27 Decembrie 2022

Scris de A.P. – Cu prof.univ.dr. Lizica Mihuț despre cartea „Atitudini și confesiuni”, pasiunea de a scrie și realizările anului 2022.

JA. Deoarece ne apropiem de sfârșitul anului, vă invit la un dialog, dacă este posibil esențializat. Pentru început, vă rog să vă referiți, succint, la aparițiile editoriale semnate de dumneavoastră.

Lizica Mihuț: Exprimându-mă în cifre, am publicat 9 cărți de gramatică, 7 cărți de istoria culturii, dintre care 10 volume se află în WORLD CAT BOOKS (Catalogul mondial de cărți), 11 cursuri universitare, 16 Anuare ale UAV, peste 1.000 de studii și articole în volume și în presă, iar în acest an, a apărut prima mea crestomație jurnalistică la Editura Palimpsest din București, o editură premiată de Academia Română. De altfel, la Editura Academiei, am publicat 5 cărți, totalizând peste 3.700 de pagini.

JA. Cartea de publicistică „Atitudini și confesiuni”, apărută anul acesta, s-a bucurat de un deosebit succes. Cum vă explicați acest fapt?

L.M.: Este o carte la care am lucrat foarte mult. Făcând o riguroasă selecție a articolelor publicate în perioada 2015-2022 (republicând doar câteva articole apărute înainte de această dată), fără însă a opera modificări în text, cartea poate fi considerată o „oglindă, ce nu denaturează realitatea, ci o propune ca obiect de meditație”. Cartea în discuție poate fi considerată și „o istorie a clipei”, în viața comunității, reunind idei, sentimente, judecăți de valoare, opinii critice, dar și multe elogii, cele mai multe dintre acestea sub genericul încărcat de optimism, referitor la marginalizarea, cu dificultate, dar obligatorie a falselor valori.

JA. Este întâia dvs. carte, pe care ați trimis-o la toate marile biblioteci publice din România.

L.M.: Da, deoarece mi-am propus ca această carte, trăită și scrisă la temperatura zilei, să beneficieze de un larg ecou național. De fapt, cele mai multe cărți nu le-am publicat la edituri arădene, din dorința evidentă de a le plasa dincolo de un interes local, promovând, astfel, Aradul într-un binemeritat context mai larg, cu un plus de receptivitate asumată.

JA. Ați publicat cărți de gramatică și de istorie a culturii, respectiv despre teatru. Cum s-au unit aceste domenii diferite în biografia dvs.?

L.M.: Precum se știe, nu mi-am trădat nicicând vocația de profesor. Mi-am susținut doctoratul în filologie la Universitatea din București, dar înainte de anul 1989 trebuia, fără excepție, ca teza de doctorat să fie originală, cu o tematică ce nu mai fusese abordată sau foarte puțin abordată în bibliografia de specialitate. Așa se explică că am optat pentru „Contribuții la o istorie a teatrului în Transilvania”, respectiv „Mișcarea teatrală arădeană până la înfăptuirea Marii Uniri”. Decanul Facultății de Litere era academicianul Ion Coteanu, iar tema doctoratului meu se încadra în domeniul Filologie, ceea ce a condus la obținerea, în decembrie 1980, a titlului de „doctor în filologie”. Teza mea de doctorat a devenit și prima mea carte, publicată la prestigioasa Editură Eminescu, fiind lansată de către celebrul ziarist de astăzi Ion Cristoiu, atunci director al revistei „Teatru”, care, fără să mă cunoască, m-a sunat la Arad, spre a-mi propune lansarea cărții. Când l-am întâlnit mult mai târziu, pe Ion Cristoiu, la decernarea premiilor Masoneriei, mi-a spus că absolut toți pe care i-a lansat cu cărțile de debut au făcut carieră.

JA. Teatrul a devenit o constantă în activitatea dvs., fiind membru în secția de critică a UNITER și în secția de Dramaturgie a Uniunii Scriitorilor din România…

L.M.: Este adevărat, dar fără să-mi fi trădat, precum am precizat, în mai multe rânduri, vocația de profesor. Gramatica, considerată de Mihai Eminescu „gimnastica minții”, reprezintă un domeniu pentru care poți face pasiune. Iar eu mărturisesc întâia dată, că ea, gramatica, a constituit și constituie, pentru mine, o vie pasiune.

JA. Și presă cum ați ajuns să faceți?

L.M.: În clasele gimnaziale fiind, m-am înscris la Casa Pionierilor la „Cercul Micilor Corespondenți” și am publicat, la început, mici știri, apoi articole, la ziarul local din Arad și, mult mai târziu, cronică dramatică la revista „Orizont” din Timișoara și, desigur, în alte reviste de cultură. Subliniez că în anul acesta, precum în anii precedenți, am publicat continuu, articole despre viața culturală arădeană și nu numai. Se știe că presa este un „microb”, care te cuprinde pentru totdeauna. Așa se explică că nu voi renunța nicicând să mă exprim, prin scris, din convingere, creându-mi, uneori, inamici, pe care îi tratez cu detașare, subliniind că unicul drept, pe care recunosc că l-am câștigat, prin muncă și, uneori, prin sacrificii, este dreptul de a spune adevărul direct, fără menajamente, chiar dacă supără și-mi creează un vremelnic disconfort.

JA. În final, vă întreb care din evenimentele anului 2022 v-a produs cea mai mare bucurie.

L.M.: Fără îndoială, succesele nepoatei mele Iarina–Lizica, din acest an, mi-au produs profunde bucurii. A terminat clasa a X-a numai cu medii de 10 și a obținut Premiul I pe țară, la Concursul internațional de literatură germană (DEBATE) „LESEFUCHSE”, ce a reunit toate cele 18 licee din România, unele de mare tradiție, cu predarea limbii germane ca limbă maternă.

Este regretabil că Liceul Teoretic „Adam Muller Guttenbrunn” nu a popularizat aproape deloc această izbândă a elevei și a profesorului SchwagerlMartin, care, în fond, onorează învățământul preuniversitar arădean. Dar trebuie apreciată, în mod deosebit, inițiativa domnului Gheorghe Seculici, președintele Camerei de Comerț, Industrie și Agricultură a județului Arad, de a susține performanța, astfel că la Topul Firmelor au fost oferite Diplome de Excelență și premii elevilor care au obținut rezultate excepționale la Olimpiadele Naționale și la Concursuri Internaționale. Recent, eleva și profesorul ei, de la Liceul german, beneficiind și de susținerea companiei cu capital german – Leoni, au fost premiați de prestigioasa instituție arădeană.