Mă simt obligată moral să rememorez un episod, pe care l-am considerat atunci și îl consider și acum, dramatic din existența UAV. Ion Iliescu, în calitate de președinte, a participat la Deschiderea anului universitar 2001-2002. Dar în seara premergătoare evenimentului a avut loc în Casa de oaspeți de pe strada Horia, o cină oficială, la care, alături de oficialii arădeni, am fost invitați Aurel Ardelean și eu, în calitate de rectori ai celor două universități arădene. Înainte de începerea cinei, Ion Iliescu a dat mâna cu fiecare din cei prezenți. Ajungând la mine, mi-a spus că știe că sunt unica femeie rector din România și îi pare rău, dar trebuie să-mi spună că <având în vedere situația Universității „Aurel Vlaicu”, va comunica cu prilejul Deschiderii anului universitar hotărârea privind absorbția ei de către Universitatea „Vasile Goldiș”>. Am fost consternată să aud această „sentință” spusă chiar de președintele României. Nu am avut cu cine să comentez, deoarece a început imediat cina, iar eu m-am așezat la masă între Corina Crețu, consilieră a președintelui și George Maior, atunci ministrul adjunct al Apărării. Mă aflam într-o situație extrem de dificilă, pe care am relatat-o celor doi distinși vecini, exprimându-mi surprinderea că președintele Ion Iliescu, lider al unui partid de stânga are același mesaj, precum Andrei Marga, atunci ministru al învățământului, membru al PNȚCD, care, aflat în campania electorală, în 7 martie 2000, deci înainte cu câteva luni, în cabinetul prefectului Gheorghe Neamțiu, mă anunța că Universitatea „Aurei Vlaicu” va fi absorbită de Universitatea „Vasile Goldiș” și nu va fi o surpriză că „o femeie pierde o universitate”, fapt binecunoscut, consemnat în presă și în Anuarul UAV. I-am rugat pe Corina Crețu și pe George Maior să se informeze, subliniind că instituția noastră și-a dublat numărul de studenți la admiterea recent încheiată și că avem o strategie de succes, pe care sunt hotărâtă să o înfățișez la Deschiderea anului universitar în prezența președintelui și apoi în semn de protest să părăsim sala mare a Palatului Cultural. La scurt timp după relatarea mea, Corina Crețu și George Maior, cărora le sunt și acum recunoscătoare, s-au ridicat de la masă și au avut o discuție în sala alăturată. După terminarea cinei, l-am condus alături de ceilalți, pe președintele Ion Iliescu, exprimându-i împreună cu urarea de Noapte bună, speranța că „noaptea să îi fie un sfetnic bun”. A doua zi, la festivitate, președintele Ion Iliescu nu a mai avut discursul de absorbție, ci a purtat cu mine o discuție colocvială. Nu și-a cerut scuze, dar a făcut un gest încărcat de semnificație și anume la plecarea din Arad, în prezența tuturor, la câteva momente după plecarea coloanei oficiale, a oprit mașina, a coborât și mi-a adresat câteva cuvinte de felicitare. Ion Iliescu a revenit în Arad trei ani târziu, cu prilejul Zilei Naționale a României, când alături de alte evenimente, cele două universități arădene i-au conferit titlul de Doctor Honoris Causa. Ziarul „Adevărul” din 2 decembrie 2003 consemnează: „În privința Universității „Aurel Vlaicu”, președintele a apreciat „localul modern, cu dotare nouă, afirmând că „Aradul avea vocație să devină centru universitar” și că existența învățământului superior la Arad este un act de dreptate”. Câteva luni mai târziu, Aurel Ardelean și eu am primit la Cotroceni, distincția Serviciul Credincios în grad de Cavaler, dar despre acest episod, cu un alt prilej.

Fără îndoială. Ion Iliescu, primul președinte ales al României, adulat sau contestat deopotrivă, rămâne o personalitate cu merite incontestabile în istoria României contemporane.

DUMNEZEU SĂ-L IERTE ȘI SĂ-L ODIHNEASCĂ ÎN PACE .