În prezenţa şi cu participarea unui public de elită, Sala „Ferdinand” a Primăriei a găzduit joi, 21 iunie, lansarea volumului „Cultura și civilizația chineză – Dialoguri româno-chineze”, un volum care adună în 360 de pagini conferințele prezentate în cadrul Simpozionului organizat de filiala arădeană a Casei Româno-Chineze care a avut loc în toamna anului trecut, plus articole apărute în presă, însoțite de fotografii de la evenimentele de pe parcursul ultimului an. Cartea a apărut la Editura „Casa Româno-Chineză” și este „îmbrăcată” într-o ținută grafică deosebită.
Prof. univ. dr. Lizica Mihuț, președintele CRC Arad, a fost amfitrionul întâlnirii care s-a bucurat de o prezență numeroasă compusă de un public select. În calitate de președinte al filialei arădene și autor al cărții a ținut să mulțumească Primăriei și Centrului Municipal de Cultură pentru sprijinul oferit în vederea tipăririi volumului, dar și despre buna colaborare pe care a avut-o cu reprezentanții Consiliului Județean. „Faptul că Excelența Sa Xu Feihong, fostul ambasador al Chinei în România a fost de două ori la Arad, faptul că șeful Secției Politice a Ambasadei a fost de asemenea de două ori aici, faptul că Aradul a fost vizitat de consilierul politic al Ambasadei, faptul că la Pecica funcționează primul Club Pro China din România, spune multe” – a spus Lizica Mihuț.
Printre cei care au vorbit s-a numărat și primarul Gheorghe Falcă, care a ținut să precizeze că filiala de la Arad a CRC „reprezintă un suport pentru municipalitate în ceea ce privește menținerea relațiilor cu China.” La rândul său, Iustin Cionca, președintele Consiliului Județean Arad, vede această carte ca pe un demers în direcția apropierii dintre popoarele român și chinez. „Îi felicit pe toți cei care au contribuit la această carte pe care eu o văd ca un demers în direcția apropierii dintre aceste două popoare atât de diferite din punct de vedere cultural, care însă ajung să se cunoască încet și să treaca de granițele culturale. Pentru mine această colaborare nu mai reprezintă un simplu proiect, ci o parte a strategiei de dezvoltare a județului Arad. Pe lângă protocolul încheiat cu provincia Hainan, am încheiat unul și cu provincia Fujian. Am fost invitați ca în luna august să ne întâlnim cu guvernatorul Hainanului, iar în luna decembrie, la Târgul Turismului din Hainan va participa un producător de vinuri din județ”, a spus Cionca.
În continuare, prof. univ. dr. Lizica Mihuț i-a prezentat pe autorii lucrărilor care au apărut în carte, apoi au fost invitați să vorbească Miodrag Stanoiov, viceprimarul orașului Pecica; Ioan Matiuț, directorul Editurii Casa Româno-Chineză; medicul Corina Crișan; avocata și scriitoarea Viorica Popescu; scriitorul Gheorghe Schwartz; femeia de afaceri Tabita Cristea; prof. Adrian Bucur; prof. Mirela Mureșan; Carina Ando; prof. Anton Ilica; psihologul Ramona Pencea și ziariștii prezenți. Prezent la evenimentul lansării a fost și viceprimarul Pecicăi, Miodrag Stanoiov, care a precizat că „Aradul este o punte de legătură cu China” și că „prin deschiderea primului Club Pro China la Pecica se încearcă înnodarea unei relații eficiente cu acest «tigru» economic”.
„Aș mai vrea să menționez, nu în ultimul rând, faptul că în foarte scurt timp, la Spitalul Județean se va deschide o secție de medicină tradițională chineză, lucru care nu poate decât să ne bucure”, a declarat prof. univ. dr. Lizica Mihuț.