E.S. Yu Jiang inaugurează FORUMUL. Ambasadoarea Chinei la București, vine la RECEPȚIA din 6 iunie prilejuită de împlinirea a 70 de ani de relații diplomatice româno-chineze

 

Prof. univ. dr. Lizica Mihuț s-a întâlnit la Ambasada Chinei cu E.S. Yu Jiang, ambasadoarea Republicii Populare Chineze la București (foto principal), pentru a discuta despre înființarea la Arad a Forumul Prieteniei și Colaborării Româno-Chineze – primul din țară sub această titulatură. Întâlnirea a avut ca subiect principal recepția care urmează să fie organizată la Arad pe 6 iunie. Ambasadorul plenipotențiar la București a confirmat prezența la dineul prin care se va lansa Forumul prieteniei româno-chineze, la Arad. Doamna Jiang Yu a ocupat, între altele, poziția de purtător de cuvânt al Chinei la ONU, este o bună cunoscătoare a spațiului est-european, anterior asumând postul de ambasador al Chinei la Tirana (Albania).

Recepția de pe 6 iunie va avea loc în Sala „Regele Ferdinand” a Palatului Administrativ și va fi dedicată împlinirii a 70 de ani de relații diplomatice româno-chineze

„Am discutat cu E.S. Yu Jiang despre Forumul Prieteniei și Colaborării Româno-Chineze și despre recepția oficială care urmează să fie dată pe 6 iunie, recepție la care am invitat oficialitățile din Arad, autorii de lucrări prezentate în cele patru ediții ale Simpoziunului «Cultură și Civilizație Chineză», în luna noiembrie urmând să aibă loc ediția a V-a, și pe toți cei care ne-au fost alături în demersul nostru de a promova Aradul și România în relația cu China. Modelul nostru deschimburi comerciale este cel practicat de una dintre cele mai puternice țări din Europa care are schimburi anuale cu China de peste 80 de miliarde de euro, mai mult de jumătate din PIB-ul României”, a declarat prof. univ. dr. Lizica Mihuț, menționând că Forumul „reunește lideri de acțiune din întreaga țară, pentru promovarea relațiilor de prietenie româno-chineze.” 

Cu același prilej va fi lansat și volumul al III-lea al lucrării „Cultură și civilizație chineză”,

un volum de peste 400 de pagini dedicat relațiilor de prietenie dintre Arad și China. „Volumul cuprinde o prefață semnată de doamna ambasador, capitolul I începe cu discursul rostit de doamna consilier cultural Zhao Li, cu prilejul simpozionului trecut, prezentarea făcută de doamna prof. Mirela Mureșan volumului precedent și cele 22 de lucrări prezentate la simpozion, în limbile română și engleză. În cel de al II-lea capitol sunt prezentate activitățile desfășurate de Colegiul Național «Moise Nicoară». Profesorii colegiului au avut o inițiativă excepțională, aceea de a face o prezentare comparativă a folclorului român și a celui chinez. Capitolul al III-lea cuprinde un album foto prin intermediul căruia sunt prezentate activitățile desfășurate la Arad la nivelul unui an, începând cu simpozionul și terminând cu conferințele de presă. În sfârșit, cel de la IV-lea capitol este intitulat: «Relațiile arădene româno-chineze. Ecouri în presă» și cuprinde articolele despre Casa Româno-Chineză apărute în ultimul an în presa arădeană”, a spus prof. univ. dr. Lizica Mihuț.

Asociația Con Brio, condusă de Ana Maria Dragoș, din care fac parte Ramona Pencea, președinte al Patronatului Psihologilor de Liberă Practică din Zona Vest,  conf. univ. dr. Liliana Bran, directorul Școli Postliceale Sanitare, avocatul Viorica Popescu și managerul Tabita Cristea, sunt partenere ale acestui proiect. „Aș vrea să o felicit încă o dată pe doamna prof. univ. dr. Lizica Mihuț pentru tot ceea ce face în vederea întăririi relațiilor româno-chineze. Să nu creadă cineva că alegerea Aradului pentru organizarea dineului a fost una întâmplătoare. Faptul că acest eveniment va avea loc la Arad denotă respectul pe care cei de la Ambasada Chinei, pe care doamna ambasador îl au pentru Arad”, a spus Ana Maria Dragoș.

Sursa: Critic Arad, 21 mai 2019