arq, criticarad.ro, Lizica Mihuț, 10 noiembrie 2025
În luna martie 2023, ELISE WILK, era prezentă pe scena arădeană cu o piesă în premieră absolută și iată, acum, o premieră pe țară, ARĂDEANCA, precedată, în seara premierei (26 octombrie a.c.) de Lansarea volumului său, apărut recent la Editura Tracus Arte, ce reunește piesele: „Dispariții”, „Union Place, „Alaska”, scrise în perioada 2019-2024.
Este meritul directorului Teatrului arădean, BOGDAN COSTEA de a propune spectatorilor arădeni, piese ale ELISEI WILK, una din cele mai importante reprezentante ale dramaturgiei actuale din România, laureată cu importante premii, decernate în țară și în străinătate, prezentă pe scene și în festivaluri din 13 țări din Europa și America. Să reținem că ELISE WILK are o remarcabilă pregătire teoretică, fiind licențiată în Jurnalism (UBB Cluj-Napoca), absolventă a unui Master în „literatură și comunicare” (Universitatea Transilvania din Brașov) și a unui Master în scriere dramatică, precum și a unui doctorat în teatrologie (Universitatea de arte din Târgul Mureș).
Afiș Arădeanca Apreciem inițiativa lui BOGDAN COSTEA, precizată cu prilejul Lansării cărții, de a include în trei stagiuni succesive piese ale ELISEI WILK, nu numai un dramaturg valoros, ci și universitar, jurnalist și traducător, cu remarcabile contribuții în zona teatrului. ELISE WILK scrie profund și inteligent, nu pentru că a făcut un master despre scrierea dramatică, ci pentru că s-a construit, ca arhitect al unei povești, întotdeauna recognoscibilă în piesele sale, povești, în care cuvântul are greutate semantică, dar și valoare de simbol, iar situațiile dramatice deși par unice, în mod paradoxal, dobândesc valoare de generalizare. Nu este prima dată când ELISE WILK scrie „la comandă”, asumându-și cu luciditate această atitudine, astfel că și alte texte ale sale, precum ARĂDEANCA are un public sigur interesat de subiect. În urbea de pe Mureș, poate niciuna din întreprinderile sale, cu mare vizibilitate națională și nu numai, precum cele de vagoane, de strunguri, de ceasuri sau de mobilă, nu au fost și nu au rămas, ca opțiune, mereu aproape de sufletul arădenilor în comparație cu FABRICA DE PĂPUȘI, al cărei nume, devenit un brand internațional, a fost preluat ca atare de dramaturgul ELISE WILK.
Astfel, în piesă, sunt menționate păpușile, bineștiute în Europa, dar și în Africa: Luela, Roxana, Aura, Victoria, Larisa, Monica, Daniela, Luana și în primul rând, Nadia, „ o păpușă campioană”, „un simbol național, un model pentru copii”, „cea mai cunoscută și îndrăgită sportivă a planetei”. Dar păpușile și fabrica „mică, care îndeplinește vise mari”, cum subliniază un personaj al piesei (Maistra) constituie contextul, abordat pe varii paliere, în care redescoperim Aradul, surprins în perioada 1977-1989.
Concepută în trei părți și anume: Partea I, „ Tina, martie 1977”, Partea a II-a, „Aurora, august 1984”, Partea a III-a, „Izabela, noiembrie-decembrie 1989”, piesa este inegală ca story și în plan artistic, excelentă fiind în prima ei parte și insuficient elaborată în special spre finalul ei. ELISE WILK a creat numeroase personaje, chiar prea multe din punctul meu de vedere (34!), toate având nume, cu excepția a două dintre ele (Securistul și Maistra, cărora le conferă valoare de generalizare) și adesea se precizează: șef de secție / secretară de județ / „de la sindicat” / „o turistă din RDG / traducătoare / profesoară de germană/ coafează / electrician / soț / soție / soră / prieten, personaje, ce se regăsesc vag sau deloc în toate cele trei părți ale piesei.
Construite firesc, uneori cu delicatețe și o anume grație realizată prin poezie și cântec, personajele ELISEI WILK relevă tangențial, fără să problematizeze nicicând cu emfază și grandilocvență, drame personale și situații limită ale cotidianului comunist: percheziții, ce conduc la sinucidere, șantajul „securistului”, rămânerea în occident și repercusiunile asupra familiei, absența apei și a gazului în apartamente, promovarea prin „pile”, repetițiile obositoare de 23 august. ELISE WILK introduce în piesă, succint, dar elocvent, momentul 1989, când „Ceaușescu a căzut, nu s-a împiedicat”, iar împușcarea acestuia în seara de Crăciun era privită „mâncând bomboane de pom”. Și totuși, „niciodată nu au fost atâtea vise, ca în zilele acelea”.
Acest text lung, fragmentat în trei părți, cu numeroase personaje și cu situații aflate mereu în „mișcare” a constituit o reală provocare pentru regizorul CRISTIAN BAN. Fiind o premieră pe țară, care evocă urbea noastră, presupunând un anume patriotism local, poate involuntar, lectura scenică a însemnat un plus de dificultate. Dar spectacolul elaborat de CRISTIAN BAN, adesea în „cheie” comică, impregnat de muzica propusă de PAUL TONCA, aflat la a treia colaborare cu regizorul, a fost mult aplaudat de iubitorii arădeni ai Thaliei, care au umplut în totalitate sala mare a Teatrului arădean, negăsindu-se un loc, nici măcar la etajul al treilea, situație rarisimă în ultimii ani.
Prezența celor 34 de personaje impuneau regizorului CRISTIAN BAN găsirea unei soluții privind distribuția actorilor, mai ales că ele, personajele nu aveau decât rareori o continuitate în povestea / poveștile învederate de text. Și totuși spectacolul a fost inegal ca „rezolvare” regizorală, unele momente au fost monotone, altele stridente, mai ales cele, de grup, relevând îngroșări neavenite, nejustificate de text.
Scenografia semnată de IRINA CHIRILĂ este lipsită de inventivitate, dând impresia că a fost elaborată în grabă și în penurie financiară.
Cei 12 actori însă, au întruchipat cu mare plăcere rolurile, dar fără strălucire în plan artistic, exceptându-le pe actrițele CALIȚA NANTU, admirabilă ca vizibilitate, prin interpretări pline de vervă, în tonuri diferite, a cinci personaje (Nadia, Tov.Ludmila, Aurora, Petra Punkista, turista din RDG, Bunica Viorica) și ALINA VASILJEVIC, memorabilă ca expresivitate în rolurile Tina, Maistra, Gina, mama Izabelei.
Consemnăm și ceilalți actori din distribuție: CARMEN BUTARIU (Sybille, soția inginerului Schneider, mama lui Felix); ȘTEFAN STATNIC (Edwin Schneider, tatăl lui Felix, Marcel, strungarul); ȘTEFAN DOGARU (Tov.director, Miroslav, instructor brigadă artistică, Orlando, electricianul); MEDEEA CHIRILĂ (Geta,de la Sindicat, Claudia, Izabela); IULIA DRAGOȘ (Ingrid, Margareta, Corina, sora Izabelei); CARMEN VLAGĂ BOGDAN (Nuți, sora Tinei, Tov.Știucă, secretar de județ, Tanti Nuți); MARIAN PARFENI (Mario, Elvis Adidas, Teo, tatăl Izabelei); TUDOR JULA (Securistul, Tov.Boris, Lilo, fratele geamăn); ROXANA SABĂU (muncitoare, în prima parte a piesei, Sandy, Vero, prietena Izabelei); ALEX POPA (Zoli și OZN, Felix.
Menționez, de asemenea, lighting designul realizat de ALEX DANCU, precum și afișul elaborat de conf.univ.dr. LAURIAN POPA.
Asociația „Susținem Excelența” a organizat, marți, o întâlnire cu elevii claselor a XI-a ai Colegiului Național „Preparandia-Dimitrie Țichindeal”. Tema abordată a fost excelența în educație, și a fost analizată din multiple perspective teoretice și personale. Prof. univ. dr. Anton Ilica, fost elev, profesor și apoi director al colegiului arădean, a venit în fața elevilor cu prezentarea temei: „Învățământul românesc de excelență, încotro?”.
Evenimentul a fost deschis de prof. Sorin Haiduc, directorul Colegiului Național „Preparandia-Dimitrie Țichindeal”, colegiu care, pe 15 noiembrie, împlinește 213 ani de la înființare. Acesta a făcut o scurtă prezentare a oaspeților, apoi i-a dat cuvântul președintei Asociației „Susținem Excelența”, prof. univ. dr. Lizica Mihuț, care și-a început alocuțiunea cu un elogiu adus tradiției colegiului. „Nimeni în România nu are o asemenea tradiție, dar ceea ce este important de subliniat, că acest colegiu nu are numai Preparandia, nu are numai clase de pedagogie, pentru învățători-educatore”, a punctat prof. univ. dr. Lizica Mihuț.
Referindu-se la directorul Sorin Haiduc, a spus: „Pe domnul Haiduc îl cunosc de multă vreme și îl apreciez de multă vreme și vreau să vă spun că este printre puținii oameni care nu m-au decepționat. Dar știți de ce nu m-a decepționat? Pentru că este un mare diplomat. Este un diplomat excepțional, este un profesor deosebit, este un director de excepție.”
Lizica Mihuț A vorbi astăzi despre excelență este o provocare „A vorbi despre excelență astăzi este chiar o nesăbuință, aș zice. Pentru că în România există insule de excelență, dar nu există excelența în sine, pe care să o remarcăm la nivelul instituțional. Nu avem o strategie despre excelență. Și poate de vină este faptul că din 1990 până acum au fost 31 de miniștri ai învățământului. Vă dați seama, 31 de miniștri ai învățământului. Sunt sigură că toți au vorbit despre excelență, dar nu se știe, sau se știe prea puțin despre ceea ce au și construit. Într-un singur an, în 2012, au fost patru miniștri ai învățământului. Vă dați seama, patru într-un singur an”, a mai spus prof. univ. dr. Lizica Mihuț, care a ținut să sublinieze misiunea asociației: „A vorbit despre excelență este o obligație pe care noi, asociația noastră, care se numește chiar «Susținem excelența», o promovează și suntem la dumneavoastră acum pentru că noi chiar credem că la Colegiul Național Dimitrie Țichindeal, respectiv Preparandia, există insule de excelență.”
Anton Ilica Despre sensul și structura excelenței a vorbit prof. univ. dr. Anton Ilica, fost director al colegiului: „Termenul de excelență vine de la Excelsior, care înseamnă cât mai sus. Deci când vorbim de oameni e limpede că ei sunt rânduiți, stratificați, de la hai să zic, valoare așa mai înaltă, până la valoarea obișnuită. Fiecare om are într-un fel sau altul valoarea sa. Orice excelență înseamnă un vârf de munte. Niciun munte nu se ridică, însă, direct din câmpie. Muntele este anticipat de dealuri, este anticipat de munți mai mititei și apoi vin vârfurile.”
Prof.univ. dr. Anton Ilica a făcut și o analiză dură a sistemului de evaluare din învățământul românesc: „Din păcate, modul de verificare a calităților, a înzestrărilor, a virtuților elevilor, se realizează doar printr-o singură formă, olimpiadele. Nici nu știu de ce se mai numesc olimpiade, pardon, se numesc concursuri pe discipline de învățământ.”
Sesiune de întrebări și răspunsuri A urmat o sesiune de întrebări și răspunsuri, invitații purtând un dialog sincer cu elevii. La o întrebare punctuală venită din sală despre drumul spre excelență în medicină, medicul legist Corina Crișan a răspuns că nu poate să vorbească la timpul trecut despre un asemenea subiect.
Corina Crișan „Dragii mei, în primul rând, nu pot să vorbesc la timpul trecut. Adică, cât de mult a fost munca. Munca este și astăzi, munca va fi și pe viitor. Pentru că, odată ce ți-ai ales o profesie pe care ți-o dorești și urmezi această care, urmează anii de formare în facultate, când trebuie să acumulezi cât mai multe informații. Și după aceea, zici, gata, am ajuns chiar ce-mi doresc, eu sunt medic și mi-am luat și specialitate. Ei, de-abia din acel moment, începe munca”, a precizat dr. Corina Crișan.
