Arhiva etichetelor: președintele Forumului Prieteniei și Colaborării Româno-Chineze

EXPOZIȚIE DE ARTĂ FOTOGRAFICĂ DIN CHINA LA ATRIUM MALL

 

Asociația Internațională ”Euro Foto Art” din Oradea organizează în parteneriat cu China Photo Network Online din Zhuhai (China) și Organizațiile Partenere ale Asociației din România, sub patronajul Ministerului Afacerilor Externe a României și Ambasadei Republicii Populare Chineze în România, Festivalul Fotografiei Chineze în România. Ediția a VII-a a Festivalului este dedicată Aniversării a 70 de ani de la stabilirea relațiilor diplomatice româno-chineze, respectiv  Zilei Naționale a Chinei cuprinde 15 expoziții alcătuite din creațiile artiștilor fotografi din China, vernisate în orașele: Baia Mare, Brașov, Carei, Cluj Napoca, Galați, Gura Humorului, Miercurea Ciuc, Oradea, Râmnicu Vâlcea, Sighetu Marmației, Slatina și  Marghita, din care o expoziție a doi artiști fotografi din România, intitulată ”Impresii din China”.

Festivalul a oferit oportunitatea de a organiza și în Arad o expoziție de artă fotografică deosebită cu sprijinul Asociației Foto Club Arad (Organizație parteneră a Asociației ”Euro Foto Art”).  Expoziția intitulată ”Tradiții populare Chineze”, prezintă tradiția populară chineză milenară. În acest context pe simezele Sălii de Expoziții de la Atrium Mall Arad, este prezentată o selecție de 45 de fotografii alb-negru și color din China, pusă la dispoziția organizatorilor de către China Photo Network Online din Zhuhai (Organizație parteneră a Asociației ”Euro Foto Art” din China).

Fotografiile expuse care prezintă cultura multinațională a Chinei sunt realizate de 6 artiști fotografi chinezi: Chen Dan, Honghong Wang, Weikun Li, Xu Hang, Yuan Chusheng și Zhang Hui.

Venisajul expoziției a avut loc miercuri, 02 octombrie 2019, la ora 18:00 la Sala de Expoziții de la Atrium Mall Arad, etaj 2, la care organizatorii invită pe toți iubitorii fotografiei să participe.

Publicul prezent la eveniment a fost salutat de către d-na prof. Lizica Mihuț, președintele Forumului Prieteniei și Colaborării Româno–Chineze și Mircea Boran, președintele Asociației Foto Club Arad.

Expoziția va rămâne la dispoziția publicului vizitator până la data de 17 octombrie 2019, accesul fiind gratuit.

Republica Populară Chineză este o țară multietnică cu 56 de naționalități. Imaginile prezintă diferite scene inspirate din condițiile de trai, obiceiurile, credințele religioase, personajele naționale și gusturile estetice ale diferitelor grupuri etnici care au format o cultură națională cu trăsături distinctive și au creat, de asemenea, o trăsătură culturală bogată și diversă în această țară minunată din Asia.

Expoziția de artă fotografică intitulată ”Tradiții populare Chineze” a fost prezentată prima  dată la sediul Casa Româno-Chineză din București în cadrul Festivalului Fotografiei Chineze în România în anul 2017. După vernisajul din capitală expoziția a fost prezentată tot în anul 2017 la Galeria ”Euro Foto Art” din Oradea, la Centru Cultural ”Bucovina” din Suceava. Anul trecut expoziția a fost vernisată la Centrul Cultural ”Eugen Ionescu” din Slatina (Olt).

Asociația ”Euro Foto Art”

Asociația Foto Club Arad

Sursa: www.arq.ro

E.S. Yu Jiang, ambasadorul Republicii Populare Chineze în România: „Aradul este un centru cultural multietnic și religios, unde totul se îmbină în armonie”

 

Excelența-Sa Yu Jiang,  Ambasadorul Extraordinar și Plenipotențiar al Republicii Populare Chineze în România, a fost prezentă la Arad, răspunzând astfel invitației președintelui Forumului Prieteniei și Colaborării Româno-Chineze, prof. univ. dr.  Lizica Mihuț.

„Aradul este un centru cultural multietnic și religios, unde totul se îmbină în armonie”

„Este un oraș în plină dezvoltare și întâlnirile din aceste două zile îmi arată că se poate colabora. Am venit aici pentru a promova toate valorile noastre, dar și să stabilim măsurile unei colaborări pragmatice și concrete. Relația între noi, cele două state, este de extrem de importantă, a se vedea și cei 70 de ani de relații dintre România și China. Prietenia sinceră dintre cele două popoare de-a lungul istoriei a făcut ca aceste relații să reziste. Am înțeles în toți acești 70 de ani că indiferent de regimul politic, colaborarea România-China se dezvoltă corect. De la numirea mea ca ambasador m-am întâlnit cu toate partidele parlamentare, am purtat discuții și îmi doresc să consolidăm în continuare aceste relații în conformitate cu interesele fundamentale ale celor două țări. Ne dorim să aducem beneficii comune popoarelor noastre”, a declarat E.S. Jiang Yu în cadrul conferinței de presă susținută la sediul Forumului Prieteniei și Colaborării Româno-Chineze.

