Arhiva etichetelor: teatrul de stat arad

[ARĂDENI CE NU TREBUIE UITAȚI] Ovidiu Cornea

Articole, ,

 

Tânărul student al prestigioasei universități clujene, OVIDIU CORNEA, cânta la vioară și conducea taraful de muzică populară „Mărțișorul”, în cadrul căruia l-a și cunoscut pe regretatul Dumitru Fărcaș, inegalabilul virtuoz al taragotului și oboiului. Ovidiu Cornea revine, după terminarea facultății, în Arad, o scurtă perioadă ca profesor, dar  histrionismul său nativ îl determină să accepte postul de inspector și apoi director al Casei județene de creație, care îl și recomandă pentru funcția de director al Teatrului arădean, începând cu 1 martie 1980. În cunoștință de cauză, precizez că dl.Ovidiu Cornea este cel mai bun director pe care l-a avut Aradul și nu oricând, ci într-o perioadă dificilă a existenței sale postbelice: un deceniu înainte de evenimentele din 1989 și un deceniu după acestea. A avut multe IZBÂNZI : a reușit performanța de a restaura Teatrul, ceea ce însemna o investiție enormă: 9 milioane de lei pentru construcție și 3 milioane pentru mobilier. Aradul avea în anul 1984, probabil, cea mai frumoasă și mai elegantă sală din România. Cum a reușit dl. Ovidiu Cornea această performanță? În mod sigur, cu foarte multă strădanie, cu o strategie numai de dânsul știută și, sunt sigură, printr-o diplomație de înaltă finețe. Când „norii păreau a se risipi”, după doi ani de bătălii pentru reconstrucția Teatrului , urmează (în anul 1984 ) o perioadă dramatică și anume AUTOFINANȚAREA ȘI REDUCEREA DE PERSONAL, în proporții alarmante. Numai dl. Ovidiu Cornea știe câte nopți nedormite au fost atunci, câte stăruinți la prietenii săi ajunși directori ai unor instituții arădene, spre a reuși să adune banii necesari autofinanțării, precum și să găsească soluții pentru ca niciunul dintre cei disponibilizați să nu rămână fără un loc de muncă. O reală performantă pentru acel moment!

REPERTORIUL a constituit, întotdeauna, o problemă fundamentală. Cenzura prin Comisia ideologică veghea necontenit, dar dl. OVIDIU CORNEA a demonstrat subtile calități manageriale, reușind, fără compromisuri esențiale, să impună un repertoriu, în marea lui parte, remarcabil. Iată ce îmi declara dl.OVIDIU CORNEA într-un interviu pe care l-am publicat în revista „Orizont” din 21 aprilie 1989 : „Teatrul arădean are ambiția de a evita textele facile, succesul ieftin și spectacolul de divertisment .” Un singur spectacol a fost oprit de cenzură: premiera absolută a piesei lui Adrian Dohotaru, „Omul care s-a trezit vorbind singur”.

Privind în urmă, dl. OVIDIU CORNEA ne mărturisește că nu ar fi sincer dacă nu ar recunoaște că, uneori, i-a fost frică pentru că actorii apăsau anume replici, conferindu-le alte nuanțe, dar, mai ales, pentru că fiecare premieră trebuia să primească aprobarea Comisiei ideologice a județului, ceea ce însemna un continuu semn de întrebare cu privire la premierele aflate în repertoriul Teatrului arădean.
În calitate de critic, am consemnat, în reviste literare sau în presa locală, directoratul d-lui OVIDIU CORNEA. Ne întâlneam întotdeauna după premieră, în biroul său, și mărturisesc pentru prima oară că nu am întâlnit un om de teatru, director sau în oricare dintre alte funcții, care să-și fi iubit atât de mult colaboratorii și care să fi încercat să mă convingă cu privire la performanțele artistice ale acestora – fapt remarcabil, dar gratuit în sine, deoarece îmi păstram, întotdeauna, opiniile… Acum, după mulți ani, subliniază cu binecunoscuta-i delicatețe: „I-am iubit pe actori, am suferit și m-am bucurat alături de ei; nu am scris piese de teatru; nu am regizat spectacole; nu am avut nevastă în teatru, dar am înțeles că actorii sunt copii mari, cu suflet imens, alcătuit din candoare și răutăți, din bunătate și neputințe, specifice fiecărui om, dar mai presus de toate având două mari obsesii: drama ratării și pericolul ridicolului “, concluzionând că „sufletul actorului este fragil și poate fi , cu ușurință, rănit , chiar cu o floare”. Marea actrită a teatrului românesc MARIA FILOTTI spunea că teatrul nu înseamnă ziduri ci sufletul actorilor ce îl compun. Un suflet, în care noi, spectatorii, regăsim bucurii,

