NewsAr.ro, 20 iunie, 2024

Seria „Dialoguri despre excelență” a continuat joi, 20 iunie, cu o nouă întâlnire ce a avut drept temă „Profesia de avocat: de la pasiune la sacrificiu. Oportunități și vulnerabilități în profesia de avocat.

Evenimentul a avut loc în Sala Festivă a Palatului de Justiție din Arad și i-a avut ca oratori pe Diana Maria Chițoi, avocat în cadrul Baroului Arad și consilier în Consiliul Baroului Arad, și pe avocatul Andrei C. Ioniță, decanul Baroului Arad,

„Precum deja se știe, ne propunem, în mod programatic, patru deziderate importante:

1. Dialoguri despre excelență în cele șase mari domenii: Educație și Învățământ, Cultură, Sănătate, Antreprenoriat, Justiție și Jurnalism;

2. Elaborarea unor proiecte internaționale și nu întâmplător un membru al asociației noastre este expert în acest domeniu; a câștigat recent un prestigios premiu european: Salto;

3. Lansarea unor cărți situate în zona excelenței;

4. Acordarea unor premii pentru merite de excepție.           

Au fost organizate dialoguri despre excelență în Educație, Învățământ, Cultură, abordare interdisciplinară: Sănătate – Învățământ. Iar acum, în Justiție, cu o temă interesantă și provocatoare privind «Profesia de avocat: de la pasiune la sacrificiu», susținută de către decanul Baroului de Avocați Arad, dl. Andrei Ioniță, precum și de către d-na Diana Chițoi, membru al Consiliului Baroului Arad.”, a declarat prof. univ. dr. Lizica Mihuț, președinta Asociației „Susținem Excelența”.

„Astăzi, vreau să vă vorbesc despre una dintre cele mai vechi și respectate profesii din lume – aceea de avocat. La baza carierei de avocat stă o pasiune profundă pentru dreptate. Această pasiune este cea care motivează un tânăr student la drept să studieze ore nesfârșite, să înțeleagă legile, să discearnă nuanțele subtile ale jurisprudenței și să-și dezvolte abilități analitice și de argumentare. Este dorința arzătoare de a proteja drepturile fundamentale ale individului, de a lupta împotriva nedreptății și de a susține adevărul, care dă naștere vocației de avocat.

Fiecare avocat își amintește momentul în care și-a dat seama că aceasta este chemarea sa. Poate a fost un caz celebru care a aprins scânteia interesului, poate un profesor inspirat sau o experiență personală care a deschis ochii asupra importanței dreptului. Această pasiune este motorul care împinge avocații să depășească dificultățile și să își perfecționeze continuu abilitățile.

Cu toate acestea, drumul către excelență în profesia de avocat nu este ușor. Este presărat cu provocări și obstacole care testează determinarea și rezistența fiecărui practician. Începând cu examenele riguroase de admitere la facultate și continuând cu pregătirea intensă pentru Barou, fiecare pas necesită muncă asiduă și dăruire totală.

Viața unui avocat nu este simplă. Presiunea timpului, complexitatea cazurilor, responsabilitatea enormă față de clienți și nevoia de a fi mereu la curent cu schimbările legislative pot transforma această profesie într-o adevărată cursă contra cronometru. Un avocat bun trebuie să fie mereu pregătit, mereu vigilent și mereu dedicat să ofere cele mai bune soluții juridice.

Excelența în profesia de avocat presupune adesea sacrificii personale semnificative. Orele lungi petrecute la birou, nopțile nedormite și stresul constant pot afecta echilibrul între viața profesională și cea personală. Mulți avocați se confruntă cu dilema de a alege între a petrece timp prețios cu familia și a-și îndeplini obligațiile profesionale.

Dar aceste sacrificii sunt adesea necesare pentru a atinge excelența profesională. Fiecare caz câștigat, fiecare drept protejat și fiecare client mulțumit aduc o satisfacție imensă și justifică toate eforturile depuse. Avocații sunt adesea eroii necunoscuți ai societății, cei care luptă din umbră pentru a asigura că justiția prevalează.

În final, profesia de avocat nu este doar despre cazuri și legi, ci despre oameni și vieți. Avocații joacă un rol crucial în menținerea ordinii sociale, în protejarea drepturilor fundamentale și în promovarea schimbărilor pozitive. Prin munca lor, avocații contribuie la crearea unei societăți mai juste și mai echitabile.

Să fim mândri de această nobilă chemare și să continuăm să luptăm pentru dreptate, pentru adevăr și pentru o lume mai bună.”, a punctat Diana Maria Chițoi, avocat în cadrul Baroului Arad și consilier în Consiliul Baroului Arad.

„Ne aflăm în ajunul anului aniversar al Baroului Arad, în anul 2025 celebrând 150 de ani de avocatură atestată documentar pe meleaguri arădene.

Este un moment de reflecție în privința rolului nostru, ca profesie juridică, într-un cadru mai amplu: cel al unor realități socio-profesionale marcate de digitalizarea accelerată, de informatizarea accesului la servicii juridice, de promovare a platformelor de servicii on-line care vin ca alternativă la serviciile tradiționale oferite de profesia noastră, de fiscalizare tot mai agresivă a serviciilor profesionale factor generator al unei concurențe și mai acerbe pe piața de profil, accelerarea tendințelor de «comercializare» a profesiei în detrimentul rolului tradițional al acesteia și multe asemenea.

Căutăm azi, între tradiția celor 149 de ani de profesie ce stau în urmă și provocările actuale și ale viitorului nu foarte îndepărtat, un nou centru de echilibru, în care valorificarea diferențelor specifice și a  particularităților noastre, ca și corp profesional, apar esențiale.

Este tradiția celor 150 de ani un atu? Depinde …

Poate fi, dacă acceptăm, asemenea predecesorilor noștri, că rolul avocatului nu se rezumă a furniza informații juridice, ci unul mult mai profund, de sfătuitor juridic, de formator de opinie, de inițiator și nu doar de executant. Acolo unde avem și vom avea o «inflație» de informații, unde textul juridic este la îndemâna oricui în mediul online și nu numai iar interpretări ale acestuia, mai mult sau mai puțin fericite, sunt așijderea, la distanță de câteva «click-uri», ține tot de noi să definim și să ne definim rolul ca profesioniști, unul analitic și nu pur formal, de furnizori de texte de lege și nu doar simpli executanți.       

O atare abordare pretinde de la noi, cu certitudine, adaptarea mijloacelor tradiționale, purtătoare ale unor valori certe, la mijloacele actuale de comunicare, de relaționare, atât în relația avocat – justițiabil, cât și în aceea cu partenerii profesionali și sociali.

Prin urmare, un conservatorism exacerbat nu va aduce după sine păstrarea unor valori tradiționale, ci, în opoziție cu noile tendințe, pierderea treptată a acestora în detrimentul unor «abordări» neconvenționale, informale, mult mai accesibile destinatarului final al meșteșugului nostru: justițiabilul;

Apoi, este inteligența artificială o provocare la adresa profesiei? Cu certitudine poate fi …

Astfel, utilizarea inteligenței artificiale (AI) în activitatea de profil a devenit, fie că o recunoaștem, fie că nu, o realitate. Dacă inițial programele informatice au fost utilizate pentru activitățile administrative ale formelor de exercitare ale profesiei (gestiune dosare și clienți, evidența termenelor de judecată și a programărilor, căutare în jurisprudență, etc), în prezent au intrat pe piață aplicații care utilizează inteligență artificială pentru a genera soluții juridice pentru o anumită temă dată. Inteligența artificială poate fi concepută pentru a extrage reguli din tiparele existente în baze enorme de date și să aplice aceste reguli la noi scenarii introduse de utilizator.

