În această seară, APLAUZE ÎNDELUNGI, DINCOLO DE NOMINALIZĂRI ȘI PREMII

Se știe că am scris o istorie a TEATRULUI ARĂDEAN în formă definitivă, din punctul meu de vedere, 1752-2010 (“Aradul teatral”, peste 1700 de pagini, Editura Academiei Române, 2011, precedată de alte 4 cărți care anticipau apariția acesteia).

Această precizare constituie un ARGUMENT că în istoria teatrului arădean nu există un spectacol, care să se fi jucat neîntrerupt 25 de stagiuni, deci 25 de ani. Fără îndoială, meritul este al lui ZOLTAN LOVAS , care nu știu dacă a mărturisit vreodată, dar TRĂIEȘTE PRIN / PENTRU TEATRU. Cu gândul întotdeauna la spectatori. Dialogul cu publicul său este nu numai în SALA MARE sau în SALA STUDIO, ci și pe stradă, la prezentări de evenimente mari și mici (prea multe, cred!), la postările zilnice pe FB (un efort considerabil!) etc.

Ecourile la recentele nominalizări UNITER nu s-au stins încă. Juriul pentru a 33-a ediție a GALEI UNITER, cu doamna MARIA ZĂRNESCU, o apropiată a Teatrului arădean și a managerului acestuia, fiind și selecționerul ultimelor ediții ale Festvalurilor arădene de teatru (ultima ediție având o selecție excepțională!) a nominalizat patru membri ai Colectivului artistic arădean, desigur, la secțiuni diferite, ceea ce este foarte bine, chiar dacă opiniile noastre în plan artistic nu coincid în totalitate. Consider că actorul ZOLTAN LOVAS, care nu se regăsește printre cele 4 nominalizări UNITER, ar fi binemeritat un PREMIU SPECIAL pentru longevitatea unică în istoria Teatrului arădean -25 de stagiuni- a spectacolului “APROPO, AȚI CHEMAT POMPIERII”, un one man show, de fapt o adaptare, în regia LIANEI DIDILESCU, după “Telegrama” de Aldo Nicolaj . Protagonistul este ZOLTAN LOVAS, dar alături de el descoperim PUBLICUL, devenit PERSONAJ FASCINANT, care nu numai că participă cu însuflețire la mici scenete improvizate cu INTELIGENȚĂ și UMOR în spectacol, dar cunoaște replici întregi, uneori le anticipează, spre hazul tuturor, ceea ce înseamnă că a urmărit, de câteva ori, acest show, simțindu-l aproape de “minte și suflet”.

ZOLTAN LOVAS a primit premiul pentru cel mai bun actor la Festivalul Monodrame 2021, desfășurat la Bacău. Dar dincolo de nominalizări și premii rămân APLAUZELE FRENETICE ale publicului, ce a umplut, până la etajul al III-lea, Sala Mare a Teatrului Clasic “Ioan Slavici”. Un mod admirabil de a-și manifesta iubirea față de Zoltan LOVAS și de a marca un MOMENT ANIVERSAR. Sunt aplauze entuziaste, precum la finalul numeroaselor sale spectacole, ce relevă ACTORUL DE EXCEPȚIE și mai ales, OMUL CALD, GENEROS ȘI MODEST, lipsit de INVIDII și de ATITUDINI OSTILE față de confrați, fapt rarisim în nebunia prezentului. Sunt sigură că ZOLTAN LOVAS va continua acest one man show, astă seară asistând cu reală plăcere la un spectacol din STAGIUNEA 25, de aceea să-i urăm SUCCES, în continuare!