Timp de trei zile, adică începând de marți, 8 noiembrie și până joi, 10 noiembrie, Filiala Arad a Casei Româno – Chineze va organiza simpozionul Cultură și Civilizație Chineză. Dilaloguri Interculturale Româno-Chineze, eveniment onorat din partea chineză și de prezența ambasadorului Republicii Populare Chineze, Excelența Sa Xu Feihong, a domnului Zhang Zheng, șeful Secției Politice din cadrul Ambasadei Chinei, și de către Ecaterina Vanea, directorul general al Casei Româno – Chineze.
„O plăcută surpriză este faptul că delegația ambasadei participă la toate manifestările pe care le organizează Casa Româno-Chineză, începând de marți, 8 noiembrie, de la ora 17,00 și până la final”, a precizat la începutul conferinței de presă președintele Filialei Arad, prof. univ. dr. Lizica Mihuț.
Programul simpozionului prevede încă din prima zi o întâlnire cu investitori și oameni de cultură interesați de stabilirea unor parteneriate româno-chineze, pentru ca a două zi, deja de dimineață oaspeții chinezi vor vizita Consiliul Județean Arad, Prefectura și Primăria municipiului, pentru ca apoi să participe la Simpozionul Cultură și Civilizație Chineză. Dilaloguri Interculturale Româno-Chineze, eveniment moderat de către prof. univ. dr. Lizica Mihuț. Tot miercuri se vor lansa cărțile „Arad. Album monografic”, volum prezentat de către dr. Doru Sinaci și traducătorul Octavian David și „Medicină tradițională chineză” (ediția a II-a), prezentată de către dr. Corina Crișan.Seara de miercuri se va încheia cu vizitarea expoziției de fotografie realizată de către Foto Club Pro Arad, ca urmare a unei vizite în China.
Joi, Editura Casei Româno-Chineze își va anunța noile proiecte editoriale, prezentate de către prof. univ. dr. Lizica Mihuț și Ioan Matiuț, alături de Asociația Con Brio, al cărei președinte, Ana Maria Dragoș a ținut să precizeze: „Noi, Asociația Con Brio, suntem o soră mai mică, ca să spun așa, a Casei Româno-Chineze, și aș vrea să menționez și eu câteva lucruri.În primul rând această vizită, pe lăngă ce înseamnă întâlirile diplomatice, au loc și dialoguri deschise cu Ambasadorul Chinei pentru oamenii de afaceri, ceea ce este foarte important”.
Ca și proiecte de viitor, prof. univ. dr. Lizica Mihuț a anunțat: Ambasada Chinei la București și Casa Româno – Chineză au decis ca un spectacol gratuit al unei formații profesioniste din China să vină la Arad pe data de 24 ianuarie, anul viitor”.
sursa: arq.ro