Arhiva etichetelor: aradeni ce nu trebuie uitati

[ARĂDENI CE NU TREBUIE UITAȚI] Ovidiu Cornea

 

Tânărul student al prestigioasei universități clujene, OVIDIU CORNEA, cânta la vioară și conducea taraful de muzică populară „Mărțișorul”, în cadrul căruia l-a și cunoscut pe regretatul Dumitru Fărcaș, inegalabilul virtuoz al taragotului și oboiului. Ovidiu Cornea revine, după terminarea facultății, în Arad, o scurtă perioadă ca profesor, dar  histrionismul său nativ îl determină să accepte postul de inspector și apoi director al Casei județene de creație, care îl și recomandă pentru funcția de director al Teatrului arădean, începând cu 1 martie 1980. În cunoștință de cauză, precizez că dl.Ovidiu Cornea este cel mai bun director pe care l-a avut Aradul și nu oricând, ci într-o perioadă dificilă a existenței sale postbelice: un deceniu înainte de evenimentele din 1989 și un deceniu după acestea. A avut multe IZBÂNZI : a reușit performanța de a restaura Teatrul, ceea ce însemna o investiție enormă: 9 milioane de lei pentru construcție și 3 milioane pentru mobilier. Aradul avea în anul 1984, probabil, cea mai frumoasă și mai elegantă sală din România. Cum a reușit dl. Ovidiu Cornea această performanță? În mod sigur, cu foarte multă strădanie, cu o strategie numai de dânsul știută și, sunt sigură, printr-o diplomație de înaltă finețe. Când „norii păreau a se risipi”, după doi ani de bătălii pentru reconstrucția Teatrului , urmează (în anul 1984 ) o perioadă dramatică și anume AUTOFINANȚAREA ȘI REDUCEREA DE PERSONAL, în proporții alarmante. Numai dl. Ovidiu Cornea știe câte nopți nedormite au fost atunci, câte stăruinți la prietenii săi ajunși directori ai unor instituții arădene, spre a reuși să adune banii necesari autofinanțării, precum și să găsească soluții pentru ca niciunul dintre cei disponibilizați să nu rămână fără un loc de muncă. O reală performantă pentru acel moment!

REPERTORIUL a constituit, întotdeauna, o problemă fundamentală. Cenzura prin Comisia ideologică veghea necontenit, dar dl. OVIDIU CORNEA a demonstrat subtile calități manageriale, reușind, fără compromisuri esențiale, să impună un repertoriu, în marea lui parte, remarcabil. Iată ce îmi declara dl.OVIDIU CORNEA într-un interviu pe care l-am publicat în revista „Orizont” din 21 aprilie 1989 : „Teatrul arădean are ambiția de a evita textele facile, succesul ieftin și spectacolul de divertisment .” Un singur spectacol a fost oprit de cenzură: premiera absolută a piesei lui Adrian Dohotaru, „Omul care s-a trezit vorbind singur”.

Privind în urmă, dl. OVIDIU CORNEA ne mărturisește că nu ar fi sincer dacă nu ar recunoaște că, uneori, i-a fost frică pentru că actorii apăsau anume replici, conferindu-le alte nuanțe, dar, mai ales, pentru că fiecare premieră trebuia să primească aprobarea Comisiei ideologice a județului, ceea ce însemna un continuu semn de întrebare cu privire la premierele aflate în repertoriul Teatrului arădean.
În calitate de critic, am consemnat, în reviste literare sau în presa locală, directoratul d-lui OVIDIU CORNEA. Ne întâlneam întotdeauna după premieră, în biroul său, și mărturisesc pentru prima oară că nu am întâlnit un om de teatru, director sau în oricare dintre alte funcții, care să-și fi iubit atât de mult colaboratorii și care să fi încercat să mă convingă cu privire la performanțele artistice ale acestora – fapt remarcabil, dar gratuit în sine, deoarece îmi păstram, întotdeauna, opiniile… Acum, după mulți ani, subliniază cu binecunoscuta-i delicatețe: „I-am iubit pe actori, am suferit și m-am bucurat alături de ei; nu am scris piese de teatru; nu am regizat spectacole; nu am avut nevastă în teatru, dar am înțeles că actorii sunt copii mari, cu suflet imens, alcătuit din candoare și răutăți, din bunătate și neputințe, specifice fiecărui om, dar mai presus de toate având două mari obsesii: drama ratării și pericolul ridicolului “, concluzionând că „sufletul actorului este fragil și poate fi , cu ușurință, rănit , chiar cu o floare”. Marea actrită a teatrului românesc MARIA FILOTTI spunea că teatrul nu înseamnă ziduri ci sufletul actorilor ce îl compun. Un suflet, în care noi, spectatorii, regăsim bucurii,