Sorin Haiduc Prof. Sorin Haiduc – sugestie pentru elevii prezenți „Excelența este un obicei. Noi fiecare avem obiceiurile noastre. Dacă ne setăm acele obiceiuri, care în fiecare zi ne conduc să devenim mai buni decât ceea ce am fost ieri, înseamnă că tindem către excelență. Și de aceea sugestia mea este ca să vă creați acele obiceiuri zilnice, care vă pot schimba viața în bine și puteți să ajungeți la excelență dacă acele obiceiuri vă sunt favorabile”, a spus directorul colegiului.
Pledoaria pentru excelență susținută de prof.univ. dr. Anton Ilica
Anton Ilica „FACTORII FAVORIZĂRII ȘI DEZVOLTĂRII EXCELENȚEI. Oamenii ca ființe sociale, sunt diferiți prin naștere, dar au nevoie de viață publică, împreună cu semenii lor. Nevoile lor sunt diverse și multiple, de la cele de hrană și protecție, până la cele de comparație cu ceilalți, de aderență la frumusețe, la comportamente alese, la cunoaștere înaltă. Fiecare familie poartă grija copiilor și se bucură dacă acesta e deștept, normal dezvoltat, sănătos și bine crescut. Investește mult suflet și bani ca în competiția cu ceilalți copiii să atingă excelența, adică să dobândească suficiente merite/ succese spre a fi apreciat și a se manifesta ca cel mai bun în grupul său. Aspiră spre a fi om capabil să miște lucrurile din loc, să fie în stare de muncă, să adune averi, autoritate, prestigiu, să de bucure de ceea ce are și este, adică să fie fericit.
Trei factori contribuie la împlinirea cuiva spre a se rândui în partea excelenței a condiției umane: genetic, mediul de creștere și educația. În funcție de variabilitatea acestora, ne diferențiem și nu suntem deloc ființe identice.
Genetica ține de moștenirea calităților și defectelor de la înaintași, transmis prin ADN, iar acestea sunt caracteristici fizice, psihice, trăsături temperamentale, înzestrări artistice etc. Mediul (familial și apoi societal) ameliorează comportamente și asigură selecția faptelor bune de cele rele, selectează obiceiurile comunității și asigură adaptarea individului la un anumit confort existențial. Educația valorifică, după identificare, relația dintre vocație și aspirație, dintre ceea ce ești și ceea ce dorești să fii. Toate la un loc contribuie la formarea personalității și la așezarea individului – om într-o anumită poziție socială și publică. ROLUL EDUCAȚIEI ȘCOLARE ÎN PROMOVAREA EXCELENȚEI.Când cineva intră în conul valoric al excelenței? Care sunt coordonatele calităților și valorilor (însușirile) celui ce se poate considera și mândri cu statutul de „om excelent”? În timpul procesului de educație, elevii își identifică (cu sprijinul și susținerea profesorilor, a familiei, a prietenilor) vocația, tradusă în pasiunea pentru ceva, sub conturul expresiei vreau să fiu: profesor, preot, aviator, cercetător în domeniul x sau y, sportiv, artist plastic, medic, patron, mecanic, șofer etc. Alții nu au asemenea aspirații și se lasă călăuziți de consecința întâmplării.
În sistemul nostru de educație (realizat de școală, societate, familie – adică prin agora – grup social – și aulă – sală de clasă și învățare organizată -), de la grădiniță până la Bacalaureat se asigură „cultura generală”, cu discipline de învățământ spre a asigura elevilor „competențe multiple”, o personalitate dezirabilă și o conduită morală cu bune efecte comportamentale. Școala rămâne un mediu de identificare a vocației, a calităților care în societate i-ar asigura satisfacția și fericirea de viață. Pe acest traseu, unii renunță din diferite motive, alții abandonează afirmarea spre excelență, alții nu sunt susținuți suficient de societate (după sociologi, inclusiv familia este considerată „societate”). Ce motivație puternică trebuie să existe pentru ca un elev/ student să dorească să fie excelent?
Familia onorabilă și echilibrată dorește ca fiii lor să ajungă cetățeni de nădejde ai societății. O societate normală (naturală), prin politicile sale, la rândul ei ar trebui să poarte o grijă prioritară pentru ca tânăra generație să fie educată la cel mai înalt nivel de exprimare. Și totuși, unele grupuri naționale sunt mult mai prolifice decât altele, unele state generează valori excelente, vizibile în clasamente, dobândirea de premii de excelență (ex. Premiul Nobel), realizabile în dezvoltarea tehnologiilor și modernizarea teritoriului și asigurarea unui confort existența sporit pentru fiecare cetățean. Unele investesc eficient mult mai bine fondurile și gospodăresc această „imensă avuție națională”. De ce există asemenea diferențieri de dezvoltare a culturii și educației, a științei și tehnologiei, a stării de fericire, satisfacție și împlinire personală? Da, tineretul este cea mai de preț „avuție ”, în care merită să investești. E scumpă educația, dar mult mai mult costă lipsa educației.
Toţi adulţii sunt meniţi să aibă atribuţii de educare sistematică a copiilor, prin modele de comportament şi prin intervenţia directă în asigurarea unor mentalităţi, care să le asigure fericirea în viaţă. Nu există copii bogaţi sau săraci, favorizaţi sau defavorizaţi, normali sau handicapaţi, negri sau albi, băieţi sau fetiţe, frumoși sau mai puțin frumoși. Există COPIII noştri, care, având şansa naşterii, sunt „un dar şi o binecuvântare de la Dumnezeu pentru familie şi societate”. Copiii sunt cea mai frumoasă podoabă a casei, ei sunt cea mai virtuoasă avuţie a comunității. O societate responsabilă şi o familie iubitoare poartă cu cea mai mare atenţie grija creşterii, în bine, în adevăr, în frumos şi în credinţă, cu prioritate a tuturor copiilor cu care Dumnezeu i-a înzestrat. Atenţia mereu sporită pe care părinții, profesorii şi întreaga comunitate o investește pentru educaţia în spiritul idealurilor umane și naționale, a moralităţii rezultată din acestea, a unei vieți cinstite constituie un fapt de responsabilitate, de iubire şi de frumuseţe sufletească.
MODALITĂȚI DE SUSȚINERE A EXCELENȚEI PRIN EDUCAȚIE, EXEMPLE DE STIMULARE A CREATIVITĂȚII ARTISTICE, ȘTIINȚIFICE, TEHNOLOGICE, SPORTIVE ȘI SOCIALE, Efectele educaționale ale sistemului românesc de învățământ nu sunt cele așteptate de o societate sănătoasă. Există chiar manifestări de automulțumire, ceea ce suprimă orice formulă de a căuta soluții de îmbunătățire a calității educației, principala ecuație de măsurare a procesualității sistemului. Mai mult, atâtea manifestări anormale (antimorale) ale indivizilor în societate sau formați de sistem (corupția, plagiatul, superficialitatea, abuzurile etc.) sunt rezolvate de DNA și nu de decidenții administrativi (directori, rectori, inspectori), cum ar fi firesc. Justiția suplinește incapacitatea decidenților din învățământ de a renunța la ideea de colegialitate, de părtinire, de autoprotecție negativă, de a se implica efectiv în controlul moralității, prevenirea și eradicarea viciilor. Societatea întreagă românească observă declinul calității educației naționale, punând în seama învățământului preuniversitar și universitar confuzia valorilor, creșterea analfabetismului funcțional, fenomene care parazitează nu doar societatea, ci chiar instituția responsabilă cu formarea unor cetățeni educați, morali, corecți și responsabili.
TEMEIURI PENTRU PROMOVAREA EXCELENȚEI ȘI PUNCTAREA FACTORILOR CARE FRÂNEAZĂ MANIFESTAREA DEPLINĂ A PERSONALITĂȚII TINERILOR; Societatea – puternic politizată administrativ – nu mai oferă modele și nici o îndrumare explicită a tineretului. Generația cea tânără asistă la o luptă politică derulată într-un limbaj trivial, la comportamente jenante, la inserția punitivă a juridicului în înlăturarea fenomenelor de corupție, de furt administrativ și intelectual, de nepotism, favoritism, de abuzuri etc. Preocupați de asemenea interese oculte și antisociale, lăsând în seama procurorilor (și presei) „controlul” abuzurilor administrative, dependenți de grupuri politice, responsabilii direcți cu educația ignoră cele două funcții fundamentale ale școlii (care educă!): fortificarea conștiinței morale și alcătuirea unor personalități culturale, în spiritul civilizației și demnității umane. Curriculum (așa se numește programul școlar de învățare) este ”centrat” pe formarea de competenți (în ce?!), ignorând construcția (scuzați termenul!) unor personalități umaniste, morale, corecte și solidare. Un mare păcat este acela de a observa răul și a nu lua atitudine pentru curmarea lui.
Educația este principalul factor de coerență a continuității generațiilor, prin transmiterea ordonată a valorilor morale, științifice, sociale și culturale către un contingent de tineri, în activitatea lor de maturizare. În spiritul specific al contemporaneității, școlile au nevoie de stabilitate, la nivel de program de formare și programe de educație. Valorile fundamentale ale cetățeanului (virtute, libertate, egalitate, credință, umanitate) nu depind nici de vreun ministru, de vreo lege a manualelor (?), de toanele vreunui decident. În apropierea lor de întrebările vieții și de provocările sociale, elevii au nevoie de călăuze bine înșurubate în traseul descoperirii rânduielilor intelectuale și fizice, atitudinale și volitive ale societății.
Tendința de acaparare a autorității prin numărul de diplome/ calificări universitare, precum și convertirea instituțiilor școlare într-o industrie a creat un spațiu ostil învățării și pseudoeducativ. Reorganizarea procesului de învățământ și a procesului de învățare/ educație are nevoie de pedagogi, psihologi și sociologi, responsabili nu obedienți, care să determine științific sensul modificărilor legislative. Reorganizarea educației are nevoie de o documentație ale cărei efecte să rezulte din experimente pe eșantioane și nu prin cartografieri corective de la un an la altul, în funcție de interesele politice ale vreunui ministru ajuns la decizie printr-o gramatică a intereselor colegiale de partid. Prin educație, se obțin oameni virtuoși, în baza unui proiect alcătuit din convingerea că sensul ființei este nu doar să posede o valoare ci că este însăși valoarea. Simbolistica infernului (răului) ori paradisului (binelui) dantesc se regăsește în fiecare tânăr. Educația orientează modul de distilare a întrebării „Ce trebuie învățat în școală, cum și de ce?” Teoriile educației au ajuns prilej de plimbare a unor idei de la o conferință la alta, de la o revistă ISI la o altă publicație BDI, de la o voce europeană la una carpatică, spre a (re)găsi formula potrivită pentru „eficiența” și „eficacitatea” competențelor vizate a fi injectate în școala contemporană.
Organizarea școlară actuală, pe baza unui program curricular impus de decidenții politici în urma cu aproape un deceniu, a eșuat axiologic. Nivelul instruirii a scăzut, educația a devenit o declarativă preocupare deficitară, viitorul se construiește voluntar fără inși suficient de virtuoși, iar lumea își orientează preocupările pentru autoritate, avuție, trufie și egoism, prin mijloace perfide, toxice și confuze.
Exercițiul educațional contemporan derivă din reflexul pedagogilor pentru rutină și conservatorism, obturate de obsesia nemulțumirilor. Limbajul difuz și confuz, ambiguu și contorsionat semantic, imprimat în tipare deductive din modele cosmopolite întreține prescriptivismul literaturii pedagogice, generatoare de recomandări, descrieri și indicații didactice. Profesorii școlari „trebuie” să neutralizeze abuzurile curriculare și sloganurile șubrede. Mai mult cu entuziasm decât cu luciditate, cadrele didactice acceptă conceptele oferite de curriculum, fără ca pedagogii (nu profesorii de pedagogie!) să ia atitudine împotriva ambiguităților terminologice și a impreciziilor conceptuale sub care se derulează educația întreținută de acest „prețios” curriculum. Într-o asemenea derută didactică, cu o amplă toleranță pentru excese și calificative gratuite, fiecare ministru – însoțit de escorta de funcționari ministeriabili, de inspectori școlari județeni și directori comunali – deplânge „corecturile” anteriorului și mai schimbă câte ceva, spre a beneficia, la rândul său, de împăunare. A dispărut setea de ordine și rânduială în instituțiile de educație, fiind înlocuită de aspirația spre raportări de cifre și procente, de diplome și medalii, de credite profesionale și ierarhizări.
