Președintele Casei Româno-Chineze Arad, prof.univ.dr. Lizica Mihuț, s-a numărat printre diplomații și invitații de seamnă care au avut onoarea să participe la recepția găzduită de Ambasada Chinei la București cu ocazia Zilei Naționale a Chinei.
Aradul este tot mai prezent în relațiile româno-chineze, grație Casei Româno-Chineze Arad condusă de prof.univ.dr. Lizica Mihuț. Relațiile dintre Ambasada Republicii Populare Chineze la București și Casa Româno-Chineză Arad sunt unele desoebit de puternice. În acest context, prof.univ.dr. Lizica Mihuț a fost invitată să participe la recepția oferită de Ambasada Chinei cu ocazia celei de a 69-a aniversări a zilei naționale a Chinei.
„A fost un eveniment deosebit de important, care ne arată încă o dată, dacă mai era nevoie, puterea Chinei și exemplul acestei țări pe care ar trebui să îl urmăm. Cu această ocazie l-am cunoscut personal pe domnul Tu Jiang, însărcinatul cu afaceri ad interim al Amabasadei Chinei în România, cel care conduce, practic, în acest moment Ambasada de la București. Domnul Tu Jian ne-a asigurat de întregul său sprijin și pe viitor și la rândul nostru, în numele Casei Româno-Chineze Arad, i-am transmis personal invitația de a lua parte la Simpozionul Internațional Dialoguri Româno-Chineze, de la Arad, din luna noiembrie. Sunt sigură că și pe viitor vom avea o colaborare la fel de fructoasă cu partenerii noștri din China și că vom reuși să fructificăm cât mai multe proiecte”, a declarat pentru Jurnal arădean/aradon.ro prof.univ.dr. Lizica Mihuț.
În discursul său, Tu Jiang a vorbit despre relația apropiată a României cu China, dar și la importanța faptului că România va prelua Președinția Consiliului Uniunii Europene în 2019. „China şi România sunt, într-adevăr, prieteni apropiaţi şi parteneri buni. (…) China se angajează să aprofundeze în mod activ relaţiile bilaterale. Suntem bucuroşi să vedem că România plasează China într-o poziţie importantă în politica sa externă. Anul viitor cele două ţări vor sărbători cea de-a 70-a aniversare a înfiinţării relaţiei diplomatice şi cea de-a 15-a aniversare a înfiinţării unui parteneriat amplu de prietenie şi colaborare. România va deţine pentru prima dată şi Preşedinţia Consiliului Uniunii Europene. Acest lucru va aduce rare oportunităţi istorice pentru dezvoltarea relaţiilor chino-române. (…) Cred că prin eforturile noastre comune, viitorul relaţiilor chino-române va fi şi mai luminos”, a declarat Tu Jiang, la Ambasada Chinei, unde a fost marcată cea de-a 69-a aniversare de la înfiinţarea Republicii Populare Chineze.
SURSA: www-aradon-ro / Jurnal Arădean