Arhiva lunii octombrie 2015

LA MULȚI ANI CENTRUL MUNICIPAL DE CULTURĂ!

Mulți dintre cei care vor citi aceste rânduri și nu numai ei, vor spune sau dacă nu vor spune, poate, vor gândi că un an nu înseamnă foarte mult în istoria unei instituții. Și totuși, Centrul Municipal de Cultură Arad s-a constituit în urmă, doar, cu un an ca entitate distinctă dar, de fapt, de foarte mult timp, preocupările culturale ale Consiliului Local Municipal se materializau prin proiecte pe varii domenii: învățământ, cultură, sport, divertisment.

            Să precizăm dintru început că activitatea Centrului Municipal de Cultură a fost prodigioasă în acest an. În primul rând aplaud implicarea în proiectul de anvergură Arad, capitală europeană a culturii, un proiect care scoate municipiul nostru dintr-o aparentă amorțeală, dinamizându-l la modul evident. Am susținut și susțin din convingere această candidatură a Aradului pentru titlul de Capitală europeană a culturii în anul 2021pentru că este un minunat prilej de a rememora strălucita istorie a Aradului. Câți dintre locuitorii urbei noastre de astăzi, tineri sau vârstnici, știu că în Arad ființa prestigioasa Preparandie (1812), Institutul Teologic (1822), teatrul Jacob Hirschl, primul teatru de piatră din România, întâiul Conservator de muzică (1834), un alt teatru inaugurat în 1874, primul cinematograf (1907) și chiar primul film de lung metraj Nuntă țărănească pe străzile Aradului a fost realizat în orașul nostru (1913). Am menționat doar câteva dintre momentele culturale de vârf ale urbei noastre dar ele au fost mult mai multe și au fost dublate de izbânzi în plan industrial. De aceea, am apreciat ideea Centrului Municipal de Cultură de a lansa candidatura Aradului pentru  titlul de capitală europeană a culturii în hala mare a Întreprinderii ASTRA, un prilej pentru numerosul public prezent de a urmări documentata și fluenta prezentare realizată de primarul Aradului, Gheorghe Falcă și către Andrei Ando, directorul executiv al Asociației Arad, Capitală europeană a culturii și nu în ultimul rând, rememorarea istoriei Astrei, de către directorul său de marketing.

            Dar Centrul Municipal de Cultură Arad nu numai că sprijină și este profund implicat în candidatura Aradului pentru Capitală europeană a culturii, dar are meritul de a fi organizat Zilele Aradului într-o abordare de anvergură față de edițiile precedente, reînviind tradiționalul târg estival, spectacole folclorice în locații din cartiere (Alfa – parc; Bujac – terenul de sport; Micalaca 300 – parcarea Billa; Grădiște – str. Petru Rareș; Micalalca Orizont; Vlaicu – parcare Kaufland) dar și proiecția a 9 filme (inclusiv Aferim în regia lui Radu Jude, unul din strălucitele proiecte ale cinematografiei românești din ultimii ani) reunite sub genericul Weekend de film la Ștrandul Neptun, realizat în colaborare cu Asociația Film ETC și 111 Film, beneficiind de programul propus de către criticul de film Mihai Chirilov, directorul artistic al Festivalului Internațional de Film Transilvania și a Festivalului Making Wawes de film românesc de la New York.

            De asemenea, în cadrul Zilelor Aradului a fost sărbătorită Ziua orașului Pecs, remarcându-se în mod deosebit întâlnirea de lucru și schimbul de experiență între instituțiile de cultură din cele două orașe înfrățite, ce a avut loc sub genericul ”Împreună pentru un spațiu cultural european comun”. Și fanfara minerilor din Pecs, laureată cu numeroase premii și distincții internaționale,  a concertat în fața Palatului administrativ, manifestându-și susținerea pentru candidatura Aradului pentru  titlul de Capitală europeană a culturii în anul 2021. Și pentru că am amintit Palatul Administrativ să reținem și admirabilul Album, o monografie în imagini  a acestuia, un volum de excepție, gândit de scriitorul Ioan Matiuț, cu fotografii unicat, semnate de un profesionist în domeniu, Florin Hornoiu.

