A fost lansat noul volum „Cultură şi Civilizaţie Chineză. Dialoguri Româno-Chineze

 
Un nou volum al cărţii  „Cultură şi Civilizaţie Chineză. Dialoguri Româno-Chineze a fost lansat, joi, în sala Ferdinand, a Primăriei Arad, în prezenţa autorităţilor, autorilor şi a invitaţilor. Este vorba despre cel de-al IV lea volum care este dedicat împlinirii a 70 de ani de la instituirea relaţiilor diplomatice şi de prietenie între România şi China.

Iustin Cionca, preşedintele Consiliului Judeţean Arad, primarul Aradului, Călin Bibarţ, prefectul Toth Csaba,  viceprimarul Faur Lazăr, Ana Maria Dragoş, preşedinta Asociaţiei Con Brio, în frunte cu prof.univ. dr. Lizica Mihuţ, preşedinta Forumului Prieteniei şi Colaborării Româno-Chineze sunt cei care au prezidat această lansare. După ce fiecare a avut un discurs impresionant despre carte şi despre China au luat cuvântul cei din sală care au lucrări publicate în ediţia prezentată. Volumul are 468 de pagini structurate pe VI capitole.

„Cuvântul Înainte” este scris de Excelenţa Sa, Yu Jiang, Ambasadorul Extraordinar şi plenipotenţiar al Republicii Populare Chineze în România.

Urmează apoi  „Argumentul” întocmit de către prof.univ.dr. Lizica Mihuţ, preşedinte al Forumului prieteniei şi colaborării Româno-Chineze.

În discursul de începere al evenimentului prof.univ. dr. Lizica Mihuţ a amintit că elaborarea cărții și finanțarea a fost aprobată de Centrul Municipal de Cultură Arad și Primăria Arad cu sprijinul Consiliului Județean.

Cartea reuneşte importante lucrări elaborate de lideri de opinie arădeni: istorici, profesori din învățământul preuniversitar și universitar, medici, psihologi, ingineri, manageri, editori, jurnaliști, elevi și studenți.