Substantivul latinesc excelsior („tot mai sus”) a generat grupul de cuvinte românesc „excelență”, adică o realizare de excepție, menită să devină reper în dezvoltare și împliniri. Învățarea conturează excelența dacă un elev (student) obține note foarte mari (aspectul formal), care conferă acestuia statut de valoare certificată. Într-o societate sănătoasă și normală, excelența e un merit dobândit, iar selecția pe bază de meritocrație e valoarea esențială care o animă. În știință, cei merituoși devin cercetători, în economie – devin „oameni de succes”, în artă devin scriitori, artiști plastici, muzicieni, compozitori etc. de valoare excepțională, în sport, devin campioni de înaltă performanță etc. Toate acestea au ca temei munca, devotamentul, stăruința, sacrificiul, încrederea. De altă parte, inșii care tind spre excelență și întră în sfera acestui cuvânt dispun de spirit creator, de șanse spre afirmare, creativitate și genialitate. Calitățile native (genetice) se întrețin prin tenacitate și activitate superioară și, adeseori, modelele sociale (părinți, profesori, mentori, discipoli) stimulează dezvoltarea. Filosoful C. Noica propunea următoarea formulă pentru excelență: dacă o țară își permite să investească în fotbaliști foarte mult spre a obține performanța competițională, de ce nu s-ar realiza aceeași alocare financiară pentru grupuri de elevi din fiecare contingent pentru a deveni excelenți într-un domeniu sau altul? De ce n-am avea școli cu clase de elită, cu elevi capabili de înaltă performanță în științe, arte, aptitudini, inteligență, după modelul claselor de pictură, arte, teatru, literatură creativă? De aceea, punem întrebarea: Educația încotro? Excelența încotro?
Factorii care împiedică exprimarea excelenței, sunt: ura, mânia, lenea, dezordinea invidia (personali), organizarea vieții publice (corupția, nedreptatea, minciuna, falsitatea), încălcarea regulilor sociale de bună conviețuire (lipsa meritocrației, inegalitatea socială ca atitudine, traficul de influență, părtinirea gradului de rudenie) etc.
CÂTEVA CONCLUZII. Transformarea unui copil în adult coincide cu educația, ca supunere față de o autoritate prin acceptarea unor constrângeri menite să asigure solidaritatea. Tinerii sunt asemenea lui Achile a lui Homer, dornici de aventura cunoașterii, de explorare, de risc, de curiozitate, de pericol și de angajament; ei vor activitate, dinamism, implicare, risipă de energie și de emoționalitate; ei acționează hamletian („a fi sau a nu fi”) și nu caragialian („aveți puțintică răbdare”). Tânăra generație are nevoie de modele umane, de un context moral adolescentin, de o societate animată de valori morale și de oameni virtuoși. Excelența e râvna oricărui tânăr responsabil de a fi cât mai bun și cel mai valoros din generația sa. Zborul tinerilor spre excelență devine o năzuință firească. Parabola biblică a Semănătorului privind aruncarea semințelor în diferite locuri e o învățătură ce poate fi călăuzitoare în dezvoltarea diferențiată a personalității tinerelor generații în evoluția lor civică.” https://www.criticarad.ro/pledoarie-pentru-excelenta-la-colegiul-national-preparandia-dimitrie-tichindeal/
Asociația „Susținem Excelența” a organizat o nouă conferință, de această dată aducând în discuție problematica excelenței în învățământul românesc, abordată din multiple perspective teoretice și personale.
Conferința cu tema „Învățământul românesc de excelență, încotro?” a fost organizată la Colegiul Național „Preparandia-Dimitrie Țichindeal”, la aceasta participând și elevii claselor a XI-a ai instituției de învățământ.
„Aducem dintru început mulțumirile noastre conducerii liceului, personal profesorului și directorului Sorin Haiduc, pe care îl apreciem în mod deosebit, fiind consacrat la nivel național prin merituoase contribuții la dezvoltarea învățământului pedagogic în România. Fără îndoială, Colegiul Național «Preparandia-Dimitrie Țichindeal» este una din cele mai prestigioase instituții de învățământ la nivel național, cu o istorie strălucită, ce începe cu anul 1812, și probează în contemporaneitate, prin rezultatele foarte bune ale elevilor și cadrelor didactice, că se află din multe puncte de vedere în zona excelenței. Problematica abordată astăzi constituie o provocare, mai ales pentru faptul că învățământul românesc se află într-o continuă reformă din anul 1990, iar cei 31 de miniștri ai Educației în cele trei decenii și jumătate postdecembriste au propus strategii, uneori contradictorii, fiind interesați adesea de aspecte formale și birocratice (cifre, procente, ierarhii) și mai puțin de meritocrația în sine. Învățământul românesc are nevoie de stabilitate, să nu uităm că într-un singur an (2012) au fost numiți 4 miniștri, or aspirația spre excelență presupune un program coerent de formare și educație, o investiție pentru o înaltă performanță științifică, dar și morală. Problema excelenței în învățământul românesc este complexă și ea presupune un Curriculum adecvat performanței, dar și muncă istovitoare, creativitate, devotament, stăruință, sacrificiu. Dar excelența în educație va fi abordată de către dl. Anton Ilica, doctor în științele educației, distins profesor universitar, fondator al Facultății de Științe ale Educației la Universitatea «Aurel Vlaicu», fost profesor și director al Preparandiei arădene”, a declarat în deschiderea evenimentului prof. univ. dr. Lizica Mihuț, președinta Asociației „Susținem Excelența”..
În cadrul conferinței, prof. univ. dr. Anton Ilica, fost elev, profesor și apoi director al Colegiului Național „Preparandia-Dimitrie Țichindeal” a susținut o prezentare pe tema: „Învățământul românesc de excelență, încotro?”, la finalul căreia elevii au putut pune întrebări, prezentare pe care o redăm integral mai jos:
„Factorii favorizării și dezvoltării excelenței. Oamenii ca ființe sociale, sunt diferiți prin naștere, dar au nevoie de viață publică, împreună cu semenii lor. Nevoile lor sunt diverse și multiple, de la cele de hrană și protecție, până la cele de comparație cu ceilalți, de aderență la frumusețe, la comportamente alese, la cunoaștere înaltă. Fiecare familie poartă grija copiilor și se bucură dacă acesta e deștept, normal dezvoltat, sănătos și bine crescut. Investește mult suflet și bani ca în competiția cu ceilalți copiii să atingă excelența, adică să dobândească suficiente merite/ succese spre a fi apreciat și a se manifesta ca cel mai bun în grupul său. Aspiră spre a fi om capabil să miște lucrurile din loc, să fie în stare de muncă, să adune averi, autoritate, prestigiu, să de bucure de ceea ce are și este, adică să fie fericit.
Trei factori contribuie la împlinirea cuiva spre a se rândui în partea excelenței a condiției umane: genetic, mediul de creștere și educația. În funcție de variabilitatea acestora, ne diferențiem și nu suntem deloc ființe identice.
•Genetica ține de moștenirea calităților și defectelor de la înaintași, transmis prin ADN, iar acestea sunt caracteristici fizice, psihice, trăsături temperamentale, înzestrări artistice etc.
•Mediul (familial și apoi societal) ameliorează comportamente și asigură selecția faptelor bune de cele rele, selectează obiceiurile comunității și asigură adaptarea individului la un anumit confort existențial.
•Educația valorifică, după identificare, relația dintre vocație și aspirație, dintre ceea ce ești și ceea ce dorești să fii. Toate la un loc contribuie la formarea personalității și la așezarea individului – om într-o anumită poziție socială și publică.
Rolul educației școlare în promovarea excelenței.
Când cineva intră în conul valoric al excelenței ? Care sunt coordonatele calităților și valorilor (însușirile) celui ce se poate considera și mândri cu statutul de „om excelent” ? În timpul procesului de educație, elevii își identifică (cu sprijinul și susținerea profesorilor, a familiei, a prietenilor) vocația, tradusă în pasiunea pentru ceva, sub conturul expresiei vreau să fiu: profesor, preot, aviator, cercetător în domeniul x sau y, sportiv, artist plastic, medic, patron, mecanic, șofer etc. Alții nu au asemenea aspirații și se lasă călăuziți de consecința întâmplării.
În sistemul nostru de educație (realizat de școală, societate, familie – adică prin agora – grup social – și aulă – sală de clasă și învățare organizată -), de la grădiniță până la Bacalaureat se asigură „cultura generală”, cu discipline de învățământ spre a asigura elevilor «competențe multiple», o personalitate dezirabilă și o conduită morală cu bune efecte comportamentale. Școala rămâne un mediu de identificare a vocației, a calităților care în societate i-ar asigura satisfacția și fericirea de viață. Pe acest traseu, unii renunță din diferite motive, alții abandonează afirmarea spre excelență, alții nu sunt susținuți suficient de societate (după sociologi, inclusiv familia este considerată «societate»). Ce motivație puternică trebuie să existe pentru ca un elev/ student să dorească să fie excelent?
Familia onorabilă și echilibrată dorește ca fiii lor să ajungă cetățeni de nădejde ai societății. O societate normală (naturală), prin politicile sale, la rândul ei ar trebui să poarte o grijă prioritară pentru ca tânăra generație să fie educată la cel mai înalt nivel de exprimare. Și totuși, unele grupuri naționale sunt mult mai prolifice decât altele, unele state generează valori excelente, vizibile în clasamente, dobândirea de premii de excelență (ex. Premiul Nobel), realizabile în dezvoltarea tehnologiilor și modernizarea teritoriului și asigurarea unui confort existența sporit pentru fiecare cetățean. Unele investesc eficient mult mai bine fondurile și gospodăresc această «imensă avuție națională». De ce există asemenea diferențieri de dezvoltare a culturii și educației, a științei și tehnologiei, a stării de fericire, satisfacție și împlinire personală ? Da, tineretul este cea mai de preț „avuție ”, în care merită să investești. E scumpă educația, dar mult mai mult costă lipsa educației.
Toţi adulţii sunt meniţi să aibă atribuţii de educare sistematică a copiilor, prin modele de comportament şi prin intervenţia directă în asigurarea unor mentalităţi, care să le asigure fericirea în viaţă. Nu există copii bogaţi sau săraci, favorizaţi sau defavorizaţi, normali sau handicapaţi, negri sau albi, băieţi sau fetiţe, frumoși sau mai puțin frumoși. Există COPIII noştri, care, având şansa naşterii, sunt „un dar şi o binecuvântare de la Dumnezeu pentru familie şi societate”. Copiii sunt cea mai frumoasă podoabă a casei, ei sunt cea mai virtuoasă avuţie a comunității. O societate responsabilă şi o familie iubitoare poartă cu cea mai mare atenţie grija creşterii, în bine, în adevăr, în frumos şi în credinţă, cu prioritate a tuturor copiilor cu care Dumnezeu i-a înzestrat. Atenţia mereu sporită pe care părinții, profesorii şi întreaga comunitate o investește pentru educaţia în spiritul idealurilor umane și naționale, a moralităţii rezultată din acestea, a unei vieți cinstite constituie un fapt de responsabilitate, de iubire şi de frumuseţe sufletească.
Modalități de susținere a excelenței prin educație, exemple de stimulare a creativității artistice, științifice, tehnologice, sportive și sociale,
Efectele educaționale ale sistemului românesc de învățământ nu sunt cele așteptate de o societate sănătoasă. Există chiar manifestări de automulțumire, ceea ce suprimă orice formulă de a căuta soluții de îmbunătățire a calității educației, principala ecuație de măsurare a procesualității sistemului. Mai mult, atâtea manifestări anormale (antimorale) ale indivizilor în societate sau formați de sistem (corupția, plagiatul, superficialitatea, abuzurile etc.) sunt rezolvate de DNA și nu de decidenții administrativi (directori, rectori, inspectori), cum ar fi firesc. Justiția suplinește incapacitatea decidenților din învățământ de a renunța la ideea de colegialitate, de părtinire, de autoprotecție negativă, de a se implica efectiv în controlul moralității, prevenirea și eradicarea viciilor. Societatea întreagă românească observă declinul calității educației naționale, punând în seama învățământului preuniversitar și universitar confuzia valorilor, creșterea analfabetismului funcțional, fenomene care parazitează nu doar societatea, ci chiar instituția responsabilă cu formarea unor cetățeni educați, morali, corecți și responsabili.