            Unul din evenimentele de primă mărime organizate de Centrul Municipal de Cultură este Bienala de artă contemporană Art Encounters, organizată în perioada 4 – 31 octombrie a.c. la Arad și Timișoara, care a reunit peste o sută de artiști plastici, prilej pentru publicul arădean de a vizita  expoziții de artă europeană și românească. Evenimentul, conceput ca un dialog între arta contemporană românească în contextul internațional actual (dialog facilitat de un număr de artiști plastici români ale căror lucrări sunt recunoscute atât în România cât și în străinătate dar și de artiști străini care fac referire în opera lor la spațiul românesc) a reușit să transforme Aradul într-o veritabila galerie de artă contemporană, cu protagoniști din generații afirmate în perioada comunistă dar și în exil, în anii 90 sau chiar la începutul anilor 2000.

            Bienala de artă contemporană a constituit un  adevărat succes al Centrului Municipal de Cultură Arad, ca de altfel și a II- a ediție a Festivalului de film documentar FARAD, Portret/peisaj, care a avut meritul de a fi fost consiliat de Romanian Film Initiatve/ Film ETC, după Making Waves New Romanien Cinema, organizat la Lincoln Center în New York și care anul acesta este la a zecea ediție. Este un cadou extraordinar adus arădenilor și anume filme documentare de top: Citizenfour, premiat cu Oscar; Virunga, nominalizat la Oscar; Primarul chinez, premiat la Sundance; Secretul nasturelui de sidef, premiat la Berlin; Amy, prezentat la Cannes; Drifter prezentat la Berlin; filmul românesc Bondoc, apreciat recent la TIFF și să  nu uităm a-l menționa pe cel mai bun film documentar al tuturor timpurilor, Omul cu camera de filmat (1929). Și acest eveniment de excepție a avut suportul logistic al Asociației Arad, Capitală europeană a Culturii 2021, precum și a Kinema Ikon și KF Arad.

            M-am referit doar la câteva din evenimentele organizate de Centrul Municipal de Cultură dar acestea au fost mult mai numeroase. Se cuvin binemeritate felicitări conducerii  Centrului Municipal de Cultură, doamnelor Dana Pădurean-Andreica și Ramona Crețu, care, prin entuziasmul și profesionalismul lor, au conferit vizibilitate unei instituții  de cultură, care s-a impus, credem definitiv în conclavul arădean și nu numai. De aceea, LA MULȚI ANI Centrul Municipal de Cultură ! Și viață lungă, fără sfârşit!

                       În rest, să auzim numai de bine!  Lizica Mihut.

UAV, succinte precizări

Precum bine se știe, în ultima perioadă, prof. Ionel Barbu s-a erijat în lider al „bătăliei” pentru respectarea standardelor de calitate dar de către alții, uitând că el însuși nu îndeplinește punctajul minim impus prin  O. M. cu privire la activitatea de cercetare științifică pentru postul pe care îl ocupă și anume de profesor universitar.

            În prezent, prof. Ionel Barbu are 44 (patruzeci și patru !) de ore fizice săptămânal (nu știu câte cursuri și seminarii! ), ceea ce mi se pare incredibil: o medie de 8 – 9 ore pe zi, de luni până vineri!

            Știm că și alți colegi nu îndeplinesc standardele minime pentru postul didactic pe care îl ocupă, dar, îmi place să cred, nu au 44 de ore fizice pe săptămână (cursuri și seminarii ).

Problema nu este să se renunțe la colegii care nu sunt în standarde, pentru că Universitatea „Aurel Vlaicu” are nevoie deopotrivă de toate cadrele didactice dar trebuie depuse uriașe strădanii ca prin eforturi proprii și nu apelând la un coleg sau altul spre a deveni coautor, să se ajungă treptat acolo unde ne dorim cu toții, adică de a avea o activitate științifică conformă cu standardele în vigoare.

            Este bine să se rețină că fără activitate științifică, Universitatea „Aurel Vlaicu” se va transforma în Institut de subingineri, respectiv Institut pedagogic de 3 ani, deorece activitatea știintifică reprezintă o dimensiune fundamentală, sine-qua-non pentru viitorul ei pe termen mediu și lung.

