Lansare – eveniment a cărții „Cultura şi civilizaţia chineză. Dialoguri româno-chineze”

newsar.ro,  Orlando Toader

Forumul Prieteniei și Colaborării Româno – Chineze a lansat, săptămâna aceasta, cel de-al V-lea volum al cărţii „Cultura şi civilizaţia chineză. Dialoguri româno-chineze”.

Evenimentul, la care au participat numeroase personalități ale Aradului, dar nu numai, a avut loc joi la Sala Regele Ferdinand a Palatului Administrativ, marcând totodată și sărbătorirea a nouă ani de bune relaţii româno – chineze la Arad. Gazdă a fost prof. univ. dr. Lizica Mihuţ, președintele Forumului Prieteniei și Colaborării Româno – Chineze.

„Simpozionul internațional «CULTURA ȘI CIVILIZAȚIA CHINEZĂ. DIALOGURI ROMÂNO-CHINEZE» a ajuns la a VII-a ediție și s-a desfășurat în orașul Pecica, un oraș în plină dezvoltare, aflat la 20 de kilometri de Arad, oraș ce găzduiește primul Club PRO-CHINA din România, condus de primarul acestuia, prof. Petru Antal. Chiar în perioada dificilă a pandemiei, Simpozionul Internaţional nu s-a oprit, ci a avut loc ediția a VI-a, care a reunit lucrări semnate de profesori (învățământul universitar și liceal), istorici, medici, psihologi, jurnaliști, studenți, elevi. Așa se explică că prezenta carte cuprinde lucrări ale Simpozionului Internațional, ediția a VI-a, Arad și ediția a VII-a, Pecica, vădind o frumoasă tradiție, ce o dorim continuată la nesfârșit. Aceste ediții ale Simpozionului, precum cele precedente, au înfățișat, prin lucrări de dimensiuni diferite, teme și aspecte de real interes privind contribuția fundamentală a culturii și civilizației chineze la dezvoltarea umanității. Așa cum am mai precizat, lucrările susținute în cadrul Simpozionului, lucrări cu caracter științific sau emoțional, și-au propus să facă cunoscute publicului larg strălucita istorie a Chinei, admirabilă nu numai prin vechimea sa de peste 5000 de ani, dar și prin faptul că reprezintă, în prezent, una din cele mai mari puteri economice ale lumii. Ne exprimăm speranța că acest Simpozion Internațional, precum și alte multe activități culturale desfășurate la nivel național, contribuie, în prezent dar și în viitor, la consolidarea prieteniei și colaborării dintre popoarele noastre. Se cuvine să aducem MULȚUMIRI Ambasadei Republicii Populare Chineze în România pentru sprijinul generos acordat încă de la prima ediție a Simpozionului Internațional, și pentru participarea unor înalți demnitari ai Ambasadei la desfășurarea tuturor activităților cuprinse sub cupola acestuia. De asemenea, aducem MULȚUMIRI Consiliului Județean Arad, care, prin Centrul Județean de Cultură, finanțează tipărirea acestei cărți, și, nu în ultimul rând, tuturor celor care susțin acest Simpozion Internațional, deopotrivă prin elaborarea unor lucrări, dar și prin entuziasta promovare a acestuia”, a declarat prof. univ. dr. Lizica Mihuţ.

Președintele Forumului Prieteniei și Colaborării Româno – Chineze a citit și mesajelor trimise de Toth Csaba, prefectul Aradului, şi Iustin Cionca, preşedintele Consiliului Judeţean Arad, care au lipsit de la eveniment. A fost prezent, în schimb, primarul Călin Bibarț, care a declarat: „Prin prisma meseriei mele de inginer silvic îmi place foarte mult un proverb chinezesc care spune aşa: «O generaţia plantează copaci, iar o altă generaţie se bucură de umbra lor». Ne aflăm în prezenţa unei culturi milenare, care reuşeşte să meargă înainte şi să nu privească viaţa doar din punct de vedere egoist şi doar pentru astăzi, ci şi pentru mâine”.

Au mai avut scurte intervenții Lazăr Faur, viceprimar al Aradului, Ionel Bulbuc, vicepreşedinte al Consiliului Județean Arad, Petru Antal, primarul orașului Pecica, localitate care a găzduit, în toamna anului trecut, o ediție a simpozionul internațional „Cultura și civilizația chineză. Dialoguri româno-chineze”prof. univ. dr. Ioan Biriş, care a făcut o prezentare a cărţii, prof. dr. Diana Achim, care a remarcat efortul catalizator al prof. univ. dr. Lizica Mihuţ, preşedintelui Forumului Prieteniei şi Colaborării Româno – Chineze, Ana-Maria Dragoş, preşedintele Asociaţiei Con Brio, dr. Corina Crişan, Blazena Karkus, director al Liceului Teoretic „Gheorghe Lazăr” Pecica, Ramona Pantea, preşedintele Patronatului Psihologilor de Liberă Practică din Zona de Vest, Eugenia Pete, directorul Casei de Cultură „Doru Ioan Petescu” din Pecica, av. Diana Chiţoi, dr. Liliana Bran, și Tabita Cristea, om de afaceri.