alături de autoritățile locale din Pecica, organizează evenimentul.

De remarcat, că simpozionul a beneficiat de o implicare extraordinară a celor din Pecica, în cadrul acestuia urmând să fie prezentate nu mai puțin de 40 de lucrări, toate ale pecicanilor. „Vreau să-l felicit pe domnul primar Petru Antal pentru că s-a implicat în mod deosebit în organizarea celei de a VII-a ediţii a simpozionului. De remarcat, că toţi autorii lucrărilor care vor fi prezentate sunt din Pecica. E impresionant că pecicanii au reuşit să se mobilizeze în modul acesta. Vor fi 40 de lucrări, din domenii diferite”, a spus prof. univ. dr. Lizica Mihuț, care a adresat mulțumiri tuturor pecicanilor implicați.

 Ca de fiecare dată, alături de Forumul Prieteniei şi Colaborării Româno-Chineze s-au aflat și reprezentantele Asociației „Con Brio”, în frunte cu Ana Maria Dragoș. La rândul ei, aceasta a ținut să-i felicite pe toți cei implicați în organizarea simpozionului.

De remarcat, că după o pauză impusă de pandemia de coronavirus, în acest an ar putea vedea lumina tiparului și volumul aferent simpozionului, cu condiția ca reprezentanții Consiliului Județean Arad să se țină de cuvânt și să asigure finanțarea tipăririi acestuia.

Redăm, în continuare, programul evenimentului care va avea loc la Pecica în luna noiembrie:

Simpozionului Internațional „Cultura și civilizația chineză. Dialoguri româno-chineze“, 

Ediția a VII-a, Pecica, 03.11.2021

PROGRAM:

Ora 11.30 – Desfășurarea Simpozionului (Sala festivă a C. L. Pecica)

Moderatori:

  • Prof. univ. dr. Lizica Mihuț, președinte al Forumului Prieteniei și Colaborării Româno-  Chineze
  • Prof. Petru Antal, primarul Orașului Pecica, președinte al Clubului Româno-Chinez Pecica

(autorii în ordine alfabetică)

