Aradul a primit ieri vizita importantă a doi oficiali din cadrul Ambasadei Republicii Populare Chineze în România. Vizita s-a datorat Casei Româno-Chineze din Arad care a organizat un eveniment de calitate, o conferinţă despre cultura şi civilizaţie uneia dintre cele mai mari şi importante naţiuni ale lumii.
Simpozionul Internaţional denumit Dialoguri Interculturale Româno Chineze a debutat miercuri, în municipiul de pe Mureş, iar ieri au sosit la Arad cei doi reprezentanți ai Ambasadei Chinei în România, consilierul Li Ming şi Lu Yuxun. Aceştia au vorbit despre activitatea Casei Româno-Chineză de la Arad şi despre importanţa cursurilor de limbă chineză derulate aici. Invitaţii au avut parte şi de o surpriză, oameni de cultură arădeni au vorbit despre diferite aspecte ale culturii chineze, iar la final au putut asculta două melodii chinezeşti şi populare, interpretate la vioară. De asemenea oaspeții din China, însoțiți de prof. univ. dr. Lizica Mihuţ, președinte al asociației de prietenie Casa Româno-Chineză, filiala Arad, i-au făcut o vizită viceprimarului Aradului, Levente Bognar. În cadrul întâlnirii s-a discutat despre proiectele de dezvoltare culturală și economică a municipiului Arad și de oportunitățile de investiții în Arad.
Chiar dacă vremea nu a fost tocmai favorabilă, oficialii chinezi au ţinut să viziteze oraşul nostru, poposind la Muzeul Judeţean, la Bibliotecă, la Palatul Cultural sau la Turnul de apă.
Sursa : vestic