Temeiuri pentru promovarea excelenței și punctarea factorilor care frânează manifestarea deplină a personalității tinerilor;
Societatea – puternic politizată administrativ – nu mai oferă modéle și nici o îndrumare explicită a tineretului. Generația cea tânără asistă la o luptă politică derulată într-un limbaj trivial, la comportamente jenante, la inserția punitivă a juridicului în înlăturarea fenomenelor de corupție, de furt administrativ și intelectual, de nepotism, favoritism, de abuzuri etc. Preocupați de asemenea interese oculte și antisociale, lăsând în seama procurorilor (și presei) „controlul” abuzurilor administrative, dependenți de grupuri politice, responsabilii direcți cu educația ignoră cele două funcții fundamentale ale școlii (care educă!): fortificarea conștiinței morale și alcătuirea unor personalități culturale, în spiritul civilizației și demnității umane. Curriculum (așa se numește programul școlar de învățare) este „centrat” pe formarea de competenți (în ce?!), ignorând construcția (scuzați termenul!) unor personalități umaniste, morale, corecte și solidare. Un mare păcat este acela de a observa răul și a nu lua atitudine pentru curmarea lui.
Educația este principalul factor de coerență a continuității generațiilor, prin transmiterea ordonată a valorilor morale, științifice, sociale și culturale către un contingent de tineri, în activitatea lor de maturizare. În spiritul specific al contemporaneității, școlile au nevoie de stabilitate, la nivel de program de formare și programe de educație. Valorile fundamentale ale cetățeanului (virtute, libertate, egalitate, credință, umanitate) nu depind nici de vreun ministru, de vreo lege a manualelor (?), de toanele vreunui decident. În apropierea lor de întrebările vieții și de provocările sociale, elevii au nevoie de călăuze bine înșurubate în traseul descoperirii rânduielilor intelectuale și fizice, atitudinale și volitive ale societății.
Tendința de acaparare a autorității prin numărul de diplome/calificări universitare, precum și convertirea instituțiilor școlare într-o industrie a creat un spațiu ostil învățării și pseudoeducativ. Reorganizarea procesului de învățământ și a procesului de învățare/educație are nevoie de pedagogi, psihologi și sociologi, responsabili nu obedienți, care să determine științific sensul modificărilor legislative. Reorganizarea educației are nevoie de o documentație ale cărei efecte să rezulte din experimente pe eșantioane și nu prin cartografieri corective de la un an la altul, în funcție de interesele politice ale vreunui ministru ajuns la decizie printr-o gramatică a intereselor colegiale de partid. Prin educație, se obțin oameni virtuoși, în baza unui proiect alcătuit din convingerea că sensul ființei este nu doar să posede o valoare ci că este însăși valoarea. Simbolistica infernului (răului) ori paradisului (binelui) dantesc se regăsește în fiecare tânăr. Educația orientează modul de distilare a întrebării «Ce trebuie învățat în școală, cum și de ce?»Teoriile educației au ajuns prilej de plimbare a unor idei de la o conferință la alta, de la o revistă ISI la o altă publicație BDI, de la o voce europeană la una carpatică, spre a (re)găsi formula potrivită pentru eficiența” și «eficacitatea» competențelor vizate a fi injectate în școala contemporană.
Organizarea școlară actuală, pe baza unui program curricular impus de decidenții politici în urma cu aproape un deceniu, a eșuat axiologic. Nivelul instruirii a scăzut, educația a devenit o declarativă preocupare deficitară, viitorul se construiește voluntar fără inși suficient de virtuoși, iar lumea își orientează preocupările pentru autoritate, avuție, trufie și egoism, prin mijloace perfide, toxice și confuze.
Exercițiul educațional contemporan derivă din reflexul pedagogilor pentru rutină și conservatorism, obturate de obsesia nemulțumirilor. Limbajul difuz și confuz, ambiguu și contorsionat semantic, imprimat în tipare deductive din modele cosmopolite întreține prescriptivismul literaturii pedagogice, generatoare de recomandări, descrieri și indicații didactice. Profesorii școlari «trebuie» să neutralizeze abuzurile curriculare și sloganurile șubrede. Mai mult cu entuziasm decât cu luciditate, cadrele didactice acceptă conceptele oferite de curriculum, fără ca pedagogii (nu profesorii de pedagogie!) să ia atitudine împotriva ambiguităților terminologice și a impreciziilor conceptuale sub care se derulează educația întreținută de acest „prețios” curriculum. Într-o asemenea derută didactică, cu o amplă toleranță pentru excese și calificative gratuite, fiecare ministru – însoțit de escorta de funcționari ministeriabili, de inspectori școlari județeni și directori comunali – deplânge „corecturile” anteriorului și mai schimbă câte ceva, spre a beneficia, la rândul său, de împăunare. A dispărut setea de ordine și rânduială în instituțiile de educație, fiind înlocuită de aspirația spre raportări de cifre și procente, de diplome și medalii, de credite profesionale și ierarhizări.
Substantivul latinesc excelsior („tot mai sus”) a generat grupul de cuvinte românesc „excelență”, adică o realizare de excepție, menită să devină reper în dezvoltare și împliniri. Învățarea conturează excelența dacă un elev (student) obține note foarte mari (aspectul formal), care conferă acestuia statut de valoare certificată. Într-o societate sănătoasă și normală, excelența e un merit dobândit, iar selecția pe bază de meritocrație e valoarea esențială care o animă. În știință, cei merituoși devin cercetători, în economie – devin „oameni de succes”, în artă devin scriitori, artiști plastici, muzicieni, compozitori etc. de valoare excepțională, în sport, devin campioni de înaltă performanță etc. Toate acestea au ca temei munca, devotamentul, stăruința, sacrificiul, încrederea. De altă parte, inșii care tind spre excelență și întră în sfera acestui cuvânt dispun de spirit creator, de șanse spre afirmare, creativitate și genialitate. Calitățile native (genetice) se întrețin prin tenacitate și activitate superioară și, adeseori, modelele sociale (părinți, profesori, mentori, discipoli) stimulează dezvoltarea. Filosoful C. Noica propunea următoarea formulă pentru excelență: dacă o țară își permite să investească în fotbaliști foarte mult spre a obține performanța competițională, de ce nu s-ar realiza aceeași alocare financiară pentru grupuri de elevi din fiecare contingent pentru a deveni excelenți într-un domeniu sau altul? De ce n-am avea școli cu clase de elită, cu elevi capabili de înaltă performanță în științe, arte, aptitudini, inteligență, după modelul claselor de pictură, arte, teatru, literatură creativă ? De aceea, punem întrebarea: Educația încotro? Excelența încotro?
Factorii care împiedică exprimarea excelenței, sunt: ura, mânia, lenea, dezordinea invidia (personali), organizarea vieții publice (corupția, nedreptatea, minciuna, falsitatea), încălcarea regulilor sociale de bună conviețuire (lipsa meritocrației, inegalitatea socială ca atitudine, traficul de influență, părtinirea gradului de rudenie) etc.
CÂTEVA CONCLUZII. Transformarea unui copil în adult coincide cu educația, ca supunere față de o autoritate prin acceptarea unor constrângeri menite să asigure solidaritatea. Tinerii sunt asemenea lui Achile a lui Homer, dornici de aventura cunoașterii, de explorare, de risc, de curiozitate, de pericol și de angajament; ei vor activitate, dinamism, implicare, risipă de energie și de emoționalitate; ei acționează hamletian („a fi sau a nu fi”) și nu caragialian („aveți puțintică răbdare”). Tânăra generație are nevoie de modele umane, de un context moral adolescentin, de o societate animată de valori morale și de oameni virtuoși. Excelența e râvna oricărui tânăr responsabil de a fi cât mai bun și cel mai valoros din generația sa. Zborul tinerilor spre excelență devine o năzuință firească. Parabola biblică a Semănătorului privind aruncarea semințelor în diferite locuri e o învățătură ce poate fi călăuzitoare în dezvoltarea diferențiată a personalității tinerelor generații în evoluția lor civică.
aradon.ro, Jurnalul Arădean, Andreea Pintea, 4 noiembrie 2025
Dezbatere despre excelența în învățământ/Foto: A.P.
Conferința organizată de către Asociația Susținem Excelența a adus în dezbatere problematica excelenței în învățământul românesc.
ARAD. Abordând o temă de actualitate care a stârnit curiozitate și interes deopotrivă, conferința organizată de către Asociația Susținem Excelența Arad s-a desfășurat la Colegiul Național „Preparandia – Dimitrie Țichindeal”, în sala festivă unde au participat zeci de liceeni. Subiectul, „Învățământul românesc de excelență, încotro?”, a fost prezentat de către prof.univ.dr. Anton Ilica.
Provocări, investiții și stabilitate
„Problematica abordată constituie o provocare, mai ales pentru faptul că învățământul românesc se află într-o continuă reformă din anul 1990, iar cei 31 de miniștri ai Educației în cele trei decenii și jumătate postdecembriste au propus strategii, uneori contradictorii, fiind interesați adesea de aspecte formale și birocratice și mai puțin de meritocrația în sine. Învățământul românesc are nevoie de stabilitate. Să nu uităm că într-un singur an (2012) au fost numiți 4 miniștri, or aspirația spre excelență presupune un program coerent de formare și educație, o investiție pentru o înaltă performanță științifică, dar și morală. Problema excelenței în învățământul românesc este complexă și ea presupune un Curriculum adecvat performanței, dar și muncă istovitoare, creativitate, devotament, stăruință, sacrificiu”, a punctat prof.univ.dr. Lizica Mihuț – președintele Asociației Susținem Excelența. De asemenea, au fost aduse aprecieri directorului Colegiului Național „D. Țichindeal”, Sorin Haiduc pentru rezultatele foarte bune ale elevilor și cadrelor didactice, „Țichindeal” fiind un colegiu al excelenței.
În continuare, prof.univ.dr. Anton Ilica a dezbătut pe larg problematica excelenței în educație, Ilica fiind doctor în științele educației, dar și fondator al Facultății de Științe ale Educației la Universitatea „Aurel Vlaicu”.
Excelența școlară
„Trei factori contribuie la împlinirea cuiva spre a se rândui în partea excelenței a condiției umane: genetic, mediul de creștere și educația. În funcție de variabilitatea acestora, ne diferențiem și nu suntem deloc ființe identice”, a explicat prof. Ilica în deschiderea prezentării sale.
Referindu-se la rolul educației școlare în promovarea excelenței, Ilica s punctat:
„În timpul procesului de educație, elevii își identifică (cu sprijinul și susținerea profesorilor, a familiei, a prietenilor) vocația, tradusă în pasiunea pentru ceva, sub conturul expresiei vreau să fiu: profesor, preot, aviator, cercetător în domeniul x sau y, sportiv, artist plastic, medic, patron, mecanic, șofer etc. Alții nu au asemenea aspirații și se lasă călăuziți de consecința întâmplării. În sistemul nostru de educație de la grădiniță până la Bacalaureat se asigură cultura generală, cu discipline de învățământ spre a asigura elevilor competențe multiple, o personalitate dezirabilă și o conduită morală cu bune efecte comportamentale”.
Continuând, profesorul a vorbit despre importanța raportării la socității la educație:
„O societate normală (naturală), prin politicile sale, la rândul ei ar trebui să poarte o grijă prioritară pentru ca tânăra generație să fie educată la cel mai înalt nivel de exprimare. […] Da, tineretul este cea mai de preț avuție, în care merită să investești. E scumpă educația, dar mult mai mult costă lipsa educației”.
Susținerea excelenței
Următorul punct abordat de prof. Ilica a fost cel al excelenței.
„Efectele educaționale ale sistemului românesc de învățământ nu sunt cele așteptate de o societate sănătoasă. […] Societatea întreagă românească observă declinul calității educației naționale, punând în seama învățământului preuniversitar și universitar confuzia valorilor, creșterea analfabetismului funcțional, fenomene care parazitează nu doar societatea, ci chiar instituția responsabilă cu formarea unor cetățeni educați, morali, corecți și responsabili.