  • ANDRONIE ELISABETA MARIA – „Matematica pretutindeni –  Fascinația chineză”
  • ANGHEL OLIMPIA DELIA – „Simbolurile naționale ale Chinei – prezentare sintetică”
  • BALAȘ CLAUDIA MARIA – „Educație și sistem mandarial în China”
  • BALAZS MARTA MARIA – „Fluturele de mătase – între legendă și istorie”
  • BATKI LILIANA EMILIA – „Aproape de Orientul Îndepărtat – din experiența de turist în China”
  • BATKI PATRICIA – „Epoca de aur a dinastiei Qing: rolul împăratului Qianlong în dezvoltarea unei noi viziuni politice”
  • BĂDAN ADRIANA, ROTAR OTILIA – „Stiluri culinare chinezești specifice celor mai importante regiuni”
  • BERINDEA PETRA – „Made in China, invenții importante care au asigurat progresul civilizațiilor”
  • CHIFOR CAMELIA DANIELA – „Cum a fost creată lumea – mitul Chinei antice”
  • CORODAN ELEONORA, IOJA ELISABETA – „Paralelă între școala românească și cea chinezească în secolul al XX-lea – câteva puncte de vedere”
  • DAN MARIA – „Educația chineză, sursă de inspirație pentru un viitor formator”
  • DELIMAN CARMEN MANUELA – „Comportamente, obiceiuri și tradiții chinezești – Cum respectăm cultura chineză”
  • IREAN LUNIȚA – „Soldații de teracotă – secretele din mormânt”
  • KARKUS MIROSLAVA BLAZENA – „Ceramica chinezească – asemănări cu ceramica românească: Yangshao- Cucuteni și Longshan -Horodiștea Florești”
  • MIRON MARIUS – „Tendințe actuale în evoluția demografică a Chinei”
  • MOȘ ALEXANDRA TANIA, *MOȘ TATIANA – „Elemente de cultură tradițională chineză integrate în activitățile extra curriculare ale preșcolarilor”
  • NICOLĂIȚĂ ADRIANA DOINA – „MO YAN  – Un exponent al culturii chineze contemporane”
  • PASCU CARINA ADELINA, DUDAȘ AURELIA NICOLETA – „Selecție de plante originare din China cu utilizare în România – prezentare, substanțe active, utilizări”
  • PETE EUGENIA AURELIA „Valori educative ale povestirilor și basmelor populare chineze”
  • RUSU LOREDANA – „Natura în poezia chinezească și cea românească – sinteză comparativă”
  • SILAGHI ANCUȚA OANA,  ANDRA RALUCA CECILIA – „Din atracțiile turistice ale Chinei: Templul Cerului și Grădina Yu”
  • SUCIU MIRCEA MIHAI –  „ Dinastia HAN – caracteristicile vieții sociale și culturale”
  • TĂTARU ADINA – „O sinteză a ciclurilor de învățământ în China”
  • TOTH DANIEL – „TAI CHI – Beneficii asupra sănătății mintale și fizice”
  • VALEA MARIANA RALUCA – „Universul ceaiului chinezesc: istorie și sortimente”
  • VĂCEAN ADELIN FABIAN – „Logo România-China juxtapunerea tradițiilor mitologice”
  • ZAHARIA ALEXANDRU, SFERCOCI FLORIN – „Elemente comune și deosebiri între muzica românească și chinezească. Analize componistice muzicale din folclor.”
  • Lucrări prezentate de către elevi:
  • CARAMAN CAMELIA, BARABAȘ LORENA – clasa a IX-a B, „Marele Zid Chinezesc – scurt istoric și curiozități”
  • PLEȘA CRISTINA LOREDANA, clasa a X-a B, „Costumele tradiționale chinezești – caracteristici și elemente specifice”
  • HAYOS ANDREEA IZABELA, clasa a X-a B, „Delicatese chinezești – câteva rețete și mod de preparare”
  • HORVATH FANNI, clasa a XI-a A, „Sărbători ale poporului chinez. Festivalul Primăverii și Anul Nou Chinezesc”
  • MĂDULĂRESCU FLORINA VALENTINA, clasa a XI-a A, „Opinii cu privire la literatura chineză – Guan Hanqing”

Lucrările care vor fi prezentate în cadrul Simpozionului Internațional „Cultura și civilizația chineză. Dialoguri româno-chineze“ de la Pecica și programul evenimentului

CRITIC ARAD, 17 mai 2021 
În cadrul unei conferințe de presă, Forumul Prieteniei şi Colaborării Româno-Chineze a prezentat, astăzi, programul celei de a VII-a Ediţii a Simpozionului „Cultura și civilizația chineză. Dialoguri româno-chineze“ care va avea loc la Pecica.

„Forumul Prieteniei şi Colaborării Româno-Chineze are o activitate bogată, am spune noi prestigioasă. Simpozionul Internațional «Cultura și civilizația chineză. Dialoguri româno-chineze» şi volumul pe care îl scoatem anual sunt principalele puncte pe care le realizăm în fiecare an. Anul trecut, din cauza pandemiei, cel de al IV-lea volum nu a apărut. Sperăm ca anul acesta să vadă lumina tiparului. Această carte e scrisă de personalităţi ale Aradului, de lideri de opinie şi de jurnalişti”, a declarat prof. univ. dr. Lizica Mihuţ, care a ţinut să precizeze că volumul ar putea fi finanţat anul acesta atât de CJA (apariţia propriu-zisă), cât şi de Primăria Arad, prin Centrul Municipal de Cultură (structurare, concepţie, promovare şi album foto).

„Albumul foto, realizat de Nelu Scripciuc, grăieşte despre ceea ce s-a întâmplat într-un an de zile”, a ţinut să precizeze preşedintele Forumului Prieteniei şi Colaborării Româno-Chineze.

