Arhiva lunii iulie 2020

2.000 de măști donate de Camera de Comerț a Chinei din Hong Kong

Donația a fost făcută de Camera de Comerț a Chinei din Hong Kong către Forumul Prieteniei și Colaborării Româno-Chineze.

thumbnailSolidaritatea nu ține cont de distanțe. În această perioadă în care întreaga planetă se confruntă cu o criză sanitară, sprijinul reciproc între popoare este extrem de important. Relațiile româno-chineze dezvoltate de-a lungul timpului prin intermediul prof.univ.dr. Lizica Mihuț și al Forumului Prieteniei și Colaborării Româno-Chineze, s-au concretizat print-o importantă donație făcută de Republica Populară China. Astfel că un lot de 2.000 de măști de protecție au ajuns la Arad, fiind trimise de către Camera de Comerț a Chinei din Hong Kong către Forumul Prieteniei și Colaborării Româno-Chineze, sub îndemnul: „Inimile noastre sunt legate între ele, depășind distanța mare geografică”. Forumul, prin președintele prof. univ. dr. Lizica Mihuț, a decis ca această donație să ajungă la Poliția Rutieră, acei polițiști care mereu se află în prima linie a luptei cu noul coronavirus.

„Fără îndoială, niciodată măștile nu sunt suficiente, iar Poliția Rutieră are încă nevoie de ele. Camera de Comerț a Chinei din Hong Kong, prin Ambasada R.P. Chineze în România a trimis aceste măști Forumului Prieteniei și Colaborării Româno-Chineze. Excelența Sa Jiang YU, Ambasador Extraordinar şi Plenipotențiar al R.P. Chineze în România a subliniat că «trimiterea acestor 2.000 de măști este un gest mic dar foarte important, deoarece relevă prietenia pe care China o are față de poporul român, prietenie consolidată de-a lungul celor 70 de ani de relații diplomatice între China și România». Excelența Sa Jiang Yu a exprimat aprecieri, pe care le-am transmis președintelui Iustin Cionca, cu privire la colaborarea cu oficialitățile arădene, colaborare ce se dorește amplificată în viitor. Ambasada va organiza un târg de turism la care Consiliul Județean este invitat să participe pentru a promova județul Arad în rândurile numeroșilor chinezi interesați de turism. De asemenea, E.S. Jiang Yu a precizat că are în atenție materializarea propunerii pe care am făcut-o la întâlnirea Excelenței Sale cu ziariștii arădeni, în august 2019, la sediul Forumului Prieteniei și Colaborării Româno -Chineze, cu prilejul vizitei oficiale la Arad, și anume ca o delegație a ziariştilor arădeni să viziteze China”, a transmis prof. univ. dr. Lizica Mihuț.

Donația a fost preluată de către Răzvan Meszar și Cristina Mateaș din cadrul Biroului Rutier al I.P.J. Arad, polițiștii apreciind în mod deosebit acest act de solidaritate, cu atât mai mult cu cât perioada crizei sanitare încă nu s-a încheiat, iar măștile sunt un prim pas pentru a fi protejați atât polițiștii, cât și arădenii.

În întreaga lume

Într-o scrisoare oficială, Camera de Comerț a Chinei din Hong Kong a transmis: „Acum, când epidemia COVID-19 se răspândește în întreaga lume, cu scopul de a da înapoi societății, Camera de Comerț a Chinei participă în campaniile anti-COVID-19 din întreaga lume, donând măști de protecție. Așadar transmitem aceste măști către Ambasada Chinei din României pentru a le da mai departe comunității […] Sperăm ca prosperitatea econmică și viața plăcută să revină în România cât de curând. Trăind pe aceeași planetă sunt valuri din aceeași mare, frunze din același copac și flori din aceeași grădină. Trăim într-o lume interdependentă și solidară. Chiar dacă ne despart munți și mări, putem fi întotdeauna unii lângă ceilalți”.

thumbnail (1)

INTERVIU J.A. – Ramona Pencea, membru fondator al Asociației „Con Brio”: „Dezideratul meu este promovarea performanței”

Ramona Pencea

Membru fondator al Asociației „Con Brio”, psihologul Ramona Pencea dezvăluie provocările meseriei, dar și a implicării sale în Asociație, punctând relațonarea cu Forumul Prieteniei              Româno-Chineze.

