Fără îndoială, Anton Ilica este unul din intelectualii prestigioși ai Aradului. Era unul din cei mai buni profesori de limba română, director al Preparandiei arădene, când i-am adresat invitația de a veni la Universitatea „Aurel Vlaicu” spre a organiza o nouă facultate și anume aceea de științe ale educației, conferindu-i aura, prestigiului său personal. Am intuit, întotdeauna, vocația de DASCĂL, hărăzit și dăruit catedrei, așa încât doctoratul în pedagogie și apoi toate ierarhiile academice în domeniu, au venit ca expresie a unei certe vocații și ca urmarea a unor acumulări temeinice și de anvergură în domeniul educației.

Profesorul Anton Ilica trebuie respectat nu numai pentru specialistul cu notorietate în domeniul învățământului românesc, ci și pentru OMUL, care este: inteligent, harnic, lipsit de ipocrizie și duplicități, generos, gata oricând să-i ajute pe toți, uneori și pe cei care nu merită, dar întotdeauna implicat în activități admirabile de zidire în colectivitate.

Cartea în discuție cuprinde opinii critice despre „greșelile curriculare” ale unora din decidenții responsabili privind educația și implicați în conceperea documentelor școlare.

Subliniem dintru început că Derapaje în educația românească întărește contestarea funcționării sistemului de învățământ românesc (confundat cu sistemul de educație), așa cum reiese și din alte opinii de presă ale autorului cărții.

Precizăm că Anton Ilica atrage atenția asupra direcției greșite a învățământului românesc, pornind de la o realitate vizibilă: „precaritatea educației manifestată în comportamente se observă în infrastructura morală a societății românești. Absența unei educații solide menține forme subtile de parvenire și corupție intelectuală”.

Un prim derapaj semnalat în cartea în discuție se referă la ceea ce decidenții politici numesc reforma educației. Fiecare ministru  al educației a schimbat / schimbă câte ceva, fără a proba o viziune coerentă și fără o logică specifică sistemului de educației. Astfel se manifestă o confuzie gravă, în sensul în care ministerul se numește al educației, dar are atribuții doar legate de învățământul general obligatoriu. Universitățile dispun de o lege a autonomiei universitare. „Reformele educației” se succed, fără să atingă fondul problemei, ci doar forma (de exemplu: schimbarea structurii anului școlar ori a calendarului examenelor) – cum se întâmplă chiar acum când actualul ministru propune trecerea la structura anului școlar pe module și renunță la teze.

Educația este mai mult decât învățare, pentru că ea însăși „se învață”.

Ministrul responsabil cu învățământul și onorabilii săi sfătuitori (vreo cinci secretari de stat și 444 de funcționari) ar trebui să știe că „nicio schimbare în sistemul școlar nu este posibilă fără aplicarea anticipată a schimbării pe eșantioane reprezentative. Nu se fac experiențe directe pe elevi. E o inocență periculoasă”, afirmă Anton Ilica. Schimbările în învățământ se produc concomitent și coerent în conținut și formă, de la învățământul preșcolar la liceu, dar și  formarea universitară a profesorilor. Dobândirea profesiei didactice prin DPPD și-a arătat viciile, dovedindu-se a fi o cenușăreasă a universităților.

Anton Ilica subliniază ca alt derapaj centralizarea excesivă a învățământului (căci educația, oricum nu poate fi planificată decizional). Profesorii sunt instrumente pentru implementarea programelor școlare în litera și spiritul dorit de conceptorii de curriculum. Proiectarea națională, evaluarea centralizată, bacalaureatul polițienesc, paza pseudomilitarizată a școlilor, atitudinea arogantă a factorilor de decizie, superficiala pregătire a profesorilor în universități etc. sunt tot atâtea elemente, care contribuie la realizarea unei educații vulnerabile și a unei învățări  amăgitoare.

Există un abuz de terminologie prețioasă:

curriculum, competență, capabilitate, proiect instrucție, eficiență, strategie, management, finalitate,, iar limbajul metodologic l-au modernizat prin împrumuturi: Turul galeriei, Cvintet, Pălării gânditoare, Copacul ideilor Debate, Brainstorming, Mozaic, Cub etc.

Anton Ilica acordă o atenție specială proiectului prezidențial „România educată”, demarat de câțiva ani, dar care s-a dovedit un eșec prin pierderea de consecvență  și finalitate. Pe măsură ce trec anii, intenția de a realiza o țară cu cetățeni educați involuează, pentru că lumea politică (politicienii!) nu manifestă suficientă ”moralitate” (afirmă autorul) de a însănătoși tipul de educație promovată de școală. Indivizi din sfera puterii sunt în mijlocul gesturilor de corupție, minciună, conduite perverse și trădări de partid. Ei nu pot fi modele de cetățeni, după cum nici unii profesori cu o pregătire superficială, plagiatori, executanți și, mulți dintre ei, incapabili să înțeleagă măcar cerințele programelor școlare.

Un capitol interesant tratează PLAGIATUL, ca furt intelectual, rămas nepedepsit, deși asigură promovări universitare și oferă avantaje financiare prin dezonorare științifică.

Cazuri dobândirii de titluri, chiar habilitare, prin PLAGIERE grosieră de texte și idei există în imediata noastră apropiere, fără ca rușinea să invadeze obrazul celor identificați, fiind „incapabili de a recunoaște cu onestitate că și-au alcătuit cariera universitară prin uz de fals și prin  SPOIALĂ INTELECTUALĂ”, după cum susține autorul.

