scris de Lucian Șerban • 14 Oct 2020 •
Dacă primele cinci ediții ale Simpozionului Internațional „Cultură și civilizație chineză. Dialoguri româno-chineze” s-au desfășurat pe parcursul a trei zile, cea de a VI-a ediție se va desfășura, din cauza pandemiei, într-o singură zi, 4 noiembrie. Anunțul a fost făcut de prof. univ. dr. Lizica Mihuț, președintele Forumului Prieteniei și Colaborării Româno-Chineze care organizează simpozionul în parteneriat cu Asociația Con Brio.
„Simpozionul se va desfășura în data de 4 noiembrie, începând cu ora 10, în Sala Ferdinad. Sunt 30 de persoane care semnează lucrările ce urmează să fie prezentate. Sunt oameni influenți ai Aradului, profesori, ziariști, medici”, a declarat prof. univ. dr. Lizica Mihuț. Aceasta a ținut să precizeze că expoziția foto Made in China, parte a acestul simpozion, a avut loc în avans, în luna septembrie. „Aș vrea să remarc sprijinul pe care ni-l acordă cu atâta generozitate Asociația Con Brio și să le transmit celor șase doamne membre ale asociației care participă cu lucrări, că ne vedem pe 4 noiembrie”, a mai spus președintele Forumului Prieteniei și Colaborării Româno-Chineze.
„Vă mulțumim că și anul acesta ați ales să colaborați cu noi. Este o onoare ca toate cele șase membre ale asociației să participe cu lucrări la acest simpozion”, a spus Ana Maria Dragoș, președintele Asociației Con Brio.
Mesaj de Ziua Naţională a Chinei
Mai trebuie spus că prof. univ. dr. Lizica Mihuț a transmis și un mesaj pentru China, care și-a sărbătorit pe 1 octombrie Ziua Națională, mesaj pe care îl redăm în cele ce urmează:
„LA MULȚI ANI, REPUBLICA POPULARĂ CHINEZĂ!
Fără îndoială, China este, în prezent,una din marile puteri ale lumii. Faptul că celebrează, anual, aniversarea relațiilor diplomatice și de prietenie între popoarele noastre, trebuie să constituie pentru noi, românii, un prilej de mândrie, deoarece China reprezintă o forță uriașă culturală și economică, cu un potențial excepțional pentru prezent și pentru viitor. Apreciem opiniile exprimate, recent, de către dl. Xi Jinping, președintele R.P.Chineze, potrivit cărora, provocările globale trebuie abordate din perspectiva multiculturalismului, ceea ce promovează, în condițiile dificile impuse de post-pandemie, PACEA, COLABORAREA și COOPERAREA între POPOARELE LUMII.
Cu prilejul ZILEI NAȚIONALE A REPUBLICII POPULARE CHINEZE, adresăm marelui popor chinez (peste 20 de procente din populația globului) FELICITĂRI pentru realizări și pentru vizibilitate internațională, precum și tradiționalul LA MULȚI ANI!”
Programul simpozionului
În încheiere vă prezentăm programul celei de a VI-a ediții a Simpozionului Internațional „Cultură și civilizație chineză. Dialoguri româno-chineze”:
Moderator: prof. univ. dr. Lizica Mihuț
ACHIM, Diana, Despre China, prin literatură
ARDELEAN, Ancuța, Festivalul Primăverii văzut prin ochii unei absolvente românce a Universității Beihang
BIRIȘ, Ioan, Limbajul liniilor în Cartea transformărilor
BRAN, Liliana,Renate, Coronavirus. Opinii din perspectivă medicală
BUCUR, Adrian, China în paginile „ Flacăra Roșie”
BURCĂ Georgiana, Colaborare și prietenie româno-chineză în media
CHETA, Doina, SHEN KUA, un matematician în secolul al IX-lea
CHIRIȚĂ, Alecu, Elemente de simbolistică ale picturii chinezești tradiționale
CIOARNĂ, Alexandru, Economia Chinei la timpul prezent
COVACI, Carina, Marele Zid Chinezesc, o aspirație personală spre autodepășire
CRISTEA, Tabita, Coronavirus și lecția pentru umanitate
CRIȘAN, Corina, O posibilă strategie la Arad privind Medicina Tradițională Chineză
DRAGOȘ, Ana-Maria, Coronavirus. Câteva modele umane
GHERGHINA, Paula, Gabriela, 6 ani,studentă în China
ILICA, Anton – MOLER, Camelia, Scriitorul contemporan chinez YU HUA și bucuria de a rămâne în viață ( 1993)
MATIUȚ, Ioan, Editura Forumul Româno-Chinez, important potențial de cunoaștere reciprocă
MĂRCUȘ Dumitru, Jadul, Piatra Raiului – giuvaerul poezii chineze
MUREȘAN, Augustin, Descoperirile arheologice la Chou-Kou –Tien prezentate într-o lucrare de istorie a comunei primitive
NOTAROȘ, Ludovic, China sau înțelegerea imposibilului. Scurt eseu despre diferența dintre înțelepciune și filosofie
PENCEA Ramona, Reziliența floarea de lotus a sistemului cognitiv chinez. Câteva repere
POPESCU, Viorica, China văzută cu ochii sufletului
POPOVICI, Ioan, Devizele împăraților chinezi
RADU-CĂLUGĂRU, Voica, China: o succintă istorie a scrisului și a tiparului
ROȘA ZAH, Emanuela, Câteva considerații privind scrierea în limba chineză
SCHWARTZ, Gheorghe, Copy-ro și colaborarea literară româno-chineză
ȘIMĂNDAN, Mihnea, Caligrafia în conștiința poporului chinez
TĂMĂȘAN, Maria – TĂMĂȘAN, Petrușca, Kong Zi și Sun Tzu, repere contemporane
TODERICI, Ovidiu, Câteva contribuții ale Chinei la dezvoltarea umanității