Această realitate care se conturează impune însă noi responsabilități în sarcina noastră, printre care, responsabilitatea analizei și interpretării rezultatelor generate de inteligența artificială, aceasta fiind și concluzia pe care a exprimat-o CCBE (The Council of Bars and Law Societies of Europe) în Ghidul privind utilizarea inteligenţei artificiale în activitatea avocaţilor adoptat în data de 31 martie 2022. De notorietate în mediile juridice e cauza Avianca Airlines, în care un judecător districtual din Manhattan, New York a sancționat avocații care au oferit instanței informații neadevărate legate de cazuri fictive, utilizate ca precedent judiciar. Avocații au recunoscut că au apelat la inteligența artificială pentru a căuta jurisprudența relevantă și s-au bazat pe aceasta fără a mai verifica informațiile furnizate.

O altă responsabilitate a avocatului este legată de respectarea principiului confidențialității în relația avocat – client. Atunci când datele concrete ale unei proceduri (fie ea în fază contractuală sau judiciară) sunt încărcate într-un soft generativ care implică utilizarea inteligenței artificiale, găzduit de o terță parte sau în sistem cloud, avocatul ar trebui să ia măsurile necesare pentru asigurarea respectării principiului confidențialității.

Discuția este de actualitate cu atât mai aplicată cu cât, la nivel legislativ, Parlamentul European adoptat la data de 13.03.2024 Regulamentul de stabilire a unor norme armonizate privind inteligenţa artificială (Legea privind inteligenţa artificială, noul framework putând constitui însă și o oportunitate în dezvoltarea serviciilor juridice oferite de către avocați.

Conchidem pe acest palier în sensul că, avocatul și avocatura de mâine nu vor fi asemenea celor de azi, după cum nici avocatura de azi nu se suprapune întru totul celei de acum 150 de ani. Deși inteligența artificială este o realitate prezentă, totuși, înlocuirea profesiilor juridice tradiționale este o idee temerară și de neconceput dacă înțelegem diferența specifică pe care factorul uman, profesionistul avocat, încă o poate realiza. Așadar, înțelegând mai bine rolul pe care l-am avut în trecut și îl avem în prezent, vom găsi calea de a ne defini mai bine rolul pe care-l vom putea avea pe mai departe și pe viitor, ca și corp profesional, tocmai prin promovarea acelor diferențe specifice și integrarea mijloacelor contemporane, inclusiv inteligența artificială, în activitatea noastră specifică.

Provocările nu vin însă doar din afara profesiei ci, deopotrivă, și din interior.

La nivel global sesizăm schimbarea opticii cu privire la evoluția avocaturii, prin însușirea tot mai pregnantă a unei perspective mai degrabă comerciale, chiar «mercantiliste«, orientată înspre consumator și creștere economică. Între crezul antecesorilor, în sensul că avocatura este o profesie de vocație al cărei scop nu este urmărirea profitului, ci, prioritar, apărarea drepturilor și a libertăților fundamentale ale oamenilor și orientarea actuală mai sus reliefată (care ține de specificul societății contemporane în genere), există o certă diferențiere de viziune, care impune, necesar, găsirea unor puncte de echilibru.

Astfel, în zilele noastre, una dintre principalele provocări pentru profesie ține de «apărarea principiilor și valorilor profesiei concomitent cu nevoia de a răspunde noilor cerințe ale pieței. Sau, cu alte cuvinte, concomitent cu nevoia de creștere economică. Stagnarea ne este interzisă de circumstanțele timpului!«.

Asumând noile tendințe, în fața cărora nu putem rămâne indiferenți (contrariul ar presupune autoizolarea și ignorarea lor, echivalente refuzului de adaptare la noile realități), ține de măiestria noastră de a menține și azi valorile de bază ale profesiei ce se circumscriu, tradițional, apărării drepturilor și a libertăților fundamentale, de a fi pavăză împotriva abuzului și arbitrariului.

În acest cadru mai amplu, al unor profunde preschimbări, celebrăm, și azi, tradiția Baroului Arad și a avocaturii arădene, însă nu doar pentru ideea de tradiție. O celebrăm ca element identitar, care ne conferă direcție și scop azi, dar și mâine, într-o lume marcată de noi realități și profunde schimbări ale paradigmelor tradiționale.”, a precizat av.Andrei C. Ioniță, decanul Baroului Arad.

Sursa foto: Asociația „Susținem Excelența”

Claudia Untaru, stireanoastra.ro, 20 iunie 2024

Sala festivă a Palatului de Justiție Arad a fost, joi, gazda, unui eveniment de marcă. Asociația „Susține Excelența” a organizat Conferința „Dialoguri despre Excelență în Justiție. Profesiunea de avocat: de la pasiune la sacrificiu. Oportunități și vulnerabilități în profesia de avocat”. Au prezidat: prof. Univ. Dr. Lizica Mihuț, președinta Asociației „Susține Excelența”, Diana Maria Chițoi – avocat în cadrul Baroului Arad și consilier în Consiliul Baroului Arad și Av. Andrei C. Ioniță- Decan al Baroului Arad.

„Precum deja se știe, ne propunem, în mod programatic, 4 deziderate importante:

1. DIALOGURI despre excelență în cele 6 mari domenii: Educație și Invățământ, Cultură, Sănătate, Antreprenoriat, Justiție, Jurnalism;

2. Elaborarea unor PROIECTE INTERNAȚIONALE  și nu întâmplător un membru al asociației noastre este expert în acest domeniu; a câștigat recent un prestigios premiu european: Salto;

3. LANSAREA unor CĂRȚI situate în zona excelenței;

4. Acordarea unor PREMII pentru MERITE DE EXCEPȚIE .           

Au fost organizate DIALOGURI despre EXCELENȚĂ în Educație, Învățământ, Cultură, abordare interdisciplinară: Sănătate-Învățământ. Iar acum,  în Justiție, cu o temă interesantă și provocatoare privind „PROFESIA de AVOCAT: de la pasiune la sacrificiu”, susținută de către decanul Baroului de avocați Arad, dl. ANDREI IONIȚĂ, precum și de către dna DIANA CHIȚOI, membru al Consiliului Baroului Arad”, a declarat prof. Univ. Dr. Lizica Mihuț.

Diana Maria Chițoi a vorbit despre una dintre cele mai vechi și respectate profesii din lume – aceea de avocat.

La baza carierei de avocat stă o pasiune profundă pentru dreptate. Această pasiune este cea care motivează un tânăr student la drept să studieze ore nesfârșite, să înțeleagă legile, să discearnă nuanțele subtile ale jurisprudenței și să-și dezvolte abilități analitice și de argumentare. Este dorința arzătoare de a proteja drepturile fundamentale ale individului, de a lupta împotriva nedreptății și de a susține adevărul, care dă naștere vocației de avocat.

