„Școala și familia”: primul spectacol cu public în regia lui Cristian Ban

1Apreciem, dintru început, ideea de a  deschide stagiunea, cu public, printr-un spectacol inedit, care reunește „Momente (considerate „Monumente” de către contemporani, încă de la apariția lor, în anul 1901 ), schițe și alte texte ale lui Ion Luca Caragiale, sub genericul „Școala și familia”.

Trebuie să recunoaștem că, deopotrivă, școala și familia au constituit puncte de reper în această interminabilă pandemie, dobândind nebănuite conotații, modificând, în mod fundamental, viața diurnă. Meritul este al regizorului CRISTIAN BAN, de a fi elaborat acest scenariu, apelând la texte ale lui Caragiale, unele foarte cunoscute, altele puțin știute, dar considerăm discutabilă precizarea „comedie serioasă”, pentru că la Ion Luca Caragiale deslușim, precum bine se știe, dincolo de comicul de situație și limbaj, un comic de caracter, ce se constituie în satiră, uneori usturătoare a tarelor umane, dar și politice, sociale, educaționale.

Avea dreptate un binecunoscut exeget al lui Ion Luca  Caragiale, când sublinia că „perenitatea operei marelui scriitor constă în permanența caracterelor, în realizarea unor tipologii umane care rămân aceleași, dincolo de trecerea ireversibilă a timpului”. Regizorul CRISTIAN BAN are meritul de a fi subliniat, în spectacolul său, tocmai aceste tipologii, mereu actuale, raportate în scenariu/ spectacol la școală și familie.

Apreciem și faptul că regizorul CRISTIAN BAN a optat pentru texte ale lui Ion Luca Caragiale (cu mici modificări) care pot fi reunite organic și nu vulgarizator, sub genericul în discuție. Este lăudabilă și ideea regizorului de a-i distribui în spectacol pe tinerii actori ai Teatrului arădean, făcându-i astfel cunoscuți publicului, dar venind, în același timp, în întâmpinarea orizontului lor de așteptare a întâlnirii cu publicul, întâlnire cu atât mai profundă cu cât are loc după un simulacru de teatru („la fereastră”, „on-line”) impus de năzurosul virus.

Spectacolul lui CRISTIAN BAN este bine structurat, dar cadrul scenografic, semnat de IRINA CHIRILĂ, este omniștiut, văzut fiind în varii spectacole. Este regretabil că regizorul preia, fără creativitate, scena „fotografiei de familie” din „Titanic vals” de Tudor Mușatescu, translând-o într-o fotografiere a „familiei Caragiale”.

Este neinspirat CRISTIAN BAN când insistă, la nesfârșit și supărător, asupra urcării și coborârii de pe un cal virtual, ba și la „călăritul” în sine. De asemenea, în scenariul propus de CRISTIAN BAN apare de trei ori, fără o motivație în context, întrebarea cu subtext privind existența unei legături între morală și justiție, așa încât pare grosieră, cu toate că, altminteri, este de actualitate. Considerăm neavenite, prin insistență, și scenele, unele savuroase, a primirii  repetate de „atenții” de către profesor, „atenții” plimbate pe scenă de către acesta, într-o pungă mare de plastic.

Finalul spectacolului, când elevii rememorează momente emoționante din existența lor, nu este original, trimițând la cunoscutele „Jurnale de România”, dar așezarea personajelor lângă bustul lui Ion Luca  Caragiale poate sugera un continuu, posibil, început de drum al „elevimii din totdeauna”. Cât privește interpreții, vă propun să-i reținem pe tinerii actori BOGDAN NECIU, ȘTEFAN GHEORGHE DOGARU, DIANA IOANA LICU, MARINA PALII, ALEX POPA, cărora le urăm succes pe scena arădeană. În roluri elaborate cu subtilitate și aplomb i-am aplaudat pe STEFAN STATNIC (Bumbeș, Bumbici, Bubico) și pe ALINA VASILJEVICI, mama elevului Artur Ionescu.

2Excelent AFIȘUL spectacolului semnat de LAURIAN POPA, dar nu înțelegem motivul pentru care, în ciuda unor nemulțumiri, mereu exprimate, nu se oferă spectatorilor o foaie, o singură foaie (!), plătibilă, cu realizatorii spectacolului, pentru o minimă, dar obligatorie informare a iubitorilor Thaliei.

În rest, să auzim numai de bine!

Foto: Cotuna Emanuel și Dorian Curcanu

1 februarie 2021 

Arq; Critic Arad