Sărbători în tihnă, cu voie bună și nesperate bucurii pentru familiile noastre, ale tuturor, dar și pentru prietenii adevărați, nu și pentru cei duplicitari și de circumstanță!!!

[envira-gallery id="1126"]

Iar Anul 2016 să fie cel mai bun !

Vă doresc să izbutiţi a identifica la timp și nu prea târziu, lupii transformați in oi iubitoare!

În rest, să auzim numai de bine! Lizica Mihut

Notă: Vă mulțumesc tuturor! Și celor care au citit și celor care nu au citit articolele mele.

Să ne reîntâlnim cu sănătate și seninătate, începând cu 20 ianuarie 2016.

Până atunci, să auzim numai de bine! Acceași, Lizica Mihut.

[envira-gallery id="1138"]

Corului Facultăţii de Teologie Ortodoxa la cei 25 de ani de existenta,

LA MULŢI ANI !

Felicitări tuturor,dar, mai ales, Dlui Prof. dr. Mircea Buta, inima Corurilor (mixt si bărbătesc) , din totdeauna!

Lizica Mihut

Marea mea surpriză, incredibila mea surpriză a fost că Onoriu Felea a reuşit la spectacolul de teatru dans IRENNE (ce a avut premiera recent) să umple până la refuz Sala Teatrului. Nici chiar Festivalul de Teatru Clasic nu a reuşit o asemenea performanţă la toate spectacolele înscrise în programul său !
Mărturisesc sincer că a fost pentru mine nu doar o surpriză ci mi-am pus întrebarea, cred, justificată, referitoare la motivaţia participării celor câteva sute de spectatori, ce s-au arătat cu adevărat entuziaşti la final de reprezentaţie.

În fond, se derula în faţa tuturor un gen inedit, ce îngemănează într-un story sui-generis, deopotrivă dansul, mişcarea acrobatică, muzica dar şi profunde emoţii, sentimente sugerate printr-o „bijuterie” artistică desenată cu credinţă şi dăruire fără rezerve.
Este vorba despre un proiect IRENNE, ce se va materializa într-un film de ficţiune, având ca locaţie Aradul anilor 1940. Până să apară filmul – trebuie să recunoaştem că ne aflăm în faţa unui proiect îndrăzneţ – Onoriu Felea s-a gândit să realizeze acest spectacol de teatru dans, care a avut un succes special.

Dar această propunere a producătorului şi scenaristului Onoriu Felea va deveni cu mult aşteptatul sprijin al comunităţii locale, primul film de ficţiune turnat la Arad după peste cinci decenii !!!

Să reţinem că la Arad s-a realizat în anul 1913 primul film românesc de lung metraj din România şi anume „Nuntă ţărănească pe străzile Aradului.
Să ne întoarcem, însă, la Onoriu Felea tânărul care a înscris deja în CV-ul său o carieră impresionantă. Nu a trecut însă în CV., că provine din familia regretatului profesor şi director al Institutului Teologic arădean Ilarion V. Felea şi nici că are o soţie admirabilă, în stare să-i înţeleagă şi să-i susţină visele, strădaniile, înaltele „praguri” artistice spre care tinde de pe când avea doar zece ani, elev fiind la Cercul de Foto-Cineclub al Palatului Copiilor, pe care avea să-l reînfiinţeze după evenimentele din anul 1989.

Onoriu Felea îşi doreşte un Centru Cinematografic la Arad care să-i sprijine pe cei care doresc să facă film sau proiecte din zona industriilor creative (arhitectură, teatru, pictură, muzică etc.) sperând în acest fel să-i aducă spre o platformă comună pe împătimiţii celei mai tinere dintre arte.

Este pentru prima dată când m-am hotărât să public un întreg C.V., pentru că Onoriu Felea nu este doar fotoreporterul de la ziarul „Adevarul” sau de la televiziunile locale ci este mult mai mult, aşa încât vă invit să-i urmăriţi, cu răbdare şi nu pripit, devenirea-i prin timp, cu sublinierea că este vorba despre un destin asumat, ce probează că uneori, chiar foarte rar, pasiunea poate deveni un mod de existenţă.

În rest, să auzim numai de bine !

Lizica Mihuţ

[envira-gallery id="2336"]

Într-o conferinţă de presă organizată luni, 7 decembrie 2015, prof. univ. dr. Lizica Mihuţ (însoţită de avocatul Popescu Mihail-Ştefan) a prezentat „Decizia 631/22.10.2015. definitivă şi irevocabilă, pronunţată de către Curtea de Apel Craiova, prin care s-a dispus respingerea acţiunii formulate de către reclamanţi ca fiind nefondată, după epuizarea tuturor căilor de atac”.

