Forumul Prieteniei şi Colaborării Româno-Chineze îşi prezintă membrele; astăzi, Diana Maria Chiţoi şi Dana Pocea

 
Forumul Prieteniei şi Colaborării Româno-Chineze îşi prezintă membrele; astăzi, Diana Maria Chiţoi şi Dana Pocea
Ca de fiecare dată, oficiile de gazdă au fost făcute de prof. univ. dr. Lizica Mihuţ, preşedintele Forumului Prieteniei şi Colaborării Româno-Chineze, care le-a făcut o scurtă prezentare. „Doamna Dana Pocea este un om extrem de serios, sobru, modest, un model al generaţiei sale. Pentru că este o profesionistă desăvârşită am invitat-o să fie membru fondator şi vicepreşedinte al Forumului Prieteniei şi Colaborării Româno-Chineze şi urmează să ne reprezinte la Bucureşti. Este un moment de referinţă în devenirea Forumului nostru”, a declarat prof. univ. dr. Lizica Mihuţ. Referindu-se la avocatul Diana Maria Chiţoi, preşedintele Forumului a spus: „Este o femeie cu o personalitate puternică pentru care ideea de dreptate constituie o profesiune de credinţă, o doamnă care reuşeşte să se manifeste cu profesionalism într-un domeniu atât de dificil cum este cel al Justiţiei. A fost aleasă în Consiliul de Conducere al Baroului Arad şi trebuie spus, precum în cultura chineză, că aprecierile sunt cu atât mai importante cu cât sunt venite de la confraţi.”

Avocat cu vechime

În continuare, Diana Chiţoi s-a prezentat în câteva cuvinte. „Sunt arădeancă, absolventă a Universității Babeș- Bolyai din Cluj – Napoca, Facultatea de Drept și în prezent sunt avocat în  Baroul Arad, cu o vechime de peste 20 de ani în domeniu.

Am hotărât să îmbrățișez această profesie fiind fascinată încă din tinerețe de ideea de justiție și de apărarea drepturilor și intereselor legitime ale persoanelor fizice sau juridice, având în vedere că personalități ale umanității au fost mari avocați pledanți. Sunt o persoană receptivă la nou, orientată spre soluții simple și corecte. Activitatea profesională mi-a oferit ocazia să cunosc cele mai diferite tipuri de personalități, de caractere și de situații, unele incredibile dar care necesitau rezolvări imediate și legale. Am avut ocazia să învăț multe, cunoscând oameni excepționali, fascinanți ca interlocutori, precum și de la persoane care au constituit veritabile contraexemple, ambele categorii constituind pentru mine puncte de reper în elaborarea propriului meu orizont de așteptare profesională.

Ca urmare a acestor interacțiuni, am decis să mă specializez într-un domeniu relativ nou, și anume medierea, ca alternativa la soluționarea litigioasă a problemelor, fiind acreditată ca mediator. De asemenea, sunt înscrisă în Tabelul Arbitrilor Curții de Arbitraj Comercial de pe lângă Camera de Comerț, Industrie și Agricultură a Județului Arad.

Sunt onorată că, prin vot secret, cei aproape 400 de colegi din cadrul Baroului Arad m-au ales să îi reprezint  alături de ceilalți 9 avocați consilieri din cadrul Consiliului Baroului Arad, organul de conducere al profesiei noastre.

Interesul meu profesional constant s-a manifestat de-a lungul anilor, prin pledoarii pro sau contra, fortificate printr-o minuțioasă documentare. Urmare a faptului că legislația românească a fost într-o continuă modificare și transformare în ultimii 30 de ani, precizez că pentru mine conectarea la sistemul juridic românesc și european a constituit și constituie o profesiune de credință. 