JURNAL ARĂDEAN: Doamna Ramona Pencea, acordați pentru prima dată un interviu în Jurnal Arădean, ca membru fondator al Asociației „Con Brio”. Până să discutăm puțin despre această Asociație, vă rog să vă prezentați succint.

RAMONA PENCEA: Sunt psiholog clinician, pshihoterapeut specializat în psihoterapii cognitiv-comportamentale, certificată de Albert Ellis Institute, New York, de Federația Română de Psihoterapie și de Asociația de Psihoterapii Cognitive și Comportamentale din România. Sunt licențiată și în Drept, profesând timp de 12 ani. Considerăm că cele două științe s-au întâlnit în chip fericit, astfel că am depus efort pentru dobândirea calității de expert psiholog în psihologia clinică și expertiză psihologică judiciară.

J.A.: Care considerați că sunt liniile de forță în biografia dumneavoastră?

R.P.: Am avut un rol important în Revoluția din 1989 la Arad, dar nu am dorit ierarhii, refuzând propuneri importante, cu sublinierea că m-am implicat din convingere în evenimentele din Decembrie `89, fără să fi optat/optez pentru un partid politic. Consider, cu modestie, că am adus o contribuție la readucerea Psihologiei ca obiect de studiu și am înființat (2008), cred, prima revistă de psihologie, care nu apare într-un cadru instituțional, ci e coordonată de mine în calitate de psihoterapeut.

Precizez că în prezent activez și în calitate de președintă al Patronatului Psihologilor cu drept de liberă practică în Zona Vest.

J.A.: Cum ați ajuns să fiți una din cele șase membre fondatoare ale Asociației „Con Brio”?

R.P.: Am avut onoarea să fiu membru fondator în Asociația „Con Brio”, la propunerea doamnei Ana-Maria Dragoș, președintele Con Brio; împreună cu alte cinci doamne, toate de o înaltă ținută profesională, avem ca deziderat promovarea performanței în domeniile de competență ale membrilor fondatori ai Con Brio.

Apreciez propunerea doamnei prof.dr. Diana Achim, director al Colegiul Național „Moise Nicoară” Arad și a doamnei prof. Camelia Circa-Chirilă – coordonator programe și proiecte educative, de a colabora la webinariile adresate grupurilor vulnerabile de elevi pentru Consiliere și orientare pe durata pandemiei. De asemenea, activez și ca Voluntar Psy-Covid 19 pentru cadrele medicale, polițiști, persoane diagnosticate cu acest virus.

J.A.: Referiți-vă și la colaborarea cu Forumul Prieteniei și Colaborării Româno-Chineze, vă rog.

R.P.: Psihologia și psihoterapia sunt căile spre auto-cunoaștere personală și creșterea performanței în toate domeniile, astfel sunt recunoscătoare doamnei prof.univ.dr. Lizica Mihuț, Președinte al Forumului Prieteniei și Colaborării Româno-Chineze, că a primit la masa performanței și profesia mea.

„Con Brio” susține Forumul Prieteniei și Colaborării Româno-Chineze. Am elaborat o lucrare pentru fiecare din cele cinci ediții ale Simpozionului Internațional „Cultura și Civilizația Chineză. Dialoguri româno-chineze” și recunosc că a fost o provocare importantă și sui-generis scrierea acestor lucrări, iar demersul meu, sunt sigură, va continua abordând o problematică învederată de profesia mea.

Citat – Psihologia și psihoterapia sunt căile spre auto-cunoaștere personală și creșterea performanței – Ramona Pencea