           În rest, să auzim numai de bine!  Lizica Mihut.

Notă

Mâine va apărea: LA MULȚI ANI CENTRUL MUNICIPAL DE CULTURĂ!

Despre proiecte. Și despre MIHAELA IACOB

Se vorbeşte adesea despre proiecte și foarte mulţi cred că accesarea lor este simplă iar managerierea acestora ține doar de o anume inerție administrativă. Iar cei foarte mulți care nu au ajuns in nici o împrejurare să atingă măcar  un proiect, spun, precum “vulpea care nu ajunge la struguri”, că proiectele reprezintă o “chestiune” marginală.

          Sunt printre cei – nu ştiu dacă mulți sau puțini – care au înțeles că în Universitatea „Aurel Vlaicu” nu avem dascăli cu o pregătire sine-qua-non in accesarea fondurilor europene sau chiar a unor proiecte guvernamentale de anvergură și din această pricină am invitat specialiști in acest sens, care, în prezent, sunt cadre didactice ale acestei instituții de învățământ superior. Dar la performanțele lor mă voi referi cu un alt prilej. Ceea ce vreau să subliniez este faptul că la Universitatea „Aurel Vlaicu” s-a creat un interes deosebit pentru accesarea proiectelor europene și a unor mari proiecte naționale. Desigur, nu mă refer la  proiecte ce ne-au fost atribuite din varii pricini și care au avut apoi coordonatori numiți, recunosc, în mod subiectiv. Am in vedere, ca exemplificare proiecte derulate la Facultatea de Științe Economice, unde, coordonatoarea a două proiecte (spre marea mea surprindere,  s-a dovedit a fi autoarea unui plagiat precizat de Comisia Națională de Etica în Raportul final nr. 945 și semnează cărți și articole elaborate de colegi din alte domenii decât cele ce țin de propriile-i preocupări științifice,  aşa încât „contribuţia-i” personală este în cel mai fericit caz, una minimă ) mă făcea să cred că lucrează enorm și eu neavând timp pentru o documentare riguroasă, chiar eram convinsă de acest fapt – dar, in fond, nu făcea aproape nimic, beneficiind, însă, de șansa de a avea colegi foarte buni, harnici și dăruiți până la epuizare, care lucrau zi și noapte pentru raportări de mii de pagini. ( 9000 de pagini la trei luni! ) Nu pot, în acest context, să nu aduc un elogiu regretatei noastre colege MIHAELA IACOB, despre care am aflat doar după „stingerea ei mult prea devreme și atât de nedreaptă, că lucra nopți întregi împreună cu câțiva colegi pentru îndeplinirea sarcinilor din proiect. Nu mi-a spus nimeni niciodată cât de implicată a fost regretata MIHAELA IACOB în proiecte și cât de mult a muncit, chiar până la epuizare pentru împlinirea obiectivelor impuse de acestea. De ce o evoc acum pe MIHAELA IACOB?

Pentru că am cunoscut-o extrem de puțin. Am aflat atât de multe lucruri frumoase despre ea, când nu mai era printre noi! Este o pierdere enormă, ireparabilă, pentru familie dar si pentru Universitate. Pentru mine si nu numai pentru mine, era un om demn, care nu era dispus „să ducă tava nimanui”. Era –ce păcat că o evoc la timpul trecut – un om, in primul rând. Un om cu majusculă.

          Recunosc  că, fiind angrenată în atâtea obligații administrative și de construcție instituțională, nu am avut timpul necesar să mă apropii mai mult de oameni. Astfel, uneori, dar foarte rar, nonvalori au fost apreciate de mine ca valori sau leneși guralivi au fost etichetați drept harnici cu potențial de lideri. Nu avem timpul necesar să ne cunoaștem bine și ca urmare a acestui fapt, este regretabil că nu emitem intodeauna judecăţi de valoare autentice. Privind în urmă, înțeleg ce puțini oameni sunt precum MIHAELA IACOB. În stare să spună NU în față, fără echivoc. În stare să muncească până la sacrificiu și să nu-i arate cu degetul pe cei din preajma ei care nu munceau. În stare să se dăruiască, fără rezerve, ideii de FAMILIE. Pe de o parte, o  FAMILIE frumoasă cu un băiat care va trebui să fie mândru de admirabila sa mamă și un soț care a ştiut și ştie, cu adevărat, să o aprecieze. Pe de altă parte, o a doua FAMILE –Universitatea „Aurel Vlaicu” – care sunt sigură îi va păstra întotdeauna vie amintirea. De aceea, propun ca cea mai mare dintre sălile Facultăţii de Ştiinţe Economice să-i poarte numele. Un  nume pe care nu trebuie să-l uitam nicicând: MIHAELA IACOB!!!

