Arhiva etichetelor: aradeni ce nu trebuie uitati

[ARĂDENI CE NU TREBUIE UITAȚI] Dr. DANA OLAR

Articole,

 

Fără îndoială, Aradul a avut și are medici străluciți. Și totuși, m-am hotărât să încep rememorarea acestora prin a contura în doar câteva linii personalitatea doamnei doctor DANA OLAR, nu pentru că împlinește în acest an trei decenii ca medic pneumolog, în Arad, ci pentru că și-a construit un parcurs profesional, prin propriile sale strădanii și numeroase renunțări și chiar sacrificii, impunându-se prin competență, înaltă profesionalitate, și mai presus de toate printr-o profundă vibrație interioară, pentru oameni, în general, și pentru cei aflați în suferință, în special. Ar fi putut să se impună cu ușurință prin celebrii săi părinți, dar a ales să muncească de câteva ori mai mult decât colegii săi, absolvind Facultatea de Medicină din Timișoara cu media 9.94, având doar trei note de 9 în toți cei șase ani de facultate.

Cine îi sunt părinții? Tatăl, ȘTEFAN ARDEVAN, unul din marii medici pe care i-a avut Aradul, primul director al Direcției Sanitare a județului Arad, în anul 1968, la constituirea județelor, un eminent radiolog, de fapt fondatorul secției de radiologie a Spitalului Municipal din Arad, secție, care, în prezent, îi și poartă numele.

Mama, LUCIA ARDEVAN, absolventă a două facultăți: Științe Economice și Drept, a condus mulți ani, înainte de 1989, Universitatea Populară, un „spațiu” în care ne adunam laolaltă intelectuali ai Aradului, dincolo de vârstă, un „spațiu”, mă gândesc, hărăzit de Dumnezeu spre a ne mainifesta prin Conferințe, Lansări de carte, Colocvii. Mărturisesc că rememorez personalitatea regretatei doamne LUCIA ARDEVAN, cu reală emoție, pentru că, fără vreo recomandare politică sau de altă natură, am devenit un colaborator apropiat al Universității Populare, unde mi-am lansat prima mea carte, apărută la Editura Eminescu din București, una din cele mai prestigioase edituri până la evenimentele din decembrie 1989.

Să reținem că medicul DANA OLAR nu a vrut să aibă doar calitatea de fiică a unor foarte respectate personalități arădene, ci a muncit enorm, renunțând, adesea, la concerte și spectacole dorite sau la plăcute lecturi spre a se focusa pe o pregătire temeinică în specialitate. Fiind șefă de promoție între absolvenții arădeni, doamna DANA OLAR, după un stagiu de un an ca medic la Zădăreni și alți trei, ca medic la dispensarul Întreprinderii de Vagoane, a optat în anul 1988 pentru pneumoftiziologie, iar din anul 1989 până în prezent „și-a construit” o solidă carieră profesională ca medic primar, șef de secție de foarte mulți ani la Spitalul Județean.

Medicul DANA OLAR nu și-a trădat nicicând crezul și principiile, întreaga sa existență desfășurându-se sub semnul profesiunii de credință: „Mai presus de toate, trebuie să fii sincer față de tine însuți”. Și într-adevăr, medicul DANA OLAR nu a făcut compromisuri față de propria sa conștiință și, personalitate puternică fiind, cu orgolii mari doar pe „terenul” profesiei, a crezut întotdeauna în valori. Desigur, uneori, a fost decepționată văzând nonvalorile ce se impun, credem, vremelnic, prin „contexte” favorabile sau văzând că „partea” spirituală este dominată de interese materiale sau urmărind cum unii „confrați” sar „etapele”, dorind să se impună, în ciuda precarei lor pregătiri întru profesie.

Pentru medicul DANA OLAR, competența profesională trebuie să fie dublată de valori umane, precum cinstea și corectitudinea. A așezat întotdeauna pe același plan cariera și familia. De fapt, familia a constituit un posibil „fir al Ariadnei”, în toți cei 36 de ani de căsătorie. Fiul ei reprezintă o prioritate absolută și este mândră de cariera lui dar și a norei sale, precum și de studenții săi, care o aplaudă, adeseori, la sfârșit de curs și care au ales-o, printr-un vot on-line, să susțină cursul la Festivitatea de absolvire a promoției din acest an a Facultății arădene de Medicină.