Fiecare avocat își amintește momentul în care și-a dat seama că aceasta este chemarea sa. Poate a fost un caz celebru care a aprins scânteia interesului, poate un profesor inspirat sau o experiență personală care a deschis ochii asupra importanței dreptului. Această pasiune este motorul care împinge avocații să depășească dificultățile și să își perfecționeze continuu abilitățile.

Cu toate acestea, drumul către EXCELENȚĂ în profesia de avocat nu este ușor. Este presărat cu provocări și obstacole care testează determinarea și rezistența fiecărui practician. Începând cu examenele riguroase de admitere la facultate și continuând cu pregătirea intensă pentru Barou, fiecare pas necesită muncă asiduă și dăruire totală.

Viața unui avocat nu este simplă. Presiunea timpului, complexitatea cazurilor, responsabilitatea enormă față de clienți și nevoia de a fi mereu la curent cu schimbările legislative pot transforma această profesie într-o adevărată cursă contra cronometru. Un avocat bun trebuie să fie mereu pregătit, mereu vigilent și mereu dedicat să ofere cele mai bune soluții juridice.

Excelența în profesia de avocat presupune adesea sacrificii personale semnificative. Orele lungi petrecute la birou, nopțile nedormite și stresul constant pot afecta echilibrul între viața profesională și cea personală. Mulți avocați se confruntă cu dilema de a alege între a petrece timp prețios cu familia și a-și îndeplini obligațiile profesionale.

Dar aceste sacrificii sunt adesea necesare pentru a atinge excelența profesională. Fiecare caz câștigat, fiecare drept protejat și fiecare client mulțumit aduc o satisfacție imensă și justifică toate eforturile depuse. Avocații sunt adesea eroii necunoscuți ai societății, cei care luptă din umbră pentru a asigura că justiția prevalează.

În final, profesia de avocat nu este doar despre cazuri și legi, ci despre oameni și vieți. Avocații joacă un rol crucial în menținerea ordinii sociale, în protejarea drepturilor fundamentale și în promovarea schimbărilor pozitive. Prin munca lor, avocații contribuie la crearea unei societăți mai juste și mai echitabile.

Să fim mândri de această nobilă chemare și să continuăm să luptăm pentru dreptate, pentru adevăr și pentru o lume mai bună.

Av. Andrei C. Ioniță- Decan al Baroului Arad a prezentat tema: „1875 – 2024. Baroul Arad: în ajunul celebrării a 150 de ani de avocatură atestată documentar în Arad: între tradiție și modernitate. Provocări, oportunități, vulnerabilități”.  

Acesta a subliniat faptul că ne aflăm în ajunul anului aniversar al Baroului Arad, în anul 2025 celebrând 150 de ani de avocatură atestată documentar pe meleaguri arădene.

Este un moment de reflecție în privința rolului nostru, ca profesie juridică, într-un cadru mai amplu: cel al unor realități socio-profesionale marcate de digitalizarea accelerată, de informatizarea accesului la servicii juridice, de promovare a platformelor de servicii on-line care vin ca alternativă la serviciile tradiționale oferite de profesia noastră, de fiscalizare tot mai agresivă a serviciilor profesionale factor generator al unei concurențe și mai acerbe pe piața de profil, accelerarea tendințelor de ”comercializare” a profesiei în detrimentul rolului tradițional al acesteia și multe asemenea.

Căutăm azi, între tradiția celor 149 de ani de profesie ce stau în urmă și provocările actuale și ale viitorului nu foarte îndepărtat, un nou centru de echilibru, în care valorificarea diferențelor specifice și a  particularităților noastre, ca și corp profesional, apar esențiale.

Este tradiția celor 150 de ani un atu? Depinde …

Poate fi, dacă acceptăm, asemenea predecesorilor noștri, că rolul avocatului nu se rezumă a furniza informații juridice, ci unul mult mai profund, de sfătuitor juridic, de formator de opinie, de inițiator și nu doar de executant. Acolo unde avem și vom avea o ”inflație” de informații, unde textul juridic este la îndemâna oricui în mediul online și nu numai iar interpretări ale acestuia, mai mult sau mai puțin fericite, sunt așijderea, la distanță de câteva ”click-uri”, ține tot de noi să definim și să ne definim rolul ca profesioniști, unul analitic și nu pur formal, de furnizori de texte de lege și nu doar simpli executanți.       

O atare abordare pretinde de la noi, cu certitudine, adaptarea mijloacelor tradiționale, purtătoare ale unor valori certe, la mijloacele actuale de comunicare, de relaționare, atât în relația avocat – justițiabil, cât și în aceea cu partenerii profesionali și sociali.

Prin urmare, un conservatorism exacerbat nu va aduce după sine păstrarea unor valori tradiționale, ci, în opoziție cu noile tendințe, pierderea treptată a acestora în detrimentul unor ”abordări” neconvenționale, informale, mult mai accesibile destinatarului final al meșteșugului nostru: justițiabilul;

Apoi, este inteligența artificială o provocare la adresa profesiei? Cu certitudine poate fi …

Astfel, utilizarea inteligenței artificiale (AI) în activitatea de profil a devenit, fie că o recunoaștem, fie că nu, o realitate. Dacă inițial programele informatice au fost utilizate pentru activitățile administrative ale formelor de exercitare ale profesiei (gestiune dosare și clienți, evidența termenelor de judecată și a programărilor, căutare în jurisprudență, etc), în prezent au intrat pe piață aplicații care utilizează inteligență artificială pentru a genera soluții juridice pentru o anumită temă dată. Inteligența artificială poate fi concepută pentru a extrage reguli din tiparele existente în baze enorme de date și să aplice aceste reguli la noi scenarii introduse de utilizator.

Această realitate care se conturează impune însă noi responsabilități în sarcina noastră, printre care, responsabilitatea analizei și interpretării rezultatelor generate de inteligența artificială, aceasta fiind și concluzia pe care a exprimat-o CCBE (The Council of Bars and Law Societies of Europe) în Ghidul privind utilizarea inteligenţei artificiale în activitatea avocaţilor adoptat în data de 31 martie 2022. De notorietate în mediile juridice e cauza Avianca Airlines, în care un judecător districtual din Manhattan, New York a sancționat avocații care au oferit instanței informații neadevărate legate de cazuri fictive, utilizate ca precedent judiciar. Avocații au recunoscut că au apelat la inteligența artificială pentru a căuta jurisprudența relevantă și s-au bazat pe aceasta fără a mai verifica informațiile furnizate.

O altă responsabilitate a avocatului este legată de respectarea principiului confidențialității în relația avocat – client. Atunci când datele concrete ale unei proceduri (fie ea în fază contractuală sau judiciară) sunt încărcate într-un soft generativ care implică utilizarea inteligenței artificiale, găzduit de o terță parte sau în sistem cloud, avocatul ar trebui să ia măsurile necesare pentru asigurarea respectării principiului confidențialității.

