SPECTACOL IMPRESIONANT, premieră recentă a TEATRULUI NAȚIONAL DIN BUCUREȘTI

În această seară, aproape de ora 23, s-a încheiat în aplauzele publicului arădean, mare iubitor de teatru (dovadă că sala mare era plină în totalitate), spectacolul lui RADU AFRIM (unul dintre cei mai străluciți regizori actuali), LA CÂȚIVA OAMENI, DISTANȚĂ DE TINE, un text tulburător al lui DAN COMAN, cu binecunoscuți actori ai Naționalului bucureștean. Reiterăm, cu acest prilej, spectacolul regizat la Arad în anul 2008, de către același regizor excepțional, RADU AFRIM, cu piesa VIS. TOAMNA, a scriitorului norvegian JON FOSSE, laureat în anul 2023, cu premiul Nobel pentru literatură.

Ar putea fi o imagine cu 4 persoane şi iluminat