Arhiva etichetelor: Rosencratz și Guildenstern sunt morți

Un spectacol monumental la Gyula și, în curând, la Arad

 

Dramaturg, scenarist, traducător, comandor al Ordinului Imperiului Britanic, laureat al numeroase și prestigioase premii, între care un Oscar pentru cel mai bun scenariu original și un Tony Award, TOM STOPPARD și piesa sa, „Rosencratz și Guildenstern sunt morți”, constituie recenta premieră montată în coproducție de către Gyulai Várszínház și Teatrul Clasic „Ioan Slavici” din Arad, desfășurată pe scena din Cetate, în orașul vecin și prieten Gyula. Cunoscuta piesă a lui TOM STOPPARD a devenit pretextul unui scenariu semnat de LAJOS NÓTÁROS, în colaborare cu ERNŐ TAPASZTÓ, care reunește și așează „în pagină” scene ale celebrei piese, aduse în actualitate dar și îmbogoțătite cu fragmente din Hamlet. Iată, deci, un temei serios pentru ca farsa filosofico-tragică a lui TOM STOPPARD să devină un posibil spectacol important, mai ales că se desfășoară în cadrul celei de-a 55-a stagiuni și celei de-a 16-a ediții a Festivalului Shakespeare.

Apreciem dintru început inițiativa acestei coproducții, ca de altfel, și opțiunea pentru un scenariu original gândit de LAJOS NÓTÁROS, un spirit histrionic, împătimit de teatru, ale cărui articole, aproape întotdeauna polemice, devin scenarii „montate” cu abilitate de către autorul lor.

Dar scenariul spectacolului în discuție este semnat și de ERNŐ TAPASZTÓ, de fapt regizorul acestuia. ERNŐ TAPASZTÓ are cel puțin câteva merite. În primul rând, curajul de a fi realizat acest spectacol cu o piesă celebră, cu un scenariu interesant, cu protagoniști remarcabili și într-o locație specială. Este limpede că ERNŐ TAPASZTÓ are „chemare” pentru teatru și simte „vibrația” scenei, gândind un spectacol, care, chiar dacă nu este în totalitate coerent, dobândește monumentalitate prin plasarea lui într-un spațiu deschis, în maiestuoasa Cetate din Gyula. ERNŐ TAPASZTÓ a știut foarte bine să realizeze acest spectacol, apelând la o scenografie inspirată (ALBERT ALPÁR) și la admirabile și sugestive costume (PAPP JANÓ), ce binemerită elogii distincte. Considerăm că „jocul” de lumini (IOAN HORGA) a susținut foarte bine viziunea regizorală, creând o atmosferă de profundă magie scenică. Meritul lui ERNŐ TAPASZTÓ este și de a fi invitat în spectacol o trupă muzicală celebră, TIGER LILLIES (din Londra) care, prin profesionalismul ei, domină scena, neostentativ, oferind momente de reală frumusețe artistică. ERNŐ TAPASZTÓ este un om de teatru pe care îl apreciem în mod deosebit și îl așteptăm în viitoare producții teatrale, dar, de această dată, nu a reușit să impună interpreților o abordare stilistică unitară și în aceeași „cheie” teatrologică, astfel că impresia este că fiecare actor își susține rolul în manieră proprie, potrivit talentului mai mult sau mai puțin, nerelaționând și neavând o caligrafie ce trebuia impusă de regie. Remarcabili, ca interpretare (nuanțată și sugestivă), sunt: TEGE ANTAL (Rosencrantz), ÉDER ENIKŐ (Gertrude) și ZOLTÁN LOVAS (Polokius), ce are un rol dificil, și anume de a fi mereu pe scenă ca un alter-ego al regizorului și ca un „maestru de ceremonii”, dar cu puțin text, ceea ce îi pune în valoare talentul autentic. Mai puțin ​elaborat în spectacol, considerăm că​ este rolul Opheliei, deopotrivă, ca așezare într-o cadă/sicriu (cu apă), și ca mișcare scenică, dar și cu neadecvate și stridente rostiri, în interpretarea ALEXANDREI GÎRLAN.

Având în vedere că spectacolul este o coproducție transfrontalieră, îl așteptăm în toamnă la Arad, în cadrul Festivalului de Teatru Clasic, în multe alte reprezentații (sperând ca el să nu „moară”), pentru că regizorul ERNŐ TAPASZTÓ are toate „datele” unui profesionist, în stare să transleze reprezentația în aer liber, din Cetatea Gyulei, în Sala Mare a Teatrului Clasic „Ioan Slavici” din Arad.