China, în imagini la Complexul Muzeal Arad

China, în imagini la Complexul Muzeal Arad

Forumul Prieteniei și Colaborării Româno – Chineze și Complexul Muzeal Arad, în parteneriat cu FotoClubPro Arad, vă invită la evenimentul de prezentare al expoziției „China, istorie și contemporaneitate”.

Vernisajul expoziției ce poartă semnătura artistului fotograf Nelu Scripciuc va avea loc la Sala Clio” a Complexului Muzeal Arad, marți, 12 noiembrie, de la ora 17.

Vernisajul va fi prezentat de prof. univ. dr. Lizica Mihuț, președintele Forumului Prieteniei și Colaborării Româno-Chineze, prof. Ludovic Notaros – Jjurnalist și Adnrei  Andó, directorul Direcției de Comunicare, Strategii și Administrație Publică din cadrul Consiliului Județean Arad

Expoziția este inclusă în programul conferinței despre cultura și civilizația chineză, ediția a cincea, a Forumului Prieteniei și Colaborării Româno-Chineze.

„Vă invităm să aruncăm o privire… jurnalistică asupra unor metropole chinezești, în cadrul expoziției «China, istorie și contemporaneitate». Expoziția este o ocazie bună să observăm detaliile vieții din Luoyang, Jiaozuo, Kaifeng, Dengfeng, puțin cunoscute la noi dar metropole de nivel mondial”, a declarat artistul fotograf Nelu Scripciuc, președintele FotoClubPro Arad.

Expoziția este organizată de Forumul Prieteniei și Colaborării Româno-Chineze și Complexul Muzeal Arad, în parteneriat cu FotoClubPro Arad, în cadrul celei de-a V-a ediții a Simpozionului Internațional „Cultură și Civilizație Chineză. Dialoguri Româno-Chineze“, ce are loc la Arad în perioada 11 – 13 noiembrie.

Sursa: newsar.ro