Plângere penală la Parchet împotriva Ramonei Lile. Prima reacție a UAV după sentința din 9 februarie și dezvăluirile din auditul extern

 specialarad.ro, Adriana Barbu, 4 martie 2026

„În urma analizării neconformităților consemnate de auditorul extern au fost identificate situații care indică suspiciuni privind încălcarea legii și, ca urmare, Universitatea „Aurel Vlaicu” din Arad a sesizat organele competente, prin depunerea unei plângeri penale la Parchetul de pe lângă Judecătoria Arad.”

Acesta este, probabil, cel mai important pasaj din comunicatul remis de Universitatea „Aurel Vlaicu” din Arad (UAV), miercuri, în contextul scandalului în care a fost aruncată insituţia după 9 februarie 2026. Reacția publică este semnată de rectorul UAV, Teodor Florin Cilan, și vine la aproape o lună de la sentința pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, prin care a fost anulat ordinul ministrului Educației privind neconfirmarea în funcția de rector a Ramonei Lile, și la mai bine de o săptămână de la dezvăluirile făcute de Special Arad din raportul de audit extern.

https://specialarad.ro/cuba-dubai-audit-uav-card-limite/embed/#?secret=EQTWVBp4e7#?secret=05BuoNXKAx

Deși informațiile publicate de Special Arad, în exclusivitate, ridicau suspiciuni serioase privind posibile încălcări ale legii, până astăzi nu a existat nicio reacție oficială pe acest subiect, nici din partea universității, nici din partea Ramonei Lile.

Singura reacție pe tema scandalului în care a fost aruncată universitatea de stat din Arad a venit de la Ramona Lile, care a comentat pe Facebook sentința Înaltei Curți, care îi este favorabilă (vezi AICI).

UAV, plângere penală împotriva Ramonei Lile

Acum, însă, rectorul Teodor Cilan a transmis o poziție publică în care face referire și la dezvăluirile publicate de Special Arad pe baza raportului de audit extern comandat de conducerea UAV la scurt timp după alegerea acesteia.

„Universitatea «Aurel Vlaicu» din Arad trece printr-un moment dificil, generat de acuzații publice grave privind integritatea și legalitatea unor decizii din trecut. Sunt acuzații care afectează nu doar imaginea instituției, ci și încrederea comunității în noi. Ca rector, îmi asum această realitate și cred că trebuie să o abordăm cu fermitate, astfel încât să eliminăm orice posibilitate ca asemenea situații să se repete.

Trebuie să ne asumăm că au fost luate decizii care au produs controverse serioase, inclusiv validarea unei candidaturi care ridica mari semne de întrebare și care, astăzi, ne-a adus într-o situație foarte complicată din punct de vedere juridic. Trecutul nu îl mai putem schimba, dar avem obligația de a ne asigura că structurile instituționale decid exclusiv în conformitate cu prevederile legale și în interesul universității.

Resping însă categoric ideea că întreaga comunitate academică poate fi redusă la eticheta de «impostură» sau «complicitate». Universitatea înseamnă mult mai mult decât o conducere sau o decizie punctuală. Înseamnă profesori, cercetători, studenți și personal administrativ care își îndeplinesc responsabilitățile cu profesionalism, zi de zi. Avem cadre didactice a căror valoare este confirmată de comunitatea internațională, absolvenți care ocupă poziții în top managementul unor companii multinaționale și parteneri instituționali alături de care promovăm valori comune.

Greșelile instituționale nu anulează aceste realizări și nu pot defini identitatea întregii comunități academice. (…)

„Pornind de la aceste considerente, am solicitat un audit extern pentru mandatele dnei Ramona Lile. În urma analizării neconformităților consemnate de auditorul extern au fost identificate situații care indică suspiciuni privind încălcarea legii și, ca urmare, Universitatea „Aurel Vlaicu” din Arad a sesizat organele competente, prin depunerea unei plângeri penale la Parchetul de pe lângă Judecătoria Arad. În măsura în care vom sesiza, pe parcursul verificărilor, și alte situații similare, vom acționa în consecință.”

