Ramona Lile, o secretară ajunsă rector în zece ani (III)„Colaborarea științifică” în domenii diferite a Ramonei Lile cu 53 de cadre didactice din 13 universități din țară și din străinătate

 

 

Rep: Înainte de a continua seria interviurilor, doresc să vă întreb destul de abrupt dacă dezvăluirile pe care le faceți sunt determinate de campania electorală din universitate.

L.M.: Este bine să se rețină că nu mă voi implica în campania electorală. Nu susțin niciun candidat și nici nu știu exact câți se vor înscrie până la urmă în „bătălia” pentru rector. Pe mine mă interesează la modul profund viitorul Universității „Aurel Vlaicu”. Susțin pe absolut oricare dintre cadrele didactice din universitate, neavând niciun resentiment față de nimeni, cu condiția să se angajeze în construcția pentru viitor a Universității „Aurel Vlaicu”.

Rep.: Și totuși, de ce prezentați tuturor cazul Ramonei Lile?

L.M.: Pentru ca să se cunoască situația reală a biografiei așa-zis „științifice” a Ramonei Lile. Am această datorie morală, ca om care a muncit neîntrerupt 15 ani pentru propășirea Universității „Aurel Vlaicu”. Deja, la nivel național, Universitatea „Aurel Vlaicu” este universitatea cu un rector care a plagiat și care și-a asumat competența în aproape treizeci de domenii științifice.

Rep.: Ați declarat în interviul precedent că Ramona Lile a semnat la nivelul Universității „Aurel Vlaicu” studii științifice și cărți cu 24 de cadre didactice din șase facultăți precum și un proiect ca director coordonator în domeniul Filologie.

L.M.: Ramona Lile nu s-a mulțumit cu așa-numitele „colaborări științifice” în cadrul Universității „Aurel Vlaicu”, ci ambiția ei inexplicabilă a fost să semneze studii științifice cu 53 de cadre didactice din alte universități din țară și din străinătate. Astfel s-a ajuns la o „operă științifică” impresionantă.

Rep.: Vă rog să numiți aceste universități, precizând domeniile de reală competență științifică a celor 53 de cadre didactice la care v-ați referit.

L.M.: Domeniile științifice sunt foarte diferite, astfel că, în cadrul acestor 13 universități, Ramona Lile semnează cu specialiști în următoarele domenii: inginerie aerospațială, optoelectronica, electronică industrială la Academia de Forțe Aeriene „Henri Coandă” din Brașov; managementul organizațiilor militare, la Academia Forțelor Terestre din Sibiu; contabilitatea financiară a întreprinderilor, la Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași; chirurgie, la Universitatea de Medicină și Farmacie „Victor Babeș” din Timișoara; automatică și calculatoare, logica fuzzy, certificarea pădurilor, managementul riscului, la Universitatea Transilvania din Brașov; inginerie alimentară și managementul deșeurilor, la Universitatea Dunărea de Jos, din Galați; economia industrială, la Universitatea Valahia, din Târgoviște; dezvoltare durabilă, managementul resurselor umane și economia serviciilor de alimentație publică și turism, la ASE București; cibernetică, la Cyber Security Institute, Tübitak, din Turcia; agronomie, hidrologie, irigații, la Universitatea Sulaymani din Kurdistan, Irak; turism rural, marketing, agroturism, horticultură, la Universitatea de Științe Agricole și Medicină Veterinară din Cluj Napoca, precum și la „Tomori Pál” College din Kalocsa, Ungaria.

Rep.: Ramona Lile a „colaborat științific” chiar și cu mai multe facultăți și departamente ale aceleiași universități, și anume Universitatea de Științe Agricole și Medicină Veterinară a Banatului, din Timișoara.

L.M.: Într-adevăr, „colaborarea științifică” cu această universitate este incredibilă și mă minunez cum este posibil ca Ramona Lile să își asume prin semnătură studii din domenii de competență ale 26 de cadre didactice ce s-au dovedit a fi specialiști cu importante contribuții științifice în: silvicultură, horticultură, exploatări forestiere, zootehnie, etica în comerț, agronomie, contabilitate bancară, biotehnologii, sociologie, politici agroalimentare, tehnologiii agroalimentare, management agricol, protecția consumatorului ș.a..

Rep: Se pare că este o situație specială în ceea ce privește colaborarea cu „Tomori Pál” College din Kalocsa, Ungaria.

L.M.: Da, Ramona Lile apare coautoare împreună cu Godbach D. și Bubeen S. la prezentări ce au avut loc la două conferințe diferite pe care nu le precizează și nici noi nu le-am identificat în spațiul virtual, așa încât nu cunoaștem domeniul de activitate al cercetătorilor maghiari și nici nu știm dacă aceste conferințe au avut loc sau nu.