Mărturisesc că, dincolo de profesia mea cotidiană, interesul meu constant rămâne marile culturi și civilizații ale lumii, la care mi-am dorit întotdeauna să ajung prin lecturi și prin călătorii sau contacte nemijlocite. Așa se explică aderarea mea firească și cu sinceritate la Forumul Prieteniei și Colaborării Româno-Chineze, știindu-se faptul că în discuție este o cultură și o civilizație de peste 6000 de ani. Pe de altă parte, apreciez scopul și obiectivele acestei asociații, propunându-mi, alături de colegii mei, să contribui cu modesta mea expertiză, la sprijinirea tuturor celor pentru care performanța constituie un mod de existență.

Este important să precizez că îmi propun să sprijin demersurile privind colaborarea pe varii planuri între cele două țări și popoare aflate într-o reală prietenie de peste șapte decenii”, a spus Diana Maria Chiţoi.

„Cuvânt în mai multe cuvinte despre mine”

Având în vedere că aflându-se la Bucureşti, Dana Pocea nu a putut fi prezentă la întâlnirea cu presa arădeană, Ramona Pantea, membră a Asociaţiei Con Brio, a dat citire mesajului pe care aceasta l-a transmis arădenilor, mesaj intitulat sugestiv: „Cuvânt în mai multe cuvinte despre mine”, pe care vi-l prezentăm în cele ce urmează.

„Mă numesc Dana Pocea. Sunt actriță, editor, critic de teatru, autoare de eseuri și comentarii literare, doctorand în studii teatrale. M-am născut la 10 noiembrie 1971 într-o familie de aromâni  în comuna dobrogeană Cogealac. Am absolvit Liceul nr. 8 din Constanța, iar în 1998 Facultatea de Teatru a Universității Hyperion din București,  secția actorie, cu examenul de licență susținut la UNATC. Debutez ca actriță la Teatrul Dramatic din Constanța în Penthesilea de Heinrich von Kleist în regia Cătălinei Buzoianu. Tot aici joc Mașa din Pescărușul în regia lui Alexa Visarion. Mă stabilesc, apoi, în Capitală unde evoluez în numeroase spectacole de succes. Prima apariție e în Ceasornicăria Taus de Gellu Naum, în regia  lui Mircea Marin. Urmează după aceea două piese de Eugen Ionescu, Pietonul și furia și Viitorul e în ouă, în regia lui Alexander Hausvater și respectiv Mihai Măniuțiu, în cadrul unui proiect inițiat de Theatrum Mundi care își propunea să realizeze în timp o integrală a operei marelui dramaturg. Sunt distribuită, de asemenea,  în numeroase scrieri de dramaturgi români contemporani precum Cronica unui răsărit de soare avortat de Matei Vișniec, Beethoven cântă din pistol de Mircea M. Ionescu, Pantofi de damă de George Astalos, Râul de bâlci de Ioana Crăciun ș.a. În fiecare dintre spectacolele menționate am șansa ca între parteneri să se afle actori cu o experiență scenică prestigioasă: Ion Lucian, Tamara Buciuceanu, Marius Bodochi, Constantin Cojocaru, George Ivașcu etc. După premiera cu Ceasornicăria Taus, un amănunt demn de reținut, e faptul că am devenit o apropiată a familiei Naum. Atât fabulosul poetul, cât și soția acestuia, doamna Ligia, de fiecare dată când îi vizitam, și asta se întâmpla în ultimii lor ani de viață aproape săptămânal, îmi spuneau Melany, botezând-mă cu numele personajului pe care l-am interpretat. Un loc aparte în prestațiile mele actoricești îl ocupă Zița din O noapte furtunoasă în regia lui Toma Enache. Aici numeroase replici le rostesc în aromână. Acest spectacol, beneficiind de o echipă de interpreți remarcabilă, Maria Teslaru, Claudiu Bleonț, Eugen Cristea, Alexandru Georgescu etc., a parcurs și un itinerar internațional impresionant: Spania (Santiago de Compostela), Albania (Tirana), Ungaria (Gyula), Macedonia  (Bitola și Scopie) și SUA (Charlotte și Washington). Din 2003 sunt și consilier la Editura Palimpsest. Am citit de-a lungul anilor, astfel, sute de cărți, manifestând constant exigență atât asupra calității lor, cât și asupra condițiilor de tipărire, iar la foarte multe dintre ele am executat și coperta. În 2016 public în Luceafărul de dimineață prima cronică teatrală și devin pentru câțiva ani buni titular de rubrică. În semn de apreciere am fost distinsă cu unul dintre Premiile de debut acordate  anual de revista în care mi-am făcut ucenicia de critic de teatru. În România literară, Viața Românească, Neuma public frecvent eseuri pe teme teatrale și literare. Din 2020 pășesc în casă nouă și comentariile despre fenomenul teatral  (cronicile la spectacole) îmi sunt găzduite cu generozitate lunar  pe o pagină de revistă în Contemporanul.