Un superb gest EȘUAT!

Articole, , , ,

 

Câțiva foști DIRECTORI și ACTORI ai TEATRULUI, actualmente pensionari, au fost  OMAGIAȚI pe CORIDORUL de la etajul al II lea al TEATRULUI ARADEAN.

În seara de miercuri,28 noiembrie a.c., Centrul Cultural Județean a avut excelenta inițiativă de a-i OMAGIA, prin CONFERIREA Diplomei și Medaliei Centenar, pe doi foști directori ai Teatrului aradean: OVIDIU CORNEA și ION VĂRAN , precum și pe actorii DAN ANTOCI și CONSTANTIN FLOREA, toți pensionari.

În mod surprinzător și neavenit, această idee, pe care o aplaudăm cu convingere, a avut loc NU pe scena mare a Teatrului – ci pe coridorul de la etajul al II -lea. În acest spațiu s-au desfășurat , uneori, expoziții sau alte evenimente, dar cei patru directori și actori prezenți și DORU NICA (evocat printr-o emoționantă scrisoare, pe care a elaborat o cu acest prilej), credem că  BINEMERITAU OMAGIUL ÎNTREGII SĂLI ARHIPLINE A TEATRULUI ARĂDEAN.

A urmat apoi un spectacol formidabil, susținut de doi mari actori: MARCEL IUREȘ și GEORGE MIHĂIȚĂ – ceea ce face această discriminare a slujitorilor THALIEI, DE IERI ȘI DE AZI, O REGRETABILĂ EROARE A ORGANIZATORILOR, și mai tristă

Managementul defectuos al Teatrului Clasic „Ioan Slavici”

Articole,

 

Urmăresc de mulți ani, aș zice chiar de câteva decenii, activitatea teatrului arădean și am publicat până în prezent peste 3000 de pagini, la Editura Academiei Române, despre istoria acestuia, în context transilvănean. Fac această precizare, nu întâmplător, ci spre a sublinia faptul că sunt profund interesată de activitatea instituției în discuție. Cu toate că m-am exprimat în varii momente despre activitatea prezentă a Teatrului Clasic „Ioan Slavici”, exprimându-mi nemulțumirea privind spectacole aflate în repertoriu, cred că este de datoria mea să semnalez managementul defectuos al conducerii teatrului arădean, aducând următoarele argumente:

1. Teatrul arădean nu are o strategie pe termen mediu și nici la nivel de stagiune, ci se improvizează „din mers”, la modul superficial și spontan. Managerul teatrului nu își respectă nici măcar programul managerial susținut la concursul de numire pe post, astfel, ca să dăm un singur exemplu, Cabaretul cuvintelor de Matei Vișniec nu s-a jucat nici până în prezent.