Rep: De această dată, cred că sunteți de acord cu mine să atașăm o Notă la sfârșitul acestui interviu cu universități (altele decât Universitatea „Aurel Vlaicu”) , cadrele didactice și domeniile de competență ale acestora.

L.M.: Desigur.

În rest, să auzim numai de bine!

 

 

NOTĂ 

Coautori și domeniile lor de competență

 

UNIVERSITATEA ALEXANDRU IOAN CUZA IASI

· Istrate C contabilitatea financiară a întreprinderilor

ACADEMIA FORTELOR TERESTRE SIBIU

· Iancu D. managementul organizatiilor militare

UNIVERSITATEA DUNAREA DE JOS GALATI

· Zugravu G.A. economie agrara, managementul deseurilor

· Constantin Banu  inginerie alimentara

UNIVERSITATEA VALAHIA DIN TARGOVISTE

· Stegăroiu I Management; Economie industrială

UNIVERSITATEA DE STIINTE AGRICOLE SI MEDICINA VETERINARA A

BANATULUI, TIMISOARA

· Stanciu S. management

· Martin Simona, management

· Mihaela Moatăr silvicultura

· Adrian Băneș Banat’s stiinte exacte, condamnat la doi ani şi şase luni de

închisoare cu suspendare sub supraveghere, pentru luare de mită (de la studenti)

în formă continuată

· Dora Orboi sociologie, politici agroalimentare

· Martin Simona Cristina, agronomie

· Ciolac Ramona, management agricol si agroturism

· Radac Bianca Elena, management agricol

· Merce, Iuliana, Economia turismului Economia serviciilor, management agricol

· Iancu Tiberiu, management agricol

· Milin, Anda Elena, contabilitate bancara, bazele economiei, bursa de marfuri

agroalimentare

· Petroman, Cornelia, zootehnie

· Momir, Bogdan, management agricol

· Petroman, Ioan, zootehnie

· Marin, Diana, agronomie, produse agroalimentare

· Dumitrescu, Carmen, Managementul calităţii, Mărfuri alimentare şi securitatea

consumatorului, Managementul inovării, Etica în comerţ, turism şi servicii

· Bujanca, Gabriel, horticultura, tehnologii agroalimentare

· Cocan, Ileana, tehnologii alimentare

· Jianu, Ionel, tehnologia produselor alimentare

· Orodan, Elena, agronomie

· Sirbu, Corina, agronomie, alimentatie publica si agroturism

· Ion Chisăliţă,  Exploatări forestiere, Administraţie silvică, Bazele ingineriei

forestiere

· Tonea, Elena, contabilitate

· Adam Crăciunescu, silvicultura, DIRECTOR GENERAL AL ROMSILVA

· Alina Dobrei, horticultura, viticultura

· Ciprian Fora, silvicultura si protectia padurilor

·

UNIVERSITATEA TRANSILVANIA BRASOV

· Moga Horaţiu, logica fuzzy

· Ungureanu Delia, automatica si calculatoare

· Cioaca, Cătălin, managementul riscului, analiza economica

· Ioan V. Abrudan, Certificarea padurilor

ACADEMIA FORTELOR AERIENE „HENRI COANDA” BRASOV

· Boşcoianu Mircea, managementul actiunii militare

· Prisăcariu Vasile George, inginerie aerospatiala

· Cîrciu Ionică George, inginerie aerospatiala

· Constantinescu Cristian George, optoelectronica, electronica industriala

ASE BUCURESTI

· Tigu Gabriela, Economia serviciilor de alimentaţie publică şi turism

· Iorgulescu Maria-Cristina, turism, managementul resurselor umane

· Ravar Anamaria Sidonia, turism, dezvoltare durabila

CYBER SECURITY INSTITUTE, TÜBITAK , TURCIA

· Erginoz Nurettin, cibernetica

UNIVERSITY OF SULAIMANI, KURDISTAN REGIONAL GOVERNMENT-IRAQ

· Harun, Rezhen, agronomie, dezvoltare durabila

UNIVERSITATEA DE MEDICINA SI FARMACIE “VICTOR BABES”  TIMISOARA

· Radu, Daniela, chirurgie

UNIVERSITATEA DE STIINTE AGRICOLE SI MEDICINA VETERINARA DIN CLUJ

· Mureşan, Iulia C, turism rural, agroturism

· Arion, Felix H, management si marketing agricol

· Dumitras, Diana E., agroturism

· Mitre, Viorel, horticultura

· Badiu, Dorin, horticultura

 

Ramona Lile sau o secretară ajunsă rector în zece ani (II) Ramona Lile, un caz unic in UAV