ARQ/criticarad.ro, 27 februarie 2023
Se știe că articolele mele „au intrat” și „intră”, întotdeauna, în paginile unei cărți, ce va imortaliza prin cuvântul scris, prezent în biblioteci, atitudini și confesiuni, puncte de vedere asumate. Convinsă fiind de această responsabilitate, mă documentez mult în vederea elaborării unui articol. Am ținut să precizez obligativitatea documentării în sine, precum și strădania de elaborare obiectivă „sine ira et studio“.
* * *
Consult CV-ul lui ILIE CHEȘA, aflat pe site-ul Primăriei și sunt consternată de precaritatea acestuia. Nimic, dar absolut nimic nu-l recomandă pe Ilie Cheșa pentru funcția de viceprimar, nici studiile și cu atât mai puțin experiența profesională. Capitolul „Formare și educație” din CV nu menționează nici liceul și nici specializarea facultății de „Științe Umaniste, Politice și Administrative“, pe care susține că a terminat-o, uitând domeniul pregătirii sale în învățământul superior, deoarece numele facultății reunește 3 domenii distincte, pe care, în mod sigur, nu le putea termina, în perioada 2009-2012, conform declarației sale.
Nici chiar cursurile de scurtă durată nu sunt efectuate în instituții de învățământ, ci la un ONG din Vladimirescu sau la o instituție, care are un alt domeniu de activitate și nu este „instituție de învățământ”, precum se subliniază în CV.
Ce a lucrat efectiv Ilie Cheșa?
Până la 25 de ani nu precizează un loc de muncă, iar apoi activează doar în domeniul „transport marfă” (2001-2015) și ARR (2016-2019). De ce să se jeneze Ilie Cheșa să precizeze că a fost ospătar și barman la restaurantul, în fond onorabil, al lui Cornel Lucaci sau că are o firmă de deratizare (conform folclorului urban), iar la capitolul „Coordonare și administrare”, magazine și departamente din CV, nu apare și numele acestora, cum ar fi firesc.
Dacă CV-ul lui Ilie Cheșa surprinde prin precaritatea sa, creând sentimentul de neîncredere și superficialitate, urmărind, începând cu luna ianuarie, postările în social media, privind activitatea de viceprimar, descopăr că acestea sunt scrise cu profesionalism, știut fiind faptul că sunt elaborate prin contracte de publicitate de Cosmin Mihuța, un ziarist foarte bun și prompt, care relatează credibil și sintetic activitatea administrativă și politică a lui Ilie Cheșa.
În mod cu totul surprinzător, activitatea lui Ilie Cheșa, relatată în social media, nu are aproape deloc feedback, când sunt relatate în nume propriu.
Să reținem câteva exemplificări: informații foarte bine documentate, precum „Aradul devine un pol important pe harta sportului național” din 16 februarie, nici după 3 zile nu are un like sau un comentariu; o situație ridicolă și anume mulțumirile adresate colegilor de partid, în 19 februarie pentru alegerea sa în calitate de coordonator PES Activists și vicepreședinte la nivel național, reluată câteva zile, nu are nici un comentariu și doar un singur like; promovarea de către el însuși a unei emisiuni la postul local de televiziune nu are nici un like, precum și informațiile despre „Liga Aleșilor Locali“ sau despre „Parcarea supraetajată, pe 4 nivele, în buricul Aradului” sau excepționalul citat al lui Eminescu, cu prilejul „Zilei Culturii Naționale”.
Am dat doar câteva exemple, dar ele sunt numeroase și este important să subliniem că toate acestea, când sunt semnalate de Ilie Cheșa în asociere cu alți lideri politici sau cu ziariști, instant, dobândesc vizibilitate. Precizăm că numeroasele postări în nume propriu, fără niciun feedback, sunt șterse de pe pagina sa de fb, astfel că până la elaborarea acestui articol au rămas doar 6, în întreaga lună februarie!
Și atunci ne întrebăm, cu îndreptățire, cine îl susține pe Ilie Cheșa la Arad?
Să fie adevărat că este „copilul” preferat al unei doamne, lider politic important, la nivel național? Binemerită Aradul un asemenea viceprimar? Servește oare Ilie Cheșa interesele unui partid potrivnic? Sunt întrebări retorice, pe care doar „privirile severe ale timpului“ sau demersuri viitoare le pot confirma . Și, de ce nu, chiar infirma!!!