Discuția este de actualitate cu atât mai aplicată cu cât, la nivel legislativ, Parlamentul European adoptat la data de 13.03.2024 Regulamentul de stabilire a unor norme armonizate privind inteligenţa artificială (Legea privind inteligenţa artificială) , noul framework putând constitui însă și o oportunitate în dezvoltarea serviciilor juridice oferite de către avocați.

Conchidem pe acest palier în sensul că, avocatul și avocatura de mâine nu vor fi asemenea celor de azi, după cum nici avocatura de azi nu se suprapune întru totul celei de acum 150 de ani. Deși inteligența artificială este o realitate prezentă, totuși, înlocuirea profesiilor juridice tradiționale este o idee temerară și de neconceput dacă înțelegem diferența specifică pe care factorul uman, profesionistul avocat, încă o poate realiza. Așadar, înțelegând mai bine rolul pe care l-am avut în trecut și îl avem în prezent, vom găsi calea de a ne defini mai bine rolul pe care-l vom putea avea pe mai departe și pe viitor, ca și corp profesional, tocmai prin promovarea acelor diferențe specifice și integrarea mijloacelor contemporane, inclusiv inteligența artificială, în activitatea noastră specifică.

Provocările nu vin însă doar din afara profesiei ci, deopotrivă,  și din interior.

La nivel global sesizăm schimbarea opticii  cu privire la evoluția avocaturii, prin însușirea tot mai pregnantă a unei perspective mai degrabă comerciale, chiar ”mercantiliste”, orientată înspre consumator și creștere economică. Între crezul antecesorilor, în sensul că avocatura este o profesie de vocație al cărei scop nu este urmărirea profitului, ci, prioritar, apărarea drepturilor și a libertăților fundamentale ale oamenilor și orientarea actuală mai sus reliefată (care ține de specificul societății contemporane în genere), există o certă diferențiere de viziune, care impune, necesar, găsirea unor puncte de echilibru.

Astfel, în zilele noastre, una dintre principalele provocări pentru profesie ține de ” apărarea principiilor și valorilor profesiei concomitent cu nevoia de a răspunde noilor cerințe ale pieței. Sau, cu alte cuvinte, concomitent cu nevoia de creștere economică. Stagnarea ne este interzisă de circumstanțele timpului!”.

Asumând noile tendințe, în fața cărora nu putem rămâne indiferenți (contrariul ar presupune autoizolarea și ignorarea lor, echivalente refuzului de adaptare la noile realități), ține de măiestria noastră de a menține și azi valorile de bază ale profesiei ce se circumscriu, tradițional, apărării drepturilor și a libertăților fundamentale, de a fi pavăză împotriva abuzului și arbitrariului.

În acest cadru mai amplu, al unor profunde preschimbări, celebrăm, și azi, tradiția Baroului Arad și a avocaturii arădene, însă nu doar pentru ideea de tradiție. O celebrăm ca element identitar, care ne conferă direcție și scop azi, dar și mâine, într-o lume marcată de noi realități și profunde schimbări ale paradigmelor tradiționale.

În sală au fost prezenți și membrii Asociației „Susține Excelența”.

Finalul evenimentului a fost marcat de depunerea jurământului profesional.

 

ARQ/CRITICARAD.RO • 17 Iunie 2024 •

Piesa lui Jez Buttersworth, în traducerea lui Bogdan Budeș, regizată de Horia Suru constituie recenta premieră a Teatrului arădean. Apreciem, dintru început, inițiativa de a se monta o premieră absolută, „The ferryman”, în traducere, barcagiu, cârmaci, luntraș, „operatorul unui feribot”, la câțiva ani după lansarea ei,  în aprilie 2017,  la Londra, pe scena Royal Court Teatre și mai apoi pe Broadway.

Cu toate că acțiunea se petrece „la țară”, în regiunea Armagh, în nordul Irlandei, la sfârșitul lui august 1981, fiind inspirată din viața partenerei autorului, piesa este mereu actuală, pretutindeni, deoarece are profunde semnificații. Chiar titlul piesei ne duce cu gândul la „luntrea lui Caron”, care la greci, lega „lumea vie de lumea morților”, ca posibilă tranziție între viață și moarte,  luntrea fiind  un mijloc în depășirea unor dificultăți, o „vamă materială și sufletească”, un posibil simbol al libertății, dincolo de moarte. Dar piesa în discuție nu face trimiteri la mitologia greacă, ci este menționat Vergiliu, cu celebra sa „Eneida”, luntrașul lui Bez Buttersworth netrecându-i pe mincinoși pe „țărmul celălalt”, ceea ce  înseamnă că reprezintă o posibilă INSTANȚĂ MORALĂ în „călătoria” omului între viață și moarte. O superbă idee, ce guvernează textul dens al dramaturgului britanic. Strânsul recoltei,  considerat „cel mai mișto moment din an”, cu toate că grâul, ovăzul și orzul nu este pentru consumul uman, ci pentru animale din Polonia, riscă să fie compromis prin descoperirea în mlaștină a cadavrului lui Iacob, membru IRA, dispărut în urmă cu un deceniu, când avea 20 de ani, fapt ce va coagula întreaga desfășurare a acțiunii piesei.                                               

Regizorul HORIA SURU, aflat la a doua colaborare cu Teatrul arădean, după „Don Juan se întoarcere de la război”, are meritul de a fi propus, pentru prima dată în România, acest text consistent, ce a devenit sub „bagheta” sa, un spectacol TEMEINIC, sprijinit de o DISTRIBUȚIE numeroasă (21 de personaje), în general, inspirat nominalizată, precum și de SCENOGRAFIA excelentă, semnată de BIANCA VEȘTEMAN și GRIGORE PUȘCARIU, dar și de LIGHTING DESIGNUL (ALEX DANCU și HORIA SURU) și, nu în ultimul rând, de VIDEO-DESIGNUL (LAURIAN POPA) și de MUZICA ORIGINALĂ (CEZAR ANTAL).

