Arhiva etichetelor: glasul aradului

A fost lansat cel de-al treilea volum al cărții „Cultura și civilizația chineză – Dialoguri Româno-Chineze”

 

Sala „Vasile Goldiș” a Consiliului Județean Arad a fost neîncăpătoare, joi, la lansarea cărții „Cultura și civilizația chineză – Dialoguri Româno-Chineze”, volumul al treilea. Cea de-a treia ediție, lansată de Forumul Prieteniei și Colaborării Româno-Chineze, prezintă mai multe lucrări cu ocazia simpozionului anual dedicat parteneriatului dintre cele două state.

La lansarea volumului antemenționat, au luat cuvântul prof. univ. dr. Lizica Mihuț, președintele Forumului Prieteniei și Colaborării Româno-Chineze, Iustin Cionca, președintele Consiliului Județean Arad, subprefectul Olimpia Popa, Diana Achim, directorul Colegiului Național „Moise Nicoară”, Andrei Ando, directorul Direcției de Comunicare din cadrul CJA.

Sursa: glsa.ro

Un an chinezesc pentru Forumul Prieteniei

 

Un an plin de activități pentru Forumul Prieteniei și Colaborării Româno-Chineze, toate desfășurate sub genericul împlinirii a 70 de ani de relații strânse între cele două țări. „Una dintre cele mai importante realizări a fost vizita unei delegații din China, conduse de către Excelența Sa, Jiang Yu, ambasadoarea Chinei la București, în județul nostru. Vizita a avut loc în luna august, iar concluzia doamnei ambasador a fost aceea că «Aradul are oportunități mari de dezvoltare». În acest sens, ne bucură faptul că oficialitățile locale sprijină Forumul nostru“, a declarat Lizica Mihuț, președintele pe țară al Forumului. Vicepreședinți sunt Daniela Pocea Cocora (București) și Ioan Biriș (Timișoara).

Glasul Aradului, citit în chineză

Un alt aspect important din activitatea Forumului îl reprezintă constituirea unei edituri proprii, care are menirea de a edita cărți temeinice. Prima carte a și fost tipărită chiar în acest an: Cultura și Civilizația Chineză. Dialoguri Româno-Chineze. Este o carte voluminoasă, de peste 400 de pagini, în care se regăsesc și articole apărute în ziarul Glasul Aradului.

Între 11 și 13 noiembrie s-a desfășurat la Arad cea de-a V-a ediție a Simpozionului Cultura și Civilizația Chineză. În cadrul evenimentului, copiii de la Grădinița Furnicuța au organizat activități cu specific chinezesc (evantaie, dragoni, tort cu cele două steaguri, lampioane), dar și dansuri chinezești îmbrăcați în kimono-uri. „Una dintre cele mai bune colaborări le-am avut și cu Asociația Con Brio, a cărui președinte este Ana Maria Dragoș. Asociația mai este alcătuită din Viorica Popescu, Liliana Bran, Tabita Cristea și Ramona Pecea“, a declarat Lizica Mihuț.

Simpozion internațional dedicat prieteniei dintre China și România, la Arad

Simpozionul Internațional „Cultură și Civilizație Chineză. Dialoguri Româno-Chineze“, ajuns la cea de-a V-a ediție, se va desfășura în perioada 11-13 noiembrie la Arad.

Forumul Prieteniei și Colaborării Româno – Chineze, cu sediul central la Arad, organizează în orașul nostru un simpozion internațional dedicat relațiilor de colaborare dintre cele două țări. „Evenimentul este organizat cu ocazia împlinirii a 70 de ani de relații diplomatice și de prietenie între România și China, dar și de 15 ani de relații consolidate între cele două țări. Simpozionul de anul acesta este unul cu totul special și va aduce celor prezenți o serie de surprize, ne-a declarat prof. univ. dr. Lizica Mihuț, președintele pe țară al Forumului Prieteniei și Colaborării Româno – Chineze.

Ca un lucru inedit, ediția din acest an a Simpozionului Internațional dedicat prieteniei dintre România și China, îl reprezintă numărul record de personalități care s-au implicat: 27. Totodată Grădinița „Furnicuța“ va organiza activități cu tematică chineză. Va exista și o expoziție despre China: Istorie și contemporaneitate.

Evenimentul se desfășoară cu sprijinul Centrului Municipal de Cultură, având ca parteneri Complexul Muzeal Arad și Foto Club Pro Arad. În organizarea evenimentului se implică și Asociația Con Brio, al cărei reprezentant a fost femeia de afaceri Tabita Cristea.

În încheiere, Lizica Mihuț a declarat că „mă bucură foarte mult cuvintele ambasadoarei Chinei, Excelența Sa Yu Jiang, care a declarat recent că Republica Populară nu își uită prietenii vechi, iar România este un prieten vechi al Chinei“.