Medicul DANA OLAR a salvat, de-a lungul unei cariere de trei decenii, multe vieți și noi cunoaștem arădeni și nu numai, cărora li se umezesc ochii când vorbesc despre medicul și omul DANA OLAR. Nu știm dacă primează medicul sau omul, care este, dar știm, în mod sigur, că binemerită admirația noastră. Admirația față de un medic arădean, care nu trebuie uitat: DANA OLAR!

Surse: criticarad.ro; arq.ro

[ARĂDENI CE NU TREBUIE UITAȚI] Adriana Chiriță

Articole,

 

Se întâmplă extrem de rar ca artiștii, fie că sunt pictori sau actori, sculptori sau muzicieni să-și propună ca profesiune de credință, eludarea reflectoarelor și a zgomotului vieții diurne spre a-și construi un univers sui-generis, un univers în care neinițiații și chiar inițiații pătrund cu sfială. Este un sentiment pe care îl am de mai mult de trei decenii cu privire la doamna Adriana Chiriță.

Desigur, nu numai că nu sunt un specialist în Artele Plastice dar am cunoștințe destul de vagi despre desen, grafică, pastel, design. Cu toate că am participat de foarte mulți ani la expozițiile pictorilor și sculptorilor arădeni, mi-am propus să rămân un privitor nelivresc, în stare să se emoționeze, în fața unei opere de artă de certă valoare artistică.
Fac aceste precizări cu gândul de a sublinia, dintru început, admirația pe care o am, de foarte mulți ani, față de doamna Adriana Chiriță, dar și față de regretatul medic Paraschiv Chiriță, doctor în medicină, un erudit, vorbitor de opt limbi străine, inclusiv greaca veche și greaca modernă, o personalitate de excepție. Nu m-a mirat declarația doamnei Adriana Chiriță, că familia a rămas întotdeauna, pe primul loc în biografia sa, în prezent, fiul său Alexandru, fiind un intelectual fin, cu lecturi temeinice dar și un om pe care te poți bizui la bine și la rău, el știind să își introducă în sertarele inimii, oameni de o factură apropiată, care transcend în mod sigur îndeletnicirilor cotidiene.

Revenind la doamna Adriana Chiriță, este importantă precizarea că activitatea artistică este dublată de cea pedagogică, demersuri care se desfășoară și în prezent, de aproape 50 ani neîntrerupți.

Ca artist plastic, doamna Adriana Chiriță a participat la toate manifestările anuale ale Uniunii Artiștilor Plastici filiala Arad, la toate Bienalele de desen ale artiștilor plastici și la  Saloanele republicane de grafică București (1981, 1986, 1987) și nu în ultimul rând la expoziții importante din Bulgaria, Serbia și Ungaria. Lucrările semnate de distinsa doamnă Adriana Chiriță se află în muzeele din Arad și Focșani, precum și în colecții particulare din România, Germania, Ungaria, Belgia, Franța și SUA.

Doamna Adriana Chiriță este și un pedagog de vocație. A predat de-a lungul celor cinci decenii de profesorat la Școala Populară de Artă din Timișoara (1968-1975) și apoi la Școala Populară de Artă din Arad, unde se află la catedră și în prezent: Istoria Artelor, Pictură, Artă Decorativă, Design, Grafică. Ca tehnică de elaborare artistică s-a simțit întotdeauna atrasă de pastel. Descopăr o întreagă bibliografie despre pastel (tehnică, tipuri, hârtie și preparea acesteia, textură, culoare, desen e.tc) pe care o atașez prezentului articol, cu speranța că vor fi și câțiva cititori interesați de această „lume” specială a expresivității pure, în care pigmentul este aplicat direct pe hârtie, deosebindu-se de culorile tradiționale prin imposibilitatea amestecării nuanțelor (peste 200!) pe paleta de culoare.

Având o temeinică pregătire teoretică și mentori providențiali în formația sa ca artist plastic, doamna Adriana Chirița impresionează în lucrările sale, fie că sunt compoziții geometrice nonfigurative sau decorative, peisaje, flori, animale, prin acuratețea desenului dar și prin încărcătura de echilibru și culoare, prin sentimentul de dăruire, fără rezerve, deopotrivă în operele plastice și în activitatea profesorală, găsind întotdeauna cuvântul potrivit în susținerea elevilor săi, de la 10 la 60 ani, fiindu-le întotdeauna un model.

