„Un proces care a durat 4 ani şi 8 luni”

Într-o conferinţă de presă organizată luni, 7 decembrie 2015, prof. univ. dr. Lizica Mihuţ (însoţită de avocatul Popescu Mihail-Ştefan) a prezentat „Decizia 631/22.10.2015. definitivă şi irevocabilă, pronunţată de către Curtea de Apel Craiova, prin care s-a dispus respingerea acţiunii formulate de către reclamanţi ca fiind nefondată, după epuizarea tuturor căilor de atac”.

Reamintim cititorilor că reclamanţii sunt Ardelean Aurel şi Universitatea de Vest „Vasile Goldiş”, pârâta este Mihuţ Lizica Mărioara, iar obiectul: „Obligarea pârâtei la plata către reclamanţi a sumei totale de 300.000 de lei reprezentând contravaloarea prejudiciului nematerial presupus produs de către pârâtă prin publicarea unor articole ce au fost considerate de aceştia ca fiind defăimătoare, calomniatoare şi insultătoare („Universitatea Vasile Goldiş şi Monica Tulcan”, „Gânduri la o aniversare”, „Mai poate fi trombonit Aurel Ardelean”), toate publicate în presa locală arădeană”.

Ei bine, cu aceste pretenţii reclamanţii au sesizat Judecătoria Arad în data de 4.03.2011, introducând acţiunea în instanţă, iar ulterior, părându-li-se că nu ar exista o judecată imparţială din partea instanţelor locale, au solicitat strămutarea procesului, care în continuare a fost strămutat la Judecătoria Craiova.

După un proces care a durat fix 4 ani şi 8 luni iată în esenţă motivarea instanţei craiovene:

„Pe de o parte s-a apreciat că afirmaţiile presupus defăimătoare incriminate de către reclamanţi au fost reale, veridicitatea acestora fiind demonstrată pe parcursul procesului astfel:

– legătura strânsă de colaborare dintre Monica Tulcan şi Universitatea Vasile Goldiş Arad a existat şi s-a dovedit a fi existat, o lucrare cu autor Monica Tulcan fiind livrată către Universitatea Vasile Goldiş Arad în 300 de exemplare, contravaloarea editării fiind achitată de către aceasta din urmă (în ciuda răspunsului reclamantului Ardelean Aurel, care a negat în instanţă această legătură), de asemenea sediul fostului cotidian Glasul Aradului, în care au apărut mai multe articole publicate de către Monica Tulcan cu privire la pârâta Mihuţ Lizica Mărioara a fost într-un imobil deţinut de către Universitatea de Vest Vasile Goldiş Arad;

– circumstanţa posibilei absorbţii a Universităţii Aurel Vlaicu Arad de către Universitatea de Vest Vasile Goldiş Arad, la dorinţa reclamantului Ardelean Aurel a fost reală, petrecându-se în perioada în care ministrul educaţiei era dl. Andrei Marga;

– circumstanţa conform căreia reclamanta Universitatea de Vest Vasile Goldiş deţine mai multe imobile dobândite în baza unor acte încheiate cu Consiliul Local al Municipiului Arad este reală, fiind demonstrată cu respectivele contracte încheiate între cele două părţi”.

Ca atare, s-a reţinut de către instanţa de judecată că: „… afirmaţiile făcute nu încalcă principiul proporţionalităţii, fiind păstrat astfel un echilibru necesar între standardele minime impuse de articolul 10 din CEDO – în privinţa libertăţii de exprimare şi protecţia asigurată drepturilor individuale în dreptul intern (prin art. 998-999 c.civ) – neavând un caracter ilicit”.

Mihail – Ştefan Popescu, avocatul pârâtei, a ţinut să precizeze la rândul lui: „A avut loc soluţionarea litigiului, prin care reclamanţii Ardelean Aurel şi Universitatea de Vest „Vasile Goldiş” solicitau un total de 300.000 de lei ca şi despăgubiri raportat la articolele publicate la acea vreme. Reclamanţii n-au avut chiar aşa mare încredere în justiţia arădeană şi au solicitat strămutarea litigiului la Judecătoria Craiova. Acolo au urmat toate fazele procedurale (Judecătorie, Tribunal, Curtea de Apel Craiova) şi, după ce au fost parcurse toate aceste instanţe, s-a ajuns la hotărârea definitivă şi irevocabilă a Curţii de Apel Craiova prin care s-a constatat că acţiunea lor este netemeinică”.

„Mă bucur că după 4 ani şi 8 luni a luat sfârşit un proces care nu avea nici un obiect în fond, dovadă că toate acuzaţiile de calomnie şi insultă au fost considerate ca nefondate. Din punctul meu de vedere niciodată nu am avut nici un resentiment nici faţă de Universitatea de Vest „Vasile Goldiş”, nici faţă de d’l Aurel Ardelean, de care ne leagă o veche colaborare şi sper ca în sfârşit cu acest proces litigiul nu numai că s-a încheiat, dar şi cei care postează din interiorul instituţiei respective vor înceta postările şi eu zic că relaţia trebuie să fie una de colaborare, de construcţie şi nici într-un caz una de demolare, care nu ne avantajează pe nici unul dintre noi”, a punctat prof. univ. dr. Lizica Mihuţ în încheierea conferinţei de presă.

Sursa: arq

[envira-gallery id="2338"]