În rest, să auzim numai de bine! Lizica Mihuț

Invitaţie la teatru

 

Teatrul  clasic “Ioan Slavici” a deschis stagiunea 2015/2016 cu doua premiere, ceea ce constituie un fapt cu totul lăudabil. O deschidere în forță, as zice,  deoarece cele doua premiere au avut loc aproape în același timp, la doar o săptămână distanță una față de cealaltă. Un fapt,  pe care țin să-l elogiez, deoarece, în general, premierele se lasă mult așteptate și ele urmează un program nu întodeauna stabilit dintru  început de stagiune.

          Semnalez spectacolul Săptămâna luminată după Mihai Săulescu, în regia lui Nicolae – Mihai Brânzeu, pe care, din păcate, nu l-am văzut (mi l-a lăudat Zoltan Lovas) și mă voi referi la cealaltă premieră Artă de Yasmina Reza, regia Szabo K. Istvan, traducerea Violeta Popa, scenografia Cosmin Ardeleanu.

          Yasmina Reza, premiată în Franța, Marea Britanie si SUA, este autoarea unor cunoscute piese jucate pe marile scene ale lumii. Piesa în discuție, tradusă in peste 30 de limbi și laureată cu importante premii, a avut premiera absolută în anul 1994 la Paris, fiind apoi reprezentată cu succes la Berlin și Londra.

          Un text, recomandat prin spectacole jucate ani la rând cu casa închisă, dar dincolo de acest detaliu, important în sine dar nu definitoriu,  reținem pledoaria discretă dar profundă pentru o prietenie în stare să treacă dincolo de încercări și dificultăți, dincolo chiar de o criză neașteptată ce amenință să o năruie. Textul este de actualitate și credibil prin problematica sa omniștiută. Un medic, Serge, iubitor și colecționar de artă, achiziționează un tablou cu 35000 de euro. Nimic surprinzător, atâta doar că tabloul este o pânză alba, traversată de câteva linii, de asemenea albe. Snob fiind, Serge nu este interesat de pânza achiziționată,  ci de autorul ei, un pictor în vogă, dovadă că și plăteşte o sumă impresionantă de bani. Cumpărarea tabloului de către Serge, îl exasperează însă pe Marc, un inginer, pragmatic ca formaţie intelectuală și cinic prin reproșurile acide pe care le face prietenului său medic dar și lui Yvan, un lucrător la papetărie, un om echilibrat și tolerant dar el însuși cu numeroase probleme dificile în familie și la serviciu. Ei bine, cele trei roluri sunt interpretate cu vădită plăcere histrionică de către trei dintre cei mai buni actori ai Teatrului arădean. Bogdan Costea revine după   2 – 3 ani pe scenă, abandonându -și măcar pentru o scurtă vreme, managementul, ce-i drept, tracasant și uneori paradoxal,  spre a aborda rolul medicului Serge, interpretându-l nuanțat, aratându-se a fi, când rece când autoritar, când plin de înţelegere față de prietenul său, cinicul Marc. Fără îndoială, Zoltan Lovas este unul dintre cei mai buni actori ai generației sale. Mereu l-am urmărit cu speranța de a nu se pierde in prezentări de tot felul. Cu ani în urmă,actorii Ion Caramitru, Valeria Seciu si regretatul Ovidiu Iuliu Moldovan îmi relatau intr-o discuție, că au constituit Comisia care l-a promovat pe Zoltan Lovas la Teatrul Național din Bucureşti. A rămas foarte puţin timp la Bucureşti, repet la Teatrul Naţional, întorcându-se la Arad, simţindu-se probabil foarte legat de prieteni, de familie, de urbe, în general. Cu un foarte bun regizor, Zoltan Lovas se arată a fi un actor de excepție, în stare să releve nuanţe nebănuite, impresionând printr-un talent special. Și Yvan , in interpretarea lui Ioan Peter(remarcabil și prin încercările literare și vag regizorale ) a dobândit consistență, caligrafiind scenic, cu un dramatism bine dozat, destinul tulburător al unei familii ca atâtea altele, aici și pretutindeni. Regizorul Szabo K. Istvan, unul dintre cei mai valoroși ai generaţiei sale, a propus o lectură scenică impresionantă prin acurateţe dar si printr-o gândire scenică unitară și elaborată in detaliu, fiind sprijinită de scenografia inspirată semnată de Cosmin Ardeleanu. Dar finalul spectacolului pare a fi superficial și expediat fără o rezolvare salutară. Cum, de altfel, îi reproşăm regizorului și faptul ca autorii nu au relaționat în spectacol ci fiecare dintre ei au interpretat, cu dăruire, propria-i partitură, fără să se întâlnească nici măcar in final, in superba pledoarie pentru regăsirea unei prietenii aflată in criză. O criză a unei posibile pierderi și, mai apoi, regăsiri a rarisimului sentiment al prieteniei autentice. Spectacolului, altminteri, inteligent elaborat, demonstrând o filosofie profundă in abordarea textului, îi lipseşte o anume vibraţie interioară, in stare să emoţioneze. Dacă regizorul s-a ferit de sentimentalism, ne-am fi aşteptat să găsească varii soluții pentru implicarea spectatorului, spre a nu reprezenta doua “lumi paralele, care nu se întâlnesc nici chiar în final.