Astăzi, mai mult ca oricând avem nevoie de modele și doamna Adriana Chiriță poate constitui pentru noi toți un model uman, destul de rar întâlnit azi, în care profesionalismul se întâlnește cu generozitatea, temeinicia se întâlnește cu un profund echilibru interior și deasupra acestora o caldă iubire față de semeni ( adolescenți, tineri sau vârstnici), față de marea sa chemare, pictura, dublată de sentimentul unei activități pedagogice ce a însemnat mai mult decât o vocație : o formă de existență.

Portret Foto-Adriana Chirita

[ARĂDENI CE NU TREBUIE UITAȚI] Prof. Mirela Mureșan

Articole,

 

Precizez dintru început că întâlnirea cu prof. Mirela Mureșan, în vederea elaborării acestui articol, a constituit pentru mine o profundă „descoperire”. O cunoșteam încă din anul 1990, când o anunțasem printr-un telefon că a obținut cea mai mare medie la concursul de titularizare în Arad, optând pentru prestigiosul liceu „Moise Nicoară”, unde a fost vreme de 27 de ani profesor de limba și literatura română. Mirela Mureșan a fost și rămâne un lider de opinie, recunoscut ca atare de comunitate, fără să fi acceptat vreodată un post într-o ierarhie, oricare ar fi fost aceasta. Știam că este inteligentă, „tobă de carte”, riguroasă, necruțătoare cu impostura, neinteresată să-și susțină un doctorat, cu toate că am „presat-o” mulți ani în acest sens.

Sunt sigură că foarte mulți arădeni, și nu numai, au auzit sau o cunosc sau au colaborat cu prof. Mirela Mureșan, dar sunt tot atât de sigură că foarte puțini cunoaștem, cu adevărat, contribuțiile-i de excepție.

A fost șefă de promoție a tuturor liceelor arădene în anul 1976.

A absolvit, în anul 1980, la Universitatea „Babeș-Bolyai”, Facultatea de Filologie, secția română-latină, cu prima medie după cea a „șefului” de la UTC, fiind repartizată direct în Cluj, la unul dintre prestigioasele licee de atunci.
A renunțat la titularizarea de la Cluj spre a deveni suplinitoare la Arad (1985) și apoi, vreme de 27 de ani,este profesor titular la Colegiul Național „Moise Nicoară” Arad, aș zice, unul dintre cei mai cunoscuți și recunoscuți „dascăli” ai acestei prestigioase școli.

A fost profesor dar „nu a făcut ceea ce i-a cerut sistemul”, cu toate că „a prins toate sistemele și reformele” din 1980 până în 2017.

Pentru doamna Mirela Mureșan, profesorul este „un demiurg” și nu doar un specialist într-o anumită disciplină; un demiurg deoarece „poate determina viața unui om”, punând „cărămizi” în „zidirea” acestuia și parcurgând împreună cu el, OMUL, și nu cu ELEVUL, devenirea de la copilărie la adolescență. Profesorul este, pentru doamna Mirela Mureșan, „călăuza din basm”, care își iubea nespus„partenerii” de drum, cunoscându-le problemele existențiale, printr-o vibrantă empatie.

A fost și rămâne unul dintre cei mai importanți profesori de limba și literatură română pe care i-a avut Aradul în ultimele trei decenii, predând, uneori, la clasele de filologie, în afară de literatura română și gramatică, literatură universală, lingvistică, teorie literară, convinsă fiind de ideea că profesorul trebuie „să știe, în primul rând, carte” și să convingă că este „stăpân pe felia sa de competență”, fără însă a se impune cu ostentație și fără a proba un „aer de superioritate”. Dimpotrivă, i-a privit cu aceeași profundă iubire și pe elevii foarte buni și pe cei foarte slabi, bucurându-se și suferind alături de aceștia, asumându-și ca profesiune de credință ideea că „a fi profesor înseamnă mai mult decât o profesie sau chiar o vocație”, presupune o „dedicare” fără rezerve și fără compromisuri majore.