Amfitrioana întâlnirii i-a prezentat E.S. Yu Jiang un album dedicat Aradului, tradus în engleză și chineză, trei volume dedicate culturii și civilizației chineze, o carte despre medicina tradițională chineză tradusă în limba română și o carte de poezie tradusă în chineză. „Ne-au bucurat mult gândurile dumneavoastră pentru prezent și viitor în ceea ce privește realațiile dintre Arad și China. Anul acesta se împlinesc 70 de ani de prietenie și relații diplomatice între România și China. Forumul nostru a fost înființat tocmai cu acest prilej. În luna noiembrie vom organiza a V-a ediție a Simpozionului Cultura și Civilizație Cineză. Dialoguri deschise Româno-Chineze, ediție dedicată în acestui eveniment, cât și împlinirii a 15 ani de relații consolidate între țările noastre. Cu acest prilej va apărea și a IV-a carte dedicată relațiilor de prietenie româno-chineze. Vreau să vă adresez invitația să participați la simpozion”, a spus prof. univ dr. Lizica Mihuț.

 

Înaltul oaspete a apreciat că sectorul turismului este unul care trebuie dezvoltat

„Se știe că turiștii chinezi vin și cheltuie mult, dar în România nu s-a profitat de acest sector. Anual în România sunt aproximativ 10 mii de turiști chinezi, în timp ce în Ungaria sunt 250 de mii, în Cehia peste 300 de mii și în Polonia 1 milion”, sunt cifrele raportate ambasadorului – iar E.S. Jiang Yu a propus vizite bilaterale pentru a promova traseele turistice și chiar inițierea unui traseu care să cuprindă mai multe țări din Europa de Est – România-Ungaria-Polonia. În aceeași direcție,  dr. Lizica Mihuț a dezvăluit că „s-a propus un schimb de elevi între un liceu din Arad și un liceu din China, iar doamna ambasador a fost extrem de receptivă la această propunere. Ne bucurăm să avem o asemenea susținere”.

E.S. Yu Jiang a vorbit despre posibilitățile de colaborare româno-chineză, despre întâlnirile pe care le-a avut cu autoritățile locale și despre surprizele plăcute pe care le-a avut la Arad. „Am venit pentru a sărbători împreună 70 de ani de relații diplomatice româno-chineze, dar am avut mai multe surprize plăcute din partea dumneavoastră. Am observat că Aradul este un centru multicultural, multietnic și multiconfesional, e un loc plin de energie și plin de potențial de dezvoltare. Am venit pentru a promova colaborarea româno-chineză, să stabilim măsuri pragmatice în acest sens, astfel încât am avut întâlniri cu președintele Consiliului Județean Arad și cu primarul municipiului.”

„Prin poziția pe care o are Aradul, acesta poate juca un rol important în interconectarea dintre lumea orientală și lumea occidentală. Dorim să depunem eforturi pentru a exploata acest potențial important. Astăzi am discutat cu președintele Consiliului Județean și cu primarul municipiului pentru a implementa o colaborare între firmele noastre de producție și dumneavoastră, să găsim o complementaritate. Suntem în discuții cu privire la câteva proiecte importante”, a mai spus oaspetele. E.S. Yu Jiang a ținut să menționeze că în ceea ce privește numărul de turiști China reprezintă cea mai importantă resursă turistică din lume. Dacă în Ungaria vin 250.000 de turiști pe an, în Cehia – un milion, în Croația – 300.000, din păcate în România numărul turiștilor chinezi nu trece de 10.000 pe an. „Trebuie să stabilim o rețea turistică inclusiv în România. În discuție sunt o serie de măsuri, se intenționează să se invite presa din China să vină în România să filmeze emisiuni turistice. Oriunde merg, turiștii noștri cheltuie bani mulți. De asemenea, ne dorim să încurajăm exportul către China a unor produse de calitate. Într-un cuvânt, vrem ca dezvoltarea Chinei să însemne o dezvoltare comună cu partenerii noștri”, a încheiat E.S. Yu Jiang.

La întâlnirea de la Forumul Prieteniei și Colaborării Româno-Chineze au mai participat membrele Asociației Con Brio condusă de Ana Maria Dragoș, reprezentanții Școlii Postliceale Sanitare condusă de Monica Fufezan, directorul general al Moda SA,  Anca Ardelean, o arădeancă care a făcut facultatea în China, unde a petrecut cinci ani.

Prof.univ.dr. Lizica Mihuț i-a lansat E.S. Jiang Yu și invitația oficială de a lua parte la Simpozionul Dialoguri Culturale Româno-Chineze, simpozion ce se află la cea de a cincea ediție și se va desfășura în luna noiembrie, la Arad.

Sursa: Critic Arad