2. Coproducțiile, care reprezintă un titlu de glorie pentru directorul Teatrului, nu pot ține locul unui proiect repertorial coerent și nu se justifică ca investiție, chiar și financiară, dacă nu pot fi vizionate numeroase reprezentații și pe scena teatrului arădean. Astfel, spectacolul cu Disputa de Pierre de Marivaux, în regia lui Vlad Massaci, elaborat în colaborare cu Teatrul Nottara, s-a jucat numai de trei ori la Arad și fără a avea AFIȘ și CAIET PROGRAM, fapt inadmisibil. De asemenea, spectacolul Rosencranz și Guildenstern sunt morți de Tom Stoppard, cu participarea celebrei trupe londoneze „Tiger Lillies”, în colaborare cu Teatrul din Gyula (Ungaria) a însemnat o investiție de aproximativ 20.000 de euro pentru Teatrul Clasic „Ioan Slavici”. Un spectacol foarte bun, care nu s-a jucat încă la Arad, cu toate că a avut premiera la Gyula, în luna iulie. Îl vom urmări, însă, în cadrul Festivalului de Teatru Clasic, dar spectacolul trebuie programat mult mai mult, ca să justifice cei 20.000 de euro finanțați din bugetul Consiliului Local. O altă coproducție (Ne știm de 100 de ani) cu teatrele din Râmnicu Vâlcea, Reșița, Piatra Neamț și cu Asociația „Ataraxia” din Râmnicu Vâlcea își așteaptă premiera la Arad. Mă întreb, nu neapărat retoric, de ce nu a fost montat acest spectacol, prilejuit de Centenar, în principal, la Arad?

3. Teatrul se numește „Clasic” dar are înscrise mult prea puține piese clasice de anvergură, preferându-se montări „peste noapte” fără o motivație solidă, ca text și abordare teatrologică.

4. Managerul Teatrului nu urmărește ritmicitatea reprezentațiilor teatrale, astfel spectacolele Ecarisajul pentru toți, Bull, Exit, Parcul, Minotaurul s-au jucat extrem de puțin, în timp ce Orașul nostru și Să ne cunoaștem mai bine sunt promovate preferențial.

5. Nu trebuie să ne „împăunăm” excesiv cu nominalizarea spectacolului Orașul nostru, deoarece această nominalizare a UNITER în mandatul actualului manager vine după 10 ani și este departe de succesul obținut în mandatul managerial al lui LAURIAN ONIGA, când spectacolul Iubirea Fedrei a fost nominalizat de UNITER, în anul 2007, la categoriile: cel mai bun spectacol, cea mai bună actriță în rol principal, cel mai bun actor în rol principal, cea mai bună scenografie, iar, un an mai târziu, în anul 2008, actorul OVIDIU GHINIȚĂ a primit premiul UNITER pentru cel mai bun actor în rol secundar în spectacolul Vis. Toamna în regia lui Radu Afrim.

6. Urmărind afișul Teatrului arădean, publicat în format mare, la intrarea în Teatru, descoperi numeroase spectacole, fiind trecute și reprezentații care au loc la București și Satu Mare, ceea ce determină confuzii, spectatorii crezând că pot fi vizionate în Arad și chiar dorind să le vadă. Este un fapt ce mi-a fost semnalat în numeroase rânduri de către iubitori ai teatrului arădean.

7. Directorul Teatrului arădean nu este preocupat de promovarea colegilor săi în spectacole, pretextând, credem nejustificat, că nu sunt „potriviți” în rol sau că respectă opțiunea regizorilor. Și totuși, cum se explică, că ACTORI precum VALENTIN VOICILĂ (apare numai în montarea proprie Al tău, vechi, Caragiale din anul 2012); SORIN CALOTĂ (a „șomat” o lungă perioadă de timp, din anul 2013, de la spectacolul Zero în regie proprie și Revizorul din 2014, până la Complexitatea apartenenței în anul 2017); DORU NICA (de la spectacolul în regie proprie Freud și bunul Dumnezeu în anul 2014 nu a mai fost distribuit în nicio reprezentație teatrală); MARIAN PARFENI (a avut ultima premieră în anul 2016, Ecarisajul pentru toți, cu doar cinci reprezentații); CARMEN BUTARIU (a jucat doar în Mult zgomot pentru nimic în anul 2015 și în Don Juan se întoarce de la război în anul 2017); FLORIN COVALCIUC (de la Minotaurul în anul 2013 a așteptat patru ani până la rolul din Flori de mină din anul 2017); OLTEA BLAGA, o actriță foarte bună, a avut partituri minore, nevalorificându-i-se potențialul artistic; OANA KUN (nu a avut niciun rol principal între Jocul dragostei și al întâmplării în anul 2004 și Gaițele în anul 2016). Să reținem și faptul că talentatul scenograf DORU PĂCURAR a avut ultima producție teatrală în octombrie 2017 (Geniul crimei); coregrafa MAURA COSMA nu s-a mai regăsit pe afișul Teatrului din anul 2015 cu Săptămâna luminată iar OANA VĂRAN nu a mai „lucrat” de la Tache, Ianche și Cadârîn anul 2016.