Modelul intelectual al doamnei Mirela Mureșan este regretatul prof. Mihai Mada care i-a fost dascăl de limba și literatura română atât în gimnaziu, cât și în liceu, dar, în același timp, mentor spiritual. Doamna Mirela Mureșan rememorează cu emoție lecția pe care i-a dat-o profesorul ei drag în clasa a VI-a, într-o pauză, când, văzând-o sensibilă, introvertită, fără să ridice vreodată mâna la ore, timidă, a întrebat-o dacă știe să râdă și chiar i-a spus să râdă. A fost greu, dar a râs. A conștientizat atunci modul în care era văzută din afară și importanța de a relaționa cu ceilalți, de a îndrăzni să se exprime direct și de a-și motiva sieși opțiunile. Regretatul Mihai Mada a fost nu numai modelul de profesor și de intelectual, ci a contribuit în mod fundamental la construcția intelectuală a elevei sale, devenită ea însăși profesor de limba și literatura română, impunându-se prin rigoare, disciplină, ordine, neuitând nicicând opinia mentorului său că „decât un cap bine umplut, prefer un cap bine organizat”. Doamna Mirela Mureșan a reținut de la profesorul ei că „fișele de lectură” trebuie să devină „fișe de idei”, iar elaborarea planului unei teme de cercetare constituie o necesitate sine-qua-non, în afara căruia, o lucrare nu se poate susține, oricât de strălucită ar fi problematica sa.

Mirela Mureșan nu a acceptat niciodată o funcție social-administrativă sau politică, deoarece, pe de o parte, nu ar fi acceptat să facă compromisuri majore, iar pe de altă parte, i-a plăcut enorm să lucreze cu omul în devenire, care poate fi modelat prin raportare la un sistem axiologic autentic.

Nu au intimidat-o niciodată pe prof.Mirela Mureșan ierarhiile politice sau administrative, deoarece „stătea dreaptă pe propriile picioare” având „tăria opiniunilor sale”, iar în momentele dificile, de cumpănă, se bineștie că prof. Mirela Mureșan propunea și argumenta soluții de „ieșire la suprafață”, soluții asumate apoi și de ceilalți.

Puțini știu că prof. Mirela Mureșan este considerată, în prezent, specialistul numărul unu în lume (nu este nicio exagerare!) cu privire la transdisciplinaritatea aplicată în învățământul preuniversitar, înființând, pentru prima dată în România, la Colegiul Național „Moise Nicoară”, un Centru de aplicații transdisciplinare în educație și o revistă bilingvă on-line, „Revista T” (de la trans) care i-au adus calitatea de membru în Consiliul Științific al IT4S (Institutului Român de Studii Transdisciplinare în Știintă, Societate, Spiritualitate) și cea de editor asociat al „International Journal of Learning”. De altfel, experimentul de la Colegiul Național „Moise Nicoară” a constituit subiectul unei cărți, apărută în două ediții la Editura „Junimea” din Iași – Transdisciplinaritatea, de la un experiment spre un model didactic. Dar Mirela Mureșan are și meritul de a fi organizat, pentru prima dată în România, Conferința Internațională de Transdisciplinaritate pentru Învățământul Preuniversitar, la Colegiul Național „Moise Nicoară”,cu participarea, academicianului Basarab Nicolescu,( președintele CIRET Paris) care a și invitat-o să modereze secțiunea pentru învațământul preuniversitar, la Conferința Internațională „Being Transdisciplinary”, ce a avut loc anul trecut, la Cluj. La acest eveniment, organizat de ATLAS, au participat personalități marcante în domeniul transdisciplinarității din America de Nord, China, America de Sud, Portugalia, Franța, Brazilia, Norvegia, Mexic, Italia, Canada, Danemarca, Anglia, Ungaria, Malta, Turcia, Polonia, Germania.Mai mult decât atât, a predat la doctoranzii în domeniu cursuri de transdisciplinaritate pentru învățământul preuniversitar. Reținem că prof. Mirela Mureșan a publicat și în volumul omagial „Ion Barbu în timp și dincolo de timp”, volum apărut la Editura „Curtea Veche” și coordonat de academicianul Basarab Nicolescu. Colegiul Național „Moise Nicoară” a avut privilegiul de a-l avea oaspete de onoare pe „părintele transdisciplinarității”, Basarab Nicolescu în mai multe rânduri.

Mirela Mureșan publicat și numeroase studii de didactică (a limbii și literaturii române) în revista „Perspective”, ce apare la Cluj, revistă ce constituie o bibliografie fundamentală pentru definitivat și titularizare în învățământul preuniversitar, făcând parte din Consiliul director al ANPRO (Asociația Națională a Profesorilor de Română)

Președintele României i-a conferit prof. Mirela Mureșan cea mai înaltă distincție primită în Arad de un cadru didactic din învățământul preuniversitar și anume „Meritul pentru învățământ în grad de comandor” (2004).

Am încercat un portret în cateva „linii” definitorii ce alcătuiesc „profilul” unui intelectual, ce nu a dorit nicicând să vorbească despre sine, așezând, întotdeauna, mai presus de tot și de toate, Colegiul Național „Moise Nicoară”.
Aprecieri speciale, doamnă Mirela Mureșan!

