Arhiva etichetelor: simpzion romano-chinez

simpozion (7)

AGERPRES: Ediţia a IV-a a simpozionului „Cultură şi civilizaţie chineză. Dialoguri româno- chineze”

Arad: A început ediţia a IV-a a simpozionului „Cultură şi civilizaţie chineză. Dialoguri româno- chineze”

         Arad, 14 nov /Agerpres/– Casa Româno- Chineză, filiala Arad,  organizează în perioada 14 – 16 noiembrie, ediţia a 4-a a simpozionului ’Cultură şi civilizaţie chineză. Dialoguri româno- chineze’, eveniment ce va avea loc în Oraşul de pe Mureş, a făcut cunoscut prof. univ. dr. Lizica Mihuţ, preşedintele filialei.

                „Ediţia din acest an a Simpozionului este onorată cu prezenţa de doamnele Zhao Li, Consilier Cultural şi Qi Yue, Secretar III  al Ambasadei Republicii Populare Chineze în România”, a precizat prof univ dr Lizica Mihuţ.

                Evenimentul a debutat  miercuri 14 noiembrie, la sediul Casei Româno- Chineze, filiala Arad, cu o prezentare a activităţii şi a Bibliotecii acesteia, după acre, oaspeţii chinezi au vizitat Palatul de Justiţie a Aradului, clădire care a fost recent renovată şi modernizată. În ultima parte a zilei, cele două doamne, însiţite de reprezenţanţii filialei Arad a Casei Româno- Chineze au vizitat Colegiul Naţional ’Moise Nicoară’ din Arad, ai cărui elevi au prezentat mai multe eseuri elaborate de ei: ’Teme şi motive în folclorul chinez şi român. Abordare comparativă’.

                Simpozionul continuă joi, în sala „Regele Ferdinand” a Palatului administrativ al municipiului Arad, cu şedinţa festivă de deschidere, în cadrul căreia va fi lansat şi volumul intitulat ’Cultura şi Civilizaţia Chineză. Dialoguri culturale româno- chineze’, volum prezentat de prof. Mirela Mureşan.

                Programul zilei va continua cu prezentarea a unui număr de 23 de lucrări, dintre care amintim doar câteva titluri: ‘ Interferenţe literare româno-chineze/chinezo-române ‘, de Gheorghe Schwartz; ‘ Dualitatea europeană şi cea chineză: Yin şi Yang pot fi un da şi  nu? ‘, autor Ludovic Notaros; O abordare sanogenă în medicina tradiţională chineză’, de dr Liliana Bran; Contribuţii ale antichităţii chineze la dezvoltarea matematicii’, de Doina Cheta; ’ Confucius şi ordinea morală în concepţia lui Ioan Slavici’, de Dumitru Mărcuş; ’ Sigiliile chinezeşti de la Arad. Istoricul cercetărilor’, de Augustin Mureşan; ’ Elemente tradiţionale în cinematografia modernă chineză’, de Alexandru Chiriţă; ş.a.m.d., toate lucrările urmând să fie incluse într-un volum bi-lingv, în limbile română şi engleză.

                Tot joi, la Secţia de Artă a Complexului Muzeal Arad va fi vernisată  Expoziţia de artă vizuală: ’Hainan, insula tropicală a Chinei’, a cărei prezentare va fi făcută de dr. Constantin Inel, directorul Complexului Muzeal Arad.

                Tot joi, orchestra simfonică a Filarmonicii de stat Arad va prezenta un Concert simfonic sub bagheta dirijorului Antonio D’Antó (Italia), în al cărui program figurează şi ’Uvertura Sărbătoarea primăverii’ , a compozitorului chinez Li Guan-chi, fiind pentru prima oară după 38 de ani, că în programul de concert al Filarmonicii arădene se regăseşte o lucrare a unui compozitor chinez.

                În ultima zi a evenimentului, cea de vineri, la sediul Filialei Arad a Casei Româno- Chineze, prof.univ.dr. Lizica Mihuţ împreună cu poetul şi editorul Ion Matiuţ, vor face o prezentare a Editurii Casei Româno- Chineze şi a proiectelor editoriale ale editurii.

AGERPRES /(AS,A – autor: Ioan Weisl; editor)