Reamintim cititorilor că reclamanţii sunt Ardelean Aurel şi Universitatea de Vest „Vasile Goldiş”, pârâta este Mihuţ Lizica Mărioara, iar obiectul: „Obligarea pârâtei la plata către reclamanţi a sumei totale de 300.000 de lei reprezentând contravaloarea prejudiciului nematerial presupus produs de către pârâtă prin publicarea unor articole ce au fost considerate de aceştia ca fiind defăimătoare, calomniatoare şi insultătoare („Universitatea Vasile Goldiş şi Monica Tulcan”, „Gânduri la o aniversare”, „Mai poate fi trombonit Aurel Ardelean”), toate publicate în presa locală arădeană”.

Ei bine, cu aceste pretenţii reclamanţii au sesizat Judecătoria Arad în data de 4.03.2011, introducând acţiunea în instanţă, iar ulterior, părându-li-se că nu ar exista o judecată imparţială din partea instanţelor locale, au solicitat strămutarea procesului, care în continuare a fost strămutat la Judecătoria Craiova.

După un proces care a durat fix 4 ani şi 8 luni iată în esenţă motivarea instanţei craiovene:

„Pe de o parte s-a apreciat că afirmaţiile presupus defăimătoare incriminate de către reclamanţi au fost reale, veridicitatea acestora fiind demonstrată pe parcursul procesului astfel:

– legătura strânsă de colaborare dintre Monica Tulcan şi Universitatea Vasile Goldiş Arad a existat şi s-a dovedit a fi existat, o lucrare cu autor Monica Tulcan fiind livrată către Universitatea Vasile Goldiş Arad în 300 de exemplare, contravaloarea editării fiind achitată de către aceasta din urmă (în ciuda răspunsului reclamantului Ardelean Aurel, care a negat în instanţă această legătură), de asemenea sediul fostului cotidian Glasul Aradului, în care au apărut mai multe articole publicate de către Monica Tulcan cu privire la pârâta Mihuţ Lizica Mărioara a fost într-un imobil deţinut de către Universitatea de Vest Vasile Goldiş Arad;

– circumstanţa posibilei absorbţii a Universităţii Aurel Vlaicu Arad de către Universitatea de Vest Vasile Goldiş Arad, la dorinţa reclamantului Ardelean Aurel a fost reală, petrecându-se în perioada în care ministrul educaţiei era dl. Andrei Marga;

– circumstanţa conform căreia reclamanta Universitatea de Vest Vasile Goldiş deţine mai multe imobile dobândite în baza unor acte încheiate cu Consiliul Local al Municipiului Arad este reală, fiind demonstrată cu respectivele contracte încheiate între cele două părţi”.

Ca atare, s-a reţinut de către instanţa de judecată că: „… afirmaţiile făcute nu încalcă principiul proporţionalităţii, fiind păstrat astfel un echilibru necesar între standardele minime impuse de articolul 10 din CEDO – în privinţa libertăţii de exprimare şi protecţia asigurată drepturilor individuale în dreptul intern (prin art. 998-999 c.civ) – neavând un caracter ilicit”.

Mihail – Ştefan Popescu, avocatul pârâtei, a ţinut să precizeze la rândul lui: „A avut loc soluţionarea litigiului, prin care reclamanţii Ardelean Aurel şi Universitatea de Vest „Vasile Goldiş” solicitau un total de 300.000 de lei ca şi despăgubiri raportat la articolele publicate la acea vreme. Reclamanţii n-au avut chiar aşa mare încredere în justiţia arădeană şi au solicitat strămutarea litigiului la Judecătoria Craiova. Acolo au urmat toate fazele procedurale (Judecătorie, Tribunal, Curtea de Apel Craiova) şi, după ce au fost parcurse toate aceste instanţe, s-a ajuns la hotărârea definitivă şi irevocabilă a Curţii de Apel Craiova prin care s-a constatat că acţiunea lor este netemeinică”.