[ARĂDENI CE NU TREBUIE UITAȚI] Ovidiu Cornea

Articole, ,

 

Tânărul student al prestigioasei universități clujene, OVIDIU CORNEA, cânta la vioară și conducea taraful de muzică populară „Mărțișorul”, în cadrul căruia l-a și cunoscut pe regretatul Dumitru Fărcaș, inegalabilul virtuoz al taragotului și oboiului. Ovidiu Cornea revine, după terminarea facultății, în Arad, o scurtă perioadă ca profesor, dar  histrionismul său nativ îl determină să accepte postul de inspector și apoi director al Casei județene de creație, care îl și recomandă pentru funcția de director al Teatrului arădean, începând cu 1 martie 1980. În cunoștință de cauză, precizez că dl.Ovidiu Cornea este cel mai bun director pe care l-a avut Aradul și nu oricând, ci într-o perioadă dificilă a existenței sale postbelice: un deceniu înainte de evenimentele din 1989 și un deceniu după acestea. A avut multe IZBÂNZI : a reușit performanța de a restaura Teatrul, ceea ce însemna o investiție enormă: 9 milioane de lei pentru construcție și 3 milioane pentru mobilier. Aradul avea în anul 1984, probabil, cea mai frumoasă și mai elegantă sală din România. Cum a reușit dl. Ovidiu Cornea această performanță? În mod sigur, cu foarte multă strădanie, cu o strategie numai de dânsul știută și, sunt sigură, printr-o diplomație de înaltă finețe. Când „norii păreau a se risipi”, după doi ani de bătălii pentru reconstrucția Teatrului , urmează (în anul 1984 ) o perioadă dramatică și anume AUTOFINANȚAREA ȘI REDUCEREA DE PERSONAL, în proporții alarmante. Numai dl. Ovidiu Cornea știe câte nopți nedormite au fost atunci, câte stăruinți la prietenii săi ajunși directori ai unor instituții arădene, spre a reuși să adune banii necesari autofinanțării, precum și să găsească soluții pentru ca niciunul dintre cei disponibilizați să nu rămână fără un loc de muncă. O reală performantă pentru acel moment!

REPERTORIUL a constituit, întotdeauna, o problemă fundamentală. Cenzura prin Comisia ideologică veghea necontenit, dar dl. OVIDIU CORNEA a demonstrat subtile calități manageriale, reușind, fără compromisuri esențiale, să impună un repertoriu, în marea lui parte, remarcabil. Iată ce îmi declara dl.OVIDIU CORNEA într-un interviu pe care l-am publicat în revista „Orizont” din 21 aprilie 1989 : „Teatrul arădean are ambiția de a evita textele facile, succesul ieftin și spectacolul de divertisment .” Un singur spectacol a fost oprit de cenzură: premiera absolută a piesei lui Adrian Dohotaru, „Omul care s-a trezit vorbind singur”.

Privind în urmă, dl. OVIDIU CORNEA ne mărturisește că nu ar fi sincer dacă nu ar recunoaște că, uneori, i-a fost frică pentru că actorii apăsau anume replici, conferindu-le alte nuanțe, dar, mai ales, pentru că fiecare premieră trebuia să primească aprobarea Comisiei ideologice a județului, ceea ce însemna un continuu semn de întrebare cu privire la premierele aflate în repertoriul Teatrului arădean.
În calitate de critic, am consemnat, în reviste literare sau în presa locală, directoratul d-lui OVIDIU CORNEA. Ne întâlneam întotdeauna după premieră, în biroul său, și mărturisesc pentru prima oară că nu am întâlnit un om de teatru, director sau în oricare dintre alte funcții, care să-și fi iubit atât de mult colaboratorii și care să fi încercat să mă convingă cu privire la performanțele artistice ale acestora – fapt remarcabil, dar gratuit în sine, deoarece îmi păstram, întotdeauna, opiniile… Acum, după mulți ani, subliniază cu binecunoscuta-i delicatețe: „I-am iubit pe actori, am suferit și m-am bucurat alături de ei; nu am scris piese de teatru; nu am regizat spectacole; nu am avut nevastă în teatru, dar am înțeles că actorii sunt copii mari, cu suflet imens, alcătuit din candoare și răutăți, din bunătate și neputințe, specifice fiecărui om, dar mai presus de toate având două mari obsesii: drama ratării și pericolul ridicolului “, concluzionând că „sufletul actorului este fragil și poate fi , cu ușurință, rănit , chiar cu o floare”. Marea actrită a teatrului românesc MARIA FILOTTI spunea că teatrul nu înseamnă ziduri ci sufletul actorilor ce îl compun. Un suflet, în care noi, spectatorii, regăsim bucurii,

