Filiala Arad a Casei Româno-Chineze a organizat joi prima conferință de presă din această toamnă, întâlnirea cu ziariștii arădeni fiind susținută de conducătoarea filialei, prof. univ. dr. Lizica Mihuţ. Patru subiecte distincte au fost prezentate cu acest prilej: simpozionul internaţional pe care filiala îl va organiza în curând, lansarea unui album monografic bilingv al Aradului, vizita în China a delegaţiei Consiliului Judeţean Arad şi noua ofertă educațională a Universității de Vest „Vasile Goldiș” privind cursurile de limbă chineză
Simpozionul Internațional de Cultură și Civilizație Chineză – dialoguri interculturale româno-chineze -, care va fi finanțat prin Centrul Municipal de Cultură Arad, la fel ca și prima ediție, a fost prezentat astfel: „Este un prilej pentru mine să aduc mulțumiri consilierilor locali atât celor din dreapta cât și celor din stânga eșicherului politic care au votat în unanimitate acest proiect. Pe de altă parte anunțăm că la lucrările Simpozionului Internațional vor participa înalți demnitari ai Ambasadei Republicii Populare China la București. Doresc să-i invit pe toți cei care doresc să susțină comunicări despre cultura și civilizația chineză sau despre posibile parteneriate româno-chineze să ne contacteze spre a anunța tema pentru care au optat. De asemenea, anunțăm că va fi lansat cu prilejul ediției a doua a Simpozionului Internațional Dialoguri interculturale româno-chineze și Albumul Monografic al Aradului în limbile română, engleză și chineză, publicație care onorează Aradul deoarece a apărut în condiții grafice excepționale”, a precizat președinta filialei arădene.
Albumul Monografic Arad în limbile română, chineză şi engleză, cu o traducere în chineză aparţinând unui student arădean la Universitatea din Cluj, va fi în curând scos din tipografie – lucrarea fiind destinată, desigur, cu precădere, virtualilor turiști chinezi care au în vedere să viziteze Aradul.
Prof. Lizica Mihuț a anunțat prezența Aradului și în ultimul număr al revistei CASA PRIETENIEI: „Prezenţa în China a delegaţiei CJ şi a jurnalistului arădean desemnat de Ambasada Chinei la Bucureşti şi organizarea în China a standului expoziţional al Aradului sunt succese clare ale activităţii noastre, toate acestea conturându-se cu ocazia primei ediţii a simpozionului. Relaţiile cu China se constituie într-o oportunitate deosebită pentru Arad şi evoluăm cu paşi mici dar siguri pe direcţia întăririi şi extinderii acestor relaţii”, a spus Lizica Mihuţ.
În încheierea conferinței de presă, referindu-se la cursurile de limbă chineză, care se vor desfășura începând din acest an și la UVVG, prof. univ. dr. Lizica Mihuț a punctat: „Este un prilej pentru mine să apreciez inițiativa Universității Vasile Goldiș de a organiza cursuri în limba chineză și vom sprijini prin Casa Româno-Chineză toate inițiativele privind cultura și civilizația chineză ( învățământ, cultură, economie, tradiții etc.).”
sursa: criticarad.ro