Spectacolul, puțin prea lung (peste 3 ore) semnat de HORIA SURU poate fi considerat clasic, în accepțiunea dată de George Călinescu, „ca mod de a crea durabil și esențial”, un spectacol de atmosferă, dar și de riguroasă caligrafiere a unor destine individuale. HORIA SURU a lucrat spectacolul pe „felii”: viața la fermă din perspectiva unei familii numeroase, ferma  aparent tihnită, tulburată de evenimente neașteptate; recolta în sine, ca „suflet și viață și spirit, ca speranță”; dansul, ca „balamuc general”, adulterul știut, dar asumat cu dificultate, finalul neașteptat. Sunt scene tulburătoare, unele frenetice, prin ele însele, HORIA SURU elaborând momente admirabile, dar credem, fără a reuși să le unească convingător și coerent, printr-o viziune unificatoare. Spectacolul s-a constituit prin derularea unor secvențe cinematografice, care, dincolo de story, are înțelesuri adânci, constituind o meditație despre „prețul libertății, un preț greu de imaginat”, ce exclude minciuna și compromisul, precum și acceptarea crimei în numele unor idealuri înalte. Nu cunoaștem pricinile, care au determinat invitația adresată lui MIKLOS BACS de a interpreta un rol de anvergură în spectacolul arădean, dar o apreciem ca atare, prilejuind întâlnirea cu o personalitate de excepție a teatrului românesc, deopotrivă actor (Teatrul maghiar de stat din Cluj-Napoca), profesor universitar, conducător de doctorat (Facultatea de teatru și film, UBB, Cluj-Napoca),  laureat de două ori al UNITER,  pentru cel mai bun actor în rol secundar și pentru calitatea de mentor al tinerei generații. Chiar dacă MIKLOS BACS nu s-a auzit uneori,  din dorința, probabil, de a rosti confidențial și interiorizat,  apreciem elaborarea cu inteligență și rafinament  al unui rol dificil, Quinn Carney, fermier, fost membru al armatei republicane irlandeze, un familist în aparență, având 7 copii,  dar, în fond, duplicitar, cu adânci tare de moralitate. Consider neinspirată distribuirea actriței  ROXANA SABĂU în rolul Katiei, un rol complicat, pe care, cu toate strădaniile evidente, nu a reușit să-l întruchipeze, rămânând în zona efectuării unor treburi diurne în familie, nereușind să transmită complexitatea personajului. Sunt câteva roluri în spectacol, interpretate cu expresivitate și devoțiune: DORINA DARIE, excepțională, în rolul Mătușii Meghi Faraway, cu iubirea sa ipotetică pentru Francisc, un posibil alter ego al autorului; OVIDIU GHINIȚĂ memorabil în interpretarea în varii nuanțe și adânci înțelesuri a lui Patrik, unchiul lui Quinn, pentru care strânsul recoltei este sfânt, iar „adevărata recoltă este ceva intangibil și de necuprins”, având într-însa „colb de stele” și „o bucată de curcubeu”; ALEX POPA, pregnant în rolul lui Dani Cormoran, cu emoționante scene despre „foamea de dreptate”, rostită, ca laitmotiv și asumată ca acțiune și sacrificiu; CĂLIN STANCIU, cu o spontaneitate bine elaborată în rolul lui Father Horrigan; ȘTEFAN STATNIC, memorabil în rolul lui Maldun, șeful local al IRA, un rol construit cu subtilitate, cinic în esență, dar mereu preocupat de păstrarea aparenței de onorabilitate, de „a nu mai agita apele” în contextul în care moartea suspectă a lui Iacob, fratele lui Quinn, se petrece chiar în momentul morții greviștilor foamei; ADRIANA GHINIȚĂ, convingătoare și neartificială în rolul Patriciei, mătușa lui Quinn, care la Rebeliunea de Paști a preluat pistolul plin de sânge al lui Alexandru, ca  testament, în numele Frăției Republicane Irlandeze, la care ea însăși aderase; PETRE GHIMBĂȘAN, în rolul lui Tom englezu’, de fapt „un englez bun la toate”, precum precizează scriitorul, un personaj echivoc,  pasional în iubirea-i pentru Katia, dar care se va arăta a fi enigmatic și tenebros; CARMEN VLAGA, în rolul nu foarte generos, dar semnificativ, al Mariei, soția lui Quinn, ce acceptă cu sobrietate adulterul, dar, în final, „va lăsa totul în urmă”, alături de Quinn, salvându-și astfel familia. Și ceilalți actori: MEDEEA CHIRIAC  (nu am înțeles considerentele pentru care interpretează în travesti rolul lui Oscar, fiul Katiei), FLORIN COVALCIUC (Lars Malone), MARIAN PARFENIE (Stan Maggenis) în rolurile aghiotanților lui Maldun, BOGDAN NEICU (Dumi) și ALECSANDRU BOTEȘ (Dodo), frații Cormoran,  CALIȚA  NANTU (Nunu), ȘTEFAN DOGARU (Miki), TUDOR JULA (Lala), interpretând rolurile unor tineri adolescenți, precum și copiii THEODORA ȘUMĂNDAN, NINA VASILJEVIC, SOFIA MUNTEAN își aduc contribuția, în limitele partiturilor scenice, la realizarea unui SPECTACOL IMPORTANT al Teatrului arădean. Un spectacol, ce trebuie văzut mai mult decât spectacolele anunțate (22 septembrie, 20 octombrie, 28 noiembrie, 15 decembrie), deoarece va stârni, în mod sigur, interesul publicului arădean, fidel Thaliei, binecunoscuta muză și zeiță a teatrului de pretutindeni.

Lizica Mihuț

ARQ/criticarad.ro • 10 iunie 2024

Aradul este, probabil, unul dintre orașele României cu cei mai mulți autointitulați SCRIITORI, confuzia evidentă fiind între aceștia și AUTORII cărților, fie de poezie/proză/critică și istorie literară/literatură pentru copii/dramaturgie sau traduceri literare. Nicio editură din Arad și foarte puține din țară își asumă, în mod programatic, consilierea, ce are ca temei virtuți estetice, cu raportarea la un sistem axiologic. De exemplu, Editura Academiei Române impune în vederea publicării unei cărți 2 referate elaborate de un academician sau de un membru corespondent al Academiei. Puține edituri din România condiționează publicarea unei cărți de recomandarea, prin referate, făcută de specialiști, recunoscuți în domeniu. Cele mai multe dintre edituri constituie ACTIVITĂȚI ECONOMICE și nu culturale, responsabilitatea revenindu-i autorului/autoarei.

Scrisul presupune asumarea unei libertăți, dar nu trebuie să uităm că literatura este o știință (știința literaturii), iar creativitatea „se așează” pe lecturi asimilate cu „ochii” minții și ai sufletului, deoarece se întâmplă adesea ca unele persoane să fi scris mai mult decât au citit. Se amintește mereu aserțiunea binecunoscută, precum și autorul ei, că „românul este născut poet”, uitându-se, adesea, că poezia, presupune mult mai mult, dincolo de talent și har. Deslușim, în marea poezie, idei, elemente de filosofie, asimilarea unor lecturi fundamentale, deopotrivă clasice și contemporane, reflecții asupra existenței umane, deoarece rămânând doar la sentimente, la pasiune și la fantezie, poezia s-ar întoarce la un romantism, ce a excelat în urmă cu mai mult de un secol. Astăzi, poezia, literatura, în general, nu înseamnă numai inspirație, creativitate, ci și un posibil „câmp” al fascinației prin cultură, prin livresc, prin  limbaj, prin stil. Desigur, oricine poate publica cărți, deoarece plătind tipărirea, vei găsi ușor o editură, care să le publice, responsabilitatea fiind a autorului. Problema gravă este când AUTORII se autointitulează SCRIITORI, știindu-se că apartenența la o Ligă sau la o Asociație nu îți conferă calitatea de scriitor. Sunt uimită de nonșalanța cu care AUTORII unei cărți sau a mai multor cărți, chiar absolvenți de universități, își asumă o IMPOSTURĂ, considerându-se SCRIITORI, prezentând-se astfel în spațiul public, nefiind membri ai UNIUNII SCRIITORILOR DIN ROMÂNIA (USR), unica entitate profesionistă de „creatori în domeniul literar”, o INSTITUȚIE DEMOCRATICĂ, fără partizanat politic, la care se accede prin întrunirea unor condiții riguroase impuse de calitatea de membru (vezi „Condiții de primire în USR”) pentru „candidații, care aparțin genurilor literare: poezie, proză, critică și istorie literară, literatură pentru copii, dramaturgie sau traduceri literare”. Făcând parte din secția DRAMATURGIE, filiala din București a Uniunii Scriitorilor din România, ce cuprinde dramaturgi și critici literari, aflu din spațiu virtual că filiala din Arad a USR cuprinde 61 de membri, reunind scriitori din județul nostru, dar și din Oradea, Deva, Hunedoara, Timișoara. Subliniem că numai AUTORII, care au calitatea de membri ai UNIUNII SCRIITORILOR din ROMÂNIA, se pot numi SCRIITORI, fiind recunoscuți ca atare de către unica breaslă profesionistă din România, ceilalți fiind AUTORI de cărți. Nu văd considerentele pentru care AUTORII își asumă o calitate oficială, ce nu o au, în fond sunt CĂRȚI VALOROASE, semnate de literați talentați, remarcabili prin reale contribuții, intelectuali de anvergură. Se întâmplă adesea ca un autor să aibă CĂRȚI, dar nu CARTE, precum sublinia insidios un distins profesor al Universității de Vest din Timișoara și, evident, nu toate cărțile semnate de scriitori sunt memorabile, în plan estetic. Precizez că în România extrem de puțini scriitori, potrivit unor opinii, doar doi, trăiesc numai prin publicarea a ceea scriu, ceilalți activând în varii domenii de activitate, ce au, de obicei, legătură cu literatura/învățământul/cultura, cu artele, în general, dar acest fapt nu aduce atingeri calității de scriitor profesionist.      