 În rest, să auzim numai de bine! Lizica Mihuț

[envira-gallery id="53"]

Fără menajamente despre UAV

Interviu cu prof. univ. dr. Lizica Mihuț

Rep. Doamnă Lizica Mihuț, vă propun un interviu fără menajamente. Trebuie să vă spun că ați fost ținta celor mai dure atacuri de presă și nu numai, care au avut loc la Arad. Nimeni nu a fost atât de discreditată ca dvs., cu toate că ați construit, împreună cu colegii dvs., cum vă place să menționați, o instituție care s-a dezvoltat spectaculos în ultimii 15 ani. De ce?

L.M. Este foarte adevărat. Au fost campanii de presă împotriva mea încheiate cu plata de daune pentru calomnie și insultă. Dar au fost și foarte multe anonime semnate de persoane, Asociații sau Ligi, cărora nu le-am putut cere daune morale pentru că la adăpostul anonimatului poţi declara absolut orice. Despre mine s-au inventat povești și povestiri foarte grave, care depășesc cu mult limita bunului simț și a veridicului. S-au născocit tot felul de enormități  – mai puţin că aş fi săvârşit o crimă… – și am fost acuzată de tot ceea ce o natură umană bolnăvicioasă putea să „emane” mai mizerabil si ticălos. Căci, în fond, este vorba despre o ticăloșie îndreptată împotriva mea!

Rep. Au fost controale serioase la UAV și dvs. ați fost verificată “la sânge”!

L.M. Au fost 3 (trei) verificări efectuate de către DNA, o verificare de 8 luni de zile de către ANAF şi timp de 6 ani, ca urmare a unor sesizări la ANI, am fost verificată de către 17 instituții de control din România, atât în ceea ce priveşte averea cât și incomptibilitatea/compatibilitatea mea cu funcţia.

Rep. Și totuși nu mi-aţi răspuns la întrebarea “de ce”?

L.M. Vina mea este uriașă, o vină ce nu poate fi iertată, și anume că am adus un important patrimoniu statului român. Am adus împreună cu colegii mei proiecte, programe, în fond bani pentru statul român. Nu pot fi iertată pentru că am luat studenți cu taxă (niciun oficial al Ministerului Educației nu mi-a reproșat acest fapt, nici verbal si nici prin adrese scrise) iar cu fondurile obţinute s-a dezvoltat baza materială a Universtății și a fost finanțată autorizarea/acreditarea a peste 60 de specializări, s-au plătit salarii, inclusiv plata cu ora, cumul, etc. Nu pot fi iertată pentru că am adus numeroase fonduri unei instituții de stat, când toate aceste fonduri puteau merge spre instituţii de invățământ superior private sau de stat, altele decât UAV.