Societatea – puternic politizată administrativ – nu mai oferă modele și nici o îndrumare explicită a tineretului. […] Educația este principalul factor de coerență a continuității generațiilor. Școlile au nevoie de stabilitate, la nivel de program de formare și programe de educație. […] Prin educație, se obțin oameni virtuoși, în baza unui proiect alcătuit din convingerea că sensul ființei este nu doar să posede o valoare ci că este însăși valoarea
Învățarea conturează excelența dacă un elev (student) obține note foarte mari (aspectul formal), care conferă acestuia statut de valoare certificată. Într-o societate sănătoasă și normală, excelența e un merit dobândit, iar selecția pe bază de meritocrație e valoarea esențială care o animă. […] De altă parte, inșii care tind spre excelență și întră în sfera acestui cuvânt dispun de spirit creator, de șanse spre afirmare, creativitate și genialitate. Factorii care împiedică exprimarea excelenței, sunt: ura, mânia, lenea, organizarea vieții publice (corupția, nedreptatea, minciuna, falsitatea), încălcarea regulilor sociale de bună conviețuire (lipsa meritocrației, inegalitatea socială ca atitudine, traficul de influență, părtinirea gradului de rudenie) etc”, a detaliat Anton Ilica.
Nevoia de modele umane
În final, profesorul a reiterat faptul că „tinerii sunt asemenea lui Achile a lui Homer, dornici de aventura cunoașterii, de explorare, de risc, de curiozitate, de pericol și de angajament”.
„Tânăra generație are nevoie de modele umane, de un context moral adolescentin, de o societate animată de valori morale și de oameni virtuoși. Excelența e râvna oricărui tânăr responsabil de a fi cât mai bun și cel mai valoros din generația sa”, a mai subliniat profesorul.
Dezbaterea a continuat cu o sesiune de întrebări adresate de către elevi. Aceștia au dorit să afle cât e de greu drumul spre excelență, ce eforturi și sacrificii trebuie făcute, dar și cum se poate „traduce” o educație explicită în programa școlară.
Asociația „Susținem Excelența”, condusă de prof. univ. dr. Lizica Mihuț, a organizat o întâlnire cu elevii claselor a XI-a ai Colegiului Național „Preparandia-Dimitrie Țichindeal”. Tema centrală a fost excelența în educație, abordată din multiple perspective teoretice și personale. De altfel, prof. univ. dr. Anton Ilica, fost elev, profesor și apoi director al prestigiosului colegiu arădean, a venit în fața elevilor pentru a susține o prezentare cu tema: „Învățământul românesc de excelență, încotro?”.
Evenimentul a fost deschis de prof. Sorin Haiduc, directorul Preparandiei arădene, luna aceasta, mai precis pe 15 noiembrie, împlinește 213 ani de la înființare. Acesta a făcut o scurtă prezentare a oaspeților, apoi i-a dat cuvântul președintei Asociației „Susținem Excelența”, prof. univ. dr. Lizica Mihuț, care și-a început alocuțiunea cu un elogiu adus tradiției colegiului. „Nimeni în România nu are o asemenea tradiție, dar ceea ce este important de subliniat, că acest colegiu nu are numai Preparandia, nu are numai clase de pedagogie, pentru învățători-educatore”, a punctat prof. univ. dr. Lizica Mihuț. Referindu-se la directorul Sorin Haiduc, a spus: „Pe domnul Haiduc îl cunosc de multă vreme și îl apreciez de multă vreme și vreau să vă spun că este printre puținii oameni care nu m-au decepționat. Dar știți de ce nu m-a decepționat? Pentru că este un mare diplomat. Este un diplomat excepțional, este un profesor deosebit, este un director de excepție.” În continuare, le-a spus elevilor că a vorbi astăzi despre excelență este o provocare. „A vorbi despre excelență astăzi este chiar o nesăbuință, aș zice. Pentru că în România există insule de excelență, dar nu există excelența în sine, pe care să o remarcăm la nivelul instituțional. Nu avem o strategie despre excelență. Și poate de vină este faptul că din 1990 până acum au fost 31 de miniștri ai învățământului. Vă dați seama, 31 de miniștri ai învățământului. Sunt sigură că toți au vorbit despre excelență, dar nu se știe, sau se știe prea puțin despre ceea ce au și construit. Într-un singur an, în 2012, au fost patru miniștri ai învățământului. Vă dați seama, patru într-un singur an”, a mai spus prof. univ. dr. Lizica Mihuț, pentru ca mai apoi să sublinieze misiunea asociației: „A vorbit despre excelență este o obligație pe care noi, asociația noastră, care se numește chiar «Susținem excelența», o promovează și suntem la dumneavoastră acum pentru că noi chiar credem că la Colegiul Național Dimitrie Țichindeal, respectiv Preparandia, există insule de excelență.”
Despre sensul și structura excelenței
În continuare, prof. univ. dr. Anton Ilica, fost director al colegiului, a susținut o conferință despre sensul și structura excelenței: „Termenul de excelență vine de la Excelsior, care înseamnă cât mai sus. Deci când vorbim de oameni e limpede că ei sunt rânduiți, stratificați, de la hai să zic, valoare așa mai înaltă, până la valoarea obișnuită. Fiecare om are într-un fel sau altul valoarea sa.” Fostul director al colegiului a oferit apoi o metaforă memorabilă: „Orice excelență înseamnă un vârf de munte. Niciun munte nu se ridică, însă, direct din câmpie. Muntele este anticipat de dealuri, este anticipat de munți mai mititei și apoi vin vârfurile.” În continuare, prof.univ. dr. Anton Ilica a făcut o analiză la sânge a sistemului de evaluare din învățământul românesc: „Din păcate, modul de verificare a calităților, a înzestrărilor, a virtuților elevilor, se realizează doar printr-o singură formă, olimpiadele. Nici nu știu de ce se mai numesc olimpiade, pardon, se numesc concursuri pe discipline de învățământ.”
Sesiune de întrebări și răspunsuri
A urmat o sesiune de întrebări și răspunsuri, invitații purtând un dialog sincer cu elevii. De altfel, la o întrebare punctuală venită din sală despre drumul spre excelență în medicină, medicul legist Corina Crișan a răspuns că nu poate să vorbească la timpul trecut despre un asemenea subiect. „Dragii mei, în primul rând, nu pot să vorbesc la timpul trecut. Adică, cât de mult a fost munca. Munca este și astăzi, munca va fi și pe viitor. Pentru că, odată ce ți-ai ales o profesie pe care ți-o dorești și urmezi această care, urmează anii de formare în facultate, când trebuie să acumulezi cât mai multe informații. Și după aceea, zici, gata, am ajuns chiar ce-mi doresc, eu sunt medic și mi-am luat și specialitate. Ei, de-abia din acel moment, începe munca”, a precizat dr. Corina Crișan.
De asemenea, prof. Sorin Haiduc a ținut să le facă o sugestie elevilor prezenți. „Excelența este un obicei. Noi fiecare avem obiceiurile noastre. Dacă ne setăm acele obiceiuri, care în fiecare zi ne conduc să devenim mai buni decât ceea ce am fost ieri, înseamnă că tindem către excelență. Și de aceea sugestia mea este ca să vă creați acele obiceiuri zilnice, care vă pot schimba viața în bine și puteți să ajungeți la excelență dacă acele obiceiuri vă sunt favorabile”, a spus directorul colegiului.
Pledoarie pentru excelență
Înainte de a încheia, nu putem să nu observăm că întâlnirea a fost o pledoarie pentru excelență ca ideal educațional, dar și ca practică zilnică și vă prezentăm textul prelegerii susținute de prof.univ. dr. Anton Ilica.
„FACTORII FAVORIZĂRII ȘI DEZVOLTĂRII EXCELENȚEI. Oamenii ca ființe sociale, sunt diferiți prin naștere, dar au nevoie de viață publică, împreună cu semenii lor. Nevoile lor sunt diverse și multiple, de la cele de hrană și protecție, până la cele de comparație cu ceilalți, de aderență la frumusețe, la comportamente alese, la cunoaștere înaltă. Fiecare familie poartă grija copiilor și se bucură dacă acesta e deștept, normal dezvoltat, sănătos și bine crescut. Investește mult suflet și bani ca în competiția cu ceilalți copiii să atingă excelența, adică să dobândească suficiente merite/ succese spre a fi apreciat și a se manifesta ca cel mai bun în grupul său. Aspiră spre a fi om capabil să miște lucrurile din loc, să fie în stare de muncă, să adune averi, autoritate, prestigiu, să de bucure de ceea ce are și este, adică să fie fericit.
Trei factori contribuie la împlinirea cuiva spre a se rândui în partea excelenței a condiției umane: genetic, mediul de creștere și educația. În funcție de variabilitatea acestora, ne diferențiem și nu suntem deloc ființe identice.
Genetica ține de moștenirea calităților și defectelor de la înaintași, transmis prin ADN, iar acestea sunt caracteristici fizice, psihice, trăsături temperamentale, înzestrări artistice etc.
Mediul (familial și apoi societal) ameliorează comportamente și asigură selecția faptelor bune de cele rele, selectează obiceiurile comunității și asigură adaptarea individului la un anumit confort existențial.
Educația valorifică, după identificare, relația dintre vocație și aspirație, dintre ceea ce ești și ceea ce dorești să fii. Toate la un loc contribuie la formarea personalității și la așezarea individului – om într-o anumită poziție socială și publică.
ROLUL EDUCAȚIEI ȘCOLARE ÎN PROMOVAREA EXCELENȚEI.Când cineva intră în conul valoric al excelenței? Care sunt coordonatele calităților și valorilor (însușirile) celui ce se poate considera și mândri cu statutul de ”om excelent” ? În timpul procesului de educație, elevii își identifică (cu sprijinul și susținerea profesorilor, a familiei, a prietenilor) vocația, tradusă în pasiunea pentru ceva, sub conturul expresiei vreau să fiu: profesor, preot, aviator, cercetător în domeniul x sau y, sportiv, artist plastic, medic, patron, mecanic, șofer etc. Alții nu au asemenea aspirații și se lasă călăuziți de consecința întâmplării.
În sistemul nostru de educație (realizat de școală, societate, familie – adică prin agora – grup social – și aulă – sală de clasă și învățare organizată -), de la grădiniță până la Bacalaureat se asigură ”cultura generală”, cu discipline de învățământ spre a asigura elevilor ”competențe multiple”, o personalitate dezirabilă și o conduită morală cu bune efecte comportamentale. Școala rămâne un mediu de identificare a vocației, a calităților care în societate i-ar asigura satisfacția și fericirea de viață. Pe acest traseu, unii renunță din diferite motive, alții abandonează afirmarea spre excelență, alții nu sunt susținuți suficient de societate (după sociologi, inclusiv familia este considerată ”societate”). Ce motivație puternică trebuie să existe pentru ca un elev/ student să dorească să fie excelent?
Familia onorabilă și echilibrată dorește ca fiii lor să ajungă cetățeni de nădejde ai societății. O societate normală (naturală), prin politicile sale, la rândul ei ar trebui să poarte o grijă prioritară pentru ca tânăra generație să fie educată la cel mai înalt nivel de exprimare. Și totuși, unele grupuri naționale sunt mult mai prolifice decât altele, unele state generează valori excelente, vizibile în clasamente, dobândirea de premii de excelență (ex. Premiul Nobel), realizabile în dezvoltarea tehnologiilor și modernizarea teritoriului și asigurarea unui confort existența sporit pentru fiecare cetățean. Unele investesc eficient mult mai bine fondurile și gospodăresc această ”imensă avuție națională”. De ce există asemenea diferențieri de dezvoltare a culturii și educației, a științei și tehnologiei, a stării de fericire, satisfacție și împlinire personală? Da, tineretul este cea mai de preț ”avuție ”, în care merită să investești. E scumpă educația, dar mult mai mult costă lipsa educației.
Toţi adulţii sunt meniţi să aibă atribuţii de educare sistematică a copiilor, prin modele de comportament şi prin intervenţia directă în asigurarea unor mentalităţi, care să le asigure fericirea în viaţă. Nu există copii bogaţi sau săraci, favorizaţi sau defavorizaţi, normali sau handicapaţi, negri sau albi, băieţi sau fetiţe, frumoși sau mai puțin frumoși. Există COPIII noştri, care, având şansa naşterii, sunt „un dar şi o binecuvântare de la Dumnezeu pentru familie şi societate”. Copiii sunt cea mai frumoasă podoabă a casei, ei sunt cea mai virtuoasă avuţie a comunității. O societate responsabilă şi o familie iubitoare poartă cu cea mai mare atenţie grija creşterii, în bine, în adevăr, în frumos şi în credinţă, cu prioritate a tuturor copiilor cu care Dumnezeu i-a înzestrat. Atenţia mereu sporită pe care părinții, profesorii şi întreaga comunitate o investește pentru educaţia în spiritul idealurilor umane și naționale, a moralităţii rezultată din acestea, a unei vieți cinstite constituie un fapt de responsabilitate, de iubire şi de frumuseţe sufletească.