[ARĂDENI CE NU TREBUIE UITAȚI] Radu  Homescu

Articole, ,

 

Cu toate că trăiește de mulți ani în București sau, în calitate de ambasador, în Statul Israel și în Republica Filipine, pentru domnul RADU  HOMESCU, România și Aradul au constituit, întotdeauna, „teritorii” de suflet, iar Șiria s-a aflat, continuu, în gândurile și în aducerile-aminte ale lumii de ieri și de azi a distinsului erudit și savant, „caligrafiat” de noi, în doar câteva din domeniile sale de excelență.

radu_homescu

De mulți ani, dl. RADU  HOMESCU participă anual, la început de iunie, la întâlnirile generației sale de absolvenți ai prestigiosului Colegiu Național „Moise Nicoară”, fiind, în mod sigur, spiritus rector al acestor frumoase ceasuri de colegialitete și prietenie.

Dl. RADU  HOMESCU este interesat și știe, la modul profund, trecutul și prezentul acestor „teritorii” de suflet, deși se poate lăuda, dar nu se laudă, cu o strălucită carieră în București, în specialitățile: informatică, fizică, biofizică și diplomație. Doctor în fizică cu importante contribuții științifice în optică, spectroscopie, laseri, autor a 112 lucrări științifice publicate în 16 volume și în 14 reviste de specialitate, precum și autor, în colaborare, a primului brevet de invenție în informatică din România și conducător a 46 contracte de cercetare științifică universitară (1972 – 1990), dl. RADU  HOMESCU a elaborat, de-a lungul anilor, nu numai lucrări în domeniul științelor exacte ci și lucrări devenite bibliografii fundamentale privind istoriaculturii(contribuții privind prima editare a Luceafărului, atestările documentare despre înființarea corurilor țărănești din Șiria -1876, Cuvin -1882, Arad – 1890, Asociația Culturală a Muncitorilor și Meseriașilor Arădeni „Progresul”, abordări monograficeale unor personalități, precum Moise Nicoară, Traian Vuia, Henri Coandă, Aurel Vlaicu, Ciprian Porumbescu, Iuliu Traian Mera, Nicolae Ștefu ).

Dincolo de contribuțiile științifice și în plan istoric/cultural, dl. RADU  HOMESCU se regăsește printre puținii intelectuali care au înțeles că trebuie să demonstreze, prin fapte, a fi arădean, astfel în anul 1990 prin strădanii dificile, numai de dânsul știute, a contribuit covârșitor la înființarea Universității „Aurel Vlaicu”, fiind primul rector ales al acesteia (1990 – 1991) și senator de Arad (1990 – 1991), calitate ce i-a permis să se implice, în mod fundamental, în realizarea marelui vis al arădenilor și anume, acela de a avea o instituție de învățământ superior de stat în aceste locuri. Mai târziu, peste un deceniu, mai exact, în anul2004, dl. RADU  HOMESCU a organizat în calitate de ambasador al României în Republica Filipine, vizita la Adamson University, a delegației Universității „Aurel Vlaicu” și desfășurarea unei dezbateri excepționale privind viitorul învățământului superior în România, dar și în Europa și în lume. Să nu uităm demersurile diplomatice ale d-lui RADU  HOMESCU și anume, negocierile raporturilor și semnarea Acordurilor și Programelor culturale și științifice între România și Statul Israel, precum și cu British Council.

Am subliniat doar câteva „linii” ale biografiei științifice și culturale de excepție ale d-lui RADU  HOMESCU. Dar dincolo de cărți, de lucrări științifice și de istoria culturii, de contractele de cercetare, rămâne OMUL, admirabil ca personalitate umană, impresionând întotdeauna, prin erudiție și eleganță. Prin demnitate și modestie, prin franchețea discursului dar și printr-un umor fin, devenit, uneori, necruțător cu impostura, cu prostia, cu trădătorii de neam și de țară. De fapt, putem conchide că pentru dl. RADU  HOMESCU, iubirea de patrie nu a fost nicicând o „îndeletnicire” la marginea vieții. Ci un mod de existență !