Adaug la cele de mai sus faptul că vorbesc două limbi de circulație: franceza și spaniola. În ceea ce privește engleza mă aflu, din  păcate, într-o etapă de inițiere.”

De altfel, Dana Pocea a transmis, tot prin intermediul Ramonei Pantea, şi un cuvânt de salut: „Regret că nu sunt împreună cu Dumneavoastră!  Desigur,  fizic nu sunt, căci cu mintea și inima vă sunt alături, vă ascult cu atenție gândurile și întrebările! Asta pentru că Forumul Prieteniei și Colaborării Româno-Chineze reprezintă pentru mine, în ale cărui activități sunt implicată în calitate de vicepreședinte, nu numai un reper care onorează, ci și un act de conștiință și responsabilitate profesională, încât tot ceea ce-mi doresc e să fiu permanent o prezență cu inițiative și idei, fiind conștientă că îmi asum un rol ce presupune muncă și dăruire.  Nu mă îndoiesc însă că, sprijinită de un președinte de anvergura și dinamismul doamnei Lizica Mihuț, voi avea parte nu numai de satisfacții, dar și ceea ce învăța. Între multiplele atribuții, consider că Forumul o are și pe aceea, extrem de importantă, de a fi o fereastră larg deschisă către valorile spirituale ce atestă identitatea unui popor. Mărturisesc că sunt o pasionată de literatura chineză și spectacolul de teatru chinez de la originile lor milenare și până în contemporaneitate. Ambele arte, atât prin experiența teatrală deținută, cât și prin cea de editor, au deci tangențe profunde cu aria mea de competență. Deja  am în vedere o serie de proiecte (alcătuiri de antologii, inițieri de dezbateri, editarea unei reviste cu două apariții pe an etc.) pe care sper să le realizez în măsura în care voi dispune și de sursele financiare necesare. De două lucruri pot spune că sunt sigură în realizarea a ceea ce-mi propun. Că nu mă voi da înapoi de la niciun efort și că mă voi bucura de sprijinul soțului meu Ion Cocora. Închei cu emoție puținele mele cuvinte pe care mi-ar fi făcut mare plăcere să le rostesc direct, dorindu-vă sănătate și să priviții cu optimism spre ceea ce ne-am propus să înfăptuim.”

Membrele Asociaţiei Con Brio, acum şi din Forumul Prieteniei şi Colaborării Româno-Chineze

Potrivit celor declarate de Ana-Maria Dragoş, membrele Asociaţiei Con Brio, pe care o conduce, fac parte acum şi din Forumul Prieteniei şi Colaborării Româno-Chineze. „Este o bucurie imensă că şi doamnele de la Con Brio au intrat în Forum. Faptul că doamna Dana Pocea a acceptat să devină vicepreşedinte al Forumului mă încântă de-a dreptul, pentru că am admirat-o de când am cunoscut-o. Despre doamna Diana Chiţoi, pot să spun că nu era decât o chestiune de timp să ni se alăture, având în vedere că este de mult timp o prietenă apropiată, atât a Forumului, cât şi a Asociaţiei Con Brio”, a afirmat Ana-Maria Dragoş.