„Mă bucur că după 4 ani şi 8 luni a luat sfârşit un proces care nu avea nici un obiect în fond, dovadă că toate acuzaţiile de calomnie şi insultă au fost considerate ca nefondate. Din punctul meu de vedere niciodată nu am avut nici un resentiment nici faţă de Universitatea de Vest „Vasile Goldiş”, nici faţă de d’l Aurel Ardelean, de care ne leagă o veche colaborare şi sper ca în sfârşit cu acest proces litigiul nu numai că s-a încheiat, dar şi cei care postează din interiorul instituţiei respective vor înceta postările şi eu zic că relaţia trebuie să fie una de colaborare, de construcţie şi nici într-un caz una de demolare, care nu ne avantajează pe nici unul dintre noi”, a punctat prof. univ. dr. Lizica Mihuţ în încheierea conferinţei de presă.

Sursa: arq

[envira-gallery id="2338"]

În urmă cu 4 ani și 8 luni,  dr. Aurel Ardelean, împreună cu Universitatea de Vest „Vasile Goldiș” o dădeau în judecată pe dr. Lizica Mihuț, la acea oră rector al Universității „Aurel Vlaicu”, pentru trei articole scrise de aceasta în perioada 2010-2011, articole acuzate ca fiind calomniatoare, defăimătoare și insultătoare. Pentru „repararea” imaginii, profesorul Ardelean și universitatea pe care o conducea, cereau 300.000 de lei.

A urmat o lungă judecată (așa cum par a fi toate în România), ce părea fără sfârșit, mutată de la Arad la Judecătoria Craiova.

Astăzi, în cadrul unei conferințe de presă, dr. Lizica Mihuț împreună cu avocatul său, Mihai Ștefan Popescu, au anunțat că procesul a ajuns, în sfârșit, la final, iar decizia definitivă și irevocabilă dată de Curtea de Apel Craiova a fost respingerea acțiunii formulate de către reclamanți, considerată drept nefondată.

„Spuneau că acele articole sunt insultătoare, calomniatoare și defăimătoare. Ce pot să vă spun e că noi am demonstrat trei mari probleme la aceste acuze: 1. Domnul Ardelean nu a solicitat niciodată absorbția Universității noastre și au fost mai multe declarații a celor care au fost de față, când a venit domnul Marga și a cerut să fim absorbiți. 2. Domnul Ardelean și Universitatea Goldiș nu au primit nimic de la stat, ori se știe că aceste clădiri au fost proprietatea statului, am demonstrat asta cu acte. 3. Legat de campania unei jurnaliste, care a durat câteva luni: domnul Ardelean a declarat în instanță că nu o cunoaște, dar noi am avut un document care arăta că domnul Ardelean a plătit o anumită sumă de bani acesteia. Era cu semnătura dânsului și antetul Universității”, a spus Lizica Mihuț.

Așadar, de-a lungul procesului s-a demonstrat că articolele publicate și semnate de doamna Mihuț nu numai că nu sunt insultătoare, ci că acestea conțin date veridice.

„Libertatea de exprimare poate să meargă până acolo unde aduce atingere onoarei, demnității unei alte persoane. În cauză, s-a analizat și s-a dovedit că modul în care au fost scrise articolele și ceea ce a fost scris nu a adus atingere nici unui element al personalității sau a existenței Universității Vasile Goldiș. Din această cauză, ele nu mai pot fi considerate ca fapte ilicite. Un alt aspect important a fost și faptul că procesul s-a desfășurat în așa fel încât s-a putut demonstra că tot ceea ce a fost scris în aceste articole a fost adevărat”, a spus avocatul  Mihai-Ștefan Popescu.

În încheiere, Lizica Mihuț a ținut să menționeze: „Vrem să încheiem acest litigiu o dată pentru totdeauna și nu am resentimente față de Ardelean…”

P.S. În măsura în care domnul Aurel Ardelean și/sau Universitatea Vasile Goldiș doresc să comenteze afirmațiile de mai sus, o să publicăm eventualele reacții.

Sursa: Special 

Aproape cinci ani s-a judecat Lizica Mihuţ – de această dată în calitate de ziarist, nu de rector al Universităţii Aurel Vlaicu din Arad (la vremea respectivă) – cu Aurel Ardelean, rectorul Universităţii de Vest „Vasile Goldiş” şi instituţia de învăţământ superior condusă de acesta, pentru trei articole publicate în ziarul „Observator arădean”.