Toţi autorii lucrărilor sunt din Pecica

În continuare, prof. univ. dr. Lizica Mihuţ a vorbit despre ceea ce se va întâmpla la Pecica pe 3 noiembrie. „Vreau să-l felicit pe domnul primar Petru Antal pentru că s-a implicat în mod deosebit în organizarea celei de a VII-a ediţii a simpozionului. De remarcat  că toţi autorii lucrărilor care vor fi prezentate sunt din Pecica. E impresionant că pecicanii au reuşit să se mobilizeze în modul acesta. Vor fi 40 de lucrări, din domenii foarte diferite. Pecica a demonstrat că are o capacitate reală de a organiza un proiect cultural de anvergură. Vreau să transmit felicitări şi conducerii liceului din Pecica pentru modul în care s-a implicat”, a mai spus prof. univ. dr. Lizica Mihuţ.

La rândul său, Ana Maria Dragoş, preşedintele Asociaţiei Con Brio, susţine că astăzi, cuvântul de ordine este „Felicitări”„Doresc să-i felicit pe toţi cei implicaţi în proiect. Domeniile abordate de autorii lucrărilor sunt foarte variate, de la sport, sănătate la literatură, de la gastronomie la folclor, tradiţii, obiceiuri şi matematică. Felicitări. Acesta este cuvântul de ordine de astăzi”, a încheiat Ana Maria Dragoş.

Autorii în ordine alfabetică și lucrările susținute:

ANDRONIE ELISABETA MARIA – „Matematica pretutindeni –  Fascinația chineză”

ANGHEL OLIMPIA DELIA – „Simbolurile naționale ale Chinei – prezentare sintetică”

BALAȘ CLAUDIA MARIA – „Educație și sistem mandarial în China”

BALAZS MARTA MARIA – „Fluturele de mătase – între legendă și istorie”

BATKI LILIANA EMILIA – „Aproape de Orientul Îndepărtat – din experiența de turist în China”

BATKI PATRICIA – „Epoca de aur a dinastiei Qing: rolul împăratului Qianlong în dezvoltarea unei noi viziuni politice”

BĂDAN ADRIANA, ROTAR OTILIA – „Stiluri culinare chinezești specifice celor mai importante regiuni”

BERINDEA PETRA – „Made in China, invenții importante care au asigurat progresul civilizațiilor”

CHIFOR CAMELIA DANIELA – „Cum a fost creată lumea – mitul Chinei antice”

CORODAN ELEONORA, IOJA ELISABETA – „Paralelă între școala românească și cea chinezească în secolul al XX-lea – câteva puncte de vedere”

DAN MARIA – „Educația chineză, sursă de inspirație pentru un viitor formator”

DELIMAN CARMEN MANUELA – „Comportamente, obiceiuri și tradiții chinezești – Cum respectăm cultura chineză”

IREAN LUNIȚA – „Soldații de teracotă – secretele din mormânt”

KARKUS MIROSLAVA BLAZENA – „Ceramica chinezească – asemănări cu ceramica românească: Yangshao- Cucuteni și Longshan -Horodiștea Florești”

MIRON MARIUS – „Tendințe actuale în evoluția demografică a Chinei”

MOȘ ALEXANDRA TANIA, *MOȘ TATIANA – „Elemente de cultură tradițională chineză integrate în activitățile extra curriculare ale preșcolarilor”

NICOLĂIȚĂ ADRIANA DOINA – „MO YAN  – Un exponent al culturii chineze contemporane”

PASCU CARINA ADELINA, DUDAȘ AURELIA NICOLETA – „Selecție de plante originare din China cu utilizare în România – prezentare, substanțe active, utilizări”

PETE EUGENIA AURELIA – „Valori educative ale povestirilor și basmelor populare chineze”

RUSU LOREDANA – „Natura în poezia chinezească și cea românească – sinteză comparativă”

SILAGHI ANCUȚA OANA,  ANDRA RALUCA CECILIA – „Din atracțiile turistice ale Chinei: Templul Cerului și Grădina Yu”

SUCIU MIRCEA MIHAI –  „ Dinastia HAN – caracteristicile vieții sociale și culturale”

TĂTARU ADINA – „O sinteză a ciclurilor de învățământ în China”

TOTH DANIEL – „TAI CHI – Beneficii asupra sănătății mintale și fizice”

VALEA MARIANA RALUCA – „Universul ceaiului chinezesc: istorie și sortimente”

VĂCEAN ADELIN FABIAN – „Logo România-China juxtapunerea tradițiilor mitologice”

ZAHARIA ALEXANDRU, SFERCOCI FLORIN – „Elemente comune și deosebiri între muzica românească și chinezească. Analize componistice muzicale din folclor.”