Rep. Regretați că ați muncit zi şi noapte pentru UAV timp de atâția ani?

L.M. Nu regret nimic din ce am făcut! Am muncit enorm spre a-mi câştiga dreptul de a spune ce gândesc, dreptul de a nu fi duplicitară și ipocrită. Este un drept câștigat cu greu, dreptul de a spune adevărul!

Rep : Şi ca Preşedinte al  Casei Romano-Chineze?

L.M. Nu doresc în acest interviu să mă refer la această calitate, o voi face, desigur, cu alte prilejuri.

Rep. Vă întreb direct: vă deranjează că la recenta deschidere a anului universitar a fost invitată conducerea Universității “Vasile Goldiș”?

L.M. Nu mă deranjează, pentru că și eu i-aș fi invitat cu plăcere, dacă prezența nu ar fi fost dublată de solicitarea unei “complementarități” sau uniri!

Rep. Ce înseamnă această “complementaritate”?

L.M. Mi-a fost dat să aud acum aceeaşi strategie lansată acum 15 ani, adică specializări pe care le are Universitatea ”Vasile Goldiș” să nu le avem și noi iar  specializări pe care le are Universitatea ”Aurel Vlaicu” să nu fie la Universitatea ”Vasile Goldiș”. Și atunci unde este competiția? Unde este bătălia pentru calitate? De ce să le blochezi tinerilor posibilitatea de a opta pentru o universitate sau alta? Și cine stabilește, în fond, care sunt specializările care se vor regăsi în oferta educațională a uneia sau alteia din universități?

Rep. Problema este foarte serioasă. Se pare că politicul a intrat după 15 ani în universitate.

L.M. Nu doresc să discut despre asta, ci subliniez că numai comunitatea academică poate să îşi stabilească strategia, respectiv specializările și facultăţile pe care să le susțină în condițiile scăderii naturale a numărului de studenți. Această strategie nu poate veni din afară și nici măcar din partea Ministerului, deoarece autonomia universitară reprezintă una dintre cele mai importante izbânzi ale învățământului superior românesc postdecembrist.

Rep. Și unirea celor două instituții?

L.M. Numai comunitatea academică poate hotărî atât complementaritatea specializărilor cât şi unirea, pentru că implicațiile sunt profunde și pe termen lung. În ceea ce mă priveşte sunt profesor,în continuare,  la Școala Doctorală, am o pensie de peste 8000 de lei (din care o parte reprezintă indemnizația din partea Uniunii Scriitorilor din România, dar sunt şi membru în UNITER ) și îmi voi desfășura activitatea cu multă plăcere şi aplicație în mass-media, inclusiv pe blogul www.lizicamihut.ro. Timp de 15 ani, cu nebănuite dificultăți, știute doar de Dumnezeu, şi cu sprijinul unor oameni de bună credință, am spus nu complementarității și unirii, gândindu-mă la implicațiile ce vor urma acestor inițiative.

Rep. Care este strategia dumneavoastră în prezent cu privire la problema aflată în discuție?

L.M. Precizez că este ultima dată când mai exprim unpunct de vedere în acest sens. Voi accepta, ca toţi ceilalţi, sine ira et studio, hotărârile comunității academice. Unii colegi din naivitate, alții cu bună ştiință, din varii interese, „fac jocuri” periculoase pentru instituția noastră. Dumnezeu ne va răsplăti pe fiecare după faptele noastre. Eu mi-am încheiat misiunea, pe care, sunt sigură, Dumnezeu mi-a încredințat-o. Cu fruntea sus, merg înainte. Comunitatea academică a UAV va hotărî cum va merge înainte și pentru cât timp. Nu voi consilia pe nimeni, pentru că cei care hotărăsc trebuie să își asume și urmările deciziilor, sper, bine cumpănite. Doresc să precizez în final că în elaborarea stategiilor de viitor ale UAV, ”consilierea” trebuie în mod obligatoriu să urmeze „glasul care se naște în auz”, despre care vorbea Socrate, acea voce interioară a conștiinței, care te face să gândești pentru noi și nu pentru eu, pentru prezent și, mai ales, pentru viitor. Și nu trebuie să uităm că vom da socoteală înaintea lui Dumnezeu pentru tot şi pentru toate! Cu sinceritate, ca întotdeauna, aceeași Lizica Mihuț.