Aurel Ardelean şi Universitatea de Vest „Vasile Goldiş” (UVVG) i-au solicitat Lizicăi Mihuţ nu mai puţin de 300.000 de lei (care atunci însemnau 60.000 de euro) pentru articolele publicate, pe care le-au considerat „defăimătoare”, „calomniatoare” şi „insultătoare”. Că nu au fost aşa reiese din Decizia nr. 631/22.10.2015 a Curţii de Apel Craiova (procesul a fost strămutat acolo la cererea reclamanţilor!), care este definitivă şi irevocabilă, şi prin care s-a respins acţiunea lui Ardelean şi a UVVG ca fiind „nefondată”, după epuizarea tuturor căilor de atac.

Acum, cu decizia în mână, Lizica Mihuţ a declarat că nu are nici un fel de pretenţii de la Aurel Ardelean şi Universitatea de Vest „Vasile Goldiş”, care vor trebui să plătească doar cheltuielile de judecată, aşa după cum a stabilit instanţa.

Alături de avocatul său, Ştefan Popescu, Lizica Mihuţ a declarat într-o conferinţă de presă că doreşte să pună punct litigiului cu Aurel Ardelean şi UVVG. „Nu avem nici un fel de pretenţie, dorim să încheiem odată pentru totdeauna acest litigiu. Nu am nici un fel de resentimente şi îmi doresc să se încheie toată această poveste”, a declarat Lizica Mihuţ.

Decizia definitivă şi irevocabilă a instanţei poate fi privită, în acest caz, şi ca o victorie a libertăţii de exprimare, care nu a depăşit, în cele trei articole incriminate, limita judecăţilor de valoare.

Un proces încheiat după 4 ani și 8 luni

Este vorba despre procesul intentat de către dl. Ardelean Aurel și Universitatea “Vasile Goldiș” Arad, pentru publicarea a trei articole de câtre subsemnata, articole considerate “defăimătoare, calomniatoare și insultătoare”. Decizia nr. 631/22.10.2015, definitivă și irevocabilă pronunțată de Curtea de Apel Craiova, a dispus “respingerea acțiunii formulate de către reclamanți, ca fiind nefondată, după epuizarea tuturor căilor de atac”

Anexez o Scurtă prezentare a situației litigiului.

În rest, să auzim numai de bine!  Lizica Mihut

[envira-gallery id="2339"]

Ediția a XXI-a Festivalului de teatru clasic s-a încheiat în urmă cu câteva zile, dar ecourile sale nu se vor stinge prea curând. Cu siguranță, este extraordinar că acest festival continuă. Poate puțini au fost cei care, credeau în ideea de continuitate. Trebuie să recunoaştem că noi, românii, suntem întotdeauna entuziaşti la început, dar treptat, admirabilele intenții se subțiază şi, adesea, renunțăm cu seninătate la proiecte ce păreau a se materializa pe termen lung. Apreciez faptul că acest festival a devenit o tradiție şi chiar un brand pentru un Arad angajat într-un proiect de anvergură şi anume, candidatura la titlul de Capitală Europeană a Culturii 2021. Meritul este cel al Consiliului Local Municipal, care finanțează acest festival, demonstrând că „dreapta” poate să fie alături de „stânga” şi „stânga” poate coexista cu „dreapta” spre a susține această prețioasă idee de a aduce la Arad, spectacole ale Teatrului din România şi din Ungaria, în stare să demonstreze că avea dreptate „divinul critic” (l-am numit pe George Călinescu), când susținea, cu argumente, desigur, că „a fi clasic înseamnă a crea durabil şi esențial”.

İncercānd o sinteză a Ediției a XXI-a a Festivalului, subliniem că acesta, prin abordări scenice insolite sau chiar prin eşuări în plan teatrologic , au adus pe scena arădeană:

1. a) mari dramaturgi ai literaturii universale: Shakespeare (Mult zgomot pentru nimic), Molière (Vicleniile lui Scapino), Cehov (Platonov), Ibsen (Rața sălbatică);
2. b) spectacole actuale, cele mai multe au avut premiera în acest an (10 din 13 spectacole!). Doar un singur spectacol se joacă cu succes din anul 1993, iar două din anul 2014!
3. c) o diversitate teatrologică: piese de teatru în „cheie” clasică sau modernă; monolog dramatic; un excepțional recital; teatru coregrafic; musical;
4. d) importanți regizori: Alexandru Dabija (Astă seară: Lola Blau); Gigi Căciuleanu (Vivaldi şi anotimpurile); Dragoş Galgoţiu (Casanova); Alexander Hausvater (Mult zgomot pentru nimic); Kokan Mladenović (Opera cerşetorilor);
5. e) actori de excepție, unii deja consacrați sau alții care „bat” la porțile consacrării, astfel i-am urmărit pe scena arădeană pe Ion Caramitru, Victor Rebenciuc, Maia Morgenstern, Dorina Lazăr, Cristian Iacob, dar şi unii din admirabilii actori ai Teatrelor din Târgu Mureş, din Oradea şi din Piatra Neamț;
6. f) Teatrul Național din Pécs (oraş înfrățit cu Aradul şi Capitală Culturală Europeană în urmă cu câțiva ani) şi Teatrul „Csiky Gergely” din Kaposvar, cu piesa Beznă de mină de Székely Csaba, în regia lui Bérczes László;
7. g) adaptări ale unor texte binecunoscute (20 de ani în Siberia, de Anita Nandriş-Culda, adaptarea, regia şi scenografia Sorin Misirianțu); Casanova, după Memoriile lui J. Casanova de Seingalt, scenariul, regia, decorul, coloana sonoră: Dragoş Galgoțiu sau Opera cerşetorilor după textul omonim al lui John Gay, regia Kokan Mladenović.

Teatrul arădean are meritul de a fi deschis a XXI-a ediție a Festivalului de Teatru Clasic cu Shakespeare şi nici nu se putea gândi o mai bună opțiune, ca profesiune de credință afirmată în mod programatic. Este important şi riscant în acelaşi timp, să-ți propui a reprezenta scenic oricare din piesele marelui Will. Este de fapt a treia premieră a Teatrului arădean, în această stagiune, fapt cu atât mai  remarcabil cu cât a reuşit să-l convingă pe Alexander Hausvater să semneze regia piesei Mult zgomot pentru nimic. Regizorul se află la a patra colaborare cu Teatrul arădean după Gheață şi orhidee de Robert MCDonald (2003), „Amoc” de Stefan Zweig (2008) şi ” Orchestra Titanic” de Hristo Boytchev (2011).

De această dată, Alexander Hausvater propune o lectură scenică superficială, lipsită de substanță şi coerență. Ne aflăm, de fapt, la o lectură scenică a unui text de Shakespeare, fără Shakespeare!!!. Oricât s-ar părea de ciudat nu regăsim şi nici măcar nu auzim, în spectacol, textul marelui dramaturg ci asistăm la o abordare superficială, vulgară, zgomotoasă la propriu şi nu în subtext, cu îngroşări supărătoare , cu un „desen” care nu le uneşte într-un „tot” profund articulat ci le „aruncă” într-un joc gratuit şi neinspirat în plan regizoral.

Cea ce m-a impresionat în spectacol a fost interpretarea celor mai mulți dintre actori, care continuau să creadă sau poate mimau foarte bine, într-un „story” teatrologic, urmând cu obstinație „indicațiile” regizorului Ovidiu Ghiniță, un actor special, cu mare deschidere intelectuală, se amuza, cred, de propriile-i „nebunii” histrionice, ca dealtfel, şi Dorina Darie, admirabilă în câteva scene din spectacol, demonstrând a fi ceea ce ştiam de mulți ani şi anume că este o actriţă cu vocație şi nu construită artificial. Am reținut, de asemenea, pe Bogdan Costea (John), Zoltan Lovas (Benedick), Sorin Calotă (Conrad), Oltea Blaga (Dogberry), Mariana Tofan (Antonia). Este regretabil că o actriță, precum Angela Petrean-Varjasi nu a fost distribuită într-un rol pe măsura talentului său bine ştiut. Beatrice nu numai că nu a convins în interpretarea lui Carmen Vlaga Bogdan, dar a avut stângăcii pe care nu le-am identificat în alte spectacole, probabil vina fiind şi a regizorului care a distribuit-o în mod eronat. Actrița are forță scenică şi aplomb, dar în tandem cu Zoltan Lovas (ea,scundă; el,înalt; )păreau un cuplu umoristic şi nu unul de amorezi. Nici Andrei Elek (Claudio), Ionel Bulbuc (Borachio) , Cecilia Lucanu Donat (Hero), Roxana Sabău Nica (Ursula) nu au convins ci dimpotrivă.

În concluzie, un spectacol zgomotos, lipsit de originalitate, cu dese „căderi” în derizoriu, un spectacol în care l-am auzit nepermis de puțin pe Shakespeare, dar care rămâne o posbilă viitoare provocare pentru Alexander Hausvater, un regizor important, în care continuăm să credem, în ciuda acestui eşec evident.

În rest, să auzim numai de bine! Lizica Mihuț