Lucrări prezentate de către elevi:

CARAMAN CAMELIA, BARABAȘ LORENA – clasa a IX-a B, „Marele Zid Chinezesc – scurt istoric și curiozități”

PLEȘA CRISTINA LOREDANA, clasa a X-a B, „Costumele tradiționale chinezești – caracteristici și elemente specifice”

HAYOS ANDREEA IZABELA, clasa a X-a B, „Delicatese chinezești – câteva rețete și mod de preparare”

HORVATH FANNI, clasa a XI-a A, „Sărbători ale poporului chinez. Festivalul Primăverii și Anul Nou Chinezesc”

MĂDULĂRESCU FLORINA VALENTINA, clasa a XI-a A, „Opinii cu privire la literatura chineză – Guan Hanqing”

Programul comunicat

 

S-au stabilit lucrările simpozionului internațional de la Pecica

ARADON/aradon.ro/ JURNALUL ARĂDEAN – Andreea Pintea
„Cultura și civilizația chineză. Dialoguri româno-chineze”, simpozion ajuns la ediția a VII-a se va desfășura la Pecica.

ARAD. Evenimentul cultural al toamnei și-a stabilit lista lucrărilor care vor fi prezentate. Prof.univ.dr. Lizica Mihuț – președintele Forumului Prieteniei și Colaborării Româno-Chineze, a prezentat în cadrul unei conferințe de presă programul evenimentului și lucrările care vor fi susținute în cadrul „Cultura și civilizația chineză. Dialoguri româno-chineze”, ediția a VII-a. „În acest an evenimentul se va desfășura la Pecica, oraș care a demonstrat că are capacitatea nu doar de a organiza un simpozion de asemenea anvergură, dar și de a mobiliza oameni din cele mai diverse sectoare pentru a dezvolta și expune lucrări referitoare la aspecte importante din dezvoltarea Chinei și României deopotrivă. Vreau să-l felicit pe domnul primar Petru Antal pentru că s-a implicat în mod deosebit în organizarea celei de a VII-a ediţii a simpozionului. E impresionant că pecicanii au reuşit să se mobilizeze în modul acesta. Vreau să transmit felicitări şi conducerii liceului din Pecica pentru modul în care s-a implicat”, a punctat prof.univ.dr. Lizica Mihuț.

Volumul, în lucru

În continuare prof.univ.dr. Mihuț a precizat: „Forumul Prieteniei şi Colaborării Româno-Chineze are o activitate bogată, prestigioasă. Simpozionul Internațional «Cultura și civilizația chineză. Dialoguri româno-chineze» şi volumul pe care îl edităm sunt principalele puncte pe care le realizăm în fiecare an. Anul trecut, din cauza pandemiei, cel de al IV-lea volum nu a apărut. Sperăm ca anul acesta să vadă lumina tiparului. Această carte e scrisă de personalităţi ale Aradului, de lideri de opinie şi de jurnalişti. Pentru finanțarea volumului se propune o colaborare între Centrul Cultural Județean și Centrul Cultural Municipal. De asemenea, o parte importantă este și albumul foto, realizat de Nelu Scripciuc, un album care grăieşte despre ceea ce s-a întâmplat într-un an de zile”.

Domenii variate

Ana Maria Dragoş, preşedintele Asociaţiei Con Brio, prezentă la conferința de presă, a punctat la rândul său: „Doresc să-i felicit pe toţi cei implicaţi în proiect. Domeniile abordate de autorii lucrărilor sunt foarte variate, de la sport şi sănătate la literatură, de la gastronomie la folclor, tradiţii, obiceiuri şi matematică. Felicitări. Acesta este cuvântul de ordine de astăzi”.

