glsa

Cu Andrei Ando, la Casa Româno Chineză din Arad, despre a sa călătorie în China

Casa Româno-Chineză, Filiala Arad a Casei româno-Chineze a prezentat astăzi, în conferință de presă, o parte din experiențele acumulate de jurnalistul Andrei Ando în China, ca invitat al Ambasadei Republicii Populare Chineze într-o vizită de documentare în această mare ţară. În acest program, arădeanul Andrei Ando a reprezentat România alături de Flavia Voinea, directoarea diviziei București FM din cadrul Radio România Actualități. Cei doi jurnalişti au făcut parte dintr-un grup mai larg de europeni invitaţi să viziteze China, grup din care au mai făcut parte delegaţii din Estonia, Letonia și Lituania alcătuite din președinți ai Camerelor de Comerț naționale, un fost ministru al Culturii din Estonia, președinți ai Uniunii Jurnaliștilor la nivel național, cadre universitare specializate în relații politice internaționale.

Vizita de documentare a prezentat Delegaților din cele patru state europene le-au fost prezentate obiective din Beijing, Xiamen, Quanzhou și Fuzhou, respectiv din capitala statului chinez și din provincia Fujian (38 de milioane de locuitori), de la Marea Chinei de Est, una dintre cele mai dinamice și prospere regiuni ale Republicii Populare Chineze.

Delegația s-a întâlnit cu înalți oficiali ai statului, printre care viceministrul responsabil cu Relațiile Internaționale, președintele Agenției de Dezvoltare Chineze, negociatori ai R.P. China în relația cu Statele Unite ale Americii, importanți oameni de afaceri și jurnaliști. În Fuzhou a fost vizitat sediul televiziunii locale, care deservește o provincie cât două Românii.  „A fost o experiență unică. Am avut posibilitatea să cunoaștem din interior, prin intermediul unora dintre cei mai importanți strategi ai Chinei de azi, intențiile de dezvoltare ale acestui colos statal pe noul Drum al Mătăsii, prin intermediul unui ambițios program intitulat de chinezi «Un drum, o centură». Europa este extrem de interesantă pentru China, care este deja cel mai mare investitor străin în Germania, a investit capital important în Franța și Italia, a cumpărat 35% din portul Rotterdam, iar acum este pe cale să realizeze investiții de câteva zeci de miliarde de lire sterline în Marea Britanie. Chinezii și-au propus însă nu numai o dezvoltare a infrastructurii, ci și una a turismului cultural, prezentând lumii o parte necunoscută pentru noi a spiritualității lor multimilenare. A fost o experiență de viață deosebită, care m-a ajutat să înțeleg de ce marile puteri își doresc să fie în grațiile unei Chine care, fără îndoială, va dicta ritmul în lumea de mâine. Le mulțumesc celor de la Ambasada Republicii Populare Chineze și Casei Româno-Chineze Arad, în special domnului Li Ming și doamnei Lizica Mihuț, pentru această șansă deosebită”, a declarat Andrei Ando.

Președinta filialei Arad a Casei Româno-Chineze, prof. univ. dr. Lizica Mihuț, a accentuat că nominalizarea lui Andrei Ando păentru această vizită a fost făcută de Ambasada Republicii Populare Chineze la Bucureşti şi că a fost o onoare pentru Arad. „Îl felicit pe Andrei și pentru efortul pe care l-a făcut, transmițând în timp real reportaje de călătorie inedite și amănunțite, prin care a informat comunitatea arădeană și pe cea din vestul țării despre reperele zilnice ale vizitelor organizate de CAFIU, Centrul pentru relații internaționale al statului chinez. I-am cerut la plecare să scrie o carte despre experiența sa chineză și mă bucur să constat că o parte importantă a acestui volum este deja redactată. Am încredere că în fiecare an câte un arădean va ajunge să cunoască Republica Populară China și că deplasarea va avea consecințe cel puțin la fel de bune pentru comunitatea arădeană”, a declarat prof. univ. dr. Lizica Mihuț.

Andrei Ando are la dispoziţie un an pentru a redacta promisa carte despre călătoria sa în „ţara de la capătul lumii”, însă a promis că până în toamnă-iarnă va fi gata. Urmează ca anul viitor un alt arădean care va promova cultura şi civilizaţia chineză şi fie invitat în China, o acţiune gândită pe termen lun şi care poate fi transformată cu uşurinţă în reciproca sa: promovarea intensă a României şi a Aradului în ţara pe care ar trebui s-o adoptăm ca model fără tema că am greşi.

sursa:glsa.ro