Notă: Rog Asociațiile, Ligile, persoanele care semnează sub anonimat să aibă curajul de a-și asuma responsabilitatea, spre a putea avea și eu, precum toți cetățenii planetei, dreptul legitim de a mă apăra. Chiar în justiție.

Lizica Mihuț

Interviu consemnat de C.N.

Casa Romano-Chineză, filiala Arad, o prezenţă activă în viața Aradului

Fără îndoială, China reprezintă una din marile puteri ale lumii. Dezvoltarea excepțională a acesteia s-a realizat prin acumulări profunde de-a lungul unei istorii consemnată de 6000 de ani, o istorie scrisă de un popor pentru care omenia, curajul și demnitatea reprezintă valori fundamentale.

Să reținem câteva din contribuțiile de excepție ale culturii și civilizației chineze la dezvlotarea umanității: medicina tradițională; , proprietătiile curative ale plantelor; arta porțelanului, marile școli de pictură;, zidul chinezesc, monumentală opera de construcție, unică în lume; creșterea viermilor de mătase;, Biblioteca imperială cu 54000 de volume (când Carol cel Mare nu știa să citească!);, inventarea tiparului, a cernelii, a podului cu lanțuri, a gravurii, a cultivarii cerealelor, ș.a.

Filiala din Arad a Casei Naționale Romano-Chineze constituie o reală oportunitate pentru aradeni. Deschiderea festivă a avut loc cu participarea unor înalți oficiali chinezi, inclusiv a Excelenței sale, Ambasadoarea R.P. China la Bucuresti. A urmat, apoi, Festivalul filmului chinezesc, proiecția unor importante spectacole de muzică și teatru, precum și a unor documentare despre cultura și civilizația chineză.

            Este important să subliniem sprijinul deosebit și permanent pe care Ambasada R.P. China în România și Casa Natională Romano-Chineză o acordă filialei noastre.

Cursurile de limba chineză  inițiate în martie 2013, cu participarea unei  profesoare de limba chineză au continuat,  aflându-ne acum la începutul unui nou an de înățare a limbii (din a  2-a jumătate a lunii octombrie a.c. ) , prilej pentru noi de a-i invita pe toti cei care vor sa învețe limba chineză să ne contacteze pe mail-ul  casaromanochineza@gmail.com . Metoda de învățare a limbii chineze este interesantă și eficientă,  în sensul că se învață o săptămâna (de luni până vineri) o singură lecție, așa încât poți să participi oricând și în plus, primești lecția pe mail ca să o poți aprofunda când ai timp liber.

De asemenea, trebuie să consemnăm bursele oferite de Ambasada R.P. China în Romania, studențiilor Universității „Aurel Vlaicu”  prin Parteneriatul dintre Univestitatea aradeană și Universitatea din orașul Wuxi( un oraș cu peste 6 milioane de locuitori).

Aceste burse de un an sau un semestru (patru  luni) constituie o extraordinară oportunitate pentru tinerii arădeni, deoarece școlarizarea și cazarea sunt gratuite iar masa este asigurată printr-o bursă în bani, care asigură în totalitate costul acesteia.

În concluzie,  cursurile gratuite de limba chineză vor începe în a doua jumătate a lunii octombrie a.c. iar  bursele pentru studenții UAV sunt din martie 2016.

Casa Romano-Chineză, filiala Arad  va organiza și alte evenimente de anvergură,  pe care le vi le vom semnala împreuna cu invitația de participare adesată, ca întodeauna, aradenilor și nu numai acestora.

Prof. univ. dr. Lizica Mihut

Presedinte al Casei Romano-Chineze filiala Arad


CRC4 CRC2 CRC5 CRC logo