Fără îndoială, sunt autori, care au publicat cărți semnificative și nu își doresc „să intre” în Uniunea Scriitorilor, fiind interesați de recunoașterea venită din partea cititorilor, a criticilor literari, a unor intelectuali de anvergură sau a mentorilor asumați. Eu chiar nu înțeleg exacerbarea orgoliului de a fi cunoscut ca SCRIITOR, situându-te pe o POZIȚIE DUPLICITARĂ, știindu-se că faima se construiește greu și înseamnă, dincolo de opera în sine, un set de valori morale.                        

În ceea ce mă privește, urez atât autorilor, cât și scriitorilor SUCCES, în continuare!!!

Lizica Mihuț

Bilanțul de la sfârșitul anilor de liceu stabilește, pentru fiecare școală, absolventul care a reușit să fie cel mai bun dintre cei mai buni. Rar de tot, performanțele șefului de promoție pot atinge punctul maxim, mai ales când disciplinele de studiu aparțin specificului pe care îl presupune profilul real!
​Iarina-Lizica Miuța a fost prima pe lista de admitere în clasa a IX-a, la specializarea științe ale naturii, secția matern. S-a menținut, timp de patru ani, în frunte, indiferent de forma de organizare pe care au primit-o cursurile (semestre, module), obținând media generală 10. Drumul de excepție al Iarinei reunește multe cununi de lauri: locul I la OLLR minorități, etapa națională (nota maximă obținută în cele două probe de concurs), locul I la etapa națională a Concursului de dezbateri în limba germană „Lesefüchse”, locul al III-lea la etapa națională a Concursului de dezbateri „Jugend Debattiert”, membră a lotului arădean la etapa națională a Olimpiadei Naționale de Limba și Literatura Germană (în fiecare an școlar), coordonator al echipei în cadrul Concursului Național de Mediu EcoProvocarea (locul I), redactor-șef al revistei „AMalGam”, coordonator al Consiliului elevilor.
​FELICITĂRI, IARI! SĂ-ȚI GĂSEȘTI LOCUL POTRIVIT ÎN VIAȚĂ ȘI SĂ-I DAI SENS!

Articol publicat de LICEUL „ADAM MULLER GUTTENBRUNN” Arad

Acum s-a încheiat la Liceul „Adam Muller Guttenbrunn”, FESTIVITATEA DE ABSOLVIRE a claselor a XII-a, promoția 2024. IARINA-LIZICA a absolvit clasele IX, X, XI, XII , cu MEDIA GENERALĂ 10 (zece), șefă de promoție.

FELICITĂRI, draga mea nepoată şi SUCCES, în continuare.

MULȚUMIRI distinșilor PROFESORI şi, nu în ultimul rând, DIRIGINTEI, prof. dr. CRISTINA HANȚ !!!

Lizica Mihut, ARQ/CRITICARAD.RO, 3 unie, 2024

De-a lungul anilor, am fost de mai multe ori președinte de Bacalaureat sau profesor examinator la proba de Limba română în cadrul examenului de Bacalaureat, dar mi-a stăruit multă vreme în memorie „lecția de diriginte”, la Liceul „Moise Nicoară”, din anul 1990, pe care, profesorul IOAN MARCONI o releva fără ostentație. Atitudinea paternă pentru elevii săi a impresionat întreaga comisie de Bacalaureat. Dirigintele uneia dintre clasele aflate în examen, profesorul IOAN MARCONI a stat continuu alături de elevii săi, încurajându-i pe toți, deopotrivă.

Acum, după peste trei decenii, solicit opinia, unui fost elev de atunci, despre profesorul și dirigintele IOAN MARCONI, în fond, OMUL dăruit școlii, „cu sufletul”: „Noi, elevii, știam că dirigintele nostru are rezultate foarte bune pe linie sportivă, dar după experiența clasei noastre cu un  profesor dur, rigid, sever, ‹întâlnirea› cu regretatul IOAN MARCONI a constituit raportarea la un ADMIRABIL MODEL UMAN: neconflictual, cald, înțelegător, fără răutăți și fără malițiozitate, mereu cu un zâmbet, ce îi lumina fața, știa după dojenirea, cu temei, a elevilor săi, fără materializarea dictonului ‹magister dixit›, să spună: ‹hai, pui, să nu se mai întâmple, bine dragă›.” 

Am rememorat acest moment, în care l-am cunoscut pe IOAN MARCONI, apreciind, dascălul, absolvent al Liceului pedagogic din Arad și apoi al Institutului Pedagogic din Timișoara, Facultatea de Educație fizică și Sport (1964) și a Academiei de Educație Fizică și Sport din București (1968). Activitatea sa merituoasă s-a concretizat prin numeroase titluri naționale și recorduri obținute de elevii săi, componenți ai loturilor naționale de juniori, seniori și olimpici, cu o finalizare la Olimpiada de la Moscova, concretizată prin locul al IV-lea la ștafeta 4 X 400 m. Ca urmare a rezultatelor valoroase obținute în atletism, IOAN MARCONI a fost promovat ca antrenor la lotul de juniori, seniori și olimpic în perioada 1968-1978, având în pregătire campioni și recordmeni în probele de 100, 200, 400 m plat și 400 m garduri.

Este important să subliniez că IOAN MARCONI a avut un rol fundamental în constituirea Facultății de Educație Fizică și Sport atât la „UNIVERSITATEA AUREL VLAICU”, cât și la UNIVERSITATEA „VASILE GOLDIȘ”, în calitate de cadru didactic, cu doctorat în domeniu, conferențiar universitar, decan, președinte fondator al Confederației Facultăților de Educație Fizică și Sport a țărilor dunărene din anul 1998. Să reținem că IOAN MARCONI a fost și președinte al Comisiei Județene de ATLETISM (din anul 1973) si președinte al Academiei Olimpice din România, filiala Arad (din anul 1998).