Iată programul:

Ora 11.30 – Desfășurarea Simpozionului (Sala festivă a C. L. Pecica)

Moderatori:

  • dr. Lizica Mihuț, președinte al Forumului Prieteniei și Colaborării Româno-  Chineze
  • Petru Antal, primarul Orașului Pecica, președinte al Clubului Româno-Chinez Pecica
  • (autorii în ordine alfabetică)
  • ANDRONIE ELISABETA MARIA– „Matematica pretutindeni –  Fascinația chineză”
  • ANGHEL OLIMPIA DELIA– „Simbolurile naționale ale Chinei – prezentare sintetică”
  • BALAȘ CLAUDIA MARIA– „Educație și sistem mandarial în China”
  • BALAZS MARTA MARIA– „Fluturele de mătase – între legendă și istorie”
  • BATKI LILIANA EMILIA– „Aproape de Orientul Îndepărtat – din experiența de turist în China”
  • BATKI PATRICIA– „Epoca de aur a dinastiei Qing: rolul împăratului Qianlong în dezvoltarea unei noi viziuni politice”
  • BĂDAN ADRIANA, ROTAR OTILIA– „Stiluri culinare chinezești specifice celor mai importante regiuni”
  • BERINDEA PETRA– „Made in China, invenții importante care au asigurat progresul civilizațiilor”
  • CHIFOR CAMELIA DANIELA– „Cum a fost creată lumea – mitul Chinei antice”
  • CORODAN ELEONORA, IOJA ELISABETA– „Paralelă între școala românească și cea chinezească în secolul al XX-lea – câteva puncte de vedere”
  • DAN MARIA– „Educația chineză, sursă de inspirație pentru un viitor formator”
  • DELIMAN CARMEN MANUELA– „Comportamente, obiceiuri și tradiții chinezești – Cum respectăm cultura chineză”
  • IREAN LUNIȚA– „Soldații de teracotă – secretele din mormânt”
  • KARKUS MIROSLAVA BLAZENA– „Ceramica chinezească – asemănări cu ceramica românească: Yangshao- Cucuteni și Longshan -Horodiștea Florești”
  • MIRON MARIUS– „Tendințe actuale în evoluția demografică a Chinei”
  • MOȘ ALEXANDRA TANIA, *MOȘ TATIANA– „Elemente de cultură tradițională chineză integrate în activitățile extra curriculare ale preșcolarilor”
  • NICOLĂIȚĂ ADRIANA DOINA– „MO YAN  – Un exponent al culturii chineze contemporane”
  • PASCU CARINA ADELINA, DUDAȘ AURELIA NICOLETA– „Selecție de plante originare din China cu utilizare în România – prezentare, substanțe active, utilizări”
  • PETE EUGENIA AURELIA„Valori educative ale povestirilor și basmelor populare chineze”
  • RUSU LOREDANA– „Natura în poezia chinezească și cea românească – sinteză comparativă”
  • SILAGHI ANCUȚA OANA,  ANDRA RALUCA CECILIA– „Din atracțiile turistice ale Chinei: Templul Cerului și Grădina Yu”
  • SUCIU MIRCEA MIHAI –  „ Dinastia HAN – caracteristicile vieții sociale și culturale”
  • TĂTARU ADINA– „O sinteză a ciclurilor de învățământ în China”
  • TOTH DANIEL– „TAI CHI – Beneficii asupra sănătății mintale și fizice”
  • VALEA MARIANA RALUCA– „Universul ceaiului chinezesc: istorie și sortimente”
  • VĂCEAN ADELIN FABIAN– „Logo România-China juxtapunerea tradițiilor mitologice”
  • ZAHARIA ALEXANDRU, SFERCOCI FLORIN– „Elemente comune și deosebiri între muzica românească și chinezească. Analize componistice muzicale din folclor.”
  • Lucrări prezentate de către elevi:
  • CARAMAN CAMELIA, BARABAȘ LORENA – clasa a IX-a B, „Marele Zid Chinezesc – scurt istoric și curiozități”
  • PLEȘA CRISTINA LOREDANA, clasa a X-a B, „Costumele tradiționale chinezești – caracteristici și elemente specifice”
  • HAYOS ANDREEA IZABELA,clasa a X-a B, „Delicatese chinezești – câteva rețete și mod de preparare”
  • HORVATH FANNI, clasa a XI-a A, „Sărbători ale poporului chinez. Festivalul Primăverii și Anul Nou Chinezesc”
  • MĂDULĂRESCU FLORINA VALENTINA, clasa a XI-a A, „Opinii cu privire la literatura chineză – Guan Hanqing”

