Se întâmplă rareori ca standardele inițiale să se mențină, obișnuința fiind ca deopotrivă în mici și mari demersuri comerciale / medicale și nu numai, să asistăm treptat la degradarea serviciilor până la a nu mai recunoaște dezideratele exprimate cu surle și trâmbițe la Festivitatea începutului de “drum”. M-am bucurat să constat că angajamentul exprimat de domnul BENIAMIN PELEAN se menține și acum, la 10 ani de la inaugurare (aprilie 2014), astfel încât îl consemnăm cu reală plăcere : “Așteptăm cu bratele deschise si cu conditii moderne de tratament si de cazare pe toti cei care doresc sa urmeze terapia recuperatorie într-o Clinica moderna si avansata, cu servicii de înaltă calificare si cu o bază de tratament aliniata celor mai exigente standarde.” Este important să subliniez PROFESIONALISMUL colaboratorilor domnului BENIAMIN PIELEA N, personal medical și administrativ, care impresionează prin DEVOTAMENT și LOIALITATE, întreținând o atmosferă de “liniște și pace”, demonstrând că tămăduirea este posibilă și fără stres și ostentație. Și nu în ultimul rând, admirăm SALINA, unica de această factură din România, o oază de relaxare și întremare fizică, pe care ne-o dorim cu toții. Iar, în final, FELICITĂRI tuturor !