8. Directorul Teatrului ar trebui să elaboreze un repertoriu cu gândul la actori și nu numai la aceiași știuți actori. În mod inexplicabil, un actor, precum ZOLTAN LOVAS, este distribuit puțin și în roluri minore sau de mică întindere, or el, un actor excepțional, ar putea deveni protagonist al unor mari reprezentații teatrale. În cadrul unei întâlniri la care am participat alături de marii actori VALERIA SECIU, ION CARAMITRU și regretatul OVIDIU IULIU MOLDOVAN, toți trei, membri ai comisiei de concurs al actorului ZOLTAN LOVAS la Teatrul Național din București, își exprimau regretul că el a părăsit teatrul bucureștean și s-a întors acasă, la Arad. Și totuși, în ultimii ani nu a fost distribuit în niciun rol important din dramaturgia românească și universală.

9. În mod regretabil, nu se află în repertoriul Teatrului arădean montări cu basme și producții pentru tineri, pe segmentul 12 – 16 ani, și nici chiar la Teatrul de Marionete.

10. Spectacolele lectură ale Teatrului arădean nu au nicio miză pentru elevi, deoarece ele nu au în vedere programa școlară, cum ar fi firesc. Și atunci, ne întrebăm, cu îndreptățire, care au fost considerentele „superioare” ce au determinat plasarea lor în programul managerial al Teatrului arădean?

11. Promovarea spectacolelor celor două trupe de teatru – dramă și marionete –se află mult prea puțin în atenția managerului, astfel site-ul Teatrului este greoi și este aproape imposibil să deslușești programul spectacolelor. Așa se întâmplă că programul viitoarei ediții a Festivalului de Teatru Clasic este dificil de accesat. Am reținut că se va reprezenta de două ori Pescărușul de Cehov în interpretarea Teatrului Clasic „Ioan Slavici” și a Teatrului „unteatru” din București, fapt discutabil dar interesant, în sine, ca opțiune, nu numai concurențială.

12. Poate din pricină că directorul teatrului lipsește mereu din instituție, fiind plecat din varii motive, se constată pe coridoare și în sala de spectacol o incredibilă mizerie și un miros greu de exprimat în cuvinte.

13. Dacă primarul Aradului, Gheorghe Falcă personal susține în mod deosebit Teatrul și dacă Consiliul Local Municipal finanțează trei festivaluri internaționale de teatru (Clasic, Nou și Euromarionete), fapt unic în țară și, recent, a apărut informația că se va renova exteriorul Teatrului arădean, se impune luarea rapidă a unor măsuri în vederea optimizării activității manageriale.

Să subliniem și faptul că în 4 noiembrie a.c. se împlinesc 70 de ani de la înființarea Teatrului de Stat. S-a gândit, oare, managerul Teatrului Clasic „Ioan Slavici” să marcheze acest eveniment important în devenirea prin timp a instituției arădene? Ne place să credem că uitarea NU se va așterne, implacabilă, asupra eforturilor predecesorilor de a institui la Arad, după numeroase și profunde strădanii, un TEATRU pentru PREZENT. Dar și pentru VIITOR!