Despre disfuncționalitățile trecutului

Teodor Cilan amintește, în reacția sa publică, și de realizările instituției din momentul în care a preluat mandatul de rector și justifică motivul pentru care reacția sa vine abia acum: Universitatea a demonstrat, în ultimii doi ani, că are capacitatea academică și instituțională de a funcționa la standarde înalte. Decizia ARACIS de a acorda Universității «Aurel Vlaicu» din Arad calificativul «Grad ridicat de încredere» validează efortul acestei comunități și confirmă evoluția sa pozitivă.

În spirit constructiv, am ales, în perioada anterioară, să prioritizăm consolidarea și dezvoltarea instituțională, fără a insista asupra disfuncționalităților trecutului.

Astăzi însă, în contextul în care există riscul repetării unor practici care au generat dezechilibre și au adus prejudicii de imagine și credibilitate universității, considerăm necesar să întărim mecanismele prin care atribuțiile fiecărei structuri sunt clar delimitate și respectate, iar aplicarea reglementărilor legale este fermă și consecventă.”

Până unde merge solidaritatea internă?

Tot în comunicat, Teodor Cilan vorbește și despre impactul pe care deciziile universității îl au asupra credibilității instituției și până unde poate merge solidaritatea internă:

„În ceea ce privește integritatea academică, poziția noastră este fermă: integritatea nu poate fi relativizată prin argumente de oportunitate sau solidaritate internă. În fiecare decizie trebuie să primeze impactul asupra reputației și credibilității instituției.

Universitatea nu aparține niciunuia dintre noi, dar este responsabilitatea fiecăruia.
De aceea susțin că răspunderea pentru situația creată ne aparține. Nu poate fi pasată și nici diluată. Asumarea unei responsabilități colective reprezintă un act de maturitate instituțională, dar schimbarea reală presupune identificarea și corectarea erorilor de interpretare, de aplicare a regulilor sau de judecată, asumate atât individual, cât și instituțional.

În ceea ce mă privește, nu voi permite ca universitatea să fie definită de criza prin care trece, ci de rigoarea și responsabilitatea cu care o depășește.”

Povestea haosului de la UAV, declanșat pe 9 februarie 2026

Prin Hotărârea nr. 636/2026 din 9 februarie, Înalta Curte obligă Ministerul Educației să anuleze Ordinul nr. 6907 din 29 decembrie 2023, prin care Ramona Lile nu era confirmată în funcția de rector pentru un al patrulea mandat.

https://specialarad.ro/sentinta-soc-ramona-lile-uav-rector-inalta-curte/embed/#?secret=wNWzjE8TRM#?secret=dJpMxYTVRV

Ordinul fusese emis — potrivit răspunsului oficial al ministerului — în baza sancțiunii de plagiat confirmate definitiv de instanță în 2024, sancțiune stabilită prin Ordinul de ministru nr. 3643/06.04.2021, emis în temeiul hotărârii CNECSDTI din 28.01.2021.

Pe de altă parte, rămâne în vigoare efectul sentinței din 2024 a Înaltei Curți, care confirmă existența plagiatului și, implicit, temeiul interdicției de a ocupa funcții de conducere. Această interdicție expiră la 5 aprilie, însă, la momentul candidaturii pentru cel de-al patrulea mandat, ea era în mod clar activă.

Reamintim cititorilor că, în pofida acestei interdicții, în decembrie 2023, comunitatea academică a UAV a ales-o pe Ramona Lile în funcția de rector, cu o majoritate covârșitoare. Toți cei implicați în procesul electoral cunoșteau existența interdicției. Votul a fost validat la nivel universitar, dar nu a fost confirmat de minister.

De la pronunțarea sentinței din 9 februarie 2026 și până în prezent, un audit extern a scos la iveală o serie de alte probleme din cadrul UAV. Cea mai gravă dintre acestea — singura care a atras un raport de neconformitate din partea auditorilor — vizează modul în care au fost cheltuiți banii universității de pe un card aflat în posesia fostului rector.

Până la comunicarea oficială a sentinței din februarie către minister și până la o eventuală clarificare administrativă sau legislativă, soarta conducerii UAV rămâne incertă. Sentința din februarie a Înaltei Curți nu a fost încă transmisă ministerului.