[ARĂDENI CE NU TREBUIE UITAȚI] Radu  Homescu

 

Cu toate că trăiește de mulți ani în București sau, în calitate de ambasador, în Statul Israel și în Republica Filipine, pentru domnul RADU  HOMESCU, România și Aradul au constituit, întotdeauna, „teritorii” de suflet, iar Șiria s-a aflat, continuu, în gândurile și în aducerile-aminte ale lumii de ieri și de azi a distinsului erudit și savant, „caligrafiat” de noi, în doar câteva din domeniile sale de excelență.

radu_homescu

De mulți ani, dl. RADU  HOMESCU participă anual, la început de iunie, la întâlnirile generației sale de absolvenți ai prestigiosului Colegiu Național „Moise Nicoară”, fiind, în mod sigur, spiritus rector al acestor frumoase ceasuri de colegialitete și prietenie.

Dl. RADU  HOMESCU este interesat și știe, la modul profund, trecutul și prezentul acestor „teritorii” de suflet, deși se poate lăuda, dar nu se laudă, cu o strălucită carieră în București, în specialitățile: informatică, fizică, biofizică și diplomație. Doctor în fizică cu importante contribuții științifice în optică, spectroscopie, laseri, autor a 112 lucrări științifice publicate în 16 volume și în 14 reviste de specialitate, precum și autor, în colaborare, a primului brevet de invenție în informatică din România și conducător a 46 contracte de cercetare științifică universitară (1972 – 1990), dl. RADU  HOMESCU a elaborat, de-a lungul anilor, nu numai lucrări în domeniul științelor exacte ci și lucrări devenite bibliografii fundamentale privind istoriaculturii(contribuții privind prima editare a Luceafărului, atestările documentare despre înființarea corurilor țărănești din Șiria -1876, Cuvin -1882, Arad – 1890, Asociația Culturală a Muncitorilor și Meseriașilor Arădeni „Progresul”, abordări monograficeale unor personalități, precum Moise Nicoară, Traian Vuia, Henri Coandă, Aurel Vlaicu, Ciprian Porumbescu, Iuliu Traian Mera, Nicolae Ștefu ).

Dincolo de contribuțiile științifice și în plan istoric/cultural, dl. RADU  HOMESCU se regăsește printre puținii intelectuali care au înțeles că trebuie să demonstreze, prin fapte, a fi arădean, astfel în anul 1990 prin strădanii dificile, numai de dânsul știute, a contribuit covârșitor la înființarea Universității „Aurel Vlaicu”, fiind primul rector ales al acesteia (1990 – 1991) și senator de Arad (1990 – 1991), calitate ce i-a permis să se implice, în mod fundamental, în realizarea marelui vis al arădenilor și anume, acela de a avea o instituție de învățământ superior de stat în aceste locuri. Mai târziu, peste un deceniu, mai exact, în anul2004, dl. RADU  HOMESCU a organizat în calitate de ambasador al României în Republica Filipine, vizita la Adamson University, a delegației Universității „Aurel Vlaicu” și desfășurarea unei dezbateri excepționale privind viitorul învățământului superior în România, dar și în Europa și în lume. Să nu uităm demersurile diplomatice ale d-lui RADU  HOMESCU și anume, negocierile raporturilor și semnarea Acordurilor și Programelor culturale și științifice între România și Statul Israel, precum și cu British Council.

Am subliniat doar câteva „linii” ale biografiei științifice și culturale de excepție ale d-lui RADU  HOMESCU. Dar dincolo de cărți, de lucrări științifice și de istoria culturii, de contractele de cercetare, rămâne OMUL, admirabil ca personalitate umană, impresionând întotdeauna, prin erudiție și eleganță. Prin demnitate și modestie, prin franchețea discursului dar și printr-un umor fin, devenit, uneori, necruțător cu impostura, cu prostia, cu trădătorii de neam și de țară. De fapt, putem conchide că pentru dl. RADU  HOMESCU, iubirea de patrie nu a fost nicicând o „îndeletnicire” la marginea vieții. Ci un mod de existență !