Ediția a VII-a a Simpozionului Internațional „Cultura și civilizația chineză. Dialoguri româno-chineze” va avea loc toamna

GLASUL ARADULUI/glsa.ro – Jardan Gabriela – 

Forumul Prieteniei și Colaborării Româno – Chineze, cu sediul central la Arad, organizează în orașul Pecica un simpozion internațional dedicat relațiilor de colaborare dintre cele două țări. Simpozionul este la cea dea VII-a ediție și se va desfășura în data de 3  noiembrie.  

Atât Lizica Mihuț, președintele pe țară al Forumului Prieteniei și Colaborării Româno – Chineze, cât și Ana Maria Dragoș, vicepreședintele forumului, au adus felicitări pentru implicarea și susținerea pe scară largă a uniunii celor două țări. 

Forumul are o activitate bogată, ba chiar prestigioasă. Astfel, două dintre cele mai importante activități care vor avea loc sunt Simpozionul Internațional „Cultura și civilizația chineză. Dialoguri româno-chineze” și volumul al IV-lea al cărții, care va fi editată în două părți. 

Cartea e scrisă de arădeni, lideri de opinie din Arad, jurnaliști. Într-o treime din carte vor apărea articole scrise de ziariști. De asemenea, nu va lipsi nici albumul foto realizat de Nelu Scripciuc. Aproximativ peste un an și jumătate, se speră că această carte va vedea lumina zilei. 

La această ediție a Simpozionului Internațional dedicat prieteniei dintre România și China, se vor implica 40 de profesori, elevi, activiști ai Casei de Cultură, ba chiar și o grădiniță. Nu în ultimul rând, va exista și o expoziție de pictură, iar lucrările elaborate și prezentate de ei vor fi de o diversitate mare. Aceștia își vor prezenta lucrările din domeniul matematicii, gastronomiei, muzicii, mitologiei, sănătății, tradițiilor și obiceiurilor, dar și nu numai. 

Au fost stabilite lucrările care vor fi prezentate în cadrul Simpozionului Internațional „Cultura și civilizația chineză. Dialoguri româno-chineze“ de la Pecica

ARQ • Lucian Șerban • 17 May 2021
Au fost stabilite lucrările care vor fi prezentate în cadrul Simpozionului Internațional „Cultura și civilizația chineză. Dialoguri româno-chineze“ de la Pecica

„Forumul Prieteniei şi Colaborării Româno-Chineze are o activitate bogată, am spune noi prestigioasă. Simpozionul Internațional «Cultura și civilizația chineză. Dialoguri româno-chineze» şi volumul pe care îl scoatem anual sunt principalele puncte pe care le realizăm în fiecare an. Anul trecut, din cauza pandemiei, cel de al IV-lea volum nu a apărut. Sperăm ca anul acesta să vadă lumina tiparului. Această carte e scrisă de personalităţi ale Aradului, de lideri de opinie şi de jurnalişti”, a declarat prof. univ. dr. Lizica Mihuţ, care a ţinut să precizeze că volumul ar putea fi finanţat anul acesta atât de CJA (apariţia propriu-zisă), cât şi de Primăria Arad, prin Centrul Municipal de Cultură (structurare, concepţie, promovare şi album foto). „Albumul foto, realizat de Nelu Scripciuc, grăieşte despre ceea ce s-a întâmplat într-un an de zile”, a ţinut să precizeze preşedintele Forumului Prieteniei şi Colaborării Româno-Chineze.