 

Sursa: Glasul Aradului / www.glsa.ro

Simpozion internațional româno-chinez, la Arad

 

Forumul Prieteniei și Colaborării Româno – Chineze, cu sediul central la Arad, organizează în orașul nostru un simpozion internațional dedicat relațiilor de colaborare dintre cele două țări. Simpozionul este la cea dea V-a ediție și se desfășoară în perioada 11-13 noiembrie. „Evenimentul este organizat cu ocazia împlinirii a 70 de ani de relații diplomatice și de prietenie între România și China, dar și de 15 ani de relații consolidate între cele două țări“, ne-a declarat prof. univ. dr. Lizica Mihuț, președintele pe țară al Forumului Prieteniei și Colaborării Româno – Chineze.

Forumul este o uniune a oamenilor de influență care, prin personalitatea și cariera lor, stabilesc direcții de promovare a relațiilor dintre România și China. Vicepreședinții forumului sunt Daniela Pocea, din București și Ioan Biriș, profesor universitar din Timișoara, arădean la origini. „Vrem să întreținem vie flacăra prieteniei româno-chineze“, reprezintă țelul forumului, prin vocea președintei Lizica Mihuț.

Ca un lucru inedit, ediția din acest an a Simpozionului Internațional dedicat prieteniei dintre România și China, îl reprezintă numărul record de personalități care s-au implicat: 27. Totodată, Grădinița „Furnicuța“ va organiza activități cu tematică chineză. Va exista și o expoziție despre China: Istorie și contemporaneitate.

În organizarea evenimentului se implică și Asociația Con Brio, al cărei președinte este Ana Maria Dragoș și din care mai fac parte dr. Liliana Bran și Ramona Pencea.

Program: 

11 noiembrie 2019

10:00-10:30 2019 FORUMUL PRIETENIEI ȘI COLABORĂRII ROMÂNO-CHINEZE, Bd. REVOLUȚIEI nr. 59

  • Înregistrarea participanților

10:30-12:30 Prezentarea Forumul Prieteniei și Colaborării Româno-Chineze

  • Cărți

  • Filme

  • Publicații

13:00 Masa de prânz

16:00 VIZITAREA MUNICIPIULUI ARAD. Obiective turistice

19:00 CINA

12 noiembrie 2019

9:00 SALA ”REGELE FERDINAND”, PRIMĂRIA MUNICIPIULUI ARAD

SIMPOZIONUL INTERNAȚIONAL. ”CULTURĂ ȘI CIVILIZAȚIE CHINEZĂ. DIALOGURI ROMÂNO-CHINEZE”

Moderator: prof. univ. dr. Lizica Mihuț

Cuvânt de Bun venit adresat participanților de către oficialitățile arădene:

  • Consiliul Județean

  • Instituția Prefectului

  • Primăria Municipiului Arad

  • Primăria Orașului Pecica

  • Consilieri Locali (în ordine alfabetică):

Alocuțiunile rostite de înalții oaspeți chinezi, AMBASADA REPUBLICII POPULARE CHINEZE ÎN ROMÂNIA

Lansare de carte: Cultura și civilizația chineză. Dialoguri româno-chineze, volumul al III – lea

Prezintă: prof. dr. Diana Achim

PREZENTAREA LUCRĂRILOR:

Ardelean Ancuța, Dan Daiana – Studente în China: o experiență de neuitat

Biriș Ioan – Modelul structural în gândirea chineză antică. Turnura matematică a minții

Bran Liliana – Memento: o vizită la un spital din Beijing

Bucur Adrian – China în paginile ziarului ”Flacăra Roșie” (Arad) până în anul 1989

Burcă Georgiana – Colocviu româno-chinez privind mass-media

Cheta Doina – Primii astrologi chinezi

Chiriță Alecu – China: un miracol spiritual și tehnologic

Cioarnă Alexandru – China, una din marile puteri economice ale lumii. Câteva opinii

Cristea Tabita – Moment aniversar: relațiile diplomatice și de prietenie româno-chineză. Șapte decenii de existență

Crișan Corina – Pledoarie pentru integrarea medicinei tradiționale chineze în sistemul medical arădean

Cosarbă Editha – Din China până în Europa, pe calea … bunelor maniere

Dragoș Ana Maria – China Nouă – 70 de ani

Iancovici Alexandra – Portretul femeii în literatura chineză. Câteva aspecte

Ilica Anton, Moler Camelia – Mo Yan, un scriitor contemporan chinez de anvergură

Matiuț Ioan – Editura Forumului Româno-Chinez, o veritabilă modalitate de promovare a relațiilor culturale româno-chineză

Mărcuș Dumitru – TIANXIA – totul sub același cer. Orizontul filosofic al unui sistem

Mureșan Augustin – Un document aflat în Biblioteca arădeană cu privire la primul călător român în China

Notaroș Ludovic – Există vreun loc de unde nu se vede Marele Zid? Despre impactul Chinei asupra lumii

Pencea Ramona – Omenia în gândirea morală a lui Confucius. Abordare psihoterapeutică

Popescu Viorica – Unele aspecte privind teatrul chinez. Tradiție și inovație

Popovici Ioan – Prima traducere din limba chineză veche a celebrului roman Visul din pavilionul roșu

Radu Călugăru Voica – China, gândire și limbaj. Primele reflecții teoretice asupra limbajului

