Psihologul Ramona Pencea: evenimentul negativ/obstacolul este apa fiartă, adversitatea cu care vă confruntaţi, iar forţa interioară şi curajul exprimării de sine sunt asemeni frunzelor de ceai.
În cadrul Conferinței de presă, prof. univ. dr. Lizica Mihuț a făcut o introducere privind arta ceaiului, referindu-se la experiența sa proprie, în acest sens, ca urmare a vizitelor făcute în China.
„În faţa adversităţilor ar fi de preferat să ne comportăm asemeni frunzelor de ceai, care transformă, prin aromă, culoare şi consistenţă adversităţile” – e de părere Ramona Pencea, preşedintele Patronatului psihologilor cu drept de liberă practică în zona Vest şi colaborator de nădejde al Casei Româno-Chineze, filiala Arad. Afirmaţia a fost făcută în contextul prezentării ceremoniei ceaiului la chinezi.
Regulile de bază
Potrivit legendei, împăratul Shonnong (2737 î.Hr.) a băut dintr-un bol cu apă fierbinte la umbra unui copac şi a simţit aroma deosebită a frunzelor care s-au desprins din copac şi au căzut în vas.
Ceremonia ceaiului implică o gazdă şi mai mulţi invitaţi. Aceştia intră în încăpere doar când sunt chemaţi de către gazdă. Datorită faptului că încăperea tradiţională are o uşă de aproximativ 3 picioare înălţime, aceştia se apleacă pentru a intra, se spală pe mâini şi pe gură, se descalţă şi fac reverenţe după uşa joasă, ca semn de umilinţă şi egalitate. Gazda aduce ustensilele pentru ceai şi începe prepararea acestuia, umplând un ceainic cu apă fierbinte, turnând pudra de ceai în castronele/ pahare, amestecând ulterior cu apa fierbinte. Ceaiul devine consistent şi este oferit fiecăruia să guste din el.
Nu se pune apă clocotită peste ceai şi nu se fierb frunzele de ceai pentru a nu deteriora elementele nutritive şi enzimele. Temperatura de infuzare a apei este de 60-50 grade Celsius. Prima infuzie se aruncă. Standardul chinezesc este să se folosească 5 g de ceai pentru o preparare. Infuzarea durează maximum două minute pentru a nu deveni ceaiul amar. Servirea se realizează din ceşti, pahare sau direct din vas. Cele mai indicate sunt vasele de argilă semi-poroasă, dar nici vasele de porţelan, sticlă sau cele metalice nu sunt nerecomandabile.
„Ceremonialul ceaiului ne oferă unitate, respiraţia echilibrului în viaţă, rezilienţa în faţa obstacolelor, lucrul bine făcut, noţiunea umilinţei în faţa măreţiei cugetului, a egalităţii tuturor persoanelor, «spălarea gurii» de vorbe negative, descălţarea pentru «a nu păşi încălţaţi pe sentimentele celorlalţi». Arta ceaiului este povestea noastră de zi cu zi, despre cum putem, umili (desfrunziţi de orgolii şi interese), să fim uniţi, să fim familie şi capabili să reevaluăm adversităţile vieţii” – conchide psihologul Ramona Pencea.
Jurnal Arădean / aradon.ro