MODALITĂȚI DE SUSȚINERE A EXCELENȚEI PRIN EDUCAȚIE, EXEMPLE DE STIMULARE A CREATIVITĂȚII ARTISTICE, ȘTIINȚIFICE, TEHNOLOGICE, SPORTIVE ȘI SOCIALE, Efectele educaționale ale sistemului românesc de învățământ nu sunt cele așteptate de o societate sănătoasă. Există chiar manifestări de automulțumire, ceea ce suprimă orice formulă de a căuta soluții de îmbunătățire a calității educației, principala ecuație de măsurare a procesualității sistemului. Mai mult, atâtea manifestări anormale (antimorale) ale indivizilor în societate sau formați de sistem (corupția, plagiatul, superficialitatea, abuzurile etc.) sunt rezolvate de DNA și nu de decidenții administrativi (directori, rectori, inspectori), cum ar fi firesc. Justiția suplinește incapacitatea decidenților din învățământ de a renunța la ideea de colegialitate, de părtinire, de autoprotecție negativă, de a se implica efectiv în controlul moralității, prevenirea și eradicarea viciilor. Societatea întreagă românească observă declinul calității educației naționale, punând în seama învățământului preuniversitar și universitar confuzia valorilor, creșterea analfabetismului funcțional, fenomene care parazitează nu doar societatea, ci chiar instituția responsabilă cu formarea unor cetățeni educați, morali, corecți și responsabili.
TEMEIURI PENTRU PROMOVAREA EXCELENȚEI ȘI PUNCTAREA FACTORILOR CARE FRÂNEAZĂ MANIFESTAREA DEPLINĂ A PERSONALITĂȚII TINERILOR; Societatea – puternic politizată administrativ – nu mai oferă modele și nici o îndrumare explicită a tineretului. Generația cea tânără asistă la o luptă politică derulată într-un limbaj trivial, la comportamente jenante, la inserția punitivă a juridicului în înlăturarea fenomenelor de corupție, de furt administrativ și intelectual, de nepotism, favoritism, de abuzuri etc. Preocupați de asemenea interese oculte și antisociale, lăsând în seama procurorilor (și presei) ”controlul” abuzurilor administrative, dependenți de grupuri politice, responsabilii direcți cu educația ignoră cele două funcții fundamentale ale școlii (care educă!): fortificarea conștiinței morale și alcătuirea unor personalități culturale, în spiritul civilizației și demnității umane. Curriculum (așa se numește programul școlar de învățare) este ”centrat” pe formarea de competenți (în ce?!), ignorând construcția (scuzați termenul!) unor personalități umaniste, morale, corecte și solidare. Un mare păcat este acela de a observa răul și a nu lua atitudine pentru curmarea lui.
Educația este principalul factor de coerență a continuității generațiilor, prin transmiterea ordonată a valorilor morale, științifice, sociale și culturale către un contingent de tineri, în activitatea lor de maturizare. În spiritul specific al contemporaneității, școlile au nevoie de stabilitate, la nivel de program de formare și programe de educație. Valorile fundamentale ale cetățeanului (virtute, libertate, egalitate, credință, umanitate) nu depind nici de vreun ministru, de vreo lege a manualelor (?), de toanele vreunui decident. În apropierea lor de întrebările vieții și de provocările sociale, elevii au nevoie de călăuze bine înșurubate în traseul descoperirii rânduielilor intelectuale și fizice, atitudinale și volitive ale societății.
Tendința de acaparare a autorității prin numărul de diplome/ calificări universitare, precum și convertirea instituțiilor școlare într-o industrie a creat un spațiu ostil învățării și pseudoeducativ. Reorganizarea procesului de învățământ și a procesului de învățare/ educație are nevoie de pedagogi, psihologi și sociologi, responsabili nu obedienți, care să determine științific sensul modificărilor legislative. Reorganizarea educației are nevoie de o documentație ale cărei efecte să rezulte din experimente pe eșantioane și nu prin cartografieri corective de la un an la altul, în funcție de interesele politice ale vreunui ministru ajuns la decizie printr-o gramatică a intereselor colegiale de partid. Prin educație, se obțin oameni virtuoși, în baza unui proiect alcătuit din convingerea că sensul ființei este nu doar să posede o valoare ci că este însăși valoarea. Simbolistica infernului (răului) ori paradisului (binelui) dantesc se regăsește în fiecare tânăr. Educația orientează modul de distilare a întrebării ”Ce trebuie învățat în școală, cum și de ce?” Teoriile educației au ajuns prilej de plimbare a unor idei de la o conferință la alta, de la o revistă ISI la o altă publicație BDI, de la o voce europeană la una carpatică, spre a (re)găsi formula potrivită pentru ”eficiența” și ”eficacitatea” competențelor vizate a fi injectate în școala contemporană.
Organizarea școlară actuală, pe baza unui program curricular impus de decidenții politici în urma cu aproape un deceniu, a eșuat axiologic. Nivelul instruirii a scăzut, educația a devenit o declarativă preocupare deficitară, viitorul se construiește voluntar fără inși suficient de virtuoși, iar lumea își orientează preocupările pentru autoritate, avuție, trufie și egoism, prin mijloace perfide, toxice și confuze.
Exercițiul educațional contemporan derivă din reflexul pedagogilor pentru rutină și conservatorism, obturate de obsesia nemulțumirilor. Limbajul difuz și confuz, ambiguu și contorsionat semantic, imprimat în tipare deductive din modele cosmopolite întreține prescriptivismul literaturii pedagogice, generatoare de recomandări, descrieri și indicații didactice. Profesorii școlari ”trebuie” să neutralizeze abuzurile curriculare și sloganurile șubrede. Mai mult cu entuziasm decât cu luciditate, cadrele didactice acceptă conceptele oferite de curriculum, fără ca pedagogii (nu profesorii de pedagogie!) să ia atitudine împotriva ambiguităților terminologice și a impreciziilor conceptuale sub care se derulează educația întreținută de acest ”prețios” curriculum. Într-o asemenea derută didactică, cu o amplă toleranță pentru excese și calificative gratuite, fiecare ministru – însoțit de escorta de funcționari ministeriabili, de inspectori școlari județeni și directori comunali – deplânge ”corecturile” anteriorului și mai schimbă câte ceva, spre a beneficia, la rândul său, de împăunare. A dispărut setea de ordine și rânduială în instituțiile de educație, fiind înlocuită de aspirația spre raportări de cifre și procente, de diplome și medalii, de credite profesionale și ierarhizări.
Substantivul latinesc excelsior (”tot mai sus”) a generat grupul de cuvinte românesc ”excelență”, adică o realizare de excepție, menită să devină reper în dezvoltare și împliniri. Învățarea conturează excelența dacă un elev (student) obține note foarte mari (aspectul formal), care conferă acestuia statut de valoare certificată. Într-o societate sănătoasă și normală, excelența e un merit dobândit, iar selecția pe bază de meritocrație e valoarea esențială care o animă. În știință, cei merituoși devin cercetători, în economie – devin ”oameni de succes”, în artă devin scriitori, artiști plastici, muzicieni, compozitori etc. de valoare excepțională, în sport, devin campioni de înaltă performanță etc. Toate acestea au ca temei munca, devotamentul, stăruința, sacrificiul, încrederea. De altă parte, inșii care tind spre excelență și întră în sfera acestui cuvânt dispun de spirit creator, de șanse spre afirmare, creativitate și genialitate. Calitățile native (genetice) se întrețin prin tenacitate și activitate superioară și, adeseori, modelele sociale (părinți, profesori, mentori, discipoli) stimulează dezvoltarea. Filosoful C. Noica propunea următoarea formulă pentru excelență: dacă o țară își permite să investească în fotbaliști foarte mult spre a obține performanța competițională, de ce nu s-ar realiza aceeași alocare financiară pentru grupuri de elevi din fiecare contingent pentru a deveni excelenți într-un domeniu sau altul? De ce n-am avea școli cu clase de elită, cu elevi capabili de înaltă performanță în științe, arte, aptitudini, inteligență, după modelul claselor de pictură, arte, teatru, literatură creativă ? De aceea, punem întrebarea: Educația încotro? Excelența încotro?
Factorii care împiedică exprimarea excelenței, sunt: ura, mânia, lenea, dezordinea invidia (personali), organizarea vieții publice (corupția, nedreptatea, minciuna, falsitatea), încălcarea regulilor sociale de bună conviețuire (lipsa meritocrației, inegalitatea socială ca atitudine, traficul de influență, părtinirea gradului de rudenie) etc.
CÂTEVA CONCLUZII. Transformarea unui copil în adult coincide cu educația, ca supunere față de o autoritate prin acceptarea unor constrângeri menite să asigure solidaritatea. Tinerii sunt asemenea lui Achile a lui Homer, dornici de aventura cunoașterii, de explorare, de risc, de curiozitate, de pericol și de angajament; ei vor activitate, dinamism, implicare, risipă de energie și de emoționalitate; ei acționează hamletian (”a fi sau a nu fi”) și nu caragialian (”aveți puțintică răbdare”). Tânăra generație are nevoie de modele umane, de un context moral adolescentin, de o societate animată de valori morale și de oameni virtuoși. Excelența e râvna oricărui tânăr responsabil de a fi cât mai bun și cel mai valoros din generația sa. Zborul tinerilor spre excelență devine o năzuință firească. Parabola biblică a Semănătorului privind aruncarea semințelor în diferite locuri e o învățătură ce poate fi călăuzitoare în dezvoltarea diferențiată a personalității tinerelor generații în evoluția lor civică.”
stireanoastra.ro, Claudia Untaru, 4 noiembrie 2025
Asociația „Susținem Excelența” a organizat, astăzi, 4 noiembrie 2025, activitatea „ÎNVĂȚĂMÂNTUL ROMÂNESC DE EXCELENȚĂ, încotro?”, la Colegiul Național „Preparandia-Dimitrie Țichindeal”. La întâlnire au participat o parte dintre elevii claselor a XI a, profesori, dar și directorul unității de învățământ, Sorin Haicuc. Prezentarea a fost făcută de către prof. univ. dr. Anton Ilica, care a și răspuns întrebărilor adresate de către elevi şi a vorbit despre educația explicită.
Prof. univ. dr. Lizica Mihuț, președinta Asociației „Susținem Excelența”, a moderat acest eveniment şi a adus mulțumiri conducerii liceului.
„Vreau să îi mulțumesc personal profesorului și directorului Sorin Haiduc, pe care îl apreciem în mod deosebit, fiind consacrat la nivel național prin merituoase contribuții la dezvoltarea învățământului pedagogic în România. Fără îndoială, Colegiul Național „Preparandia-Dimitrie Țichindeal” este una din cele mai prestigioase instituții de învățământ la nivel național, cu o istorie strălucită, ce începe cu anul 1812, și probează în contemporaneitate, prin rezultatele foarte bune ale elevilor și cadrelor didactice, că se află din multe puncte de vedere în zona excelenței. Problematica abordată astăzi constituie o provocare, mai ales pentru faptul că învățământul românesc se află într-o continuă reformă din anul 1990, iar cei 31 de miniștri ai Educației în cele trei decenii și jumătate postdecembriste au propus strategii, uneori contradictorii, fiind interesați adesea de aspecte formale și birocratice (cifre, procente, ierarhii) și mai puțin de meritocrația în sine. Învățământul românesc are nevoie de stabilitate, să nu uităm că într-un singur an (2012) au fost numiți 4 miniștri, or ASPIRAȚIA SPRE EXCELENȚĂ presupune un program coerent de FORMARE și EDUCAȚIE, o investiție pentru o înaltă performanță științifică, dar și morală. Problema excelenței în învățământul românesc este complexă și ea presupune un Curriculum adecvat performanței, dar și muncă istovitoare, creativitate, devotament, stăruință, sacrificiu. Dar excelența în educație va fi abordată de către dl. ANTON ILICA, doctor în științele educației, distins profesor universitar, fondator al Facultății de Științe ale Educației la Universitatea „Aurel Vlaicu”, fost profesor și director al Preparandiei arădene”, este mesajul prof. univ. dr. Lizica Mihuț.
Prof. univ. dr. Anton Ilica a fost cel care a vorbit despre FACTORII FAVORIZĂRII ȘI DEZVOLTĂRII EXCELENȚEI.