Alte „derapaje” rezultă din lectura câtorva titluri: Câtă educație mai există în școala românească, România se vrea educată cu un învățământ superficial, Ieșirea educației din criză prin … cârpeli, O nouă ordine în educație și învățare, Mode(rnizări) pedagogice, Vinovăția școlii în alterarea limbajului românesc etc. Autorul argumentează că adoptarea sistemului Bologna pentru învățământul superior a devenit ineficient.

În final, A. I. prezintă activitatea a trei „patriarhi” fundamentali ai educației universale (Confucius, Comenius, Dewey), precum și biobibliografia câtorva pedagogi români,

a căror operă ar putea fi consultată, când se demarează schimbări în educația școlară: Sorin Cristea, Viorel Nicolescu, Romiță Iucu (București), Constantin Cucoș (Iași), Miron Ionescu (Cluj-Napoca), Elena Joița (Craiova), Vlad Pâslaru (Chișinău), Vasile Popeangă (Arad) și Florea Voiculescu(Alba-Iulia).

Cartea este scrisă cu rigoare și profesionalism, vădind o profundă cunoaștere a domeniului educației. Discursul nu este negativist, ci exprimă o dorință expresă și îngrijorată pentru mai binele școlii și a educației, pentru reconstrucția onestă a discursului oficios despre educație, despre asigurarea unei alte condiții umane pentru cetățenii țării. Dacă decidenții politici declară educația o „prioritate națională”, atunci cum se explică rezultatele dezastruoase ale elevilor români la testele internaționale, rezultate ce îi clasează în partea jalnică a ierarhiei? Pledoaria lui Anton Ilica este pentru asumarea derapajelor și abia apoi, trecerea la elaborarea grabnică a unei reforme sistemice privind prezentul și viitorul învățământului românesc. Avem nevoie de o reformă autentică, bazată pe tradiția valoroasă și temeinică a școlii românești, fără a eluda experiența altor țări cu un învățământ eficient și o educație civică reală.

Promovarea școlii constituie un demers important al oricărei instituții de învățământ, deoarece are în atenție o strategie de viitor, privind înscrierea în clasa pregătitoare, precum și în casele a V-a și a IX-a. Desigur, depinde de conducerea scolii și de profesorii ei, modalitatea de a materializa această admirabilă idee și, mai ales, implicarea elevilor, cu mai mult sau mai puțin entuziasm, în această activitate, cu profunde implicații educative și manageriale.

În urmă cu 10 ani, Liceul teoretic ADAM MULLER GUTTENBRUNN a inițiat, având ca model german, așa numitul FRÜHLINGSFEST,

de fapt, Festivalul primăverii, de sorginte asiatică, un Festival al elevilor pentru elevi, desfășurat la venirea anotimpului, aflat chiar în genericul acestuia. Subliniez dintru început nu doar participarea tuturor, deopotrivă elevi și cadre didactice, la acest eveniment al școlii, ci modul original, în care a fost gândit, ca posibilă CĂLĂTORIE prin 11 țări (Germania, China, SUA, Franța, Italia, Anglia, Japonia, Brazilia, Mexic, Norvegia, Ghana) „marcate” prin ateliere tematice, ce probează calități antreprenoriale ale elevilor, precum preciza Diana Tânjală (profesor de educație antreprenorială), dar și creativitate, spirit competitiv, dăruire.

Apreciez, în mod deosebit, strădania elevilor și a diriginților / a profesorilor acestora

de a identifica particularități ale țărilor deja menționate, intenția fiind nu de a le promova, ci de a stârni interesul celor mici din Grădinițele invitate, pentru clasele pregătitoare, ce vor începe în toamna acestui an, precum și a elevilor din ciclul primar pentru clasele a V-a, urmând ca în 21 mai să fie invitați absolvenți ai casei a VIII-a pentru a promova, în acest fel, clasele a IX-a ale școlii.

Admirabil a fost genericul evenimentului – „Călător prin Liceul ADAM MULLER GUTTENBRUNN “– tocmai spre a sublima, intenția programatică de a promova școala în sine, prin modalități atractive, ce vor rămâne, multă vreme, în memoria afectivă a micilor și marilor invitați, dar și a organizatorilor.

Am vizitat împreună cu directorul Liceului, prof. Adrian Apătean și cu dr. Corina Crișan, membru în Consiliul de Administrație, toate cele 11 clase, devenite țări ale lumii și am aplaudat entuziasmul și bucuria elevilor, de a-și promova Liceul, din convingere și cu generozitate, urmând ca în final, cei mai buni să fie premiați pentru originalitate, organizare și, nu în ultimul rând, pentru fonduri realizate, cu acest prilej.

Ceea ce m-a impresionat însă, în mod deosebit, a fost grija directorului de a proteja,  continuu, prin atenționare, gardul viu, sădit în urmă cu câteva zile, spre a nu risca o posibilă și nedorită distrugere a acestuia prin numeroasa prezență a participanților. De fapt, grija nu doar pentru gardul viu, atât de necesar, în curtea școlii, ci grija / implicarea evidentă pentru prezentul și viitorul LICEULUI TEORETIC ADAM MULLER GUTTENBRUNN.

Binemeritate felicitări tuturor!