Contribuția științifică a lui IOAN MARCONI s-a materializat prin publicarea a 3 MANUALE DE SPECIALITATE („Atletism. Tehnica probelor atletice”; „Atletism. Metodica învățării probelor atletice”; Alimentația în efortul fizic”), a 18 LUCRĂRI ȘTIINȚIFICE (dintre care menționăm doar câteva: „Contribuții la metodica de predare a exercițiilor de atletism în școala generală”; „Perfecționarea vitezei în perioada competițională a antrenamentului sportiv”; „Preocupări de modernizare în predarea atletismului…”; Proiect de programă la atletism pentru clasele cu profil sportiv pentru liceele de specialitate”; „ Sistemul de creditare a planurilor de învățământ la Facultatea de Educație Fizică și Sport din Arad”), precum și CURSURI UNIVERSITARE, dintre care menționăm pe cele de DIDACTICĂ privind disciplinele sportive atletice și a specialității din perspectiva Departamentului de Pregătire Pedagogică.

IOAN MARCONI are și meritul de a fi organizat SESIUNI DE COMUNICĂRI ȘTIINȚIFICE în cadrul Facultății de Educație Fizică și Sport și de a fi susținut lucrări merituoase la Facultăți similare din România, dar și din Bratislava, Budapesta, Novisad, Belgrad, Kiev, Gyor, Sofia. Studenții Facultății de Educație Fizică și Sport, coordonați de IOAN MARCONI, au obținut rezultate frumoase, concretizate prin locurile I, II, III, la întreceri sportive din România și din străinătate.     

Subliniez cu prețuire că IOAN MARCONI, deși a avut o contribuție esențială la înființarea Facultății de Educație Fizică și Sport la cele două UNIVERSITĂȚI ARĂDENE nu a părăsit până la pensionare Liceul „Moise Nicoară”, având o puternică legătură de „minte și de suflet” cu această prestigioasă instituție de învățământ, depunând, ani de-a rândul, strădanii numai de el știute, pentru realizarea unui Teren de sport, cu piste de atletism. Era un vis, mărturisit mereu de IOAN MARCONI, dar realizat recent prin inițiativa PRIMĂRIEI ARAD și a fostului său elev, primarul CĂLIN BIBARȚ, ce binemerită aprecierile comunității. 

TERENUL DE SPORT poartă numele IOAN MARCONI și fost inaugurat în prezența soției, precum și a celor doi băieți: GIUSEPPE, economist, și ROBERTO GABRIEL, ce duce mai departe tradiția tatălui său, fiind cadru didactic la Facultatea de Educație Fizică și Sport a Universității „Aurel Vlaicu”. Apreciem că Terenul de Sport, realizat pe fonduri europene este al întregii comunități arădene, dar poartă numele unui om, care a militat, până la sacrificiu, pentru dezvoltarea sportului în Arad, un nume, ce nu trebuie uitat: IOAN MARCONI!

A fost mai mult decât o Conferință-Dialog. Un moment de înțelegere profundă a „Cuvântului “lui Dumnezeu. Aprecieri pentru demersul Facultății în organizarea unor asemenea evenimente de “minte și de suflet”, adresate comunității, din perspectivă ecumenică.

Pentru foto, accesaţi linkul: https://drive.google.com/file/d/1fcxTG1Y2RBtmQNuWhh4ir-_4b8SvuSkA/view?usp=sharing

ARQ/criticarad.ro • 27 mai 2024 • 

Era în octombrie 2000, când, după un profesorat în învățământul preuniversitar (1977-1989) și inspector școlar (1989-2000, cadru didactic asociat la UVVG (1993-2000), CORNELIU PĂDUREAN opta pentru Facultatea de Teologie din cadrul Universității „Aurel Vlaicu”, iar din anul 2004, timp de două decenii, la început, lector universitar, doctor în istorie din anul 2002, apoi conferențiar și profesor universitar (din 2008), la Facultatea de Științe Umaniste și Sociale, a aceleași instituții arădene de învățământ superior.

Șef de catedră, director de departament  și director al Școlii doctorale (după abilitarea sa, la Universitatea din Oradea,  în calitate de conducător de doctorat, în anul 2017), CORNELIU PĂDUREAN s-a impus, în primul rând, ca „DASCĂL” de EXCEPȚIE dar și ca FOARTE BUN ORGANIZATOR al celor 23 de Conferințe științifice naționale și internaționale ale cadrelor didactice și ale studenților.  A condus, ca director, trei Granturi CNCSIS, având ca tematică, demografia istorică și identitatea confesională. De fapt, demografia a reprezentat continuu opțiunea demersurilor sale științifice, dublată însă, de o preocupare profundă privind rolul Aradului în cadrul mișcării naționale a românilor din Transilvania. CORNELIU PĂDUREAN s-a impus ca ISTORIC prin cărțile sale, ca autor unic (4) sau scrise, în colaborare cu alți cercetători (4), dar și în calitate de coordonator al unor volume științifice (14),  precum și ca autor a peste 70 de  studii și articole publicate în reviste din țară și din străinătate.

A înființat în anul 2008, Asociația „Ștefan Cicio-Pop” (căruia i-a dedicat consistente  contribuții științifice, precum și unul  din cele trei proiecte finanțate de CJA, prin Centrul Cultural Județean) și doi ani, mai târziu, îl regăsim în Asociația Pârnăvenilor. De fapt istoria Aradului a constituit una din marile iubiri științifice ale lui CORNELIU PĂDUREAN, căreia i s-a dedicat, cu devoțiune, decenii de-a rândul, impunându-se prin contribuții prestigioase.

Având în vedere cele patru cărți, pe care le-am publicat la Editura Academiei Române, directorul acesteia, scriitorul și academicianul Dumitru Radu Popescu, mi-a solicitat publicarea unei cărți, în anul centenar, despre contribuția Aradului la înfăptuirea Marii Uniri. Considerându-l pe CORNELIU PĂDUREAN cel mai avizat istoric arădean în domeniu, i-am propus o colaborare și am semnat împreună cartea „Aradul și Marea Unire. Repere iconografice” (Editura Academiei Române, 2018), el abordând tema ca istoric („Aradul, scurtă istorie”, „Acțiuni politice arădene în anii dualismului austro-ungar”, „Aradul în anul 1918”, eu, referindu-mă la „Teatrul, tribună de rostire a sentimentelor naționale”, „Instituții și structuri instituționale”, „Reviste”, „Turnee teatrale cu valoare de simbol” și împreună semnând capitolul „Personalități”. Este o carte necesară și utilă, ce se adresează nu neapărat unui public avizat, ci în mod sigur, unui cititor, ce dorește să se informeze, printr-o abordare sintetică, deopotrivă, prin cuvânt și imagine, cu privire la un capitol de larg interes, privind Marea Unire.