Oamenii ca ființe sociale, sunt diferiți prin naștere, dar au nevoie de viață publică, împreună cu semenii lor. Nevoile lor sunt diverse și multiple, de la cele de hrană și protecție, până la cele de comparație cu ceilalți, de aderență la frumusețe, la comportamente alese, la cunoaștere înaltă. Fiecare familie poartă grija copiilor și se bucură dacă acesta e deștept, normal dezvoltat, sănătos și bine crescut. Investește mult suflet și bani ca în competiția cu ceilalți copiii să atingă excelența, adică să dobândească suficiente merite/ succese spre a fi apreciat și a se manifesta ca cel mai bun în grupul său. Aspiră spre a fi om capabil să miște lucrurile din loc, să fie în stare de muncă, să adune averi, autoritate, prestigiu, să de bucure de ceea ce are și este, adică să fie fericit.
Trei factori contribuie la împlinirea cuiva spre a se rândui în partea excelenței a condiției umane: genetic, mediul de creștere și educația. În funcție de variabilitatea acestora, ne diferențiem și nu suntem deloc ființe identice.
• Genetica ține de moștenirea calităților și defectelor de la înaintași, transmis prin ADN, iar acestea sunt caracteristici fizice, psihice, trăsături temperamentale, înzestrări artistice etc.
• Mediul (familial și apoi societal) ameliorează comportamente și asigură selecția faptelor bune de cele rele, selectează obiceiurile comunității și asigură adaptarea individului la un anumit confort existențial.
• Educația valorifică, după identificare, relația dintre vocație și aspirație, dintre ceea ce ești și ceea ce dorești să fii. Toate la un loc contribuie la formarea personalității și la așezarea individului – om într-o anumită poziție socială și publică.
ROLUL EDUCAȚIEI ȘCOLARE ÎN PROMOVAREA EXCELENȚEI
Când cineva intră în conul valoric al excelenței ? Care sunt coordonatele calităților și valorilor (însușirile) celui ce se poate considera și mândri cu statutul de „om excelent”? În timpul procesului de educație, elevii își identifică (cu sprijinul și susținerea profesorilor, a familiei, a prietenilor) vocația, tradusă în pasiunea pentru ceva, sub conturul expresiei vreau să fiu: profesor, preot, aviator, cercetător în domeniul x sau y, sportiv, artist plastic, medic, patron, mecanic, șofer etc. Alții nu au asemenea aspirații și se lasă călăuziți de consecința întâmplării.
În sistemul nostru de educație (realizat de școală, societate, familie – adică prin agora – grup social – și aulă – sală de clasă și învățare organizată-), de la grădiniță până la Bacalaureat se asigură „cultura generală”, cu discipline de învățământ spre a asigura elevilor „competențe multiple”, o personalitate dezirabilă și o conduită morală cu bune efecte comportamentale. Școala rămâne un mediu de identificare a vocației, a calităților care în societate i-ar asigura satisfacția și fericirea de viață. Pe acest traseu, unii renunță din diferite motive, alții abandonează afirmarea spre excelență, alții nu sunt susținuți suficient de societate (după sociologi, inclusiv familia este considerată „societate”). Ce motivație puternică trebuie să existe pentru ca un elev/ student să dorească să fie excelent?
Familia onorabilă și echilibratădorește ca fiii lor să ajungă cetățeni de nădejde ai societății. O societate normală (naturală), prin politicile sale, la rândul ei ar trebui să poarte o grijă prioritară pentru catânăra generație să fie educată la cel mai înalt nivel de exprimare. Și totuși, unele grupuri naționale sunt mult mai prolifice decât altele, unele state generează valori excelente, vizibile în clasamente, dobândirea de premii de excelență (ex. Premiul Nobel), realizabile în dezvoltarea tehnologiilor și modernizarea teritoriului și asigurarea unui confort existența sporit pentru fiecare cetățean. Unele investesc eficient mult mai bine fondurile și gospodăresc această „imensă avuție națională”. De ce există asemenea diferențieri de dezvoltare a culturii și educației, a științei și tehnologiei, a stării de fericire, satisfacție și împlinire personală ? Da, tineretul este cea mai de preț „avuție”, în care merită să investești. E scumpă educația, dar mult mai mult costă lipsa educației.
Toţi adulţii sunt meniţi să aibă atribuţii de educare sistematică a copiilor, prin modele de comportament şi prin intervenţia directă în asigurarea unor mentalităţi, care să le asigure fericirea în viaţă. Nu există copii bogaţi sau săraci, favorizaţi sau defavorizaţi, normali sau handicapaţi, negri sau albi, băieţi sau fetiţe, frumoși sau mai puțin frumoși. Există COPIII noştri, care, având şansa naşterii, sunt „un dar şi o binecuvântare de la Dumnezeu pentru familie şi societate”. Copiii sunt cea mai frumoasă podoabă a casei, ei sunt cea mai virtuoasă avuţie a comunității. O societate responsabilă şi o familie iubitoare poartă cu cea mai mare atenţie grija creşterii, în bine, în adevăr, în frumos şi în credinţă, cu prioritate a tuturor copiilor cu care Dumnezeu i-a înzestrat. Atenţia mereu sporită pe care părinții, profesorii şi întreaga comunitate o investește pentru educaţia în spiritul idealurilor umane și naționale, a moralităţii rezultată din acestea, a unei vieți cinstite constituie un fapt de responsabilitate, de iubire şi de frumuseţe sufletească.
MODALITĂȚI DE SUSȚINERE A EXCELENȚEI PRIN EDUCAȚIE, EXEMPLE DE STIMULARE A CREATIVITĂȚII ARTISTICE, ȘTIINȚIFICE, TEHNOLOGICE, SPORTIVE ȘI SOCIALE, Efectele educaționale ale sistemului românesc de învățământ nu sunt cele așteptate de o societate sănătoasă. Există chiar manifestări de automulțumire, ceea ce suprimă orice formulă de a căuta soluții de îmbunătățire a calității educației, principala ecuație de măsurare a procesualității sistemului. Mai mult, atâtea manifestări anormale (antimorale) ale indivizilor în societate sau formați de sistem (corupția, plagiatul, superficialitatea, abuzurile etc.) sunt rezolvate de DNA și nu de decidenții administrativi (directori, rectori, inspectori), cum ar fi firesc. Justiția suplinește incapacitatea decidenților din învățământ de a renunța la ideea de colegialitate, de părtinire, de autoprotecție negativă, de a se implica efectiv în controlul moralității, prevenirea și eradicarea viciilor. Societatea întreagă românească observă declinul calității educației naționale, punând în seama învățământului preuniversitar și universitar confuzia valorilor, creșterea analfabetismului funcțional, fenomene care parazitează nu doar societatea, ci chiar instituția responsabilă cu formarea unor cetățeni educați, morali, corecți și responsabili.
TEMEIURI PENTRU PROMOVAREA EXCELENȚEI ȘI PUNCTAREA FACTORILOR CARE FRÂNEAZĂ MANIFESTAREA DEPLINĂ A PERSONALITĂȚII TINERILOR; Societatea – puternic politizată administrativ – nu mai oferă modéle și nici o îndrumare explicită a tineretului. Generația cea tânără asistă la o luptă politică derulată într-un limbaj trivial, la comportamente jenante, la inserția punitivă a juridicului în înlăturarea fenomenelor de corupție, de furt administrativ și intelectual, de nepotism, favoritism, de abuzuri etc. Preocupați de asemenea interese oculte și antisociale, lăsând în seama procurorilor (și presei) „controlul” abuzurilor administrative, dependenți de grupuri politice, responsabilii direcți cu educația ignoră cele două funcții fundamentale ale școlii (care educă!): fortificarea conștiinței morale și alcătuirea unor personalități culturale, în spiritul civilizației și demnității umane. Curriculum (așa se numește programul școlar de învățare) este „centrat” pe formarea de competenți (în ce?!), ignorând construcția (scuzați termenul!) unor personalități umaniste, morale, corecte și solidare. Un mare păcat este acela de a observa răul și a nu lua atitudine pentru curmarea lui.
Educația este principalul factor de coerență a continuității generațiilor, prin transmiterea ordonată a valorilor morale, științifice, sociale și culturale către un contingent de tineri, în activitatea lor de maturizare. În spiritul specific al contemporaneității, școlile au nevoie de stabilitate, la nivel de program de formare și programe de educație. Valorile fundamentale ale cetățeanului (virtute, libertate, egalitate, credință, umanitate) nu depind nici de vreun ministru, de vreo lege a manualelor (?), de toanele vreunui decident. În apropierea lor de întrebările vieții și de provocările sociale, elevii au nevoie de călăuze bine înșurubate în traseul descoperirii rânduielilor intelectuale și fizice, atitudinale și volitive ale societății.
Tendința de acaparare a autorității prin numărul de diplome/ calificări universitare, precum și convertirea instituțiilor școlare într-o industrie a creat un spațiu ostil învățării și pseudoeducativ. Reorganizarea procesului de învățământ și a procesului de învățare/ educație are nevoie de pedagogi, psihologi și sociologi, responsabili nu obedienți, care să determine științific sensul modificărilor legislative. Reorganizarea educației are nevoie de o documentație ale cărei efecte să rezulte din experimente pe eșantioane și nu prin cartografieri corective de la un an la altul, în funcție de interesele politice ale vreunui ministru ajuns la decizie printr-o gramatică a intereselor colegiale de partid. Prin educație, se obțin oameni virtuoși, în baza unui proiect alcătuit din convingerea că sensul ființei este nu doar să posede o valoare ci că este însăși valoarea. Simbolistica infernului (răului) ori paradisului (binelui) dantesc se regăsește în fiecare tânăr. Educația orientează modul de distilare a întrebării „Ce trebuie învățat în școală, cum și de ce?” Teoriile educației au ajuns prilej de plimbare a unor idei de la o conferință la alta, de la o revistă ISI la o altă publicație BDI, de la o voce europeană la una carpatică, spre a (re)găsi formula potrivită pentru „eficiența” și „eficacitatea” competențelor vizate a fi injectate în școala contemporană.
Organizarea școlară actuală, pe baza unui program curricular impus de decidenții politici în urma cu aproape un deceniu, a eșuat axiologic. Nivelul instruirii a scăzut, educația a devenit o declarativă preocupare deficitară, viitorul se construiește voluntar fără inși suficient de virtuoși, iar lumea își orientează preocupările pentru autoritate, avuție, trufie și egoism, prin mijloace perfide, toxice și confuze.
Exercițiul educațional contemporan derivă din reflexul pedagogilor pentru rutină și conservatorism, obturate de obsesia nemulțumirilor. Limbajul difuz și confuz, ambiguu și contorsionat semantic, imprimat în tipare deductive din modele cosmopolite întreține prescriptivismul literaturii pedagogice, generatoare de recomandări, descrieri și indicații didactice. Profesorii școlari „trebuie” să neutralizeze abuzurile curriculare și sloganurile șubrede. Mai mult cu entuziasm decât cu luciditate, cadrele didactice acceptă conceptele oferite de curriculum, fără ca pedagogii (nu profesorii de pedagogie!) să ia atitudine împotriva ambiguităților terminologice și a impreciziilor conceptuale sub care se derulează educația întreținută de acest „prețios” curriculum. Într-o asemenea derută didactică, cu o amplă toleranță pentru excese și calificative gratuite, fiecare ministru – însoțit de escorta de funcționari ministeriabili, de inspectori școlari județeni și directori comunali – deplânge „corecturile” anteriorului și mai schimbă câte ceva, spre a beneficia, la rândul său, de împăunare. A dispărut setea de ordine și rânduială în instituțiile de educație, fiind înlocuită de aspirația spre raportări de cifre și procente, de diplome și medalii, de credite profesionale și ierarhizări.
Substantivul latinesc excelsior („tot mai sus”) a generat grupul de cuvinte românesc „excelență”, adică o realizare de excepție, menită să devină reper în dezvoltare și împliniri. Învățarea conturează excelența dacă un elev (student) obține note foarte mari (aspectul formal), care conferă acestuia statut de valoare certificată. Într-o societate sănătoasă și normală, excelența e un merit dobândit, iar selecția pe bază de meritocrație e valoarea esențială care o animă. În știință, cei merituoși devin cercetători, în economie – devin „oameni de succes”, în artă devin scriitori, artiști plastici, muzicieni, compozitori etc. de valoare excepțională, în sport, devin campioni deînaltă performanță etc. Toate acestea au ca temei munca, devotamentul, stăruința, sacrificiul, încrederea. De altă parte, inșii care tind spre excelență și întră în sfera acestui cuvânt dispun de spirit creator, de șanse spre afirmare, creativitate și genialitate. Calitățile native (genetice) se întrețin prin tenacitate și activitate superioară și, adeseori, modelele sociale (părinți, profesori, mentori, discipoli) stimulează dezvoltarea. Filosoful C. Noica propuneaurmătoarea formulă pentru excelență: dacă o țară își permite să investească în fotbaliști foarte mult spre a obține performanța competițională, de ce nu s-ar realiza aceeași alocare financiară pentru grupuri de elevi din fiecare contingent pentru a deveni excelenți într-un domeniu sau altul? De ce n-am avea școli cu clase de elită, cu elevi capabili de înaltă performanță în științe, arte, aptitudini, inteligență, după modelul claselor de pictură, arte, teatru, literatură creativă ? De aceea, punem întrebarea: Educația încotro? Excelența încotro?
Factorii care împiedică exprimarea excelenței, sunt: ura, mânia, lenea, dezordinea invidia (personali), organizarea vieții publice (corupția, nedreptatea, minciuna, falsitatea), încălcarea regulilor sociale de bună conviețuire (lipsa meritocrației, inegalitatea socială ca atitudine, traficul de influență, părtinirea gradului de rudenie) etc.
CÂTEVA CONCLUZII. Transformarea unui copil în adult coincide cu educația, ca supunere față de o autoritate prin acceptarea unor constrângeri menite să asigure solidaritatea. Tinerii sunt asemenea lui Achile a lui Homer, dornici de aventura cunoașterii, de explorare, de risc, de curiozitate, de pericol și de angajament; ei vor activitate, dinamism, implicare, risipă de energie și de emoționalitate; ei acționează hamletian („a fi sau a nu fi”) și nu caragialian („aveți puțintică răbdare”). Tânăra generație are nevoie de modele umane, de un context moral adolescentin, de o societate animată de valori morale și de oameni virtuoși. Excelența e râvna oricărui tânăr responsabil de a fi cât mai bun și cel mai valoros din generația sa. Zborul tinerilor spre excelență devine o năzuință firească. Parabola biblică a Semănătorului privind aruncarea semințelor în diferite locuri e o învățătură ce poate fi călăuzitoare în dezvoltarea diferențiată a personalității tinerelor generații în evoluția lor civică.
La eveniment au participat și membrele Asociației „Susținem Excelența”, iar medicul Corina Crișan (Medicină Legală) a răspuns la întrebarea eleviilor despre parcursul ei în profesie.
Ieșiți șifonați sau pe ușa din dos a universităților, „marii” profesori îmbrățișați de PUSL își caută opulpană politică sperând să redevină ce-au fost.
Brîndușa Armanca, revista22.ro, 21 octombrie 2025
Circula recent pe rețele o poză a lui Dan Voiculescu în robă și cu togă universitară, ca absolvent la 76 de ani al Facultății de Teologie. Cum fostul pușcăriaș nu s-a exprimat public despre calitatea învățământului superior, ultimele sale achiziții de la Partidul Umanist Social Liberal (PUSL) vorbesc de la sine. PUSL adună foști rectori plagiatori, neconfirmați în funcție, cu CV-uri dubioase sau cu cercetări penale la activ. Declarația că „PUSL transmite un semnal clar către mediul universitar: aici este locul unde competența și experiența contează” este, în aceste condiții, o concluzie ridicolă.
Lucian Puiu Georgescu, fost rector al Universității „Dunărea de Jos” din Galați, este noua „nestemată” a PUSL. Întâmpinat de presa afiliată trustului Intact cu osanale ca om cu „realizări notabile în domeniul cercetării și inovării” și cu certă recunoaștere „pentru contribuțiile sale importante la dezvoltarea învățământului superior românesc”, Puiu Georgescu este unul dintre puținii rectori revocați din funcție pentru nereguli grave, alături de Ramona Lile din Arad.
Cercetat pentru delapidare fiindcă a folosit resursele universității în folos propriu printr-un PFA personal, cu care angaja consultanță, acuzat de fals în CV și de plagiat în mai multe lucrări, Lucian Puiu Georgescu a fost refuzat în toamna acestui an de universitatea gălățeană de a continua să predea după împlinirea vârstei de pensionare. Alte nereguli sesizate de Corpul de Control al Ministerului Educației au dus la alte investigații ale procuraturii. Replica lui Georgescu, citat de Adevărul, a fost că „nu există niciun prejudiciu”.
Pe rolul instanțelor din Galați se pot vedea procese în Contencios cu nr. 2419/121/2024 și 98/44/2024, în care e implicat fostul rector.
Nimic din toate acestea nu l-a împiedicat, cu sprijinul politic al PSD, să fie ministru al Cercetării în Guvernul Tudose sau secretar de stat în același minister în 2017. L-a omagiat și Al. Cumpănașu, pentru toate strălucitele realizări, pe vremea când Cumpănașu era mâna dreaptă a lui Sorin Cîmpeanu.
Istoricul Marius Oprea a cercetat pentru Observatorul cultural, sub titlul „Activiștii de ieri, demnitarii de azi”, trecutul lui Lucian Puiu Georgescu, care s-a remarcat înainte de 1989 în aparatul de propagandă al UTC. Falsificarea biografiei avea ca scop escamotarea trecutului său comunist.
Nici numirile sale în funcții politice nu au fost aplaudate. Ca ministru al Cercetării, „nu a fost primit tocmai cu brațele deschise de către cercetătorii din România. El fusese deja acuzat de mulți dintre aceștia, din vremea în care deținuse funcția de secretar de stat, ca fiind artizanul unor epurări din domenii-cheie ale evaluatorilor de proiecte din străinătate, asupra cărora nu puteau plana suspiciuni privind integritatea sau conflictele de interese”, notează Marius Oprea.
Impresionează declarația sa de avere din 2024, pentru un individ care a lucrat exclusiv la stat: 3 case, 2 apartamente, 3 terenuri intravilane, 2 automobile Mercedes, bijuterii în valoare de 142.000 de euro, aproape 400.000 de euro în conturi sau fonduri de investiții, peste 1.400.000 de lei, precum și venituri anuale de peste 100.000 de euro numai de la universitate.
Altă achiziție de glorie la PUSL: deunăzi, Antena 3 anunța în descrieri triumfale că Ramona Lile, fostă rectoriță la Universitatea „Aurel Vlaicu” Arad, a preluat conducerea filialei Arad a partidului lui Voiculescu. Și, deși aceeași presă relatase cândva „performanțele” în plagiat ale Ramonei Lile și sancțiunile primite de la CNECSDTI, acum, lovită de amnezie, Antena 3, Jurnalul etc. foloseau vorbe mari, ca „achiziție de prestigiu”, „profesionalism”, „carieră solidă” etc. „Intrarea Ramonei Lile în PUSL este o mare reușită pentru partidul nostru. Avem alături de noi un lider autentic, respectat și cu o carieră solidă, care va aduce un plus de credibilitate și forță politică filialei Arad. Este dovada că PUSL devine o opțiune serioasă pentru profesioniștii care doresc să se implice în viața publică”, se lăuda PUSL prin purtătorul de cuvânt.
Să amintim că „prestigiul” și „cariera solidă” ale Ramonei Lile constau în seria de 12 plagiate, din care șase au fost sancționate de Consiliul Național de Etică ca „unul dintre cele mai grave cazuri de plagiat din cercetarea academică românească de după 1989”, cum consemnează CNECSDTI în raport. Lile este și în prezent sub sancțiunea retrogradării și a unui număr de interdicții timp de cinci ani. Acesta este motivul pentru care ministrul Educației de la acea vreme a respins confirmarea pentru un nou mandat de rector.
Ieșiți șifonați sau pe ușa din dos a universităților, „marii” profesori îmbrățișați de PUSL își caută o pulpană politică sperând să redevină ce-au fost sau mai mult decât atât.
Apreciem strădania acesteia de a deveni o organizație puternică, plină de „energie și entuziasm” spre a oferi un SPRIJIN concret, extrem de necesar colegilor, care studiază în țara vecină și de a DEZVOLTA proiecte educaționale și culturale, care „să promoveze valorile românești peste hotare”. Desigur, ne bucurăm că IARINA, absolventă a Liceului „Adam Muller Guttenbrunn” din ARAD se află în conducerea acesteia, dar urăm SUCCES deopotrivă LSRA și studenților români din Austria. DOAMNE AJUTĂ !
Miercuri seară, în sala Cinematografului ARTA a început Festivalul internațional de film documentar fARAD (8-12 septembrie), un eveniment mult așteptat de cinefili de toate vârstele, dar nu numai de iubitorii celei de a șaptea artă. Este un prilej excepțional de a urmări provocările și tendințele filmului documentar, în fond, o OPORTUNITATE CE NU TREBUIE RATATĂ.
Aplaud acest EVENIMENT CULTURAL, din cel puțin câteva considerente, la care mă refer succint, considerându-le fundamentale. În contextul prezentului, în care falsele valori, diletantismul și impostura sunt cvasigenerale este reconfortant să descoperi că un „fapt” cultural se desfășoară cu implicarea nemijlocită a specialiștilor cu experiență și excelență privind filmul documentar.
Doamna CORINA ȘUTEU „a deschis” Festivalul în calitate de președinte și o nominalizez nu doar ca fost ministru al culturii, ci, în primul rând, ca expert în domeniu, ca intelectual fin și rafinat, ce are meritul de a nu fi renunțat la inițiativa de acum 12 ani de a organiza la Arad un Festival internațional de film documentar. Se întâmplă adesea ca admirabile inițiative să se piardă de-a lungul anilor, de aceea APRECIEM consecvența / continuitatea, rarisime în prezent, ce relevă, de asemenea, RECEPTIVITATEA și IMPLICAREA PRIMĂRIEI ARAD, prin CENTRUL MUNICIPAL DE CULTURĂ. Să reținem că directorul artistic al Festivalului este DIMITRIS KERKINOS, o personalitate în domeniul filmelor de scurt metraj, dar și implicarea lui MIHAI CHIRILOV, o „voce” de referință în cinematografia românească, membru în colectivul de organizare a TIFF, cel mai mare festival dedicat filmului de lung metraj din România.
În deschiderea fARAD#12 a fost prezentat filmul ARAD, coordonat de CARMEN LIDIA VIDU, un cineast binecunoscut și consacrat prin premii prestigioase, precum Premiul UNITER și Premiul GOPO, care nu și-a uitat nicicând obârșia, probând o continuă iubire față de urbea noastră. Filmul său reprezintă un exercițiu de admirație față de Aradul profund, văzut prin oamenii săi, fără grandilocvență și emfază, ci autentic și uman. Filmul a fost elaborat anul trecut și în acest an, la Arad, în cadrul unor workshopuri pentru tineri iubitori de film, susținute de CARMEN LIDIA VIDU, un nume de referință privind filmul de non-ficțiune.
Festivalul arădean de lung metraj reunește în această ediție 11 documentare internaționale și românești cu o tematică incitantă, de actualitate și anume, PROPAGANDA și mecanismele sale de influență.
Semnalăm elementul de noutate al acestei ediții și anume Competiția de filme documentare de scurt metraj, care prin cele 13 filme originale explorează realități contemporane prin varii modalități de abordare artistică, lărgind astfel sfera de interes și orizontul de așteptare al pasionaților privind producția de film.
Juriul competiției de scurt metraje alcătuit din personalități importante ale cinematografiei românești și europene, vor decide PREMIUL pentru CEL MAI BUN FILM al competiției, precum și MENȚIUNEA SPECIALĂ, care constă într-o sesiune de mentorat cu Dana Bunescu.
Este important să subliniem că Festivalul a organizat în toate cele 12 ediții, un Laborator de producție, ajutându-i în mod concret prin cursuri de imagine, sunet, montaj etc pe cei interesați să se inițieze sau să performeze în ceea ce privește filmul documentar.
Nu ne propunem, și nici nu avem competențe în domeniu, să analizăm, chiar și emoțional, filmele înscrise în festival, de aceea aceste rânduri dublate de PROGRAMUL celor cinci zile ale Festivalului se doresc o INVITAȚIE, pe care o adresez arădenilor de a nu rata acest eveniment artistic de top, dar și oamenilor politici de a urmări filme ce pot constitui reale modele de a aborda PROPAGANDA la modul profesionist.
Dezbatere despre excelența în învățământ/Foto: A.P.
