presshub.ro – Articol scris de Brîndușa Armanca, 21/12/202
Plagiatoarea Ramona Lile a câștigat al patrulea mandat de rector. Aceasta a mai avut trei mandate la Universitatea „Aurel Vlaicu” din Arad, deși se află sub interdicția de a candida la orice funcție până în 2026.
UPDATE: De ce plagiatoarea Ramona Lile nu putea candida
Profesorul Dacian Dragoș, doctor în Drept la Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj, până în iunie 2023 președinte al Consiliului Național de Etică (CNECSDTI), a explicat pentru Revista 22 de ce sancțiunile pentru plagiat și Ordinul ministrului Educației aplicat Ramonei Lile sunt în vigoare:
„Ordinul de ministru ca și deciziile Consiliului Național de Etică sunt acte administrative care rămân în vigoare până când o instanță le infirmă. Doamna rector Lile a cerut în instanță suspendarea actelor, dar i s-a respins, iar în primă instanță s-a confirmat justețea sancțiunii.
Deci sancțiunile i se aplică până în prezent. Orice candidatură este supusă unor condiționări și unor verificări prealabile. Ele trebuiau făcute de Universitatea Aurel Vlaicu înainte de alegerile pentru funcția de rector, iar candidatura doamnei Lile trebuia respinsă”.
Ramona Lile a fost retrogradată de la gradul de profesor, iar interdicția de a candida la orice funcție din sistemul de educație, timp de cinci ani, a fost emisă în 2021.
Ordinul ministrului Educației se referă la „a dreptului de înscriere la un concurs pentru ocuparea unei funcții superioare ori a unei funcții de conducere, de îndrumare și de control sau ca membru în comisii de concurs”.
Actul aplică sancțiunea Consiliului Național de Etică (CNECSDTI), care a constatat șase plagiate comise de Ramona Lile. Instanța a confirmat situația plagiatoarei, care a depus recurs.
Totuși, până la finalizarea procesului, ordinul de ministru își produce efectele, având caracter obligatoriu și executoriu din oficiu.
Alegerile pentru poziția de rector, mult devansate, s-au desfășurat în data de 11 decembrie 2023. Organizarea s-a făcut în total dispreț al regulilor: procedurile au fost pornite fără a se fi pus în acord Carta, care stă la baza alegerilor, cu noua Lege a Educației, iar apariția unui contracandidat a prilejuit diversiuni menite să îl descurajeze.
Profesorul Liviu Bocîi a fost un contracandidat real
Ca să „dreagă busuiocul”, instituția a aprobat în Senat modificările la Cartă în timpul alegerilor, le-a trimis spre avizare în aceeași zi la Ministerul Educației și a primit, tot în aceeași zi, avizul sub semnătura secretarului de stat Gigel Paraschiv, proteguitorul doamnei Lile.
Prin contrast, solicitării de informații pe Legea 544/2002 transmisă de Revista 22 i-au trebuit trei zile să primească nu un răspuns, ci un număr de înregistrare.
Pentru că profesorul Liviu Bocîi a fost un contracandidat real, nu „un iepure”, cum au crezut mulți angajați, secretariatul i-a refuzat inițial înscrierea, cerându-i-se adeverință că „nu are 3 mandate de rector”. Profesorul nu avea niciunul, dar Ramona Lile avea.
Contestațiile cu nr. 11836 și 11923 din 11.12.2023 depuse de profesorul Bocîi la Biroul Electoral pentru a avertiza neeligibilitatea candidatei au fost respinse fără nicio explicație. Formatul dezbaterilor a fost încălcat: Ramona Lile nu a venit să prezinte strategia, ci a venit flancată de prorectorii care i-au ridicat osanale într-un show ridicol: președintele Senatului, Ioan Radu, a ținut să îl denigreze într-o notă discriminatoare pe profesorul Bocîi pentru că ar fi la origine oltean, așa cum ne-au relatat indignați participanți din sală.
Continuarea în Revista22.ro