Schwartz Gheorghe – Copy-ro, puncte de legătură dintre literaturile chineză și română

Tămășan MariaTămășan Petrușca – Câteva tradiții chinezești. Ferestre deschise

Toderici Ovidiu – China, o abordare inedită

13:30 Masă tradițională românească

15: 30

GRĂDINIȚA FURNICUȚA, Aleea TOMIS, Arad

  • Activități cu tematică chineză

Director: prof. Mariana Cismașiu

17:00 Expoziție de artă vizuală:

China, istorie și contemporalitate

Moderator: Prof. univ. dr. Lizica Mihuț

Vizitarea expoziției

19:30 Cina

13 Noiembrie 2019

FORUMUL PRIETENIEI ȘI COLABORĂRII ROMÂNO-CHINEZE, Bd. REVOLUȚIEI, nr. 59

10:00 – 13:00 Forumul Prieteniei și Colaborării Româno-Chineze

  • Editura Forumul Româno-Chinez

Realizări și proiecte editoriale

Prezintă:

Prof. univ. dr. LizicaMihuț

Poetul și editorul Ion Matiuț, coordonatorul editurii

  • Încheierea Simpozionului

  • Câteva concluzii

  • Perspective viitoare

13:30 Prânz

Sursa: Glasul Aradului / www.glsa.ro

Ambasadoarea Chinei pune degetul pe rană: „China e cea mai importantă sursă turistică a lumii, dar voi nu profitați“

Acceptând invitația Lizicăi Mihuț, președinta Forumului Prieteniei Româno-Chineze, de a efectua pentru prima oară o vizită de lucru în Arad, ambasadoarea Chinei, Excelența Sa, Yu Jiang, a discutat despre potențialul uriaș pe care îl deține orașul nostru. „Vizita a fost efectuată cu prilejul împlinirii a 70 de ani de relații diplomatice între țara noastră și China, precum și împlinirea a 15 ani de prietenie și colaborare între cele două state. Doamna ambasador trebuie să știe că noi, cei din Arad, suntem prieteni ai Chinei. După cum chiar domnia sa a spus, Aradul este fruntaș în ceea ce privește colaborarea româno-chineză“, ne-a declarat Lizica Mihuț. Cu această ocazie, președinta Forumului Prieteniei Româno-Chineze a mai precizat că în luna noiembrie a acestui an va avea loc, la Arad, a V-a ediție a Simpozionului Cultura și Civilizația Chineză.

Ambasadoarea Chinei s-a arătat încântată de ceea ce a găsit la Arad, accentuând potențialul uriaș pe care îl deține, cel mai mult fiind impresionată de „energia și vitalitatea orașului“, a vorbit despre relațiile strânse dintre cele două țări, „relații corecte de prietenie care datează de zeci de ani, indiferent de puterea politică“, dar nu s-a ferit să puncteze și domeniile la care nu stăm prea bine. „China este cea mai importantă sursă turistică a lumii. România beneficiază de doar 10.000 de vizitatori pe an, în timp ce în țările voastre vecine, precum Bulgaria, Croația, Cehia ajung anual milioane de turiști chinezi. Discrepanța este prea mare. În acest sens, încercăm să găsim soluții. Să stabilim o rețea de turism între cele două țări, cu ajutorul companiilor de turism. Partea noastră cheltuie foarte mult în acest sens“, a precizat Excelența Sa, Yu Jiang.

Lizica Mihuț îi prezintă ambasadoarei Chinei albumul despre Arad 

Sursa: Glasul Aradului

Fostul purtător de cuvânt al Chinei la ONU vine la Arad

de Cotuna Adrian

În data de 6 iunie va avea loc la sala Ferdinand lansarea Forumului Prieteniei și Colaborării Româno-Chineze. La eveniment va participa, pe lângă oficialitățile Aradului, doamna Yu Jiang, noul ambasador al Chinei în România, care a ocupat în trecut funcția de purtător de cuvânt al țării sale la ONU. Dr. Lizica Mihuț, președinta forumului, a dat asigurări că organizația este una apolitică și își propune promovarea relațiilor dintre cele două state, unind liderii de opinie și de acțiune din cele două țări.

Forumul își propune să promoveze relațiile româno-chineze pe mai multe domenii de activitate: economic – infrastructură, bancar, medical, educație.

Tot pe data de 6 iunie se lansează cartea Cultură și Civilizație chineză, volumul III, care cuprinde peste 400 de pagini. Cartea are o prefață a ambasadoarei Yu Jiang, capitolul I prezentând un articol de Zhao Li, consilierul cultural al Ambasadei Chinei, o prezentare a volumului precedent, realizată de Mirela Mureșan precum și cele 32 de lucrări de la simpozion. Capitolul II cuprinde o abordare comparativă a folclorului chinez cu cel românesc, realizată de elevii și profesorii Colegiului Moise Nicoară. Capitolul III cuprinde un album foto începând cu simpozionul și terminând cu conferințele de presă. Capitolul IV al cărții îl reprezintă Relațiile arădene – româno – chineze. Ecouri în presă.

Sursa: Glasul Aradului