L-am cunoscut pe EMIL VANCU în aprilie 1990, când regretatul scriitor arădean FLORIN BĂNESCU înființase împreună cu noi, publicația „Sănătate și cultură”. EMIL VANCU era entuziast și vocal, vădind un optimism structural. Nu l-am mai întâlnit mulți ani, dar știam că publica numeroase articole la ziarul „Timișoara”, organ de presă al Societății „Timișoara”, abordând teme politice, economice, sociale, relații internaționale, îndeosebi româno-germane și nu în ultimul rând, probleme de sănătate.
EMIL VANCU, medicul primar de medicina muncii, doctor în medicină și conferențiar universitar este un OM cu PRINCIPII TEMEINICE, pledând în agora, la reuniuni științifice internaționale sau în mass-media, cu voce tare și niciodată în surdină, pentru profesionalism și valori morale autentice, niciodată abandonate de-a lungul anilor.
EMIL VANCU este vulcanic și incomod, dar admirabil în „bătălia” sa, adesea utopică, împotriva CORUPȚIEI, NEPOTISMULUI, INCOMPETENȚEI, IMPOSTURII, INCULTURII. A rămas fidel crezului său politic, susținând în mass-media, CASA REGALĂ A ROMÂNIEI, aflată la început de „drum” în perioada postdecembristă.
EMIL VANCU poate părea un superficial, risipindu-se cu entuziasm și cu convingere, în varii domenii abordate, afirmând cu seninătate, că în activitatea sa „primează empatia și relația interumană”. Pentru EMIL VANCU, cuvântul înseamnă ADEVĂRUL, rostit „întreg” ca medic, ca publicist, ca om.
Poate vina lui EMIL VANCU, dacă poate fi considerată o vină, este că a susținut oameni cu caracter îndoielnic, considerându-i prietenii, chiar și pe cei, care de-a lungul anilor, l-au trădat profund, de aceea privind în urmă „sine ira et studio”, îi numește cunoștințe, care, în mod regretabil, nu numai că au profitat de „relațiile” lui, dar și-au însușit și multe din realizările sale.
Pentru EMIL VANCU, precum însuși mărturisește, FAMILIA reprezintă TOTUL, mândrindu-se că nu l-a decepționat nicicând. Rar am văzut un soț, care să-și elogieze soția cu adâncă emoție, precum EMIL VANCU, pe care îl citez, în acest sens: „De 45 de ani am alături o soție minunată, inteligentă, răbdătoare, diplomată și total devotată. Rodica înseamnă bucuria și fericirea mea perpetuă”, iar eu aș adăuga că reprezintă o șansă conferită de Dumnezeu pe termen lung. Copiii, Alexandru și Teodora, au fost educați în spiritul valorilor învederate de familie și nu numai. Alexandru lucrează într-o multinațională la Munchen, Teodora este cardiolog în Duisburg, iar cei trei nepoți, Liza, Bianca și Victor, au deja rezultate excepționale, fericindu-i pe bunici. Ei vorbesc bine germana și româna, iar vacanțele le petrec adesea în România, pe care „o iubesc”.
Mă întrebam, uneori, cum se explică puternicul atașament al lui EMIL VANCU pentru ROTARY, Clubul arădean, ce pare elitist și animat de înalte deziderate umanitare, dar oamenii valoroși l-au părăsit, decepționați fiind, de caracterele umane îndoielnice ale unora din membrii săi, care au spoliat financiar, fără jenă, chiar propriii confrați în organizație. Dar admirabilul crez asumat de ROTARY INTERNAȚIONAL: „Să gândești ce spui, să spui ce gândești și să faci ce spui” constituie și crezul multora dintre noi și desigur al lui EMIL VANCU. Ca secretar și apoi ca președinte al Clubului arădean „Rotary”, EMIL VANCU, timp de 10 ani a avut multe izbânzi, cea mai importantă fiind sprijinirea comunităților defavorizate din Dorobanți și Sântana. Să reținem gestul deosebit al familiei lui EMIL VANCU, făcut când nimeni din Club nu susținea financiar această generoasă idee și anume, de a dona 2400 de euro, pentru constituirea Fabricii de lumânări, extrem de necesară pentru sprijinul familiilor precare din punct de vedere material. În mod sigur, extrem de mâhnit de trădarea colegilor rotarieni (unul dintre ei introdus în club chiar de Emil, a ajuns guvernator…), EMIL VANCU a părăsit Clubul arădean, activând o vreme la Ineu și în prezent susținând activitatea clubului Rotary Curtici, rămânând fidel dezideratelor umanitare, care au constituit întotdeauna, o parte luminoasă a existenței sale.
Fără îndoială, recunoștința este o grea povară, dar ca profundă experiență de viață, EMIL VANCU subliniază că este „foarte trist să strălucești, stingând lumina celuilalt”.
Iar la final de articol, urarea, devenită tradițională:
SUCCES, în continuare!
Lizica Mihuț