Toţi autorii lucrărilor sunt din Pecica

În continuare, prof. univ. dr. Lizica Mihuţ a vorbit despre ceea ce se va întâmpla la Pecica pe 3 noiembrie. „Vreau să-l felicit pe domnul primar Petru Antal pentru că s-a implicat în mod deosebit în organizarea celei de a VII-a ediţii a simpozionului. De remarcat  că toţi autorii lucrărilor care vor fi prezentate sunt din Pecica. E impresionant că pecicanii au reuşit să se mobilizeze în modul acesta. Vor fi 40 de lucrări, din domenii foarte diferite. Pecica a demonstrat că are o capacitate reală de a organiza un proiect cultural de anvergură. Vreau să transmit felicitări şi conducerii liceului din Pecica pentru modul în care s-a implicat”, a mai spus prof. univ. dr. Lizica Mihuţ.

La rândul său, Ana Maria Dragoş, preşedintele Asociaţiei Con Brio, susţine că astăzi, cuvântul de ordine este „Felicitări”. „Doresc să-i felicit pe toţi cei implicaţi în proiect. Domeniile abordate de autorii lucrărilor sunt foarte variate, de la sport, sănătate la literatură, de la gastronomie la folclor, tradiţii, obiceiuri şi matematică. Felicitări. Acesta este cuvântul de ordine de astăzi”, a încheiat Ana Maria Dragoş.

Programul comunicat de organizatori

La final, vă prezentăm programul simpozionului, astfel cum ne-a fost comunicat de către organizatori.

Simpozionul Internațional „Cultura și civilizația chineză. Dialoguri româno-chineze“

Ediția a VII-a,  Pecica, 03.11.2021

PROGRAM:

Ora 11.30 – Desfășurarea Simpozionului (Sala festivă a C. L. Pecica)

Moderatori:

  • univ. dr. Lizica Mihuț, președinte al Forumului Prieteniei și Colaborării Româno-  Chineze
  • Petru Antal, primarul Orașului Pecica, președinte al Clubului Româno-Chinez Pecica
  • (autorii în ordine alfabetică)
  • ANDRONIE ELISABETA MARIA– „Matematica pretutindeni –  Fascinația chineză”
  • ANGHEL OLIMPIA DELIA– „Simbolurile naționale ale Chinei – prezentare sintetică”
  • BALAȘ CLAUDIA MARIA– „Educație și sistem mandarial în China”
  • BALAZS MARTA MARIA– „Fluturele de mătase – între legendă și istorie”
  • BATKI LILIANA EMILIA– „Aproape de Orientul Îndepărtat – din experiența de turist în China”
  • BATKI PATRICIA– „Epoca de aur a dinastiei Qing: rolul împăratului Qianlong în dezvoltarea unei noi viziuni politice”
  • BĂDAN ADRIANA, ROTAR OTILIA– „Stiluri culinare chinezești specifice celor mai importante regiuni”
  • BERINDEA PETRA– „Made in China, invenții importante care au asigurat progresul civilizațiilor”
  • CHIFOR CAMELIA DANIELA– „Cum a fost creată lumea – mitul Chinei antice”
  • CORODAN ELEONORA, IOJA ELISABETA– „Paralelă între școala românească și cea chinezească în secolul al XX-lea – câteva puncte de vedere”
  • DAN MARIA– „Educația chineză, sursă de inspirație pentru un viitor formator”
  • DELIMAN CARMEN MANUELA– „Comportamente, obiceiuri și tradiții chinezești – Cum respectăm cultura chineză”
  • IREAN LUNIȚA– „Soldații de teracotă – secretele din mormânt”
  • KARKUS MIROSLAVA BLAZENA– „Ceramica chinezească – asemănări cu ceramica românească: Yangshao- Cucuteni și Longshan -Horodiștea Florești”
  • MIRON MARIUS– „Tendințe actuale în evoluția demografică a Chinei”
  • MOȘ ALEXANDRA TANIA, *MOȘ TATIANA– „Elemente de cultură tradițională chineză integrate în activitățile extra curriculare ale preșcolarilor”
  • NICOLĂIȚĂ ADRIANA DOINA– „MO YAN  – Un exponent al culturii chineze contemporane”
  • PASCU CARINA ADELINA, DUDAȘ AURELIA NICOLETA– „Selecție de plante originare din China cu utilizare în România – prezentare, substanțe active, utilizări”
  • PETE EUGENIA AURELIA„Valori educative ale povestirilor și basmelor populare chineze”
  • RUSU LOREDANA– „Natura în poezia chinezească și cea românească – sinteză comparativă”
  • SILAGHI ANCUȚA OANA,  ANDRA RALUCA CECILIA– „Din atracțiile turistice ale Chinei: Templul Cerului și Grădina Yu”
  • SUCIU MIRCEA MIHAI –  „ Dinastia HAN – caracteristicile vieții sociale și culturale”
  • TĂTARU ADINA– „O sinteză a ciclurilor de învățământ în China”
  • TOTH DANIEL– „TAI CHI – Beneficii asupra sănătății mintale și fizice”
  • VALEA MARIANA RALUCA– „Universul ceaiului chinezesc: istorie și sortimente”
  • VĂCEAN ADELIN FABIAN– „Logo România-China juxtapunerea tradițiilor mitologice”
  • ZAHARIA ALEXANDRU, SFERCOCI FLORIN– „Elemente comune și deosebiri între muzica românească și chinezească. Analize componistice muzicale din folclor.”
  • Lucrări prezentate de către elevi:
  • CARAMAN CAMELIA, BARABAȘ LORENA – clasa a IX-a B, „Marele Zid Chinezesc – scurt istoric și curiozități”
  • PLEȘA CRISTINA LOREDANA, clasa a X-a B, „Costumele tradiționale chinezești – caracteristici și elemente specifice”
  • HAYOS ANDREEA IZABELA,clasa a X-a B, „Delicatese chinezești – câteva rețete și mod de preparare”
  • HORVATH FANNI, clasa a XI-a A, „Sărbători ale poporului chinez. Festivalul Primăverii și Anul Nou Chinezesc”
  • MĂDULĂRESCU FLORINA VALENTINA, clasa a XI-a A, „Opinii cu privire la literatura chineză – Guan Hanqing”

ZOLTAN LOVAS: 50; 25; 100

183486745_1497837947248119_3198638300393901623_nScriu aceste rânduri la câteva minute de la încheierea spectacolului Numerele din titlu sunt repere în “devenirea” unui ACTOR DE EXCEPȚIE, care este Zoltan Lovas. Este incredibil, dar a împlinit 50 de ani. Continuă, însă, să fie “tânăr și neliniștit”, precum în urmă cu 25 de ani, când și-a făcut debutul pe scena arădeană, interpretând de-a lungul stagiunilor, 100 de roluri! Acest remember a fost admirabil gândit, purtându-ne, cu emoție și eleganță, de la anii facultății la rolurile interpretate, rememorate prin scene și monologuri, prin imagini și cuvinte cheie din spectacole, prin travestiuri și cântec, toate într-un iureș artistic, în care râsul este mereu împreună cu plânsul, precum în cotidian, iar muzica a conferit unitate spectacolului, introducându-ne într-o lume, deopotrivă magică și reală, o lume fascinantă, pe care doar cei puțini “aleși” o pot întruchipa, cu credință și har.

Am scris despre multe spectacole și roluri, care îl aveau ca protagonist pe Zoltan Lovas. Am scris despre ACTORUL, dar și despre OMUL, frumos pe dinafară și frumos pe dinăuntru. Întotdeauna generos, lipsit de invidii și frustrări, iubit de spectatori și de ne-spectatori, un arădean prin fapte și nu la modul declarativ, renunțând la calitatea atât de râvnită de actor al Naționalului bucureștean spre a se întoarce “acasă“, pentru că Aradul reprezintă pentru Zoltan Lovas, așa precum ne mărturisea, locul unde respiră, cu adevărat.

LA MULȚI ANI, ZOLTAN LOVAS !!!