Dar dincolo de cărți și studii, în care excelează ISTORICUL, de îndrumătoare metodice, în care identificăm PROFESORUL cu VOCAȚIE, deslușim omul CORNELIU PĂDUREAN: LABORIOS, ASIDUU, TENACE, ELEGANT în relațiile cu ceilalți, manifestând un adevărat CULT al PRIETENIEI și asumându-și, cred, cu îndreptățită mândrie, calitatea rară de MENTOR, relevată prin volumul omagial „Societate, cultură, demografie” (2023), o admirabilă inițiativă a celui mai strălucit dintre elevii săi, academicianul IOAN BOLOVAN, director al Institutului de istorie „George Barițiu” al Academiei Române.

Întotdeauna apropiat de cei doi copii, ALINA și ALEXANDRU, în calitate de tată, CORNELIU PĂDUREAN le-a urmărit, cu dedicare, „devenirea” ca personalități de prestigiu în domeniul lor de activitate. Nu doresc să închei aceste rânduri, fără să subliniez că, răsfoind imaginile publice ale lui CORNELIU PĂDUREAN, privesc multele fotografii cu cele două nepoate, pe care le îmbrățișează cu imensă iubire și delicatețe, fotografii „postate” în spațiu virtual, nu doar ca tablouri de familie, ci ca posibile PROFESIUNI DE CREDINȚĂ pentru prezent și pentru viitor.

Lizica Mihuț

 ARQ • criticarad.ro • 20 mai 2024

Ediția 9 a FITN, desfășurată în perioada 11-17 mai, constituie din punctul meu de vedere, cea mai bună de până acum, din cel puțin câteva considerente:

1. Teatrul clasic „Ioan Slavici” a reușit performanța rarisimă de a fi creat o emulație, o efervescență culturală, astfel că timp de 7 zile, fără să exagerez, TEATRUL a fost centrul „lumii” artistice arădene, prin participarea în număr mare a spectatorilor, dar și prin discuțiile generate în varii medii, nu știu dacă și în cele politice.
2. Selecția spectacolelor înscrise în FESTIVALUL INTERNAȚIONAL DE TEATRU NOU s-au încadrat în tematica, inspirat stabilită de organizatori și în primul rând, de BOGDAN COSTEA, managerul Teatrului arădean și anume DISTINCT, potrivit Dex „care se deosebește prin anumite trăsături proprii de alte lucruri de același fel sau asemănătoare, diferit, deosebit.”
3. Pe scena Teatrului, în sala Mare sau în sala Studio, au fost susținute 16 spectacole (nu 15, cum a apărut în media!) în 7 zile, în prima și în ultima zi, trei, la care se adaugă excepționala Expoziție privind „Proiecte de scenografie”, iar în celelalte 5 zile, câte 2 spectacole, ceea ce a constituit o invitație adresată publicului arădean de a opta pentru spectacole valoroase ca text sau ca viziune regizorală, ca performanțe interpretative sau ca dans / coregrafie / concert.
4. Nu numai ca urmare a unei întreruperi de trei ani, din motive de covid sau probleme financiare, publicul arădean a fost prezent la toate spectacolele înscrise în Festival și a reacționat cu o BUCURIE  AUTENTICĂ și aș zice, chiar cu AFECȚIUNE și EMOȚIE. Fără îndoială, Publicul (cu majusculă!) binemerită prețuirea tuturor.
5. Teatre din București, Cluj Napoca, Sibiu, Oradea, Sfântu Gheorghe, Brăila și Budapesta (Teatrul de dans Europa Centrală) au prezentat spectacole INOVATIVE, NONCONVENȚIONALE, texte vii, unele dintre ele, „oglinzi” ale societății românești actuale.
6. Spectacolele au impresionat prin diversitatea și originalitatea actului teatral, prin faptul că în unele dintre ele, CUVÂNTUL nu a mai reprezentat un element sine-qua-non, ci primordială a fost MUZICA, ca personaj în sine, nu ca dublare a cuvântului (cu sau fără orchestră, cu voce sau instrumentală), COREGRAFIA, LIGHT DESIGNUL, EFECTELE SCENICE SPECIALE.
7. Festivalul a constituit un prilej de a urmări spectacole semnate de regizori consacrați și tineri regizori, nominalizați la premiile UNITER, spectacole, unele conservatoare, cu câteva elemente de inovație, altele, în mod programatic, INEDITE și IMPRESIONANTE, prin atitudine intelectuală sau prin stridențe, excentricitate și extravaganță.
8. Nu știu dacă s-a întâmplat din cauza programului Teatrelor invitate în Festival, dar Deschiderea și Închiderea acestuia s-a realizat prin SPECTACOLE DE EXCEPȚIE, unul fiind un musical, în regia lui RĂZVAN MAZILU, iar celălalt, cu un text al lui Jon Fosse, laureatul de anul trecut al Premiului Nobel pentru Literatură, în regia lui CHRIS SIMION-MERCURIAN. O producție teatrală, cu totul remarcabilă, este „E adevărat, e adevărat, e adevărat!”, în traducerea și regia lui ALEXANDRU MÂZGĂREANU, un spectacol memorabil și ca dramatizare și performanțe interpretative.
9. Festivalul are și meritul de a fi invitat spectacole, care excelează nu numai prin actori consacrați (unii dintre ei, cu alunecări spre plictis sau cabotinaj), ci și prin tineri actori, cu anvergură artistică: TUDOR CUCU DUMITRESCU (nominalizat, din nou, la Gala UNITER, pentru Premiul „cel mai bun actor, în rol principal” în anul 2023, premiu, pe care sperăm să-l primească curând), OFELIA POPII (arădeancă, absolventă a Colegiului „Moise Nicoară” și a Facultății de Teatru și Film de la Cluj Napoca, actriță și cadru didactic la Universitatea din Sibiu), EMILIA BEBU (premiul pentru cea mai bună actriță, decernat de Studioul de Teatru Casandra, la examenul de licență, premiu confirmat prin viitoare creații interpretative), IULIA VERDEȘ (remarcabilă în one-woman-show-ul „Fuck Nikon”), GABRIEL PINTILEI (actor, interpret al Prezentatorului din spectacolul Teatrului Odeon, regizor, scenarist, dramaturg.
10. Aprecieri pentru conceptul și coregrafia inteligentă și expresivă a ANDREEI GAVRILIU din spectacolele „SF (Superfragil)” și „Cine l-a ucis pe tata?”, prezentate în Festival.
11. Ne-a nemulțumit programarea spectacolului „Mobilă și durere” al Teatrului din Sfântu Gherghe seara târziu (între orele 21-23), după vizionarea unui spectacol anterior, ce ar fi putut fi programat cu o oră mai înainte, cum s-a și întâmplat în Festival, în cazul unei alte reprezentații teatrale.
12. APLAUZE pentru FESTIVALUL INTERNAȚIONAL de TEATRU NOU și pentru PUBLICUL ARĂDEAN și nu în ultimul rând, pentru PRIMĂRIA ARAD și CLM, care a făcut posibilă organizarea și desfășurarea acestei ediții a Festivalului. Este o frumoasă tradiție, ce trebuie continuată, de aceea închei, apelând la o celebră expresie, ce învederează ideea de continuitate, expresie, acum, ușor parafrazată: Festivalul s-a încheiat. Trăiască Festivalul!

În imagini, scene din spectacolul „Cineva are să vină”, în excepționala interpretare a OFELIEI POPII: