Arhiva etichetelor: cultura si civilizatie chineza

Lansare la Forumul Prieteniei și Colaborării Româno-Chineze

 

Cel de al treilea volum al cărții „Cultură și civilizație chineză – Dialoguri Româno-Chineze” a fost lansat, oficial.

ARAD. Confucius spunea că „nu poți deschide o carte fără să înveți ceva”, un proverb chinezesc care vine să confirme faptul că o carte aduce cu ea întotdeauna o informație nouă și o învățătură. Cel de al treilea volum al cărții „Cultură și civilizație chineză – Dialoguri Româno – Chineze” este fără doar și poate o carte din care se poate învăța.
Volumul a fost lansat la sfârșitul săptămânii trecute de către Forumul Prieteniei și Colaborării Româno-Chineze, condus de președintele prof.univ.dr. Lizica Mihuț, în sala „Vasile Goldiș” a Consiliului Județean Arad. Evenimentul a fost unul deosebit, în sala Consiliului Județean Arad fiind prezenți o mare parte dintre cei care au contribuit cu lucrări în volumul de față. Lansarea de carte a fost coordonată de Andrei Ando, director în cadrul CJA, din prezidiu făcând parte Olimpia Popa – subprefect al județului Arad, Iustin Cionca – președintele Consiliului Județean Arad, prof. Diana Achim – directorul Colegiului Național „Moise Nicoară” Arad și prof.univ.dr. Lizica Mihuț. Reprezentanții autorităților locale au adus mulțumiri în mod special doamnei Lizica Mihuț pentru activitatea intensă desfășurată în dezvoltarea relațiilor româno-chineze și au apreciat volumul lansat ca fiind un reper în acest sens.
Prof.univ.dr. Lizica Mihuț a punctat: „Vreau să mulțumesc în primul rând domnului Iustin Cionca pentru că, în ultimii 20 de ani, relația cu China a stagnat, iar acum președintele CJA împreună cu directorul de Strategii, Andrei Ando, au reluat o relație cu Hainanul. Mulțumirile mele merg şi primarului orașului Pecica, Petru Antal, care a colaborat cu noi şi care sper că va fi alături de noi şi anul acesta. De altfel, îi mulțumesc și directorului Colegiului Național Moise Nicoară. Când am vorbit cu doamna Diana Achim și i-am solicitat pagini pentru această carte, mă gândeam la 20-30 de pagini. Faptul că au fost scrise 100 de pagini de către elevi și profesori ai Colegiului este o dovadă că la Arad avem una dintre cele mai bune școli, că «Moise Nicoară» duce mai departe tradiții strălucite în învățământ, dar și că elevii sunt în stare să înfățișeze domenii mai puțin cunoscute ale culturii și civilizații chineze. Trebuie să amintim că finanțarea este printr-un proiect al Centrul Municipal de Cultură Arad. Mă bucur că suntem aici. Suntem cu toții împreună pentru Arad și pentru relația Aradului cu China”.
Volumul a fost realizat și editat sub ediga Forumului Prieteniei și Colaborării Româno-Chineze, un forum național cu sediul la Arad care reunește oameni influenți din diferite domenii, oameni care prin experiența și pregătirea lor pot aduce plus-valoare în dezvoltarea acestor relații internaționale. Nu în ultimul rând trebuie amintit că Asociația Con Brio, prin membrele sale, a avut un rol foarte important în editarea și realizarea acestui volum. În acest moment se află în lucru cel de al patrulea volum.

100 de pagini de la „Moise Nicoară”
Volumul al treilea al cărții „Cultură și civilizație chineză – Dialoguri Româno – Chineze” cuprinde o muncă impresionantă a elevilor și profesorilor coordonatori de la Colegiul „Moise Nicoară” Arad. Echipa de la „Moise” a prezentat un material de 100 de pagini despre cultura chinezească și valențele ei în corespondență cu cea românească.