[Profile în câteva linii] IOAN MARCONI

Lizica Mihut, ARQ/CRITICARAD.RO, 3 unie, 2024


De-a lungul anilor, am fost de mai multe ori președinte de Bacalaureat sau profesor examinator la proba de Limba română în cadrul examenului de Bacalaureat, dar mi-a stăruit multă vreme în memorie „lecția de diriginte”, la Liceul „Moise Nicoară”, din anul 1990, pe care, profesorul IOAN MARCONI o releva fără ostentație. Atitudinea paternă pentru elevii săi a impresionat întreaga comisie de Bacalaureat. Dirigintele uneia dintre clasele aflate în examen, profesorul IOAN MARCONI a stat continuu alături de elevii săi, încurajându-i pe toți, deopotrivă.

Acum, după peste trei decenii, solicit opinia, unui fost elev de atunci, despre profesorul și dirigintele IOAN MARCONI, în fond, OMUL dăruit școlii, „cu sufletul”: „Noi, elevii, știam că dirigintele nostru are rezultate foarte bune pe linie sportivă, dar după experiența clasei noastre cu un  profesor dur, rigid, sever, ‹întâlnirea› cu regretatul IOAN MARCONI a constituit raportarea la un ADMIRABIL MODEL UMAN: neconflictual, cald, înțelegător, fără răutăți și fără malițiozitate, mereu cu un zâmbet, ce îi lumina fața, știa după dojenirea, cu temei, a elevilor săi, fără materializarea dictonului ‹magister dixit›, să spună: ‹hai, pui, să nu se mai întâmple, bine dragă›.” 

Am rememorat acest moment, în care l-am cunoscut pe IOAN MARCONI, apreciind, dascălul, absolvent al Liceului pedagogic din Arad și apoi al Institutului Pedagogic din Timișoara, Facultatea de Educație fizică și Sport (1964) și a Academiei de Educație Fizică și Sport din București (1968). Activitatea sa merituoasă s-a concretizat prin numeroase titluri naționale și recorduri obținute de elevii săi, componenți ai loturilor naționale de juniori, seniori și olimpici, cu o finalizare la Olimpiada de la Moscova, concretizată prin locul al IV-lea la ștafeta 4 X 400 m. Ca urmare a rezultatelor valoroase obținute în atletism, IOAN MARCONI a fost promovat ca antrenor la lotul de juniori, seniori și olimpic în perioada 1968-1978, având în pregătire campioni și recordmeni în probele de 100, 200, 400 m plat și 400 m garduri.

Este important să subliniez că IOAN MARCONI a avut un rol fundamental în constituirea Facultății de Educație Fizică și Sport atât la „UNIVERSITATEA AUREL VLAICU”, cât și la UNIVERSITATEA „VASILE GOLDIȘ”, în calitate de cadru didactic, cu doctorat în domeniu, conferențiar universitar, decan, președinte fondator al Confederației Facultăților de Educație Fizică și Sport a țărilor dunărene din anul 1998. Să reținem că IOAN MARCONI a fost și președinte al Comisiei Județene de ATLETISM (din anul 1973) si președinte al Academiei Olimpice din România, filiala Arad (din anul 1998).

Contribuția științifică a lui IOAN MARCONI s-a materializat prin publicarea a 3 MANUALE DE SPECIALITATE („Atletism. Tehnica probelor atletice”; „Atletism. Metodica învățării probelor atletice”; Alimentația în efortul fizic”), a 18 LUCRĂRI ȘTIINȚIFICE (dintre care menționăm doar câteva: „Contribuții la metodica de predare a exercițiilor de atletism în școala generală”; „Perfecționarea vitezei în perioada competițională a antrenamentului sportiv”; „Preocupări de modernizare în predarea atletismului…”; Proiect de programă la atletism pentru clasele cu profil sportiv pentru liceele de specialitate”; „ Sistemul de creditare a planurilor de învățământ la Facultatea de Educație Fizică și Sport din Arad”), precum și CURSURI UNIVERSITARE, dintre care menționăm pe cele de DIDACTICĂ privind disciplinele sportive atletice și a specialității din perspectiva Departamentului de Pregătire Pedagogică.

IOAN MARCONI are și meritul de a fi organizat SESIUNI DE COMUNICĂRI ȘTIINȚIFICE în cadrul Facultății de Educație Fizică și Sport și de a fi susținut lucrări merituoase la Facultăți similare din România, dar și din Bratislava, Budapesta, Novisad, Belgrad, Kiev, Gyor, Sofia. Studenții Facultății de Educație Fizică și Sport, coordonați de IOAN MARCONI, au obținut rezultate frumoase, concretizate prin locurile I, II, III, la întreceri sportive din România și din străinătate.     

Subliniez cu prețuire că IOAN MARCONI, deși a avut o contribuție esențială la înființarea Facultății de Educație Fizică și Sport la cele două UNIVERSITĂȚI ARĂDENE nu a părăsit până la pensionare Liceul „Moise Nicoară”, având o puternică legătură de „minte și de suflet” cu această prestigioasă instituție de învățământ, depunând, ani de-a rândul, strădanii numai de el știute, pentru realizarea unui Teren de sport, cu piste de atletism. Era un vis, mărturisit mereu de IOAN MARCONI, dar realizat recent prin inițiativa PRIMĂRIEI ARAD și a fostului său elev, primarul CĂLIN BIBARȚ, ce binemerită aprecierile comunității. 

TERENUL DE SPORT poartă numele IOAN MARCONI și fost inaugurat în prezența soției, precum și a celor doi băieți: GIUSEPPE, economist, și ROBERTO GABRIEL, ce duce mai departe tradiția tatălui său, fiind cadru didactic la Facultatea de Educație Fizică și Sport a Universității „Aurel Vlaicu”. Apreciem că Terenul de Sport, realizat pe fonduri europene este al întregii comunități arădene, dar poartă numele unui om, care a militat, până la sacrificiu, pentru dezvoltarea sportului în Arad, un nume, ce nu trebuie uitat: IOAN MARCONI!